Profetul Ilie anunță încetarea secetei
1 După multe zile, Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Ilie, în al treilea an, zicând: „Du-te și înfățișează-te înaintea lui Ahab! Voi da ploaie pe fața pământului“. 2 Ilie s-a dus să se înfățișeze înaintea lui Ahab.
În Samaria era foamete mare. 3 Ahab l-a chemat pe Obadia, cel care răspundea de palat. Obadia se temea mult de Domnul, 4 iar când Izabela i-a omorât pe profeții Domnului, Obadia a luat o sută de profeți, a ascuns câte cincizeci în câte o peșteră și le-a asigurat pâine și apă. 5 Ahab i-a zis lui Obadia: „Du-te prin țară, pe la toate izvoarele și pe la toate pârâurile! Poate că vom găsi iarbă ca să păstrăm caii și catârii în viață, astfel încât să nu trebuiască să omorâm vreunul dintre animale“. 6 Apoi și-au împărțit între ei teritoriul pe care urmau să-l străbată: Ahab a plecat singur pe un drum, iar Obadia a plecat singur pe un alt drum. 7 În timp ce era pe drum, iată că l-a întâlnit Ilie.
El l-a recunoscut, s-a aruncat cu fața la pământ și l-a întrebat:
‒ Tu ești, stăpânul meu Ilie?
8 El i-a răspuns:
‒ Eu sunt. Du-te și spune-i stăpânului tău: „Iată, a venit Ilie“.
9 Obadia a zis:
‒ Cu ce am păcătuit, de-l dai pe slujitorul tău pe mâna lui Ahab ca să fie omorât? 10 Viu este Domnul, Dumnezeul tău, că n-a rămas nicio națiune și niciun regat unde stăpânul meu să nu fi trimis să te caute. Iar când spuneau că nu ești acolo, punea regatul sau națiunea aceea să jure că nu te-a găsit. 11 Acum tu zici: „Du-te și spune-i stăpânului tău: «Iată, a venit Ilie»“. 12 Apoi, când voi pleca de la tine, Duhul Domnului te va duce pe nu știu unde! Astfel, dacă mă duc să-i spun lui Ahab, iar el nu te va găsi, mă va ucide. Însă slujitorul tău se teme de Domnul din tinerețea lui. 13 Nu i s-a spus stăpânului meu ce am făcut când Izabela îi omora pe profeții Domnului? Am ascuns o sută dintre profeții Domnului, câte cincizeci în câte o peșteră, și le-am asigurat pâine și apă. 14 Iar acum tu zici: „Du-te și spune-i stăpânului tău: «Iată, a venit Ilie»“. Mă va ucide!
15 Ilie a zis:
‒ Viu este Domnul Oștirilor, înaintea Căruia stau, că astăzi mă voi înfățișa înaintea lui Ahab .
Ilie pe muntele Carmel
16 Obadia a pornit să-l întâmpine pe Ahab și să-l înștiințeze. Apoi Ahab s-a dus să-l întâlnească pe Ilie.
17 Când Ahab l-a văzut pe Ilie, i-a zis:
‒ Tu ești acela care-l nenorocește pe Israel?
18 Ilie a răspuns:
‒ Nu eu l-am nenorocit pe Israel, ci tu și familia tatălui tău, prin faptul că ați părăsit poruncile Domnului și te-ai dus după Baal. 19 Convoacă acum tot Israelul la mine, pe muntele Carmel, pe cei patru sute cincizeci de profeți ai lui Baal și pe cei patru sute de profeți ai Așerei, care mănâncă la masa Izabelei.
20 Ahab a trimis după toți fiii lui Israel și i-a convocat pe profeți la muntele Carmel.
21 Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul și a zis:
‒ Până când veți mai șchiopăta de ambele picioare? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmați-L pe El, iar dacă Baal este Dumnezeu, urmați-l pe acesta!
Poporul nu i-a răspuns nimic.
22 Apoi Ilie a zis poporului:
‒ Eu sunt singurul care am rămas dintre profeții Domnului, iar profeții lui Baal sunt în număr de patru sute cincizeci. 23 Să ni se dea doi tauri. Ei să-și aleagă un taur, să-l taie în bucăți și să-l așeze pe lemnele de pe altar , fără să-i dea foc. Iar eu voi pregăti celălalt taur și-l voi așeza pe lemne, fără să-i dau foc. 24 Apoi, voi să chemați numele dumnezeului vostru, iar eu voi chema Numele Domnului. Dumnezeul care va răspunde prin foc, Acela este adevăratul Dumnezeu.
