Ispășire pentru crimele cu autor necunoscut
1 Dacă în țara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți-o dă în stăpânire vei găsi pe câmp un om ucis și nu știi cine l-a omorât, 2 bătrânii tăi și judecătorii tăi să iasă și să măsoare distanța de la cel ucis până la cetățile din jur. 3 Când se va afla cetatea cea mai apropiată de cel ucis, bătrânii acelei cetăți să ia din turmă o juncană cu care nu s-a lucrat și care n-a tras la jug. 4 Apoi, bătrânii acelei cetăți să coboare juncana într-o vale cu apă curgătoare, care nu a fost lucrată și nici semănată, și să-i frângă gâtul juncanei acolo, în vale. 5 Preoții leviți să se apropie, pentru că pe ei i-a ales Domnul, Dumnezeul vostru, ca să-I slujească, să binecuvânteze în Numele Lui și să decidă cu privire la orice ceartă și la orice rănire. 6 Atunci, toți bătrânii din cetatea aceea cea mai apropiată de cel ucis, să se spele pe mâini în apă, deasupra juncanei căreia i-au frânt gâtul 7 și să declare: «Mâinile noastre nu au vărsat sângele acesta, și ochii noștri nu l-au văzut vărsându-se! 8 Doamne, primește această ispășire pentru poporul Tău Israel, pe care Tu l-ai răscumpărat și nu face vinovat poporul Israel de sângele unui om nevinovat». Și se va face ispășire pentru ei din cauza sângelui vărsat. 9 Așa vei șterge vina pentru sângele nevinovat care este în mijlocul tău, pentru că astfel faci ce este drept înaintea ochilor Domnului.
Reglementări privind relațiile familiale
10 Când vei merge la război împotriva dușmanilor tăi și Domnul, Dumnezeul tău, îi va da în mâna ta și vei lua captivi, 11 dacă printre ei vei vedea o femeie frumoasă la chip și te vei îndrăgosti de ea, vei putea s-o iei de soție. 12 S-o aduci în familia ta. Să se radă pe cap, să-și taie unghiile, 13 să-și schimbe haina pe care o purta când a fost luată captivă, să nu iasă din casă și să-și plângă tatăl și mama timp de o lună. După aceea, să intri la ea; tu să-i fii soț, iar ea să-ți fie soție. 14 Dacă nu-ți va mai plăcea, s-o lași să plece unde dorește. Nu vei putea s-o vinzi pe argint, nici să te porți cu ea ca și cu o sclavă, pentru că ai dezonorat-o.
15 Dacă un om are două soții și pe una o iubește, iar pe cealaltă n-o mai iubește și are copii de la amândouă, dacă întâiul născut este de la soția pe care n-o iubește, 16 în ziua când va împărți moștenirea între fiii lui, nu va putea da dreptul de întâi născut fiului celei pe care o iubește în defavoarea întâiului său născut care este fiul soției pe care n-o iubește. 17 Dimpotrivă, să recunoască dreptul de întâi născut pentru fiul soției pe care n-o iubește și să-i dea o parte dublă din tot ceea ce are, căci el este primul rod al puterii sale și lui i se cuvine dreptul de întâi născut.
18 Dacă un om are un fiu neascultător și răzvrătit, care nu ascultă de glasul tatălui său, nici de glasul mamei sale, și nu ascultă nici după ce l-au disciplinat, 19 tatăl și mama acestuia să-l ia și să-l aducă la bătrânii cetății lui, la poarta cetății. 20 Să le spună bătrânilor cetății lui astfel : «Acest fiu al nostru este neascultător și răzvrătit! Nu ascultă de noi și este un risipitor și un bețiv». 21 Atunci toți bărbații din cetatea lui să-l omoare cu pietre. Astfel, să nimicești răul din mijlocul tău. Tot Israelul va auzi și se va teme.
Diferite reglementări
22 Dacă un om, care a comis un păcat și a primit o sentință la moarte, a fost omorât și l-ați spânzurat de un copac, 23 să nu-i rămână cadavrul pe lemn toată noaptea, ci neapărat să-l îngropi în aceeași zi, pentru că cel atârnat de lemn este blestemat de Dumnezeu. Să nu pângărești pământul pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți-l dă ca moștenire.
