Instrucțiunile lui David pentru construirea Casei Domnului
1 David a convocat la Ierusalim toate căpeteniile lui Israel, căpeteniile semințiilor, căpeteniile cetelor care îl slujeau pe rege, căpeteniile peste mii, căpeteniile peste sute, toate căpeteniile care aveau grijă de averea și turmele regelui și ale fiilor săi, împreună cu demnitarii, vitejii, adică toți războinicii viteji. 2 Regele David s-a ridicat în picioare și a zis:
„Ascultați-mă, frații mei și poporul meu! Aveam pe inimă să zidesc o Casă ca loc de odihnă pentru Chivotul legământului Domnului și ca scăunaș pentru picioarele Dumnezeului nostru. Și am făcut pregătiri s-o zidesc. 3 Dumnezeu mi-a zis însă: «Nu tu vei construi o Casă Numelui Meu, căci ești un războinic și ai vărsat sânge».
4 Domnul, Dumnezeul lui Israel, m-a ales pe mine din toată familia mea, ca să fiu rege peste Israel pe vecie. Căci El l-a ales pe Iuda drept conducător, din Casa lui Iuda a ales familia mea, iar dintre fiii tatălui meu, Lui i-a plăcut să mă aleagă pe mine ca să domnesc peste tot Israelul. 5 Apoi, dintre toți fiii mei, căci Domnul mi-a dat mulți fii, El l-a ales pe Solomon, fiul meu, ca să stea pe tronul Regatului Domnului, peste Israel. 6 El Însuși mi-a zis: «Solomon, fiul tău, Îmi va construi Casa și curțile Mele, căci l-am ales ca fiu al Meu, iar Eu îi voi fi Tată. 7 Îi voi consolida regatul pe vecie, dacă va fi hotărât să împlinească poruncile și hotărârile Mele, așa cum este și astăzi».
8 Și acum, înaintea ochilor întregului Israel, a adunării Domnului, și în auzul Dumnezeului nostru, hotărâți-vă să păziți și să cercetați toate poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, ca să stăpâniți țara aceasta bună și să o lăsați moștenire urmașilor voștri pentru totdeauna!
9 Iar tu, Solomon, fiul meu, cunoaște-L pe Dumnezeul părinților tăi și slujește-I din toată inima și cu dorință în suflet, căci Domnul cercetează toate inimile și înțelege orice înclinație a gândurilor. Dacă Îl vei căuta, El Se va lăsa găsit de tine, dar dacă Îl vei părăsi, El te va respinge pentru totdeauna. 10 Vezi acum că Domnul te-a ales ca să construiești o Casă pentru Sfântul Lăcaș. Deci, întărește-te și lucrează!“.
11 David i-a dat fiului său, Solomon, modelul porticului Templului și al clădirilor lui, al vistieriilor lui, al camerelor lui de sus, al camerelor lui interioare și al încăperii pentru locul ispășirii, 12 modelul cu tot ceea ce el avea, prin Duhul, pentru curțile Casei Domnului, pentru toate camerele dimprejur, pentru vistieriile Casei lui Dumnezeu, pentru depozitele cu lucrurile sfinte, 13 pentru cetele preoților și ale leviților, pentru toată lucrarea de slujire la Casa Domnului și pentru toate obiectele folosite la slujba Casei Domnului. 14 El i-a dat greutatea în aur a tuturor obiectelor de aur pentru fiecare slujbă, greutatea în argint a tuturor obiectelor de argint pentru fiecare slujbă, 15 adică greutatea sfeșnicelor din aur și a candelelor lor din aur – greutatea fiecărui sfeșnic cu candelele lui – precum și greutatea sfeșnicelor de argint, fiecare cu candelele lui, după întrebuințarea fiecărui sfeșnic în parte . 16 A mai dat greutatea în aur a meselor pentru pâinea așezată în șiruri, greutatea fiecărei mese în parte , greutatea în argint pentru mesele de argint, 17 greutatea în aur pur pentru furculițe, pentru vase și pentru ulcioare. Pentru ligheanele de aur a dat și greutatea fiecărui lighean în aur, iar pentru ligheanele de argint a dat greutatea fiecărui lighean în argint. 18 A dat aur pur de o greutate necesară pentru altarul tămâierii, precum și modelul pentru carul heruvimilor din aur, care își întind aripile și acoperă Chivotul legământului Domnului.
19 David a zis: Am primit totul în scris din mâna Domnului, când a fost asupra mea. El a dat discernământ cu privire la toate detaliile modelului“.
20 David i-a zis lui Solomon, fiul său: „Fii tare și curajos și lucrează! Să nu te temi și să nu te înspăimânți, pentru că Domnul Dumnezeu, Dumnezeul meu, este cu tine. El nu te va lăsa și nu te va părăsi, ca astfel să poți termina toată lucrarea pentru slujba Casei Domnului. 21 Iată, ai lângă tine cetele preoților și ale leviților pentru toată slujirea de la Casa lui Dumnezeu; îi ai cu tine, pentru toată lucrarea, pe toți cei binevoitori, pricepuți la tot felul de lucrări; ai cu tine căpeteniile și tot poporul gata să asculte de cuvintele tale!“.
