1 Pavel, apostol al lui Isus Cristos prin voia lui Dumnezeu, și fratele Timotei,

către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, împreună cu toți sfinții care sunt în toată Ahaia:

2 Har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos!

Mulțumiri aduse Dumnezeului oricărei mângâieri
3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, 4 Cel Care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru a-i putea mângâia pe cei ce sunt în vreun necaz, cu mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu. 5 Așa cum suferințele lui Cristos sunt din belșug în noi, tot astfel, prin Cristos, avem parte din belșug și de mângâiere sufletească. 6 Dacă noi suntem asupriți, este pentru mângâierea și mântuirea voastră. Dacă noi suntem mângâiați sufletește, este pentru mângâierea voastră, care este la lucru în voi prin faptul că răbdați aceleași suferințe pe care le îndurăm și noi. 7 Speranța noastră cu privire la voi este neclintită, pentru că știm că, așa cum sunteți părtași cu noi în suferință, tot așa sunteți și în mângâiere.
8 Căci nu vrem să nu știți, fraților, despre necazul care a venit peste noi în Asia, pentru că am fost împovărați peste măsură, dincolo de puterea noastră, așa încât pierdusem și speranța că vom mai trăi. 9 Într-adevăr, ne-am simțit ca și cum am fi primit condamnarea la moarte, ca să nu ne încredem în noi, ci în Dumnezeu, Care învie morții. 10 El ne-a salvat dintr-un mare pericol de moarte și ne va salva din nou. Și ne punem speranța în El că ne va salva din nou, 11 în timp ce și voi vă alăturați nouă în rugăciune, pentru ca binecuvântarea de care avem parte prin rugăciunile multor persoane să fie, pentru mulți, un motiv de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru noi.
Schimbarea unora din planurile lui Pavel
12 Căci lauda noastră este aceasta: mărturia conștiinței noastre că ne-am comportat în lume, și mult mai mult față de voi, cu o curăție și o sinceritate primite de la Dumnezeu, nu cu o înțelepciune firească, ci prin harul lui Dumnezeu. 13 Căci noi nu vă scriem altceva decât ceea ce citiți sau cunoașteți deja. Dar sper că, până la sfârșit, veți cunoaște 14 (așa cum, de altfel, ne-ați cunoscut și pe noi, în parte) că noi suntem lauda voastră, tot așa cum și voi veți fi lauda noastră în ziua Domnului nostru Isus.
15 Având această convingere, doream să vin mai întâi la voi, ca să aveți parte de o a doua favoare, 16 apoi să plec de la voi în Macedonia, să mă întorc din Macedonia tot pe la voi și să fiu trimis de voi în Iudeea. 17 Deci, dorind aceasta, am dat eu oare dovadă de neseriozitate? Sau lucrurile pe care le hotărăsc, le hotărăsc potrivit firii pământești, ca să spun „da, da“ și „nu, nu“ în același timp? 18 Credincios este Dumnezeu, că vorbirea noastră față de voi nu este și „da“, și „nu“. 19 Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, pe Care noi L-am predicat printre voi – eu, Silvanus și Timotei – nu a fost „da“ și „nu“, ci în El a fost „da“, 20 pentru că în El toate promisiunile lui Dumnezeu sunt „da“. De aceea prin El spunem „Amin!“, spre gloria lui Dumnezeu. 21 Cel Care ne întărește împreună cu voi, în Cristos, și Care ne-a uns, este Dumnezeu. 22 El a și pus sigiliul pe noi și ne-a dat, în inimile noastre, garanția Duhului.
23 Dar Îl chem pe Dumnezeu ca martor al sufletului meu, că n-am mai venit în Corint tocmai ca să vă cruț. 24 Nu că noi domnim peste credința voastră, ci suntem lucrători împreună cu voi pentru bucuria voastră, căci stați fermi în credință.
Urare
1 Pavel, apostol al lui Hristos Isus prin voia lui Dumnezeu și Timotei fratele, către biserica lui Dumnezeu care este în Corint cu toți sfinții care sunt în toată Ahaia: 2 Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și Domnul Isus Hristos.
Mângâierile apostolului
3 Binecuvântat este Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, 4 care ne mângâie în tot necazul nostru, ca prin mângâierea cu care suntem mângâiați noi înșine de Dumnezeu să putem mângâia pe cei ce sunt în orice necaz. 5 Pentru că după cum suferințele lui Hristos prisosesc asupra noastră, tot așa prisosește și mângâierea noastră prin Hristos. 6 Și fie că suntem în necaz, este pentru mângâierea și mântuirea voastră; fie că suntem mângâiați, este pentru mângâierea voastră, care lucrează în suferirea cu răbdarea a acelorași suferinți pe care le suferim și noi. 7 Și nădejdea noastră pentru voi este tare, știind că , după cum sunteți părtași ai suferințelor, astfel sunteți și ai mângâierii. 8 Căci nu voim să nu știți, fraților, de necazul nostru care ni s‐a făcut în Asia, că am fost îngreuiați foarte mult, peste puterea noastră, încât deznădăjduisem și de viață. 9 Dar chiar aveam în noi înșine hotărârea morții, ca să nu ne încredem în noi înșine, ci în Dumnezeu care scoală morții: 10 care ne‐a scăpat dintr‐o moarte așa de mare și ne scapă: în care nădăjduim că ne va mai scăpa încă, 11 ajutând și voi împreună cu cererea voastră pentru noi ca pentru darul de har făcut nouă prin multe fețe, să se aducă mulțumiri de mulți pentru noi.
Mărturia cugetului apostolului
12 Căci lăudarea noastră este aceasta: mărturia cugetului nostru că ne‐am purtat în lume și mai ales către voi în sfințenie și curățenie de la Dumnezeu, nu în înțelepciune firească, ci în harul lui Dumnezeu. 13 Căci nu vă scriem altele decât cele ce citiți sau și recunoașteți și am nădejde că veți recunoaște până la urmă, 14 după cum ne‐ați și recunoscut în parte, că noi suntem pricina voastră de laudă, după cum și voi sunteți a noastră în ziua Domnului nostru Isus. 15 Și în această deplină încredere voiam să vin mai întâi la voi ca să aveți un al doilea har, 16 și să trec pe la voi în Macedonia, și iarăși din Macedonia să vin la voi și să fiu petrecut de voi în Iudeea. 17 Deci când am voit aceasta, nu cumva am lucrat cu ușurință? Sau oare ceea ce vreau, vreau potrivit cărnii ca să fie la mine Da da și Nu nu? 18 Dar Dumnezeu este credincios că cuvântul nostru către voi nu este Da și Nu. 19 Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, care a fost propovăduit între voi prin noi, prin mine și Silvan și Timotei, n‐a fost Da și Nu, ci în el este Da. 20 Căci oricâte făgăduințe ale lui Dumnezeu ar fi, în el sunt Da; de aceea și prin el Aminul este spre slava lui Dumnezeu prin noi. 21 Iar cel ce ne întărește împreună cu voi în Hristos și ne‐a uns este Dumnezeu, 22 care ne‐a și pecetluit și ne‐a dat arvuna Duhului în inimile noastre.
Pricina amânării venirii
23 Eu însă chem pe Dumnezeu martor peste sufletul meu că pentru ca să vă cruț n‐am mai venit la Corint. 24 Nu că avem stăpânire peste credința voastră, ci suntem ajutători ai bucuriei voastre; căci voi stați în credință.