Ioaș repară Casa Domnului
(2 Cron. 24:1-14)
1 Ioaș a devenit rege în al șaptelea an al lui Iehu și a domnit la Ierusalim timp de patruzeci de ani. Mama lui se numea Țibia și era din Beer-Șeba. 2 Ioaș a făcut ce este drept înaintea ochilor Domnului, în toate zilele în care a fost îndrumat de preotul Iehoiada. 3 Totuși, înălțimile n-au fost îndepărtate, iar poporul încă mai aducea jertfe și tămâie pe înălțimi.
4 Ioaș le-a zis preoților: „Strângeți tot argintul care a fost adus ca dar sfânt la Casa Domnului, și anume argintul strâns la numărătoarea poporului, argintul primit pentru răscumpărarea oamenilor, după evaluarea făcută, și tot argintul pe care cineva îl aduce din inimă la Casa Domnului. 5 Fiecare preot să-l ia de la vistiernici și să-l folosească la repararea spărturilor Casei, oriunde va descoperi ceva de reparat“.
6 Dar în al douăzeci și treilea an al regelui Ioaș, preoții încă nu reparaseră spărturile Casei. 7 Regele Ioaș i-a chemat pe preotul Iehoiada și pe ceilalți preoți și le-a zis: „De ce n-ați reparat spărturile Casei? Acum, să nu mai luați argint de la vistiernicii voștri, ci să-l dați pentru repararea spărturilor Casei“. 8 Preoții au fost de acord să nu mai ia argint de la popor și să nu se mai ocupe ei de repararea spărturilor Casei.
9 Prin urmare, preotul Iehoiada a luat un cufăr, i-a făcut o gaură în capac și l-a pus alături de altar, pe partea dreaptă cum se intră în Casa Domnului. Preoții, care păzeau poarta, puneau în el tot argintul care se aducea la Casa Domnului. 10 Și când vedeau că era prea mult argint în cufăr, venea scribul regelui împreună cu marele preot, numărau tot argintul care era adus la Casa Domnului și îl puneau în săculeți . 11 Apoi dădeau argintul cântărit celor ce supravegheau lucrarea la Casa Domnului. Acest argint era folosit pentru plata tâmplarilor și a constructorilor care lucrau la Casa Domnului, 12 a zidarilor și a cioplitorilor în piatră, pentru cumpărarea lemnelor și a pietrelor cioplite necesare pentru repararea spărturilor Casei Domnului și pentru orice altă cheltuială care se făcea pentru repararea Casei.
13 Argintul care era adus la Casa Domnului n-a fost folosit pentru confecționarea ligheanelor de argint, a mucarnițelor, a vaselor, a trâmbițelor și nici pentru achiziționarea vreunui vas de aur sau de argint pentru Casa Domnului, 14 ci cu el au fost plătiți cei ce făceau lucrarea la restaurarea Casei Domnului. 15 Nu se cerea socoteală oamenilor cărora li se încredința argintul pentru a plăti lucrătorii, fiindcă lucrau cu credincioșie. 16 Argintul de la jertfele pentru vină și argintul de la jertfele pentru păcat nu era adus la Casa Domnului, ci era pentru preoți.
Prețul pentru salvarea Ierusalimului
(2 Cron. 24:23-27)
17 În vremea aceea, Hazael, regele Aramului, s-a dus să lupte împotriva Gatului și l-a capturat. Apoi și-a îndreptat fața ca să meargă împotriva Ierusalimului. 18 Dar Ioaș, regele lui Iuda, a luat toate lucrurile sfinte care au fost închinate Domnului de către înaintașii lui, regii lui Iuda, și anume de Iehoșafat, de Iehoram și de Ahazia, și tot aurul care se afla în vistieria Casei Domnului și în palatul regelui și le-a trimis lui Hazael, regele Aramului, care nu a mai venit împotriva Ierusalimului.
19 Celelalte fapte ale lui Ioaș și tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? 20 Slujitorii lui s-au ridicat și au conspirat împotriva lui la Bet-Milo, pe drumul care coboară spre Sila. 21 Iozabad, fiul lui Șimat, și Iehozabad, fiul lui Șomer, slujitorii săi, l-au lovit, iar el a murit. L-au înmormântat alături de strămoșii săi, în Cetatea lui David. Și în locul lui a domnit fiul său Amația.