David înfățișează poporului pe Solomon
1 Și David a adunat la Ierusalim pe toți mai marii lui Israel, pe mai marii semințiilor și pe mai marii cetelor care slujeau împăratului și pe mai marii peste mii și pe mai marii peste sute și pe mai marii peste tot avutul și peste toate turmele împăratului și peste fiii săi, împreună cu dregătorii și cu cei viteji și pe toți bărbații voinici. 2 Și David împăratul a stătut în picioare și a zis: Ascultați‐mă, frații mei și poporul meu! A fost în inima mea să zidesc o casă de odihnă pentru chivotul legământului Domnului și pentru așternutul picioarelor Dumnezeului nostru; și am făcut pregătiri pentru zidire. 3 Dar Dumnezeu mi‐a zis: Să nu zidești o casă numelui meu, căci ești om de război și ai vărsat sânge. 4 Domnul Dumnezeul lui Israel m‐a ales pe mine din toată casa tatălui meu, ca să fiu împărat peste Israel în veac; căci pe Iuda l‐a ales domnitor; și din casa lui Iuda, casa tatălui meu, și dintre fiii tatălui meu a găsit plăcere în mine ca să mă facă împărat peste tot Israelul. 5 Și dintre toți fiii mei, (căci Domnul mi‐a dat mulți fii) a ales pe Solomon , fiul meu, ca să șadă pe scaunul de domnie al împărăției Domnului peste Israel. 6 Și mi‐a zis: Solomon , fiul tău, va zidi casa mea și curțile mele, căci mi l‐am ales fiu și eu îi voi fi tată. 7 Și voi întări împărăția lui în veac, dacă va fi statornic să facă poruncile mele și judecățile mele, ca astăzi. 8 Și acum în ochii întregului Israel, obștea Domnului, și înaintea urechilor Dumnezeului nostru: păziți și căutați toate poruncile Domnului Dumnezeului vostru, ca să stăpâniți țara cea bună și s‐o lăsați moștenire copiilor voștri după voi în veac. 9 Și tu, Solomon, fiul meu, cunoaște pe Dumnezeul părintelui tău și slujește‐i cu inimă desăvârșită și cu suflet voitor; căci Domnul cercetează toate inimile și înțelege toate închipuirile gândurilor. Dacă‐l vei căuta, el va fi găsit de tine; dar dacă‐l vei părăsi, și el te va lepăda în veac. 10 Ia seama acum că Domnul te‐a ales ca să zidești o casă pentru locașul sfințit. Întărește‐te și lucrează.
David dă lui Solomon ce strânsese
11 Și David a dat lui Solomon, fiul său, chipul pridvorului templului și al caselor sale și al vistieriilor sale și al odăilor sale de sus și al odăilor sale dinăuntru și al casei scaunului îndurării 12 și chipul a tot ce era în el, prin Duhul, pentru curțile casei Domnului și pentru toate odăile de jur împrejur, pentru vistieriile casei lui Dumnezeu și pentru vistieriile lucrurilor sfințite 13 și pentru cetele preoților și ale leviților și pentru toată lucrarea slujbei casei Domnului și pentru toate uneltele de slujbă în casa Domnului: 14 și aur în greutate pentru lucrurile de aur, pentru toate uneltele fiecărui fel de slujbă; și argint pentru toate uneltele de argint, după greutate, pentru toate uneltele fiecărui fel de slujbă; 15 și greutatea sfeșnicelor de aur și a candelelor de aur, după greutatea fiecărui sfeșnic și a candelelor sale: și pentru sfeșnicele de argint, argint după greutate pentru sfeșnic și pentru candelele sale, după întrebuințarea fiecărui sfeșnic: 16 și aur după greutate pentru mesele pâinilor de pus în șiruri, pentru fiecare masă; și argint pentru mesele de argint: 17 și aur curat pentru furculițe și farfurii și cești: și pentru lighenușele de aur după greutate, pentru fiecare lighenuș: și argint pentru lighenușele de argint, după greutate, pentru fiecare lighenuș; 18 și pentru altarul tămâiei aur curat după greutate; și chipul carului heruvimilor de aur care întindeau aripile lor și acopereau chivotul legământului Domnului. 19 Totul, a zis David , toată lucrarea chipului, m‐a făcut Domnul s‐o pricep în scris, prin mâna lui peste mine. 20 Și David a zis lui Solomon, fiul său: Întărește‐te și îmbărbătează‐te și lucrează; nu te teme și nu te spăimânta! Căci Domnul, Dumnezeul meu, este cu tine. El nu te va lăsa , nici nu te va părăsi până nu se va sfârși tot lucrul pentru slujba casei Domnului. 21 Și iată aici cetele preoților și ale leviților pentru toată slujba casei lui Dumnezeu: și cu tine sunt, în tot felul de lucruri, tot felul de oameni binevoitori și iscusiți în tot felul de lucrări: și mai marii și tot poporul sunt la toate cuvintele tale.