David, ales ca rege al întregului Israel
(2 Sam. 5:1-5)
1 Tot Israelul s-a strâns în preajma lui David, în Hebron, zicând: „Iată, suntem os din oasele tale și carne din carnea ta! 2 Chiar și în trecut, când Saul era rege, tu îl conduceai pe Israel în războaie. Iar Domnul, Dumnezeul tău, ți-a zis: «Tu vei păstori poporul Meu Israel. Tu vei fi conducător peste poporul Meu Israel»“.
3 Toți bătrânii lui Israel veniseră la rege, în Hebron, astfel că David a încheiat legământ cu ei înaintea Domnului, la Hebron. Apoi, ei l-au uns pe David ca rege peste Israel, după Cuvântul Domnului profețit de Samuel.
David cucerește Ierusalimul
(2 Sam. 5:6-10)
4 David și tot Israelul au înaintat spre Ierusalim (adică Iebus) împotriva iebusiților care locuiau acolo. 5 Locuitorii din Iebus i-au zis lui David: „Nu vei intra aici!“. David a capturat însă fortăreața Sionului, care a devenit astfel Cetatea lui David. 6 David zisese: „Oricine îi va învinge primul pe iebusiți va deveni căpetenie și conducător“. Ioab, fiul Țeruiei, a atacat primul și, astfel, el a devenit căpetenie. 7 David s-a stabilit în fortăreață și de aceea a fost numită „Cetatea lui David“. 8 El a reconstruit cetatea de jur împrejur, dinspre Milo de jur împrejur, iar Ioab a restaurat restul cetății. 9 David a devenit tot mai puternic pentru că Domnul Oștirilor era cu el.
Vitejii lui David
(2 Sam. 23:8-39)
10 Acestea sunt căpeteniile vitejilor lui David care l-au susținut în regatul său, împreună cu tot Israelul, ca să-l facă rege, după Cuvântul Domnului cu privire la Israel. 11 Acesta este numărul vitejilor lui David:
Iașobeam, fiul lui Hacmoni, era căpetenia conducătorilor. El și-a învârtit sulița peste trei sute de oameni , pe care i-a străpuns într-o singură împrejurare.
12 După el era Elazar, fiul ahohitului Dodo. El a fost unul dintre cei trei viteji. 13 El era cu David la Pas-Damim, atunci când filistenii se strânseseră acolo pentru război. Acolo se afla o porțiune de pământ plină cu orz, și poporul fugea dinaintea filistenilor. 14 Însă ei au stat în mijlocul terenului, l-au apărat și i-au ucis pe filisteni. Și Domnul a adus eliberare, dând o mare victorie.
15 Trei dintre cele treizeci de căpetenii s-au dus la stânca unde se afla David, la peștera Adulam, în timp ce tabăra filistenilor se așezase în Valea Refaim. 16 David se afla atunci în fortăreață, iar garnizoana filistenilor se afla în Betleem. 17 Lui David i s-a făcut sete și a întrebat: „Cine îmi va aduce apă din fântâna de lângă poarta Betleemului?“. 18 Cei trei au reușit să treacă prin tabăra filistenilor, au scos apă din fântâna de lângă poarta Betleemului și au adus-o cu bine la David. Însă David n-a vrut s-o bea, ci a vărsat-o înaintea Domnului, 19 zicând: „Departe de mine, Dumnezeul meu, să fac lucrul acesta! Să beau eu sângele bărbaților acestora care și-au pus viața în pericol? Căci ei și-au pus viața în pericol aducând apa“. Și n-a vrut s-o bea. Astfel de fapte mărețe făceau cei trei viteji.
20 Abișai, fratele lui Ioab, era căpetenia celor trei. El și-a învârtit sulița peste trei sute de oameni și i-a omorât. Astfel, el și-a făcut un nume alături de cei trei. 21 Era de două ori mai respectat decât cei trei. El le-a fost căpetenie, însă nu i-a depășit pe cei trei.