Ispășire pentru omor unde ucigașul nu e cunoscut
1 Când se va găsi un om ucis, în țara pe care ți‐o dă Domnul Dumnezeul tău s‐o stăpânești, zăcând în câmp și nu se va ști cine la ucis; 2 atunci bătrânii și judecătorii tăi să iasă și să măsoare până la cetățile care sunt împrejurul celui ucis. 3 Și va fi așa : cetatea care este cea mai aproape de cel ucis, bătrânii cetății aceleia vor lua o juncană cu care nu s‐a lucrat și care n‐a tras în jug. 4 Și bătrânii cetății aceleia să pogoare juncana într‐o vale cu apă curgătoare, care nu s‐a arat nici nu s‐a semănat și să frângă gâtuî juncanei acolo în vale. 5 Și preoții, fiii lui Levi să se apropie; căci pe ei i‐a ales Domnul Dumnezeul tău ca să‐i slujească și să binecuvânteze în numele Domnului și după spusa lor să fie rânduită orice neînțelegere și orice lovitură. 6 Și toți bătrânii cetății aceleia, care este cea mai apropiată de cel ucis , să‐și spele mâinile deasupra juncanei al cărei gât a fost frânt în vale 7 și să răspundă și să zică: Mâinile noastre n‐au vărsat sângele acesta și ochii noștri n‐au văzut. 8 Iartă, Doamne, poporului tău Israel, pe care l‐ai răscumpărat, și nu îngădui sânge nevinovat în mijlocul poporului tău Israel. Și sângele li se va ierta. 9 Așa vei curăți sângele nevinovat din mijlocul tău când vei face ce este drept în ochii Domnului.
Despre femeile prinse
10 Când vei ieși la război împotriva vrăjmașilor tăi și Domnul Dumnezeul tău îi va da în mâna ta, și‐i vei lua prinși, 11 și între cei prinși vei vedea o femeie frumoasă la chip și o vei pofti și vei voi să ți‐o iei de nevastă; 12 atunci s‐o aduci în casa ta și să‐și radă capul și să‐și taie unghiile; 13 și să‐și lepede veșmintele robiei de pe ea și să rămână în casa ta, și să plângă pe tatăl ei și pe mama ei o lună de zile și după aceasta să intri la ea și să‐i fii bărbat și să‐ți fie nevastă. 14 Și va fi așa : dacă nu‐ți place de ea, să‐i dai drumul după dorința ei; dar n‐o vei putea vinde nicidecum pe bani; să nu te porți cu ea ca roabă fiindcă ai înjosit‐o.
Dreptul întâiului născut la fiii din două femei
15 Dacă un bărbat va avea două neveste, una iubită și alta urâtă și i‐au născut copii, și cea iubită și cea urâtă, și fiul cel întâiu‐născut va fi al celei ce era urâtă; 16 atunci va fi așa : în ziua când va face el pe fiii săi să moștenească ce are, nu va putea face întâiul născut pe fiul celei iubite înaintea fiului celei urâte, care este cel întâiul născut; 17 ci să recunoască de întâiul născut pe fiul celei urâte, dându‐i o parte îndoită din tot ce va fi al său; căci el este începutul puterii sale; dreptul întâii nașteri este al lui.
Despre fiii neascultători
18 Când cineva va avea un fiu îndărătnic și nesupus, care n‐ascultă de glasul tatălui său, nici de glasul mamei sale, și ei îl ceartă și nu ascultă de ei; 19 atunci tatăl său și mamă‐sa să‐l apuce și să‐l scoată la bătrânii cetății sale și la poarta locului său. 20 Și să zică bătrânilor cetății sale: Fiul acesta al nostru este îndărătnic și nesupus, n‐ascultă de glasul nostru; este lacom și bețiv. 21 Și toți oamenii cetății sale să‐l ucidă cu pietre, ca să moară, și să curăți răul din mijlocul tău și tot Israelul să audă și să se teamă.
Despre cei spânzurati
22 Iar dacă va săvârși cineva un păcat judecat de moarte și va fi omorât și‐l vei spânzura pe un lemn, 23 trupul lui să nu rămână toată noaptea pe lemn, ci să‐l înmormântezi chiar în acea zi; căci cel spânzurat este blestemat de Dumnezeu; și să nu‐ți întinezi țara pe care ți‐o dă de moștenire Domnul Dumnezeul tău.