Coșul cu fructe coapte
1 Stăpânul Domn mi-a arătat următorul lucru: am văzut un coș cu fructe coapte.
2 El m-a întrebat:
‒ Ce vezi, Amos?
Eu am răspuns:
‒ Un coș cu fructe coapte.
Atunci Domnul mi-a zis:
‒ Vine sfârșitul poporului Meu, Israel. Nu-l voi mai cruța!
3 „În ziua aceea“, zice Stăpânul Domn, „cântările de la palat se vor preface în gemete. Vor fi o mulțime de cadavre aruncate peste tot. Tăcere!“
4 Ascultați aceasta, voi, care-i călcați în picioare pe cei nevoiași
și-i prăpădiți pe săracii din țară.
5 Voi ziceți:
„Când va trece luna nouă,
ca să putem vinde grâne?
Cât mai este din Sabat,
ca să deschidem grânarele,
să micșorăm efa,
să mărim șechelul,
să înșelăm cu talerele înșelăciunii,
6 să-i cumpărăm pe săraci cu argint
și pe nevoiași – pentru o pereche de sandale
și să vindem codină în loc de grâne?“.
7 Domnul a jurat pe mândria lui Iacov: „Nu voi uita niciodată vreuna dintre faptele lor!
8 Să nu tremure țara din cauza aceasta
și să nu bocească toți cei ce locuiesc în ea?
Să nu se ridice ca Nilul tot ce este în țară,
să nu se învolbureze și apoi să se retragă
precum Râul Egiptului?
9 În ziua aceea“, zice Stăpânul Domn,
„voi face să apună soarele la amiază
și voi întuneca pământul în miezul zilei.
10 Voi preface sărbătorile voastre în bocet
și toate cântările voastre – în cântări de jale.
Voi face ca toate coapsele să fie acoperite cu pânză de sac
și toate capetele să fie rase.
Voi face ziua aceea ca bocetul pentru singurul fiu,
iar sfârșitul ei – ca o zi amară.
11 Iată, vin zile“, zice Stăpânul Domn,
„când voi trimite foamete în țară,
dar nu foame după pâine și nu sete după apă,
ci după auzirea cuvintelor Domnului.
12 Ei vor hoinări de la o mare la alta,
vor umbla pe drumuri, de la nord la est,
căutând Cuvântul Domnului,
dar nu-l vor găsi.
13 În ziua aceea,
fecioarele frumoase și tinerii
vor leșina de sete.
14 Cei ce obișnuiau să jure pe păcatul Samariei
și să zică: «Viu este dumnezeul tău, Dane!»
sau «Vie este calea ta, Beer-Șeba!»,
aceia vor cădea și nu se vor mai ridica“.
Foamea după cuvântul Domnului
1 Așa mi‐a arătat Domnul Dumnezeu: și iată, un coș cu roade de vară. 2 Și a zis: Ce vezi tu, Amos? Și am zis: Un coș cu roade de vară. Atunci Domnul mi‐a zis: A venit sfârșitul asupra poporului meu Israel. Nu voi mai trece pe lângă ei. 3 Și cântările templului vor fi urlete în ziua aceea, zice Domnul Dumnezeu. Vor fi multe trupuri moarte, le vor arunca în fiecare loc în tăcere. 4 Ascultați aceasta, voi cei ce înghițiți pe cei nevoiași și stârpiți pe cei săraci ai țării, 5 zicând: Când va trece luna nouă ca să vindem bucate? Și sabatul ca să deschidem grânarele? Micșorând efa și mărind siclul și strâmbând cumpenele pentru înșelăciune: 6 ca să cumpărăm cu argint pe cei săraci și pe cei nevoiași pentru o pereche de încălțăminte și să vindem codina de grâu. 7 Domnul s‐a jurat pe slava lui Iacov: De voi uita vreuna din faptele lor în veac! 8 Oare să nu se cutremure țara de aceasta și să nu se jelească oricine care locuiește în ea? Da, se va umfla în totul ca Râul; și se va tulbura și se va cufunda iarăși ca Râul Egiptului. 9 Și va fi așa : În ziua aceea, zice Domnul Dumnezeu, voi face ca soarele să apună la amiază și voi întuneca pământul în ziua mare. 10 Și voi preface sărbătorile voastre în jelire și toate cântările voastre în bocire și voi pune sac pe toate coapsele și pleșuvie pe orice cap; și o voi face ca jelirea pentru un singur fiu și sfârșitul său ca o zi de amărăciune. 11 Iată, vin zile, zice Domnul Dumnezeu, când voi trimite foamete în țară; nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci de auzirea cuvintelor Domnului. 12 Și vor merge de la mare până la mare și de la miazănoapte până la răsărit; vor cutreiera încoace și încolo ca să caute cuvântul Domnului și nu‐l vor afla. 13 În ziua aceea fecioarele cele frumoase și tinerii se vor topi de sete. 14 Cei ce jură pe păcatul Samariei și zic: Viu este dumnezeul tău, Dane! și: Vie este calea Beer‐Șebei! chiar ei vor cădea și nu se vor mai scula.