Omul lui Dumnezeu din Iuda
1 Atunci, un om al lui Dumnezeu a venit din Iuda la Betel, după Cuvântul Domnului, în timp ce Ieroboam stătea lângă altar, arzând tămâie. 2 El a strigat împotriva altarului, potrivit Cuvântului Domnului, și a zis: „Altarule, altarule! Așa vorbește Domnul: «Iată că se va naște un fiu Casei lui David, al cărui nume va fi Iosia. El va înjunghia pe tine preoții înălțimilor, care aduc jertfe aici, și oseminte omenești se vor arde pe tine!»“. 3 El a dat un semn în aceeași zi, zicând: „Acesta este semnul pe care l-a dat Domnul: altarul se va despica, iar cenușa din el se va împrăștia“.
4 Când a auzit cuvântul pe care îl vestise omul lui Dumnezeu împotriva altarului din Betel, regele Ieroboam și-a întins mâna de deasupra altarului, zicând: „Prindeți-l!“. Dar mâna pe care o întinsese spre omul lui Dumnezeu s-a uscat, astfel că n-a mai reușit s-o tragă înapoi. 5 Altarul s-a despicat, iar cenușa din el s-a împrăștiat, potrivit semnului pe care omul lui Dumnezeu îl dăduse prin Cuvântul Domnului.
6 Atunci, regele i-a răspuns omului lui Dumnezeu și a zis: „Mijlocește la Domnul, Dumnezeul tău, și roagă-te pentru mine ca să-mi pot trage mâna înapoi!“. Omul lui Dumnezeu a mijlocit la Domnul, iar mâna regelui s-a refăcut și a devenit ca mai înainte.
7 Regele i-a zis omului lui Dumnezeu:
‒ Vino cu mine acasă, înviorează-te și îți voi da un dar!
8 Omul lui Dumnezeu i-a răspuns regelui:
‒ Chiar dacă mi-ai da jumătate din averea ta, nu voi veni cu tine, nu voi mânca pâine, nici nu voi bea apă în acest loc, 9 pentru că mi s-a poruncit prin Cuvântul Domnului: „Să nu mănânci pâine, să nu bei apă și să nu te întorci pe același drum pe care te vei duce!“.
10 Astfel, el a plecat pe un alt drum și nu s-a întors pe același drum pe care venise la Betel.
11 În Betel locuia un profet bătrân. Fiii săi au venit și i-au istorisit tatălui lor tot ceea ce făcuse omul lui Dumnezeu în Betel în acea zi, precum și cuvintele pe care i le spusese regelui. 12 Atunci tatăl lor i-a întrebat: „Pe ce drum a plecat?“. Fiii săi văzuseră pe ce drum plecase omul lui Dumnezeu, care venise din Iuda. 13 Apoi el le-a zis fiilor săi: „Puneți-mi șaua pe măgar!“. După ce i-au pus șaua pe măgar, a încălecat pe el 14 și s-a dus după omul lui Dumnezeu.
L-a găsit stând jos, sub un terebint, și l-a întrebat:
‒ Tu ești omul lui Dumnezeu care a venit din Iuda?
El a răspuns:
‒ Eu sunt.
15 Atunci el i-a zis:
‒ Vino acasă cu mine și mănâncă pâine.
16 Dar acesta a răspuns:
‒ Nu pot să mă întorc și să merg cu tine, nici să mănânc pâine, nici să beau apă în acest loc, 17 pentru că mi s-a spus prin Cuvântul Domnului: „Să nu mănânci pâine, nici să nu bei apă acolo și să nu te întorci pe același drum pe care te vei duce!“.
18 El i-a zis:
‒ Și eu sunt profet ca tine. Și un înger mi-a vorbit prin Cuvântul Domnului, zicând: „Adu-l înapoi acasă cu tine ca să mănânce pâine și să bea apă!“.
Îl mințea. 19 Atunci omul lui Dumnezeu s-a întors cu el, a mâncat pâine și a băut apă în casa lui. 20 În timp ce stăteau la masă, Cuvântul Domnului a venit la profetul care-l adusese înapoi 21 și el a strigat împotriva omului lui Dumnezeu care venise din Iuda, zicând: „Așa vorbește Domnul: «Pentru că nu L-ai ascultat pe Domnul și nu ai păzit porunca pe care ți-a dat-o Domnul, Dumnezeul tău, 22 ci te-ai întors și ai mâncat pâine și ai băut apă în locul despre care îți poruncise să nu mănânci pâine, nici să nu bei apă, cadavrul tău nu va fi înmormântat în mormântul strămoșilor tăi»“.
