Uciderea lui Iacov și arestarea lui Petru
1 Cam în aceeași vreme, regele Irod a pus mâna pe unii din biserică pentru a le face rău. 2 El l-a omorât cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan. 3 Când a văzut că lucrul acesta place iudeilor, l-a mai arestat și pe Petru. Era în timpul Sărbătorii Azimelor. 4 După ce l-a prins, l-a aruncat în închisoare, lăsându-l sub paza a patru grupe de câte patru soldați. El intenționa ca, după Paște, să-l ducă înaintea poporului. 5 În timp ce Petru era păzit în închisoare, biserica se ruga cu înflăcărare lui Dumnezeu pentru el.
Eliberarea miraculoasă a lui Petru
6 În noaptea de dinaintea zilei când Irod urma să-l ducă înaintea poporului , Petru dormea între doi soldați, legat cu două lanțuri, iar niște gărzi păzeau închisoarea, stând în fața porții. 7 Și iată că un înger al Domnului a apărut deodată și o lumină a strălucit în celula închisorii . El l-a trezit pe Petru, lovindu-l în coastă, și i-a zis: „Ridică-te repede!“. Atunci lanțurile i-au căzut de la mâini. 8 Îngerul i-a zis: „Înfășoară-ți brâul în jurul mijlocului și leagă-ți sandalele!“. El a făcut întocmai. Îngerul i-a zis: „Pune mantaua pe tine și urmează-mă!“. 9 Petru l-a urmat și a ieșit afară, dar nu știa că ceea ce se întâmplă cu ajutorul îngerului este adevărat: i se părea că are o vedenie. 10 După ce au trecut de prima și de a doua gardă, au ajuns la poarta de fier care dă în cetate, iar ea li s-a deschis de la sine. Au ieșit, au luat-o pe o stradă și imediat îngerul a plecat de lângă el.
11 Când s-a dezmeticit, Petru și-a zis: „Acum știu într-adevăr că Domnul Și-a trimis îngerul și m-a salvat din mâna lui Irod și de la tot ce aștepta poporul iudeu să se întâmple !“.
12 Înțelegând cele petrecute , s-a dus acasă la Maria, mama lui Ioan, numit și Marcu, unde erau adunați destul de mulți oameni și se rugau. 13 A bătut la ușa pridvorului și o slujnică, pe nume Roda, a venit să răspundă. 14 Ea a recunoscut glasul lui Petru și, de bucurie, în loc să deschidă ușa, a alergat înăuntru și a anunțat că Petru stă la ușă. 15 Ei i-au zis: „Ți-ai ieșit din minți!“. Dar ea insista că este așa. Ei însă ziceau: „Este îngerul lui!“. 16 Petru însă continua să bată. Când au deschis și l-au văzut, au încremenit. 17 El le-a făcut semn cu mâna să tacă și le-a istorisit cum l-a scos Domnul din închisoare. Apoi a zis: „Transmiteți aceste lucruri lui Iacov și celorlalți frați!“. După aceea a ieșit și a plecat în alt loc.
18 Când s-a făcut ziuă, s-a stârnit o mare tulburare între gardieni cu privire la ceea ce se întâmplase cu Petru. 19 Irod l-a căutat și, pentru că nu l-a găsit, a cercetat gărzile și a poruncit să fie executate. Apoi a coborât din Iudeea în Cezareea și a rămas o vreme acolo .
Moartea lui Irod
20 Irod era foarte mânios pe tyrieni și pe sidonieni. Dar aceștia au venit la el, într-un gând și-un suflet, și, după ce l-au convins pe Blastus, șambelanul regelui, să-i ajute , au cerut pace, pentru că țara lor primea hrană din țara regelui. 21 Într-o zi stabilită dinainte, Irod s-a îmbrăcat în haina regală, s-a așezat pe scaunul de judecată și le-a ținut un discurs. 22 Mulțimea a strigat: „Acesta este glasul unui zeu, nu al unui om!“. 23 Deodată l-a lovit un înger al Domnului, pentru că nu dăduse glorie lui Dumnezeu, și și-a dat suflarea, fiind mâncat de viermi.
24 Însă Cuvântul lui Dumnezeu înainta și era tot mai răspândit.
