1 Dar Duhul spune clar că în vremurile din urmă unii se vor depărta de credință, apropiindu-se de duhuri înșelătoare și de învățături ale demonilor, 2 influențați de ipocrizia mincinoșilor, a căror conștiință a fost însemnată cu fierul roșu. 3 Ei interzic căsătoria și cer abstinență de la mâncărurile pe care Dumnezeu le-a creat ca să fie primite cu mulțumire de către cei ce cred și cunosc adevărul. 4 Căci orice animal creat de Dumnezeu este bun și nimic nu trebuie respins, dacă este luat cu mulțumire, 5 pentru că este sfințit prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune.
6 Dacă-i sfătuiești pe frați aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Cristos Isus, fiind hrănit astfel de cuvintele credinței și ale bunei învățături pe care ai urmat-o îndeaproape. 7 Ferește-te de miturile lumești și băbești și disciplinează-te în ce privește evlavia. 8 Căci disciplinarea trupească este pentru puțin timp, dar evlavia este de folos în toate, fiindcă are promisiunea vieții de acum și a celei care urmează să vină. 9 Această învățătură este demnă de încredere și merită să fie pe deplin acceptată. 10 Căci pentru aceasta lucrăm din greu și ne luptăm, fiindcă ne-am pus speranța în Dumnezeul cel Viu, Care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al celor credincioși.
11 Poruncește și învață aceste lucruri! 12 Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea, ci fii un exemplu pentru credincioși în vorbire, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție. 13 Până când voi veni eu, dă atenție citirii, încurajării și învățăturii. 14 Să nu neglijezi darul care este în tine, care ți-a fost dat prin profeție, când cei din Sfatul Bătrânilor și-au pus mâinile peste tine.
15 Cugetă la aceste lucruri! Adâncește-te în ele, pentru ca înaintarea ta să fie evidentă pentru toți. 16 Fii atent la tine însuți și la învățătura pe care o dai altora . Persistă în aceste lucruri, pentru că, făcând aceasta, te vei mântui pe tine și pe cei ce te ascultă.
Învățătorii mincinoși
1 Duhul însă spune lămurit că în vremurile din urmă unii se vor lepăda de credință, luând aminte la duhuri amăgitoare și învățături de draci, 2 care vorbesc minciuni în fățărnicie, înfierați în cugetul lor, ca și cu fierul roșu, 3 oprind căsătorirea și poruncind a se feri de mâncări , pe care Dumnezeu le‐a făcut să fie luate cu mulțumiri de cei credincioși și care au cunoscut pe deplin adevărul. 4 Pentru că orice făptură a lui Dumnezeu este bună și nimic nu este de lepădat dacă se ia cu mulțumiri; 5 căci este sfințit prin Cuvântul lui Dumnezeu și rugăciune.
Îndemnuri către Timotei
6 Supunând fraților acestea, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus, fiindcă te hrănești cu cuvintele credinței și ale bunei învățături pe care ai urmat‐o până acum. 7 Dar fierește‐te de basme lumești și băbești. Deprinde‐te însă pe tine însuți la cucernicie. 8 Pentru că deprinderea trupească este de folos la puțin; iar cucernicia este de folos la toate, având făgăduința vieții de acum și a celei viitoare. 9 Credincios și vrednic de toată primirea este cuvântul. 10 Căci pentru aceasta ne ostenim și ne luptăm, pentru că ne‐am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al credincioșilor.
Felurite sfaturi privitoare la slujba lui
11 Poruncește acestea și învață‐le la alții. 12 Nimeni să nu‐ți disprețuiască tinerețea, ci fă‐te pildă a credincioșilor în cuvânt, în purtare, în iubire, în credință, în curăție. 13 Până vin eu, ia seama la citire, la îndemnare, la învățătură. 14 Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ți‐a fost dat prin prorocie cu punerea mâinilor cetei prezbiterilor. 15 Îndeletnicește‐te cu acestea; fii în acestea, ca înaintarea ta să fie arătată tuturor. 16 Ia seama la tine însuți și la învățătura ta. Rămâi în acestea; căci făcând aceasta te vei mântui și pe tine însuți și pe cei ce te ascultă.