Familia lui Ahab, ucisă de Iehu
1 În Samaria erau șaptezeci dintre urmașii lui Ahab. Iehu a scris scrisori și le-a trimis în Samaria la conducătorii lui Izreel, la bătrâni și la îngrijitorii urmașilor lui Ahab, zicând:
2 „Imediat ce va ajunge scrisoarea aceasta la voi – pentru că urmașii stăpânului vostru sunt la voi și aveți care și cai, o cetate fortificată și arme – 3 alegeți-l pe cel mai bun și mai capabil dintre urmașii stăpânului vostru, puneți-l pe tronul tatălui său și luptați pentru Casa stăpânului vostru“.
4 Ei, însă, s-au temut foarte tare și au zis: „Iată că doi regi n-au putut să i se împotrivească. Cum îi vom sta noi împotrivă ?“. 5 Administratorul palatului împreună cu supraveghetorul cetății, cu bătrânii și cu îngrijitorii i-au trimis un mesaj lui Iehu, zicând:
„Noi suntem slujitorii tăi și vom face tot ce ne vei spune. Nu vom face pe nimeni rege. Fă ce consideri că este bine“.
6 Iehu le-a scris o a doua scrisoare, zicând:
„Dacă sunteți de partea mea și dacă vreți să mă ascultați, luați capetele urmașilor stăpânului vostru și veniți la mine în Izreel, mâine, pe vremea aceasta“.
Cei șaptezeci de urmași ai regelui erau în grija conducătorilor cetății, care-i crescuseră. 7 Când a ajuns scrisoarea la ei, i-au luat pe cei șaptezeci de urmași ai regelui, i-au înjunghiat, le-au pus capetele în coșuri și i le-au trimis lui Iehu, în Izreel.
8 Mesagerul a venit și l-a înștiințat pe Iehu , zicând:
‒ Au adus capetele fiilor regelui.
Iehu le-a zis:
‒ Faceți cu ele două grămezi la intrarea porții și lăsați-le acolo până dimineață.
9 Dimineața, el a ieșit, a stat înaintea întregului popor și a zis: „Voi sunteți drepți! Iată că eu am conspirat împotriva stăpânului meu și l-am ucis, dar pe toți aceștia cine i-a omorât? 10 Să știți acum că nimic din Cuvântul Domnului, pe care l-a rostit Domnul împotriva familiei lui Ahab, nu va rămâne neîmplinit. Domnul a făcut ce a spus prin slujitorul Său Ilie“.
11 Iehu a ucis tot ce a rămas din familia lui Ahab în Izreel, pe toți demnitarii lui, pe prietenii și pe preoții lui, astfel încât n-a mai rămas niciun supraviețuitor. 12 Apoi s-a ridicat, a ieșit și a plecat spre Samaria. Pe drum, când a ajuns la Bet-Ekedul Păstorilor, 13 Iehu i-a întâlnit pe frații lui Ahazia, regele lui Iuda.
El a întrebat:
‒ Cine sunteți voi?
Ei au răspuns:
‒ Noi suntem frații lui Ahazia și ne-am coborât să-i salutăm pe fiii regelui și pe fiii reginei.
14 Atunci Iehu a zis:
‒ Prindeți-i vii!
Ei i-au prins vii și i-au înjunghiat la fântâna Bet-Ekedului. Erau în număr de patruzeci și doi. N-a cruțat pe niciunul dintre ei.
15 După ce a plecat de acolo, s-a întâlnit cu Ionadab, fiul lui Recab, care venea să-l întâlnească.
Iehu l-a binecuvântat și i-a zis:
‒ Este oare inima ta dreaptă, tot așa cum este inima mea față de inima ta?
Ionadab a răspuns:
‒ Da , este!
Iehu a zis:
‒ Dacă este, atunci dă-mi mâna!
Ionadab i-a dat mâna, și Iehu l-a urcat la el în car.
16 În timp ce-l urca în carul său, Iehu a zis:
‒ Vino cu mine și vei vedea râvna mea pentru Domnul.
17 Când a ajuns Iehu în Samaria, i-a ucis pe toți aceia care îi rămăseseră lui Ahab în Samaria, nimicindu-i după cuvântul pe care-l rostise Domnul prin Ilie.
Slujitorii lui Baal, uciși de Iehu
18 Apoi, Iehu a convocat tot poporul și le-a zis: „Ahab i-a slujit puțin lui Baal. Iehu însă îi va sluji mult! 19 Chemați-i la mine pe toți profeții lui Baal, pe toți cei ce-l slujesc și pe toți preoții lui. Aveți grijă să nu lipsească niciunul, pentru că doresc să aduc o mare jertfă lui Baal. Oricine va lipsi nu va rămâne în viață“. Însă Iehu lucra cu viclenie, ca să-i nimicească pe toți slujitorii lui Baal. 20 Iehu a zis: „Proclamați o adunare în cinstea lui Baal!“. Și ei au proclamat o adunare. 21 Iehu a trimis anunțul prin tot Israelul și, astfel, toți slujitorii lui Baal au venit la el. N-a rămas niciunul care să nu fi venit. Au intrat în templul lui Baal, până când templul lui Baal s-a umplut de la un capăt la celălalt.