23 După ce omul lui Dumnezeu a terminat de mâncat și de băut, profetul care-l adusese înapoi i-a pus șaua pe măgar. 24 El a plecat și a întâlnit pe drum un leu care l-a omorât. Cadavrul lui a fost aruncat pe drum. Atât măgarul, cât și leul stăteau lângă cadavru. 25 Niște bărbați care treceau pe acolo au văzut cadavrul întins pe drum și leul stând lângă el și au venit să spună acest lucru în cetatea în care locuia profetul cel bătrân.
26 Când profetul care-l întorsese din drumul lui a auzit acest lucru, a zis: „Acesta este omul lui Dumnezeu, care n-a ascultat de Cuvântul Domnului. Domnul l-a dat în ghearele leului, care l-a sfâșiat și l-a omorât, potrivit cuvântului pe care îl spusese Domnul“.
27 Apoi le-a zis fiilor săi: „Puneți-mi șaua pe măgar!“. Și ei i-au pus șaua. 28 El a plecat și a găsit cadavrul întins pe drum, iar măgarul și leul stând lângă cadavru. Leul nu mâncase cadavrul, nici nu sfâșiase măgarul. 29 Atunci profetul a ridicat cadavrul omului lui Dumnezeu, l-a pus pe măgar și s-a întors în cetate să-l jelească și să-l înmormânteze. 30 I-a așezat cadavrul în propriul său mormânt și l-a jelit, zicând: „Vai, frate!“.
31 După ce l-a înmormântat, profetul le-a spus fiilor săi: „Când voi muri, înmormântați-mă în mormântul în care este înmormântat omul lui Dumnezeu. Așezați-mi oasele lângă oasele lui, 32 deoarece cuvântul pe care el l-a rostit, potrivit poruncii Domnului, împotriva altarului care se află în Betel și împotriva tuturor sanctuarelor de pe înălțimile care se găsesc în cetățile Samariei, se va împlini“.
33 Ieroboam nu s-a întors de la calea lui cea rea nici după acest eveniment, ci a numit preoți pentru înălțimi, luați din tot poporul. Cei doritori erau învestiți de el ca preoți pentru înălțimi. 34 Acesta a fost păcatul familiei lui Ieroboam, care a dus la ștergerea și nimicirea ei de pe fața pământului.
Un proroc prorocește împotriva altarului
1 Și iată un om al lui Dumnezeu a venit din Iuda la Betel prin cuvântul Domnului și Ieroboam stătea lângă altar ca să ardă tămâie. 2 Și a strigat împotriva altarului prin cuvântul Domnului și a zis: Altarule, altarule! Așa zice Domnul: Iată un fiu se va naște casei lui David; numele lui va fi Iosia și va jertfi deasupra ta pe preoții înălțimilor, care ard tămâie peste tine și se vor arde peste tine oase de oameni. 3 Și în ziua aceea a dat un semn, zicând: Acesta este semnul că Domnul a vorbit: Iată, altarul se va despica și cenușa de pe el se va vărsa. 4 Și a fost așa : când a auzit împăratul cuvântul omului lui Dumnezeu, pe care l‐a strigat împotriva altarului din Betel, Ieroboam și‐a întins mâna de pe altar, zicând: Prindeți‐l. Și i s‐a uscat mâna pe care o întinsese împotriva lui și n‐a putut s‐o întoarcă la sine. 5 Și altarul s‐a despicat și cenușa de pe altar a fost vărsată, după semnul pe care‐l dăduse omul lui Dumnezeu prin cuvântul Domnului. 6 Și împăratul a răspuns și a zis omului lui Dumnezeu: Cere , te rog, Domnului Dumnezeului tău și roagă‐l pentru mine ca să mi se întoarcă mâna la mine. Și omul lui Dumnezeu a cerut Domnului și mâna împăratului s‐a întors la sine și s‐a făcut ca mai înainte. 7 Și împăratul a zis omului lui Dumnezeu: Vino cu mine acasă și răcorește‐te și‐ți voi da un dar. 8 Și omul lui Dumnezeu a zis împăratului: De mi‐ai da și jumătate din casa ta, nu voi intra cu tine, nici nu voi mânca pâine, nici nu voi bea apă în locul acesta. 9 Căci așa mi s‐a poruncit prin cuvântul Domnului, zicând: Să nu mănânci pâine și să nu bei apă și să nu te întorci pe calea pe care ai mers. 10 Și a plecat pe altă cale și nu s‐a întors pe calea pe care venise la Betel.