Tot poporul a răspuns și a zis:
‒ Propunerea este bună.
25 Ilie le-a zis profeților lui Baal: „Alegeți-vă un taur și pregătiți-l voi mai întâi, pentru că sunteți mai mulți. Apoi chemați numele dumnezeului vostru, dar să nu aprindeți voi focul“. 26 Ei au luat taurul oferit lor și l-au pregătit.
Apoi au chemat numele lui Baal de dimineața până la amiază, zicând: „Baal, răspunde-ne!“. Dar nu s-a auzit niciun glas. Nimeni n-a răspuns, deși ei săreau în jurul altarului pe care-l construiseră.
27 La amiază, Ilie și-a bătut joc de ei, zicând: „Strigați mai tare, doar este dumnezeu! Poate că meditează, sau este ocupat, sau se află în călătorie! Poate că doarme și se va trezi!“. 28 Ei au strigat mai tare și, după obiceiul lor, și-au făcut tăieturi cu săbiile și cu sulițele până a început să le curgă sângele pe ei. 29 După ce a trecut miezul zilei, au continuat să profețească până când se aducea darul de mâncare, dar nu s-a auzit niciun glas, niciun răspuns; nimeni nu le-a dat atenție.
30 Atunci Ilie a zis întregului popor:
‒ Apropiați-vă de mine!
Și tot poporul s-a apropiat de el. Apoi el a refăcut altarul Domnului, care fusese dărâmat. 31 Ilie a luat douăsprezece pietre, după numărul semințiilor urmașilor lui Iacov, cel căruia Domnul îi vorbise, zicând: „Numele tău va fi Israel!“, 32 și cu aceste pietre a construit un altar în Numele Domnului. După aceea a făcut un șanț în jurul altarului, în care încăpeau două măsuri de sămânță. 33 A aranjat lemnele, a tăiat taurul în bucăți și l-a așezat pe altar , deasupra lemnelor.
34 El le-a zis:
‒ Umpleți patru ulcioare cu apă și goliți-le peste arderea-de-tot și peste lemne!
Apoi a zis:
‒ Faceți lucrul acesta încă o dată!
Și ei l-au făcut încă o dată.
El a zis din nou:
‒ Faceți lucrul acesta și a treia oară!
Iar ei l-au făcut și a treia oară.
35 Apa curgea în jurul altarului și a umplut chiar și șanțul. 36 În timp ce se aducea darul de mâncare, profetul Ilie s-a apropiat și a zis:
Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Israel, fă să se cunoască astăzi că Tu ești Dumnezeu în Israel, că eu sunt slujitorul Tău și că am făcut toate aceste lucruri după porunca Ta. 37 Răspunde-mi, Doamne! Răspunde-mi, ca să cunoască acest popor că Tu, Doamne, ești Dumnezeu și Tu le întorci inimile spre Tine !“.
38 Atunci a căzut foc de la Domnul, a mistuit arderea-de-tot, lemnele, pietrele și pământul și a înghițit și apa care era în șanț. 39 Când a văzut tot poporul lucrul acesta, s-au aruncat cu fața la pământ și au zis: „Domnul este Dumnezeu! Domnul este Dumnezeu!“.
40 Ilie le-a zis:
‒ Prindeți-i pe profeții lui Baal! Niciunul dintre ei să nu scape!
I-au prins, iar Ilie i-a dus la râul Chișon și i-a înjunghiat acolo.
41 Apoi Ilie i-a zis lui Ahab:
‒ Du-te să mănânci și să bei, căci se aude vuietul unei ploi puternice.
42 Ahab s-a dus să mănânce și să bea, dar Ilie a urcat pe vârful Carmelului, s-a plecat la pământ, și-a așezat fața pe genunchi 43 și i-a zis slujitorului său:
‒ Te rog, du-te și uită-te în direcția mării!
El s-a dus și s-a uitat.
Apoi a zis:
‒ Nu este nimic!
Ilie i-a zis de șapte ori:
‒ Du-te din nou!
44 A șaptea oară, slujitorul a zis:
‒ Iată, un nor mic cât o palmă de om se ridică din mare!
Ilie a zis:
‒ Du-te și spune-i lui Ahab: „Pregătește-ți carul și pleacă de acolo, ca să nu te prindă ploaia!“.