22 Apoi, Iehu i-a zis celui ce păzea veșmintele: „Adu veșminte pentru toți slujitorii lui Baal!“. Și el a adus veșminte tuturor. 23 Iehu și Ionadab, fiul lui Recab, au intrat în templul lui Baal. Ei au spus slujitorilor lui Baal: „Cercetați și vedeți ca nu cumva să fie printre voi vreun slujitor al Domnului, ci doar slujitorii lui Baal“.
24 Așadar, ei au intrat în templu ca să aducă jertfe și arderi-de-tot. Însă Iehu pusese la pândă afară optzeci de oameni, cărora le spusese: „Cine va lăsa să scape pe vreunul dintre aceia pe care îi dau în mâinile voastre, va plăti cu propria viață pentru viața omului aceluia“.
25 Imediat ce a terminat de adus arderile-de-tot, Iehu a poruncit gărzilor și ofițerilor: „Intrați și ucideți-i! Să nu scape niciunul!“. După ce i-au trecut prin ascuțișul sabiei, gărzile și ofițerii i-au aruncat afară din templu . Apoi s-au dus până în sanctuarul templului lui Baal, 26 au scos afară stâlpul sacru din templul lui Baal și l-au ars. 27 Au dărâmat atât stâlpul lui Baal, cât și templul lui Baal, folosindu-l apoi ca latrină până în ziua aceasta.
28 Și, astfel, Iehu a nimicit din Israel închinarea la Baal. 29 Dar Iehu nu a renunțat la păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a făcut pe Israel să păcătuiască, și anume la închinarea înaintea vițeilor de aur din Betel și Dan. 30 Domnul i-a zis lui Iehu: „Pentru că ai făcut bine, îndeplinind ce este drept înaintea ochilor Mei, și i-ai făcut familiei lui Ahab potrivit cu tot ce era în inima Mea, urmașii tăi vor domni peste Israel până la a patra generație“. 31 Totuși, Iehu nu a vegheat să păzească Legea Domnului, Dumnezeul lui Israel, din toată inima lui. El nu a renunțat la păcatele lui Ieroboam, care l-a făcut pe Israel să păcătuiască.
32 În acele zile, Domnul a început să reducă teritoriul lui Israel. Hazael l-a învins pe Israel prin toate teritoriile din țară: 33 de la Iordan, spre est, în toată țara Ghiladului, și anume teritoriul lui Gad, al lui Ruben și al lui Manase; apoi de la Aroer, care este lângă pârâul Arnon, până la Ghilad și Bașan.
34 Celelalte fapte ale lui Iehu, tot ce a făcut el și toate realizările lui, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“? 35 Iehu a adormit alături de strămoșii săi și a fost înmormântat în Samaria, iar în locul său a domnit fiul său Iehoahaz. 36 Iehu a domnit peste Israel, în Samaria, timp de douăzeci și opt de ani.
Iehu stârpește toată casa lui Ahab
1 Și Ahab avea șaptezeci de fii în Samaria. Și Iehu a scris epistole și a trimis la Samaria la mai marii din Izreel, la bătrâni și la crescătorii fiilor lui Ahab zicând : 2 Și acum, îndată ce va veni această epistolă la voi, fiindcă fiii domnului vostru sunt cu voi și care și cai și o cetate întărită și arme sunt cu voi, 3 vedeți care din fiii domnului vostru este mai bun și mai vrednic și puneți‐l pe scaunul de domnie al tatălui său și luptați pentru casa domnului vostru. 4 Și ei s‐au spăimântat foarte mult și au zis: Iată cei doi împărați n‐au putut sta înaintea lui și cum vom sta noi? 5 Și mai marele casei și mai marele cetății și bătrânii și crescătorii au trimis la Iehu, zicând: Suntem robii tăi și vom face orice ne vei zice: nu vom pune pe nimeni împărat; fă ce este bine în ochii tăi! 6 Și le‐a scris o a doua epistolă, zicând: Dacă sunteți ai mei și dacă ascultați de glasul meu, luați capetele oamenilor, ale fiilor domnului vostru, și veniți la mine la Izreel mâine pe vremea aceasta. Și fiii împăratului, șaptezeci de oameni, erau cu mai marii cetății care‐i creșteau. 7 Și a fost așa : cum a venit epistola la ei, au luat pe fiii împăratului și au tăiat pe cei șaptezeci de oameni și le‐au pus capetele în coșuri și le‐au trimis lui la Izreel. 8 Și a venit un sol și i‐a spus zicând: Au adus capetele fiilor împăratului. Și el a zis: Faceți‐le două grămezi la intrarea porții până dimineață. 9 Și a fost așa : dimineața a ieșit și a stat și a zis către tot poporul: Voi sunteți drepți! Iată eu am uneltit împotriva domnului meu și l‐am ucis, dar pe toți aceștia cine i‐a lovit? 10 Să știți acum că nu va cădea pe pământ nimic din cuvântul Domnului pe care l‐a vorbit Domnul împotriva casei lui Ahab, căci Domnul a făcut ce a zis prin robul său Ilie. 11 Și Iehu a ucis pe toți câți rămăseseră din casa lui Ahab în Izreel și pe toți oamenii cei mari ai săi și pe cunoștințele lui și pe preoții săi, până ce n‐a lăsat nicio rămășiță. 12 Și s‐a sculat și a plecat și a venit la Samaria. Și pe drum la locul de întâlnire al unor păstori, 13 Iehu a întâlnit pe frații lui Ahazia, împăratul lui Iuda, și a zis: Cine sunteți voi? Și ei au zis: Suntem frații lui Ahazia și ne‐am pogorât să urăm de bine fiilor împăratului și fiilor împărătesei. 14 Și el a zis: prindeți‐i vii. Și i‐au prins vii, și i‐au junghiat la puțul locului de întâlnire al păstorilor, patruzeci și doi de oameni; n‐au lăsat niciunul dintre ei. 15 Și a plecat de acolo și a aflat pe Ionadab , fiul lui Recab , venind spre întâmpinarea lui; și l‐a binecuvântat și i‐a zis: Este dreaptă inima ta, cum este inima mea cu inima ta? Și Ionadab a zis: Este. Dacă este, dă‐mi mâna. Și i‐a dat mâna și l‐a suit în car. 16 Și a zis: Vino cu mine și vezi râvna mea pentru Domnul . Și l‐a suit în carul său.