22 Benaia, fiul lui Iehoiada, era un viteaz din Kabțeel care a făcut multe fapte mărețe. El i-a ucis pe cei doi fii ai lui Ariel din Moab. El a coborât în mijlocul unei gropi adânci, într-o zi cu zăpadă, și a omorât un leu. 23 El a ucis un egiptean, un bărbat a cărui statură era de cinci coți. Egipteanul avea în mână o suliță cât sulul unui țesător. Benaia a coborât împotriva lui cu un toiag, a smuls sulița din mâna egipteanului și l-a ucis cu propria lui suliță. 24 Astfel de fapte mărețe făcea Benaia, fiul lui Iehoiada, făcându-și un nume alături de cei trei viteji. 25 Iată că el era cel mai respectat dintre cei treizeci, dar n-a ajuns între cei trei. David l-a pus responsabil peste garda sa personală.
26 Războinici viteji au mai fost și:
Asael, fratele lui Ioab;
Elhanan, fiul lui Dodo din Betleem;
27 haroritul Șamot;
pelonitul Heleț;
28 Ira, fiul tekoanitului Icheș;
Abiezer din Anatot;
29 hușatitul Sibecai;
ahohitul Ilai;
30 netofatitul Maharai;
Heled, fiul netofatitului Baana;
31 Itai, fiul lui Ribai, din Ghiva fiilor lui Beniamin;
piratonitul Benaia;
32 Hurai, de lângă pârâurile Gaașului;
arbatitul Abiel;
33 Azmavet din Baharum;
șaalbonitul Eliahba;
34 fiii ghizonitului Hașem;
Ionatan, fiul hararitului Șaghe;
35 Ahiam, fiul hararitului Sacar;
Elifal, fiul lui Ur;
36 mecheratitul Hefer;
pelonitul Ahia;
37 carmelitul Hețro;
Naarai, fiul lui Ezbai;
38 Ioel, fratele lui Natan;
Mibhar, fiul lui Hagri;
39 amonitul Țelek;
beerotitul Naharai, cel ce-i ducea armele lui Ioab, fiul Țeruiei;
40 itritul Ira,
itritul Gareb,
41 hititul Urie,
Zabad, fiul lui Ahlai;
42 rubenitul Adina, fiul lui Șiza, căpetenia rubeniților, care avea treizeci de oameni cu el;
43 Hanan, fiul lui Maaca;
mitnitul Ioșafat;
44 Uzia din Aștarot;
Șama și Ieiel, fiii lui Hotam din Aroer;
45 Iediael, fiul lui Șimri,
și tițitul Ioha, fratele lui;
46 mahavitul Eliel;
Ieribai și Ioșavia, fiii lui Elnaam;
moabitul Itma;
47 Eliel, Obed și Iaasiel din Mețobai.
David se face împărat
1 Și tot Israelul s‐a adunat la David în Hebron, zicând: Iată suntem osul tău și carnea ta. 2 Și chiar și mai înainte, când era Saul împărat, tu erai acela care scoteai și aduceai pe Israel. Și Domnul Dumnezeul tău ți‐a zis: Tu să paști pe poporul meu Israel și tu să fii domn peste poporul meu Israel. 3 Și toți bătrânii lui Israel au venit la împărat în Hebron și David a făcut legământ cu ei în Hebron înaintea Domnului și au uns pe David împărat peste Israel, după cuvântul Domnului prin Samuel . 4 Și David a plecat cu tot Israelul la Ierusalim, adică Iebus și acolo erau iebusiții, locuitorii țării. 5 Și locuitorii din Iebus au zis lui David: Nu vei intra aici. Dar David a luat cetățuia Sion, adică cetatea lui David. 6 Și David a zis: Cel ce va bate mai întâi pe iebusiți, va fi cap și mai mare. Și Ioab, fiul Țeruiei, s‐a suit cel dintâi și s‐a făcut cap. 7 Și David a locuit în cetățuie; de aceea au numit‐o cetatea lui David. 8 Și a zidit cetatea de jur împrejur, adică de la Milo de jur împrejur și Ioab a dres rămășița cetății. 9 Și David se făcea tot mai mare și mai mare și Domnul oștirilor era cu el.