1 În anul al șaptelea al lui Iehu a început să domnească Ioas ; și Ioas a domnit patruzeci de ani în Ierusalim; și numele mamei sale era Tibia din Beer‐Șeba. 2 Și Ioas a făcut ce este drept în ochii Domnului în toate zilele în care l‐a învățat Iehoiada, preotul. 3 Totuși înălțimile n‐au fost îndepărtate: poporul încă jertfea și ardea tămâie pe înălțimi. 4 Și Ioas a zis preoților: Toți banii lucrurilor sfințite care se aduc în casa Domnului, banii fiecăruia ce trece prin numărătoare, banii sufletelor după puterea fiecăruia, și toți banii pe care îi vine în inima fiecăruia să‐i aducă în casa Domnului. 5 să‐i ia preoții, fiecare de la cunoscutul său și să dreagă spărturile casei ori unde s‐ar afla spărturi. 6 Și a fost așa : în anul al douăzeci și treilea al împăratului Ioas preoții încă nu dreseseră spărturile casei. 7 Și împăratul Ioas a chemat pe Iehoiada, preotul, și pe preoți și le‐a zis: Pentru ce n‐ați dres spărturile casei? Și acum să nu luați banii de la cunoscuții voștri, ci să‐i dați pentru spărturile casei. 8 Și preoții s‐au învoit să nu ia bani de la popor și să nu dreagă spărturile casei. 9 Și Iehoiada, preotul, a luat o ladă și a făcut o gaură în capacul ei și a pus‐o lângă altar la dreapta intrării în casa Domnului și preoții, care păzeau pragul puneau în ea toți banii aduși în casa Domnului. 10 Și a fost așa : când vedeau că erau mulți bani în ladă, scriitorul împăratului și marele preot se suiau și legau în saci și numărau banii ce se aflau în casa Domnului. 11 Și dădeau banii care erau cântăriți în mâinile acelora care făceau lucrul, care erau puși peste casa Domnului și ei îi împărțeau tâmplarilor și zidarilor, care lucrau la casa Domnului 12 și zidarilor și cioplitorilor de piatră și pentru cumpărat lemne și piatră cioplită ca să dreagă spărturile casei Domnului și pentru tot ce se cheltuia pentru casă ca s‐o dreagă. 13 Dar din banii care erau aduși în casa Domnului nu s‐au făcut pentru casa Domnului străchini de argint, mucări, farfurii, trâmbițe, nici un vas de aur sau vas de argint. 14 Ci îi dădeau lucrătorilor și dregeau casa Domnului. 15 Și nu cereau socoteală de la oamenii în ale căror mâini dădeau banii ca să‐i împărțească lucrătorilor, căci lucrau cu credincioșie. 16 Banii jertfelor pentru vină și banii jertfelor pentru păcat nu se aduceau în casa Domnului: erau ai preoților.
Hazael spre Ierusalim. Ioas omorât.
17 Atunci Hazael , împăratul Siriei, s‐a suit și s‐a luptat împotriva Gatului și l‐a luat. Și Hazael și‐a întors fața ca să se suie împotriva Ierusalimului. 18 Și Ioas , împăratul lui Iuda, a luat toate lucrurile sfințite pe care le închinaseră Iosafat, Ioram și Ahazia, părinții săi, împărații lui Iuda, și lucrurile pe care le închinase el însuși și tot aurul care s‐a găsit în vistieriile casei Domnului și în casa împăratului, și le‐a trimis lui Hazael, împăratul Siriei; și el a plecat de la Ierusalim. 19 Și celelalte fapte ale lui Ioas și tot ce a făcut, oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Iuda? 20 Și slujitorii lui s‐au sculat și au făcut o uneltire și au ucis pe Ioas în casa Milo la pogorâșul lui Sila. 21 Și Iozacar , fiul lui Șimeat, și Iozabad, fiul lui Șomer, slujitorii săi, l‐au lovit și a murit. Și l‐au înmormântat cu părinții săi în cetatea lui David; și în locul său a domnit Amația , fiul său.