Breasla portarilor
1 Grupurile de portari au fost:

dintre korahiți: Meșelemia, fiul lui Kore, dintre fiii lui Asaf;2 Meșelemia a avut ca fii pe:
Zaharia, întâiul născut;
Iediael, al doilea;
Zebadia, al treilea;
Iatniel, al patrulea;
3 Elam, al cincilea;
Iehohanan, al șaselea;
Elioenai, al șaptelea;
4 Obed-Edom a avut și el ca fii pe:
Șemaia, întâiul născut;
Iehozabad, al doilea;
Ioah, al treilea;
Sacar, al patrulea;
Netanel, al cincilea;
5 Amiel, al șaselea;
Isahar, al șaptelea;
Peuletai, al optulea
(căci Dumnezeu îl binecuvântase).
6 Și fiului său Șemaia i s-au născut fii care au ajuns conducători în familiile lor, căci erau oameni capabili. 7 Fiii lui Șemaia au fost: Otni, Refael, Obed, Elzabad, ai cărui frați erau oameni capabili, Elihu și Semachia. 8 Toți aceștia au fost urmașii lui Obed-Edom, atât ei, cât și fiii și frații lor fiind bărbați viteji, plini de putere pentru slujire; erau șaizeci și doi de urmași ai lui Obed-Edom.9 Fiii și frații lui Meșelemia, oameni viteji și ei, erau în număr de optsprezece.
10 Hosa, dintre fiii lui Merari, a avut și el ca fii pe: Șimri, care era căpetenie, chiar dacă nu era întâi născut, căci așa l-a pus tatăl său; 11 Hilchia, al doilea; Tebalia, al treilea; Zaharia, al patrulea (toți fiii și frații lui Hosa erau în număr de treisprezece).
12 Grupurile acestea de portari, potrivit căpeteniilor lor, aveau, la fel ca frații lor, responsabilitatea de a sluji la Casa Domnului. 13 Au tras la sorți pentru cei mici și pentru cei mari, potrivit familiilor lor, pentru fiecare poartă.
14 Partea de est i-a căzut la sorți lui Șelemia. Au tras la sorți pentru fiul său Zaharia, un sfetnic înțelept, și i-a ieșit la sorți partea de nord. 15 Lui Obed-Edom – partea de sud, iar fiilor săi – magaziile. 16 Lui Șupim și lui Hosa – partea de vest cu Poarta Șalechet, pe drumul principal care duce în sus.
O strajă era în fața alteia. 17 La est se aflau șase leviți, la nord se aflau patru în fiecare zi, la sud patru în fiecare zi, iar la magazii câte doi odată. 18 La vest, lângă colonadă, se aflau patru pentru drumul principal și doi pentru colonadă.
19 Acestea sunt grupurile de portari, dintre fiii korahiților și dintre urmașii lui Merari.
Supraveghetorii
20 Levitul Ahia era responsabil de vistieriile Casei lui Dumnezeu și de depozitele pentru lucrurile sfinte.
21 Urmașii lui Ladan, adică fiii gherșoniților proveniți din Ladan, căpeteniile familiilor provenite din gherșonitul Ladan, erau: Iehieli 22 și fiii lui Iehieli – Zetam și Ioel, fratele lui. Ei erau responsabili de magaziile Casei Domnului.
23 Dintre amramiți, ițhariți, hebroniți și uzieliți:

24 Șebuel, un urmaș al lui Gherșom, fiul lui Moise, era conducătorul responsabil cu depozitele. 25 Rudele lui prin Eliezer au fost : fiul acestuia, Rehabia, fiul lui Isaia, fiul lui Ioram, fiul lui Zicri, fiul lui Șelomit. 26 Acest Șelomit împreună cu frații lui erau responsabili de toate depozitele cu lucrurile sfinte pe care le închinaseră Domnului regele David, căpeteniile familiilor, adică căpeteniile peste mii și peste sute, și conducătorii armatei. 27 Ei le închinaseră din prada de război pentru întreținerea Casei Domnului. 28 Tot ceea ce fusese închinat de văzătorul Samuel, de Saul, fiul lui Chiș, de Abner, fiul lui Ner și de Ioab, fiul Țeruiei, toate aceste lucruri sfinte, se aflau în grija lui Șelomit și a fraților săi.29 Dintre ițhariți, lui Chenania și fiilor săi li s-au încredințat lucrări în afara Templului , ca supraveghetori și judecători peste Israel.30 Dintre hebroniți, Hașabia și frații săi, bărbați viteji în număr de o mie șapte sute, responsabili peste Israelul de dincolo de Iordan, în tot ce ține de lucrarea Domnului și de slujba regelui. 31 În ce-i privește pe hebroniți, Ieria era căpetenia hebroniților, potrivit genealogiilor familiilor lor. În al patruzecilea an al domniei lui David, s-au făcut cercetări cu privire la ei și s-au găsit printre ei oameni capabili la Iazer, în Ghilad. 32 Frații lui Ieria , bărbați viteji, erau în număr de două mii șapte sute de căpetenii peste familii. Regele David i-a pus responsabili peste rubeniți, peste gadiți și peste jumătatea seminției lui Manase, în tot ce ține de lucrurile lui Dumnezeu și de lucrurile regelui.
