1 Pavel, apostol al lui Cristos Isus prin voia lui Dumnezeu,

către sfinții din Efes, care sunt credincioși în Cristos Isus:

2 Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos!

Binecuvântări spirituale, în Cristos
3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Care ne-a binecuvântat cu orice fel de binecuvântare spirituală în locurile cerești, în Cristos. 4 În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără vină înaintea Lui, în dragoste. 5 El ne-a hotărât mai dinainte pentru înfiere prin Isus Cristos, după buna plăcere a voii Sale, 6 spre lauda gloriei harului Său, pe care ni l-a dat de bunăvoie în Preaiubitul Lui . 7 În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăția harului Său, 8 pe care l-a răspândit din abundență printre noi prin orice fel de înțelepciune și pricepere. 9 El a binevoit să ne reveleze taina voii Sale, după buna Sa plăcere pe care a arătat-o în Cristos, 10 ca s-o ducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, pentru a-Și uni iarăși într-Unul, în Cristos, toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ.
11 În El am fost aleși și moștenitori, fiind hotărâți mai dinainte după planul Celui Ce înfăptuiește toate lucrurile după sfatul voii Sale, 12 ca să slujim de laudă gloriei Lui, noi, cei care ne-am pus mai dinainte speranța în Cristos. 13 În El și voi, după ce ați auzit Cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, și ați crezut în El, ați fost sigilați cu Duhul Sfânt Cel promis, 14 Care este o garanție a moștenirii noastre până la răscumpărarea celor ce sunt posesiunea lui Dumnezeu, spre lauda gloriei Lui.
Mulțumire și rugăciune
15 De aceea și eu, de când am auzit despre credința voastră în Domnul Isus și despre dragostea voastră pentru toți sfinții, 16 nu încetez să aduc mulțumiri pentru voi, când vă amintesc în rugăciunile mele. 17 Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl gloriei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui 18 și să vă lumineze ochii inimii, ca să cunoașteți care este speranța chemării Lui, care este bogăția gloriei moștenirii Lui în poporul sfinților 19 și care este față de noi, cei ce credem, nemărginita mărime a puterii Lui, potrivit cu lucrarea puterii măreției Lui, 20 pe care a desfășurat-o în Cristos când L-a înviat dintre cei morți și L-a așezat la dreapta Sa în locurile cerești, 21 mai presus de orice conducere, autoritate, putere, domnie și de orice nume dat, nu doar în veacul acesta, ci și în cel viitor. 22 El I-a supus totul și L-a făcut Cap peste toate lucrurile, pentru Biserica Sa, 23 care este trupul Lui, plinătatea Celui Care împlinește totul în toți.
Urare
1 Pavel, apostol al lui Hristos Isus prin voia lui Dumnezeu, sfinților care sunt în Efes și credincioșilor în Hristos Isus: 2 Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul Isus Hristos:
Binecuvântările lui Dumnezeu
3 Binecuvântat fie Dumnezeu și Tată al Domnului nostru Isus Hristos, care ne‐a binecuvântat cu orice binecuvântare duhovnicească în cele cerești în Hristos, 4 după cum ne‐a ales el mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără cusur înaintea sa, în dragoste, 5 rânduindu‐ne mai dinainte ca să ne înfieze pentru sine prin Isus Hristos, potrivit bunei plăceri a voii sale, 6 spre lauda slavei harului său cu care ne‐a dăruit în Cel Iubit , 7 în care avem răscumpărarea noastră prin sângele lui, iertarea greșelilor noastre potrivit bogăției harului său, 8 pe care l‐a făcut să prisosească spre noi în orice înțelepciune și pricepere, 9 făcându‐ne cunoscut taina voii sale, după plăcerea sa pe care și‐a pus‐o în gând mai dinainte, 10 pentru economia plinirii vremurilor cuvenite, ca să‐și adune iarăși sub un cap toate în Hristos, cele din ceruri și cele de pe pământ; în el, 11 în care am și fost făcuți moștenitori, fiind rânduiți mai dinainte după planul celui care lucrează toate potrivit sfatului voii sale, 12 ca să fim spre lauda slavei sale, noi, care am nădăjduit mai înainte în Hristos: 13 în care și voi, auzind cuvântul adevărului, evanghelia mântuirii voastre, în care și crezând ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt al făgăduinței, 14 care este arvuna moștenirii noastre, pentru răscumpărarea stăpânirii dobândite de Dumnezeu , spre lauda slavei lui.
Rugăciunea lui Pavel
15 Pentru aceasta și eu, auzind de credința în Domnul Isus care este în voi și de iubirea către toți sfinții, 16 nu încetez să mulțumesc pentru voi făcând pomenire în rugăciunile mele, 17 ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înțelepciune și descoperire în cunoașterea deplină a lui, 18 având luminați ochii inimii voastre ca să cunoașteți care este nădejdea chemării lui, care este bogăția slavei moștenirii lui în sfinți, 19 și cât de peste măsură este mărimea puterii lui către noi, care credem, după lucrarea tăriei virtuții lui, 20 pe care a lucrat‐o în Hristos sculându‐l dintre cei morți și așezându‐l la dreapta lui în cele cerești, 21 sus peste orice domnie și stăpânire și putere și domnire și peste orice nume ce se numește, nu numai în veacul acesta ci și în cel viitor. 22 Și i‐a supus toate sub picioarele lui și pe el l‐a dat cap peste toate, bisericii, 23 care este trupul lui, plinătatea celui ce plinește toate în toți.