1 Să nu jertfești Domnului, Dumnezeul tău, niciun bou sau un miel care are vreun cusur sau vreo infirmitate, fiindcă este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeul tău.
2 Dacă se va găsi în mijlocul tău, într-una dintre cetățile tale, pe care ți le dă Domnul, Dumnezeul tău, un bărbat sau o femeie care să facă ce este rău înaintea ochilor Domnului, Dumnezeul tău, încălcând legământul Lui, 3 și care să meargă să slujească altor dumnezei și să se închine lor – la soare sau la lună, sau la toată armata cerurilor – lucru pe care eu nu l-am poruncit, 4 dacă ai fost înștiințat și ai auzit de lucrul acesta, să cercetezi bine. Iar, dacă este adevărat și se confirmă zvonul că a fost comisă această urâciune în Israel, 5 să-i aduci la porțile cetății pe bărbatul sau pe femeia care au comis această faptă rea și să-i omori cu pietre. 6 Cel vinovat de moarte să fie omorât pe baza mărturiei a doi sau trei martori. Să nu fie omorât pe baza mărturiei unui singur martor. 7 Mâna martorilor să arunce mai întâi cu pietre în el ca să-l omoare, iar pe urmă mâna întregului popor. Astfel, să nimicești răul din mijlocul tău.
Forul suprem de judecată
8 Dacă ți se va părea prea greu de judecat o cauză cu privire la un omor, la o neînțelegere sau la o lovitură care aduce ceartă în cetățile tale, să te scoli și să te duci la locul pe care îl va alege Domnul, Dumnezeul tău. 9 Să intri la preoții leviți sau la judecătorul care va fi în zilele acelea și să cauți răspuns, iar ei te vor înștiința cu privire la verdictul judecății. 10 Să faci potrivit cu verdictul despre care te vor înștiința în locul pe care îl va alege Domnul și să veghezi să împlinești tot ceea ce te vor învăța. 11 Să faci potrivit cu legea pe care te vor învăța și potrivit cu hotărârea pe care ți-o vor spune. Să nu te abați de la cuvintele pe care ei ți le-au spus, nici la dreapta, nici la stânga. 12 Omul care, din mândrie, nu va asculta de preotul sau de judecătorul care este pus acolo să-L slujească pe Domnul, Dumnezeul tău, omul acela să moară. Să nimicești astfel răul din Israel. 13 Atunci toți din popor vor auzi și se vor teme și nu se vor mai mândri.
Reglementări pentru rege
14 Atunci când vei intra în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău, după ce o vei lua în stăpânire, vei locui în ea și vei zice: «Voi pune să domnească peste mine un rege, ca toate națiunile care mă înconjoară», 15 neapărat să-l pui rege peste tine pe acela pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău. Să pui rege peste tine pe cineva din mijlocul fraților tăi. Nu vei putea să întronezi peste tine un bărbat străin, care nu este fratele tău. 16 De asemenea, să nu-și mărească numărul de cai și să nu întoarcă poporul în Egipt ca să-și mărească numărul de cai, căci Domnul v-a zis: «Să nu vă mai întoarceți niciodată pe drumul acela». 17 Să nu-și ia multe soții, ca să nu i se abată inima, și să nu strângă mult argint și aur.
18 Când se va așeza pe tronul regatului său, să-și scrie pentru sine, pe un sul, o copie a acestei Legi, pe care s-o ia de la preoții leviți. 19 Va trebui s-o aibă cu el și să citească din ea în toate zilele vieții lui, ca să învețe să se teamă de Domnul, Dumnezeul lui, să păzească toate cuvintele acestei Legi și să împlinească hotărârile acestea. 20 În acest fel, inima lui nu se va înălța mai presus de frații săi și nu se va abate de la poruncile acestea, nici la dreapta, nici la stânga. Astfel, el și fiii lui vor avea viață lungă în regatul lui, în mijlocul lui Israel.
