În Corint
1 După aceea a plecat din Atena și s-a dus în Corint. 2 Acolo a întâlnit un iudeu pe nume Akyla, originar din Pont, care venise de curând din Italia împreună cu soția lui, Priscila, deoarece Claudius poruncise ca toți iudeii să plece din Roma. Pavel s-a dus la ei 3 și, fiindcă aveau aceeași meserie, a rămas la ei și lucrau împreună. Căci meseria lor era aceea de a face corturi. 4 În fiecare zi de Sabat, Pavel purta discuții în sinagogă și-i convingea atât pe iudei, cât și pe greci.
5 Dar când au venit Silas și Timotei din Macedonia, Pavel s-a dedicat în întregime predicării, depunând mărturie înaintea iudeilor că Isus este Cristosul. 6 Când i s-au împotrivit și l-au batjocorit, el și-a scuturat praful de pe haine, zicând: „Sângele vostru să fie asupra capului vostru! Eu sunt curat. De acum încolo mă voi duce la neevrei!“.
7 Și, după ce a ieșit de acolo, a intrat în casa unuia pe nume Titius Iustus, om devotat lui Dumnezeu, a cărui casă era lângă sinagogă. 8 Crispos, conducătorul sinagogii, a crezut în Domnul împreună cu toată familia lui și, de asemenea, mulți dintre corintenii care îl auziseră pe Pavel , au crezut și ei și au fost botezați. 9 Noaptea, Domnul i-a vorbit lui Pavel într-o vedenie: „Nu te teme, ci vorbește și nu tăcea, 10 căci Eu sunt cu tine și nimeni nu va pune mâna pe tine ca să-ți facă rău. Vorbește , fiindcă am mult popor în această cetate!“. 11 Astfel, Pavel a stat acolo un an și șase luni și i-a învățat Cuvântul lui Dumnezeu.
Pavel înaintea proconsulului Galio
12 În timp ce Galio era proconsul al Ahaiei, iudeii s-au ridicat, de comun acord, împotriva lui Pavel, l-au dus înaintea scaunului de judecată 13 și au zis: „Acesta incită oamenii să se închine lui Dumnezeu într-un fel care este împotriva Legii“ . 14 Pavel tocmai voia să deschidă gura să vorbească, dar Galio le-a zis iudeilor: „Dacă ar fi vorba de vreun delict sau de vreo ticăloșie gravă, v-aș îngădui plângerea, iudeilor; 15 dar, întrucât este o dispută cu privire la cuvinte, la nume și la Legea voastră, vă privește! Eu nu vreau să fiu judecător al acestor lucruri“. 16 Și i-a alungat de la scaunul de judecată. 17 Atunci ei l-au apucat pe Sostenes, conducătorul sinagogii, și l-au bătut chiar în fața scaunului de judecată, fără ca lui Galio să-i pese de aceasta.
Pavel se întoarce în Antiohia
18 Pavel a rămas destul de multe zile acolo. Apoi și-a luat rămas bun de la frați și a plecat pe mare spre Siria, împreună cu Priscila și Akyla, după ce și-a ras capul în Chencrea, căci făcuse un jurământ. 19 Când au ajuns în Efes, i-a lăsat acolo pe însoțitorii săi , iar el a intrat în sinagogă și a purtat discuții cu iudeii. 20 Aceștia l-au rugat să rămână la ei mai mult timp, dar el n-a acceptat, 21 ci și-a luat rămas bun de la ei, zicând: „Trebuie neapărat să țin la Ierusalim sărbătoarea care vine. Dacă vrea Dumnezeu, mă voi întoarce din nou la voi“. Și a plecat din Efes pe mare. 22 S-a dat jos în Cezareea, s-a dus la Ierusalim și a salutat biserica, apoi a venit în Antiohia. 23 După ce a petrecut un timp în Antiohia , Pavel a plecat de acolo și a străbătut din loc în loc regiunea Galatiei și a Frigiei, întărindu-i pe toți ucenicii.
Apollos
24 Un iudeu pe nume Apollos, originar din Alexandria, care era un vorbitor elocvent și un bun cunoscător al Scripturilor, a venit în Efes. 25 El era instruit în ce privește Calea Domnului, vorbea cu un duh înfocat și îi învăța pe oameni cu acuratețe despre lucrurile privitoare la Isus, deși cunoștea numai botezul lui Ioan. 26 A început să vorbească cu îndrăzneală în sinagogă, iar când Priscila și Akyla l-au auzit, l-au luat acasă și i-au explicat și mai amănunțit Calea lui Dumnezeu. 27 Pentru că el voia să treacă în Ahaia, frații l-au încurajat și au scris ucenicilor să-l primească bine. Când a ajuns, el le-a fost de mare ajutor celor ce, prin har, deveniseră credincioși. 28 Căci el îi înfrunta pe iudei în public, dovedind pe baza Scripturilor că Isus este Cristosul.