45 Între timp, cerul s-a înnegrit de nori, a început să sufle vântul și a început o ploaie puternică. Ahab s-a urcat în car și a plecat spre Izreel. 46 Atunci mâna Domnului a venit peste Ilie, iar acesta și-a pus marginile tunicii sub brâu și a alergat înaintea lui Ahab până la intrarea în Izreel.
Uciderea prorocilor lui Baal și ai Astarteei
1 Și a fost așa : după multe zile cuvântul Domnului a fost către Ilie, în anul al treilea, zicând: Du‐te, arată‐te lui Ahab și voi trimite ploaie pe fața pământului. 2 Și Ilie s‐a dus să se arate lui Ahab. 3 Și era foamete mare în Samaria. Și Ahab a chemat pe Obadia care era peste casa sa. Și Obadia se temea mult de Domnul. 4 Și a fost așa : când Izabela a stârpit pe prorocii Domnului, Obadia a luat o sută de proroci și i‐a ascuns câte cincizeci într‐o peșteră și i‐a hrănit cu pâine și apă. 5 Și Ahab a zis lui Obadia: Cutreieră țara la toate izvoarele de apă și la toate râurile; poate vom afla iarbă ca să păstrăm viața cailor și a catârilor ca să nu ne pierdem dobitoacele. 6 Și și‐au împărțit țara s‐o cutreiere. Ahab a mers pe o cale singur și Obadia a mers pe altă cale singur. 7 Și pe când mergea Obadia pe cale, iată l‐a întâmpinat Ilie, și el l‐a cunoscut și a căzut pe fața sa și a zis: Tu ești cu adevărat domnul meu Ilie? 8 Și el i‐a zis: Eu sunt; du‐te, zi domnului tău: Iată Ilie! 9 Și el a zis: Ce am păcătuit eu ca să dai pe robul tău în mâna lui Ahab să mă omoare? 10 Viu este Domnul Dumnezeul tău, de este neam sau împărăție unde să nu fi trimis domnul meu să te caute. Și când ziceau: Nu este! el punea împărăția sau neamul să jure că nu te‐au aflat. 11 Și acum tu zici: Mergi, zi domnului tău: Iată Ilie! 12 Și va fi așa : eu voi pleca de la tine și Duhul Domnului te va duce nu știu unde și voi veni și voi spune lui Ahab și el nu te va afla și mă va omorî. Și eu, robul tău, mă tem de Domnul din tinerețea mea. 13 Oare nu s‐a spus domnului meu ce am făcut când a ucis Izabela pe prorocii Domnului, cum am ascuns o sută de bărbați din prorocii Domnului, câte cincizeci într‐o peșteră, și i‐am hrănit cu pâine și apă? 14 Și acum zici: Du‐te, spune domnului tău: Iată, Ilie! Și el mă va omorî. 15 Și Ilie a zis: Viu este Domnul oștirilor, înaintea căruia stau, că astăzi mă voi arăta lui, negreșit. 16 Și Obadia a plecat spre întâmpinarea lui Ahab și i‐a spus. Și Ahab a mers spre întâmpinarea lui Ilie. 17 Și a fost așa : Când a văzut Ahab pe Ilie, Ahab i‐a zis: Tu ești tulburătorul lui Israel? 18 Și el a zis: Eu n‐am tulburat pe Israel, ci tu și casa tatălui tău, pentru că ați părăsit poruncile Domnului și ați umblat după Baali. 19 Și acum trimite, adună la mine pe tot Israelul pe muntele Carmel , și pe cei patru sute cincizeci de proroci ai lui Baal, și pe cei patru sute de proroci ai Astarteelor, care mănâncă la masa Izabelei. 20 Și Ahab a trimis la toți copiii lui Israel și a adunat pe proroci pe muntele Carmel. 21 Și Ilie s‐a apropiat de tot poporul și a zis: Până când veți șchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmați‐l pe el; și dacă Baal, urmați‐l pe el. Și poporul nu i‐a răspuns un cuvânt. 22 Și Ilie a zis poporului: Numai eu am rămas proroc al Domnului, și prorocii lui Baal sunt patru sute cincizeci de bărbați. 23 Să ni se dea doi junci și ei să‐și aleagă un junc pentru ei și să‐l taie bucăți și să‐l pună pe lemne și să nu pună foc; și eu voi pregăti celălalt junc și‐l voi pune pe lemne și nu voi pune foc. 24 Și să chemați numele dumnezeilor voștri și eu voi chema numele Domnului, și dumnezeul care v‐a răspunde cu foc , acela să fie Dumnezeu. Și tot poporul a răspuns și a zis: Bun este cuvântul. 