Închinarea la idoli și pedeapsa
1 Să nu jertfești Domnului Dumnezeului tău nici bou nici oaie în care să fie vreun cusur sau vreun rău; căci este o urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău. 2 Dacă se va afla în mijlocul tău în vreuna din porțile tale, pe care ți le dă Domnul Dumnezeul tău, un bărbat sau o femeie care să facă ce este rău în ochii Domnului Dumnezeului tău călcând legământul lui 3 și va merge și va sluji altor dumnezei și se va închina lor: fie soarelui, fie lunii sau la vreuna din oștirea cerurilor ceea ce n‐am poruncit; 4 și ți se va spune și vei auzi, atunci să cercetezi bine și iată, dacă este adevărat, dacă lucrul este întemeiat, dacă s‐a făcut această urâciune în Israel: 5 atunci să scoți afară la porțile tale pe acel bărbat sau pe acea femeie care a făcut acest lucru rău, bărbatul sau femeia, și să‐i ucizi cu pietre ca să moară. 6 După spusa a doi martori sau a trei martori să fie omorât cel ce are să moară: să nu fie omorât după spusa unui singur martor. 7 Mâna martorilor să fie cea dintâi asupra lui ca să‐l omoare și după aceea mâna poporului întreg. Și să curăți răul din mijlocul tău.
Scaunul de judecată
8 Când se va ivi o pricină prea grea pentru tine de judecat, între sânge și sânge, între ceartă și ceartă și între lovitură și lovitură, pricini de neînțelegeri înăuntrul porților tale, atunci să te scoli și să te sui la locul pe care îl va alege Domnul Dumnezeul tău. 9 Și să vii la preoții leviți și la judecătorul care va fi în acele zile, și să întrebi și ei îți vor spune hotărârea de judecată. 10 Și să faci după hotărârea cuvântului pe care ți‐l vor spune ei din locul pe care‐l va alege Domnul și să iei seama să faci după toate cele ce te vor învăța ei. 11 Să faci după legea pe care te vor învăța ei și după judecata pe care ți‐o vor spune ei: să nu te abați nici la dreapta nici la stânga de la cuvântul pe care ți‐l vor spune ei. 12 Și bărbatul care s‐ar încumeta să n‐asculte de preotul care stă să slujească acolo înaintea Domnului Dumnezeului tău sau de judecător, bărbatul acela să moară și să curăți răul din Israel. 13 Și tot poporul să audă și să se teamă și să nu se mai încumete.
Lege pentru împărat
14 După ce vei veni în țara pe care ți‐o dă Domnul Dumnezeul tău și o vei stăpâni și vei locui în ea și vei zice : Voi pune un împărat peste mine ca toate neamurile care sunt împrejurul meu! 15 să pui împărat peste tine pe acela pe care‐l va alege Domnul Dumnezeul tău: să pui împărat peste tine din mijlocul fraților tăi; nu poți să pui peste tine un om străin care nu este fratele tău. 16 Numai caii să nu‐și înmulțească și să nu întoarcă pe popor în Egipt ca să‐și înmulțească el caii; căci Domnul v‐a zis : Să nu vă mai întoarceți pe această cale. 17 Și să nu‐și înmulțească nevestele ca să nu i se abată inima și să nu‐și prea înmulțească argintul sau aurul. 18 Și va fi așa : când va ședea pe scaunul de domnie al împărăției sale, își va scrie o copie a acestei legi, într‐o carte, de pe cea care este înaintea preoților leviților. 19 Și ea să fie cu el, și să citească în ea în toate zilele vieții sale, ca să învețe să se teamă de Domnul Dumnezeul său, ca să păzească toate cuvintele legii acesteia și așezămintele acestea ca să le facă; 20 pentru ca să nu i se înalțe inima mai presus de frații săi și să nu se abată nici la dreapta nici la stânga de la poruncă; pentru ca să‐și lungească zilele în împărăția sa, el și fiii lui în mijlocul lui Israel.