Omul lui Dumnezeu omorât de un leu
11 Și în Betel locuia un proroc bătrân și fiii săi au venit și i‐au spus toate faptele pe care le făcuse omul lui Dumnezeu în ziua aceea în Betel; au spus tatălui lor și cuvintele pe care le vorbise împăratului. 12 Și tatăl lor le‐a zis: Pe ce cale a plecat? Și fiii săi văzuseră pe ce cale plecase omul lui Dumnezeu care venise din Iuda. 13 Și a zis fiilor săi: Pune‐ți‐mi șaua pe măgar. Și i‐au pus șaua pe măgar. Și a încălecat pe el. 14 Și s‐a dus pe urma omului lui Dumnezeu și l‐a aflat șezând sub un stejar și i‐a zis: Tu ești omul lui Dumnezeu care a venit din Iuda? Și el a zis: Eu sunt. 15 Și i‐a zis: Vino cu mine acasă și mănâncă pâine. 16 Și el a zis: Nu pot să mă întore cu tine, nici să mă duc cu tine și nu voi mânca pâine nici nu voi bea apă cu tine în locul acesta. 17 Căci mi s‐a zis prin cuvântul Domnului: Să nu mănânci pâine și să nu bei apă acolo; plecând, să nu te întorci pe calea pe care ai mers. 18 Și el i‐a zis: Și eu sunt proroc ca tine și un înger mi‐a vorbit prin cuvântul Domnului, zicând: Întoarce‐l cu tine în casa ta ca să mănânce pâine și să bea apă. Îl mințea. 19 Și s‐a întors cu el și a mâncat pâine în casa lui și a băut apă. 20 Și a fost așa : pe când ședeau la masă, cuvântul Domnului a fost către prorocul care‐l întorsese. 21 Și a strigat către omul lui Dumnezeu care venise din Iuda zicând: Așa zice Domnul: Fiindcă n‐ai ascultat de gura Domnului și n‐ai păzit porunca pe care ți‐o poruncise Domnul Dumnezeul tău, 22 ci te‐ai întors și ai mâncat pâine și ai băut apă în locul de care ți‐a zis: Să nu mănânci pâine și să nu bei apă! trupul tău nu va intra în mormântul părinților tăi. 23 Și a fost așa : după ce a mâncat pâine și a băut, a pus șaua pe măgar pentru el, pentru prorocul pe care‐l întorsese. 24 Și a plecat. Și un leu l‐a găsit pe cale și l‐a omorât; și trupul său a fost aruncat pe cale și măgarul stătea lângă el și leul stătea și el lângă trup. 25 Și iată au trecut niște bărbați și au văzut trupul aruncat pe cale și leul stând lângă trup și au venit și au spus în cetate unde locuia prorocul cel bătrân. 26 Și prorocul care‐l întorsese din cale a auzit și a zis: Este omul lui Dumnezeu care n‐a ascultat de gura Domnului, pentru aceasta Domnul l‐a dat leului care l‐a sfâșiat și l‐a omorât, după cuvântul Domnului pe care i‐l vorbise. 27 Și a vorbit fiilor săi, zicând: Puneți‐mi șaua pe măgar! Și au pus șaua. 28 Și s‐a dus și a aflat trupul aruncat în cale și măgarul și leul stând lângă trup. Leul nu mâncase trupul, nici nu sfâșiase măgarul. 29 Și prorocul a ridicat trupul omului lui Dumnezeu și l‐a pus pe măgar și l‐a dus înapoi și prorocul cel bătrân a intrat în cetate ca să bocească și să‐l înmormânteze. 30 Și a pus trupul aceluia în mormântul său și l‐a bocit: Vai , fratele meu! 31 Și după ce l‐a înmormântat, a vorbit fiilor săi zicând: Când voi muri, să mă înmormântați în mormântul unde a fost înmormântat omul lui Dumnezeu; puneți‐mi oasele lângă oasele lui. 32 Căci cuvântul pe care l‐a strigat el prin cuvântul Domnului împotriva altarului din Betel și împotriva tuturor caselor înălțimilor, care sunt în cetățile Samariei, se va împlini negreșit. 33 După acest lucru Ieroboam nu s‐a întors din calea lui cea rea, ci a făcut iarăși din toate marginile poporului preoți pentru înălțimi; pe cine voia îl sfințea și se făcea preot al înălțimilor. 34 Și prin acest lucru a fost păcat asupra casei lui Ieroboam, ca s‐o stârpească și s‐o nimicească de pe fața pământului.