Pavel la Corint
1 După acestea a plecat din Atena și a venit la Corint. 2 Și a aflat pe un iudeu cu numele Acuila , de neam din Pont, venit de curând din Italia cu Priscila, nevasta lui, căci Claudiu poruncise ca toți iudeii să plece din Roma. Și el a venit la ei. 3 Și fiindcă era de aceeași meserie, a rămas la ei și lucrau; căci erau de meserie făcători de corturi. 4 Și sta de vorbă în sinagogă în fiecare Sabat și căuta să înduplece pe iudei și pe greci. 5 Și când au venit din Macedonia Sila și Timotei, Pavel era cu totul dedat cuvântului, aducând dovezi iudeilor că Isus este Hristosul. 6 Și când ei s‐au împotrivit și huleau, el și‐a scuturat hainele și a zis către ei: Sângele vostru fie peste capul vostru; eu sunt curat; de aici înainte mă voi duce la Neamuri. 7 Și a trecut de acolo și a venit în casa unuia cu numele Titu Iust, cinstitor de Dumnezeu, a cărei casă era lipită cu sinagoga. 8 Și Crisp , mai marele sinagogei, a crezut pe Domnul cu toată casa lui; și mulți dintre corinteni, auzind, au crezut și au fost botezați, 9 Și Domnul a zis noaptea într‐o vedenie lui Pavel: Nu te teme, ci vorbește și nu tăcea, 10 pentru că eu sunt cu tine și nimeni nu va pune mâna pe tine ca să‐ți facă rău, fiindcă am mult popor în această cetate. 11 Și a șezut acolo un an și șase luni, învățând între ei Cuvântul lui Dumnezeu.
Răscoala iudeilor
12 Dar pe când Galion era proconsul al Ahaiei, iudeii au pășit într‐un gând împotriva lui Pavel și l‐au dus la scaunul de judecată, 13 zicând: Acesta înduplecă prin cuvinte amăgitoare pe oameni, ca să se închine lui Dumnezeu împotriva legii. 14 Și pe când Pavel era să deschidă gura, Galion a zis către iudei: Dacă ar fi vreo nedreptățire sau vreo faptă rea, iudeilor, după cuvânt v‐aș îngădui. 15 Dar fiindcă sunt neînțelegeri despre un cuvânt și niște nume și despre legea voastră, vedeți voi înșivă; eu nu voiesc să fiu judecător al acestora. 16 Și i‐a gonit de la scaunul de judecată. 17 Și au pus mâna toți pe Sosten , mai marele sinagogei, și‐l băteau înaintea scaunului de judecată. Și lui Galion nu‐i păsa nimic de acestea.
Pavel în Ierusalim și Antiohia
18 Iar Pavel, mai rămânând acolo încă destule zile, și‐a luat rămas bun de la frați și s‐a dus pe apă în Siria și cu el Priscila și Acuila, după ce și‐a tuns capul în Chencrea , căci avea o juruință. 19 Și au ajuns la Efes și pe ei i‐a lăsat acolo, iar el a intrat în sinagogă și a vorbit cu iudeii. 20 Și când l‐au rugat ca să rămână mai multă vreme, el nu s‐a învoit, 21 ci și‐a luat rămas bun de la ei, zicând: (Trebuie numaidecât ca sărbătoarea următoare s‐o fac în Ierusalim.) Dar mă voi întoarce la voi, de va vrea Dumnezeu. Și a plecat pe apă de la Efes. 22 Și după ce s‐a dat jos la Cesarea, s‐a suit și a urat bisericii și s‐a pogorât la Antiohia.
A treia călătorie. Apolo
23 Și după ce a stat câtăva vreme acolo , a ieșit și a trecut prin Galatia și Frigia, întărind pe toți ucenicii. 24 Iar un iudeu cu numele Apolo, de neam din Alexandria, bărbat învățat, a venit la Efes și era tare în scripturi. 25 Acesta fusese învățat prin viu graiu în calea Domnului; și fierbând cu duhul, vorbea și‐i învăța cu de‐amănuntul cele despre Isus, deși cunoștea numai botezul lui Ioan. 26 Și el a început a vorbi cu îndrăzneală în sinagogă. Și când l‐au auzit Priscila și Acuila, l‐au luat la ei și l‐au învățat mai cu de‐amănuntul calea lui Dumnezeu. 27 Și când și‐a pus în gând să treacă în Ahaia, frații l‐au îmbărbătat și au scris către ucenici ca să‐l primească. Și când a venit, a ajutat mult prin har celor care crezuseră. 28 Căci înfunda cu putere pe iudei înaintea lumii, arătând prin scripturi că Isus este Hristosul.