Vitejii lui David
10 Și aceștia sunt capii vitejilor pe care‐i avea David, care s‐au arătat tari cu el, în împărăția sa, cu tot Israelul, ca să‐l facă împărat după cuvântul Domnului despre Israel. 11 Și acesta este numărul vitejilor pe care‐i avea David: Iașobeam, fiul lui Hacmoni, capul celor treizeci; el și‐a învârtit sulița împotriva a trei sute, uciși dintr‐o dată. 12 Și după el, Eleazar, fiul lui Dodo, Ahohitul; el era unul dintre cei trei viteji. 13 El a fost cu David la Pas‐Damim, unde s‐au adunat filistenii la luptă și era o țarină plină cu orz. Și poporul a fugit dinaintea filistenilor. 14 Și au stătut în mijlocul țarinei și au apărat‐o și au bătut pe filisteni. Și Domnul i‐a mântuit cu o mare mântuire. 15 Și trei din cei treizeci de capi s‐au pogorât la stâncă la David în peștera Adulam și oastea filistenilor era tăbărâtă în valea Refaim. 16 Și David era atunci în întăritură și straja filistenilor era atunci în Betleem. 17 Și David a poftit și a zis: O, de‐mi va da cineva apă de băut din fântâna din Betleem, care este la poartă! 18 Și cei trei au năvălit prin tabăra filistenilor și au scos apă din fântâna Betleem care este la poartă și au luat și au adus la David. Dar David n‐a voit s‐o bea, ci a vărsat‐o ca dar de băutură Domnului. 19 Și a zis: Să mă ferească Dumnezeul meu să fac aceasta! Oare voi bea eu sângele acestor oameni cu viețile lor? Căci cu viețile lor au adus‐o. Și n‐a voit s‐o bea. Acestea au făcut cei trei viteji. 20 Și Abișai , fratele lui Ioab, era capul celor trei. Și el și‐a învârtit sulița împotriva a trei sute și i‐a ucis, și a avut un nume între cei trei. 21 Din cei trei el a fost mai prețuit decât cei doi și a fost mai marele lor, dar n‐a ajuns pe cei dintâi trei. 22 Benaia, fiul lui Iehoiada, fiul unui bărbat viteaz din Cabțeel care făcuse fapte mari a ucis doi lei ai Moabului: și s‐a pogorât și a ucis un leu într‐o groapă într‐o zi pe zăpadă. 23 Și a ucis pe egiptean, un bărbat de statură mare, de cinci coți de înalt. Și în mâna egipteanului era o suliță ca sulul țesătorului și s‐a pogorât la el cu un toiag și a smuls sulița din mâna egipteanului și l‐a ucis cu chiar sulița sa. 24 Aceasta a făcut Benaia, fiul lui Iehoiada, și a avut un nume între cei trei viteji. 25 Iată el a fost mai prețuit decât cei treizeci dar n‐a ajuns la cei trei. Și David l‐a pus peste garda sa. 26 Și vitejii oștirilor erau: Asael , fratele lui Ioab; Elhanan, fiul lui Dodo din Betleem, 27 Șamot, Haroritul; Heleț, Palonitul; 28 Ira, fiul lui Icheș, Tecoitul; Abiezer, Anatotitul; 29 Sibecai, Hușatitul; Ilai, Ahohitul; 30 Maharai, Netofatitul; Heled, fiul lui Baana, Netofatitul; 31 Itai, fiul lui Ribai, din Ghibea copiilor lui Beniamin; Benaia, Piratonitul; 32 Hurai, din Nahale‐Gaaș; Abiel, Arbatitul; 33 Azmavet, Baharumitul; Eliahba, Șaalbonitul; 34 Bene‐Hașem, Ghizonitul; Ionatan, fiul lui Șaghe, Hararitul; 35 Ahiam, fiul lui Sacar, Hararitul; Elifal, fiul lui Ur; 36 Hefier, Mecheratitul; Ahia, Palonitul; 37 Hețro, Carmelitul; Naarai, fiul lui Ezbai; 38 Ioel, fratele lui Natan; Mibhar, fiul lui Hagri; 39 Telec, Amonitul; Nahrai, Berotitul, purtătorul de arme al lui Ioab, fiul Țeruiei; 40 Ira, Ieteritul; Gareb, Ieteritul; 41 Urie, Hetitul; Zabad, fiul lui Ahlai; 42 Adina, fiul lui Șiza, Rubenitul, căpitan al Rubeniților, și cu el treizeci. 43 Hanan, fiul lui Maaca; Iosafat, Mitnitul; 44 Ozia, Aștarotitul; Șama și Iehiel, fiii lui Hotam, Aroeritul; 45 Iediael, fiul lui Șimri; și Ioha, fratele său, Tițitul; 46 Eliel, Mahavimitul; Ieribai și Ioșavia, fiii lui Elnaam și Itma, Moabitul, 47 Eliel și Obed și Iaasiel, Mețobaitul.