Trimiterea lui Barnabas și a lui Saul
25 Barnabas și Saul, după ce și-au împlinit slujba, s-au întors la Ierusalim, luându-l cu ei pe Ioan, numit și Marcu.
Petru izbăvit din temniță
1 Și pe vremea aceea Irod împăratul și‐a întins mâinile ca să facă rău la unii din ai bisericii. 2 Și a omorât cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan. 3 Și când a văzut că place iudeilor, a mai adaus să prindă și pe Petru. Și erau zilele azimilor. 4 Și după ce l‐a prins l‐a pus în temniță și l‐a dat la patru străji de câte patru ostași, ca să‐l păzească, fiind hotărât ca după Paști să‐l aducă sus înaintea poporului. 5 Deci Petru era păzit în temniță și se făcea stăruitor rugăciune către Dumnezeu pentru el din partea bisericii. 6 Și când avea de gând Irod să‐l aducă înainte, în noaptea aceea Petru era culcat între doi ostași, legat cu două lanțuri și păzitorii lângă ușă păzeau temnița. 7 Și iată un înger al Domnului a stat lângă el și o lumină a strălucit în chilie; și el a lovit coasta lui Petru și l‐a deșteptat zicând: Scoală‐te degrabă. Și i‐au căzut jos cătușele din mâini. 8 Și îngerul i‐a zis: Încinge‐te și pune‐ți sandalele în picioare. Și el a făcut așa. Și i‐a zis: Aruncă‐ți haina pe tine și urmează‐mă. 9 Și a ieșit și‐l urma și nu știa că este adevărat ce se face prin înger, ci i se părea că vede o vedenie. 10 Și după ce au trecut cea dintâi strajă și pe a doua, au venit la poarta de fier care duce în cetate, care li s‐a deschis de la sine și au ieșit și au trecut înainte printr‐o uliță. Și îndată îngerul s‐a depărtat de la el. 11 Și Petru când și‐a venit în sine, a zis: Acum știu cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul său și m‐a scăpat din mâna lui Irod și din toată așteptarea poporului iudeilor. 12 Și când și‐a dat bine seama, a venit la casa Mariei, mama lui Ioan, care se numește și Marcu, unde erau destui adunați și se rugau . 13 Și când a bătut la ușa porții, a venit o slujnică cu numele Roda să asculte. 14 Și când a cunoscut glasul lui Petru, de bucurie n‐a deschis poarta, ci a alergat înăuntru și a vestit că Petru stă înaintea porții. 15 Iar ei au zis către ea: Ești nebună. Dar ea întărea cu stăruință că așa este. Și ei ziceau: Este îngerul lui. 16 Dar Petru stăruia bătând. Și când au deschis, l‐au văzut și au rămas uimiți. 17 Dar el, făcându‐le semn cu mâna ca să tacă, le‐a istorisit cum Domnul l‐a scos din temniță și a zis: Vestiți acestea lui Iacov și fraților. Și a ieșit și s‐a dus într‐alt loc. 18 Și când s‐a făcut ziuă, era nu puțină tulburare între ostași ce s‐a făcut oare Petru. 19 Și Irod, după ce l‐a căutat cu stăruință și nu l‐a găsit, a cercetat cu de‐amănuntul pe păzitori și a poruncit să fie duși la moarte. Și s‐a pogorât din Iudeea la Cesarea și a zăbovit acolo.
Moartea lui Irod
20 Și Irod era în mare vrăjmășie cu tirienii și sidonienii. Dar ei au venit într‐un gând la el și înduplecând pe Blast, care era peste odaia de culcat a împăratului, cereau pace pentru că țara lor se hrănea din cea împărătească. 21 Și într‐o zi hotărâtă, Irod s‐a îmbrăcat în veșmântul împărătesc și a șezut pe scaunul de judecată și cuvânta către ei. 22 Și poporul striga: Glas de Dumnezeu și nu de om. 23 Și îndată l‐a lovit un înger al Domnului pentru că n‐a dat slavă lui Dumnezeu; și a fost mâncat de viermi și și‐a dat sufletul. 24 Iar cuvântul lui Dumnezeu sporea și se înmulțea. 25 Și Barnaba și Saul, după ce și‐au împlinit slujba, s‐au întors din Ierusalim luând cu ei și pe Ioan care era numit și Marcu.