1 Preaiubiților, întrucât avem aceste promisiuni, să ne curățim de orice poate întina trupul și duhul și să ne ducem astfel sfințenia până la capăt în frică de Dumnezeu.
Bucuria lui Pavel
2 Faceți-ne loc în inima voastră ! N-am făcut rău nimănui, n-am ruinat pe nimeni, n-am profitat de nimeni. 3 Nu spun aceasta ca să vă condamn, căci am spus mai înainte că sunteți în inimile noastre, atât ca să murim împreună, cât și să trăim împreună. 4 Mare este îndrăzneala mea față de voi! Mare este lauda mea cu voi! Sunt plin de încurajare, sunt copleșit de bucurie în orice necaz al nostru.
5 Căci și după ce am venit în Macedonia, trupurile noastre n-au avut odihnă, ci am fost în necaz în toate: conflicte din afară, temeri din interior. 6 Însă Dumnezeu, Care-i încurajează pe cei descurajați, ne-a încurajat prin venirea lui Titus, 7 și nu doar prin venirea sa, ci și prin încurajarea cu care el a fost încurajat de voi, înștiințându-ne despre dorința voastră puternică, despre durerea voastră adâncă și despre zelul vostru pentru mine. Astfel, m-am bucurat și mai mult.
8 Chiar dacă v-am întristat prin scrisoarea mea, nu regret. Și chiar dacă am regretat, căci văd că scrisoarea mea v-a întristat, deși numai pentru puțin timp, 9 totuși, acum mă bucur, nu pentru că ați fost întristați, ci pentru că ați fost întristați spre pocăință. Căci ați fost întristați după voia lui Dumnezeu, ca nimeni să nu sufere nicio pierdere din cauza noastră. 10 Căci întristarea după voia lui Dumnezeu produce o pocăință care duce la mântuire, fără regret, dar întristarea lumii produce moarte. 11 Căci iată ce devotament a produs în voi această întristare după voia lui Dumnezeu, ce apărare, ce indignare, ce teamă, ce dorință, ce zel, ce dorință de dreptate! În toate ați dovedit că sunteți curați în această privință. 12 Astfel, deși v-am scris, n-am făcut-o din cauza celui ce a făcut răul, nici din cauza celui ce a suferit răul, ci ca să vedeți voi înșivă, înaintea lui Dumnezeu, devotamentul pe care-l aveți față de noi. 13 În felul acesta am fost încurajați. Dar, pe lângă încurajarea aceasta a noastră, ne-am bucurat și mai mult de bucuria lui Titus, pentru că duhul lui a fost înviorat de voi toți. 14 Căci, dacă m-am lăudat înaintea lui cu ceva despre voi, nu am fost făcut de rușine, ci, așa cum tot ce v-am spus a fost adevărat, tot astfel și lauda noastră cu voi înaintea lui Titus s-a dovedit adevărată. 15 Astfel, simțămintele lui față de voi sunt și mai puternice când își amintește de ascultarea voastră, a tuturor, de felul cum l-ați primit cu respect și cu mari emoții. 16 Mă bucur că pot avea deplină încredere în voi.
1 Având deci aceste făgăduințe, iubiților, să ne curățim pe noi înșine de orice întinăciune a cărnii și a duhului, desăvârșind sfințenia în frica de Dumnezeu.
Bucuria lui Pavel
2 Faceți‐ne loc, n‐am nedreptățit pe nimeni, n‐am stricat pe nimeni, n‐am înșelat pe nimeni; 3 n‐o spun ca să vă ostenesc, căci am zis mai înainte că sunteți în inimile noastre spre a muri împreună și a trăi împreună. 4 Am multă îndrăzneală față de voi, am multă pricină de laudă pentru voi; sunt plin de mângâiere , sunt covârșit de bucurie cu toată întristarea noastră. 5 Căci și după ce am venit în Macedonia, carnea noastră n‐a avut liniște, ci am fost zdrobiți în orice chip: din afară erau lupte, dinăuntru erau temeri. 6 Dar Dumnezeu care mângâie pe cei smeriți ne‐a mângâiat prin venirea lui Tit. 7 Și nu numai prin venirea lui, ci și prin mângâierea cu care a fost mângâiat el la voi, când ne‐a spus dorul vostru, lăcrimarea voastră, bunăvoința voastră pentru mine, încât m‐am bucurat cu atât mai mult. 8 Fiindcă și dacă v‐am întristat în epistola mea, nu‐mi pare rău; deși mi‐a părut rău, căci văd că epistola aceea v‐a întristat, deși pentru puțină vreme. 9 Acum mă bucur nu pentru că ați fost întristați , ci pentru că ați fost întristați spre pocăință; căci ați fost întristați după Dumnezeu, ca să nu fiți păgubiți cu nimic de noi. 10 Căci întristarea după Dumnezeu lucrează pocăință spre mântuire de care nu‐ți pare rău; dar întristarea lumii lucrează moarte. 11 Căci iată, chiar această întristare după Dumnezeu, ce sârguință a lucrat în voi, ce dezvinovățire, ce mâhnire, da, ce teamă, ce dorință, ce râvnă, ce răzbunare! În orice chip ați dovedit că voi înșivă sunteți curați în acea faptă. 12 Astfel dar, și dacă v‐am scris, nu v‐am scris pentru cel ce a nedreptățit, nici pentru cel ce a fost nedreptățit, ci ca râvna voastră pentru noi să fie învederată la voi înaintea lui Dumnezeu. 13 De aceea am fost mângâiați. Dar pe lângă mângâierea noastră ne‐am bucurat peste măsură mai mult de bucuria lui Tit, pentru că duhul lui a fost ușurat de voi toți. 14 Pentru că dacă m‐am lăudat lui cu ceva pentru voi, n‐am fost dat de rușine; ci după cum v‐am vorbit toate în adevăr, astfel și lăudarea noastră înaintea lui Tit s‐a aflat că e adevăr. 15 Și măruntaiele lui sunt mai cu prisosință pentru voi, când își aduce aminte de ascultarea voastră a tuturor, cum l‐ați primit cu frică și tremur. 16 Mă bucur că în orice privință pot să mă încred în voi.