Ușierii templului și vistieriile
1 Cetele ușierilor. Dintre coreiți: Meșelemia, fiul lui Core, din fiii lui Asaf. 2 Și Meșelemia a avut fii: Zaharia, întâiul născut; Iediael, al doilea; Zebadia, al treilea; Iatniel, al patrulea; 3 Elam, al cincilea; Iohanan, al șaselea; Elioenai, al șaptelea. 4 Și fiii lui Obed‐Edom: Șemaia, întâiul născut; Iozabad, al doilea; loah, al treilea; Sacar, al patrulea; Netaneel, al cincilea; 5 Amiel, al șaselea; Isahar, al șaptelea; Peultai, al optulea; căci Dumnezeu l‐a binecuvântat. 6 Și lui Șemaia, fiul său, i s‐au născut fii care au cârmuit în casa tatălui lor, căci erau bărbăți viteji. 7 Fiii lui Șemaia: Otni și Refael și Obed. Elzabad și frații săi, oameni voinici, Elihu și Semaia. 8 Toți aceștia erau din fiii lui Obed‐Edom: și fiii lor și frații lor, bărbați voinici, puternici pentru slujbă, șaizeci și doi din Obed‐Edom. 9 Fiii și frații lui Meșelemia, oameni voinici, optsprezece. 10 Și Hosa , dintre fiii lui Merari, a avut fii: Șimri, capul, deși nu era întâiul născut, dar tatăl său l‐a pus cap. 11 Hilchia, al doilea; Tebalia, al treilea; Zaharia, al patrulea; toți fiii și frații lui Hosa, treisprezece. 12 Dintre aceștia erau cetele ușierilor ale capilor lor bărbătești, având sarcini împreună cu frații lor, pentru facerea slujbei în casa Domnului. 13 Și au aruncat sorți, cel mic ca și cel mare, după casele lor părintești, pentru fiecare poartă. 14 Și sorțul dinspre răsărit a căzut pe Șelemia. Și au aruncat sorți pentru Zaharia, fiul său, sfetnic înțelept; și sorțul său a ieșit spre miazănoapte; 15 pentru Obed‐Edom spre miazăzi și pentru fiii săi casa de merinde. 16 Pentru Șupim și Hosa spre apus, cu poarta Șalechet, la calea suișului, o strajă în fața altei străji. 17 Spre răsărit erau șase Leviți, spre miazănoapte patru pe zi, spre miazăzi patru pe zi și în casa de merinde doi, doi. 18 Lângă Parbar, spre apus, patru pe cale, doi lângă Parbar. 19 Acestea sunt cetele ușierilor din fiii coreiților și din fiii lui Merari. 20 Și leviții: Ahia era peste vistieriile casei lui Dumnezeu și peste vistieriile lucrurilor sfințite. 21 Fiii lui Laedan, fiii gherșoniților lui Laedan, capii părintești ai lui Laedan, Gherșonitul, erau : Iehieli. 22 Fiii lui Iehieli: Zetam și Ioel, fratele său, peste vistieriile casei Domnului. 23 Din amramiți, din ițehariți, din hebroniți, din uzieliți… 24 Și Șebuel, fiul lui Gherșom, fiul lui Moise, era mai mare peste vistierii. 25 Și frații săi din Eliezer: Rehabia, fiul său, și Isaia, fiul său, și Ioram, fiul său, și Zicri, fiul său, și Șelomit , fiul său. 26 Acest Șelomit și frații săi erau peste toate vistieriile lucrurilor sfințite, pe care le sfințiseră împăratul David și capii părintești, mai marii peste mii și peste sute, și mai marii oastei. 27 Le sfințiseră din războaie și din prăzi, ca să întrețină casa Domnului. 28 Și tot ce sfințise Samuel, văzătorul , și Saul fiul lui Chis, și Abner, fiul lui Ner, și Ioab, fiul Țeruiei: tot ce era sfințit, era sub mâna lui Șelomit și a fraților săi.
Orânduirea judecătorilor
29 Din ițehariți: Chenania și fiii săi erau pentru treburile dinafară peste Israel ca dregători și judecători. 30 Din hebroniți: Hașabia și frații săi, o mie șapte sute de bărbați voinici puși peste Israel dincoace de Iordan spre apus pentru toate treburile Domnului și pentru slujba împăratului. 31 Din hebroniți, Ieria era capul hebroniților după neamurile lor, după părinți. În al patruzecilea an al domniei lui David au fost căutați și s‐au găsit între ei la Iaezer în Galaad bărbați voinici. 32 Și frații săi, bărbați voinici, erau două mii șapte sute, capi părintești; și împăratul David i‐a pus peste rubeniți și gadiți și jumătatea seminției lui Manase, pentru toate treburile lui Dumnezeu și pentru treburile împăratului .