25 Și Ilie a zis prorocilor lui Baal: Alegeți‐vă un junc și pregătiți‐l întâi voi, căci sunteți mulți, și chemați numele dumnezeului vostru și să nu puneți foc. 26 Și au luat juncul care li s‐a dat și l‐au pregătit și au chemat numele lui Baal de dimineață până la amiază, zicând: Ascultă‐ne, Baale! Dar n‐a fost nici glas , nici ascultare. Și săreau împrejurul altarului pe care‐l făcuseră. 27 Și a fost așa : la amiază Ilie și‐a bătut joc de ei și a zis: Strigați cu glas tare, căci este dumnezeu, căci cugetă, sau s‐a dus laoparte, sau este în călătorie, poate doarme și se va trezi. 28 Și au strigat cu glas tare și și‐au făcut tăieturi după datina lor cu săbii și sulițe, până a țâșnit sângele peste ei. 29 Și a fost așa : când a trecut miezul zilei, au prorocit până la aducerea darului de mâncare, dar n‐a fost nici glas , nici ascultare, nici luare aminte. 30 Atunci Ilie a zis către tot poporul: Apropiați‐vă de mine. Și tot poporul s‐a apropiat de el. Și a dres altarul Domnului, care era sfărâmat. 31 Și Ilie a luat douăsprezece pietre după numărul semințiilor fiilor lui Iacov, către care a fost cuvântul Domnului, zicând: Israel va fi numele tău. 32 Și cu pietrele a zidit un altar în numele Domnului, și a făcut un șanț în jurul altarului, după lărgimea a două măsuri de sămânță. 33 Și a așezat lemnele și a tăiat în bucăți juncul și l‐a pus pe lemne și a zis: Umpleți patru vedre cu apă și vărsați‐le peste arderea de tot și peste lemne. 34 Și a zis: Faceți a doua oară! Și au făcut a doua oară. Și a zis: Faceți a treia oară. Și au făcut a treia oară. 35 Și apa curgea împrejurul altarului și a umplut și șanțul cu apă. 36 Și a fost așa : când se aducea darul de mâncare, Ilie, prorocul, s‐a apropiat și a zis: Doamne Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Israel, să fie știut astăzi că tu ești Dumnezeu în Israel, și eu sunt slujitorul tău și după cuvântul tău am făcut toate aceste lucruri. 37 Răspunde‐mi, Doamne, răspunde‐mi, și să cunoască poporul acesta că tu, Doamne, ești Dumnezeu, și tu le‐ai întors inima înapoi. 38 Și a căzut foc de la Domnul și a mistuit arderea de tot și lemnele și pietrele și țârâna, și a sub apa care era în șunț. 39 Și tot poporul a văzut și au căzut pe fețele lor și au zis : Domnul, el este Dumnezeu! Domnul, el este Dumnezeu! 40 Și Ilie le‐a zis: Prindeți pe prorocii lui Baal; niciunul din ei să nu scape! Și i‐au prins și Ilie i‐a pogorât la pârâul Chison, și i‐a junghiat acolo.
Ploaia
41 Și Ilie a zis lui Ahab: Suie‐te, mănâncă și bea, căci este un vuiet de mare ploaie. 42 Și Ahab s‐a suit să mănânce și să bea. Și Ilie s‐a suit în vârful Carmelului și s‐a plecat la pământ și și‐a pus fața între genunchi. 43 Și a zis tânărului său: Suie‐te, te rog, uită‐te spre mare. Și s‐a suit și s‐a uitat și a zis: Nu este nimic. Și el a zis: Mergi iarăși de șapte ori. 44 Și a fost așa : a șaptea oară a zis: Iată un nor mic ca o mână de om se ridică din mare! Și el a zis: Suie‐te, zi lui Ahab: Înhamă și pogoară‐te, ca să nu te oprească ploaia. 45 Și a fost așa : între acestea cerul s‐a întunecat de nori și vânt și a fost o ploaie mare. Și Ahab s‐a suit în carul său și s‐a dus la Izreel. 46 Și mâna Domnului a fost peste Ilie și și‐a încins coapsele și a alergat înaintea lui Ahab până la intrarea în Izreel.