Iehu nimicește pe prorocii lui Baal
17 Și a venit la Samaria și a ucis pe toți cei rămași din Ahab în Samaria, până l‐a stârpit, după cuvântul Domnului pe care‐l vorbise către Ilie. 18 Și Iehu a adunat pe tot poporul și le‐a zis: Ahab a slujit lui Baal puțin: Iehu îi va sluji mult. 19 Și acum chemați‐mi pe toți prorocii lui Baal, pe toți slujitorii lui și pe toți preoții lui; să nu lipsească nimeni, căci am o mare jertfă pentru Baal; oricine va lipsi nu va trăi. Dar Iehu a făcut aceasta cu înșelăciune ca să piardă pe slujitorii lui Baal. 20 Și Iehu a zis: Sfințiți o adunare de sărbătoare pentru Baal. Și au vestit‐o. 21 Și Iehu a trimis în tot Israelul și au venit toți slujitorii lui Baal încât n‐a rămas nimeni care să nu vină. Și au intrat în casa lui Baal și casa lui Baal s‐a umplut de la un capăt până la celălalt. 22 Și el a zis celui ce era peste veșmântărie: Scoate veșminte pentru toți slujitorii lui Baal. Și le‐a scos veșminte. 23 Și Iehu și Ionadab, fiul lui Recab, au intrat în casa lui Baal și Iehu a zis slujitorilor lui Baal: Cercetați și vedeți să nu fie aici cu voi nimeni dintre slujitorii Domnului, ci numai slujitorii lui Baal. 24 Și au intrat să aducă jertfe și arderi de tot. Și Iehu a pus afară optzeci de bărbați și a zis: Cine va lăsa să scape vreunul din oamenii pe care i‐am adus în mâinile voastre, viața sa va fi pentru viața lui. 25 Și a fost așa : cum au sfârșit de adus arderea de tot, Iehu a zis alergătorilor și căpeteniilor: Intrați și loviți‐i: niciunul să nu iasă. Și i‐au lovit cu ascuțișul sabiei și alergătorii și căpeteniile i‐au aruncat afară. Și s‐au dus la cetatea casei lui Baal. 26 Și au scos stâlpii idolești ai casei lui Baal și i‐au ars. 27 Și au sfărâmat idolul lui Baal și au dărâmat casa lui Baal și au făcut‐o o casă de gunoi până în ziua de astăzi.
Iehu și închinarea la idoli
28 Așa a stârpit Iehu pe Baal din Israel. 29 Totuși Iehu nu s‐a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cu care a tras pe Israel în păcat: de la vițeii de aur care erau în Betel și care erau în Dan. 30 Și Domnul a zis lui Iehu: Fiindcă ai făcut bine lucrând ce este drept în ochii mei și ai făcut casei lui Ahab după toate cele ce erau în inima mea, fiii tăi până la al patrulea neam vor ședea pe scaunul de domnie al lui Israel. 31 Dar Iehu n‐a luat aminte să umble cu toată inima sa în legea Domnului Dumnezeului lui Israel; nu s‐a depărtat de păcatele lui Ieroboam cu care a tras pe Israel în păcat. 32 În zilele acelea Domnul a început să rupă din Israel. Și Hazael i‐a bătut în toate hotarele lui Israel: 33 de la Iordan spre răsărit, toată țara Galaadului, pe gadiți și pe rubeniți și pe manasiți, de la Aroer care este pe râul Arnon, Galaad și Basan. 34 Și celelalte fapte ale lui Iehu și tot ce a făcut și toată puterea lui oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Israel? 35 Și Iehu a adormit cu părinții săi și l‐au înmormântat în Samaria; și în locul său a domnit Ioahaz, fiul său. 36 Și zilele cât a domnit Iehu peste Israel în Samaria au fost douăzeci și opt de ani.