Asuprirea fiilor lui Israel în Egipt
1 Acestea sunt numele fiilor lui Israel, care au venit în Egipt împreună cu Iacov și împreună cu familiile lor:2 Ruben, Simeon, Levi și Iuda,3 Isahar, Zabulon și Beniamin,4 Dan și Neftali,Gad și Așer.
5 Toți aceia care i se născuseră lui Iacov erau în număr de șaptezeci. Iosif se afla deja în Egipt.
6 După o vreme , Iosif a murit. Apoi au murit toți frații săi și toată generația aceea. 7 Fiii lui Israel au fost roditori și s-au înmulțit foarte mult. Ei au devenit numeroși și au ajuns puternici, astfel încât țara s-a umplut de ei.
8 Peste Egipt s-a ridicat un nou rege, care nu-l cunoscuse pe Iosif. 9 El a zis poporului său: „Iată că poporul fiilor lui Israel este prea mare și prea puternic pentru noi. 10 Haideți să ne purtăm cu viclenie față de el. Altfel, se va înmulți și, dacă se va întâmpla să fim în război, se va alătura și el dușmanilor noștri, va lupta împotriva noastră și va ieși din țară“.
11 Prin urmare, au pus peste ei stăpânitori, ca să-i asuprească prin munci grele. Astfel, ei au construit pentru Faraon cetățile-hambar Pitom și Ramses. 12 Însă, cu cât erau mai asupriți, cu atât se înmulțeau și se răspândeau mai mult. Egiptenii s-au scârbit de fiii lui Israel. 13 Atunci ei i-au pus pe fiii lui Israel la muncă forțată. 14 Le-au făcut viața amară, punându-i să muncească din greu la facerea mortarului, a cărămizilor și la tot felul de lucrări pe câmp. Orice lucrare pe care o făceau pentru egipteni era foarte grea.
15 Regele Egiptului le-a vorbit moașelor evreilor (numele uneia era Șifra, iar cealaltă se numea Pua) 16 și le-a zis: „Când le veți ajuta pe evreice să nască și le veți vedea pe scaunul de naștere, dacă va fi băiat, să-l omorâți, dar dacă va fi fată, s-o lăsați să trăiască“. 17 Însă moașele s-au temut de Dumnezeu și n-au făcut cum le-a poruncit regele Egiptului, ci au lăsat și băieții să trăiască.
18 Regele Egiptului le-a chemat pe moașe și le-a întrebat:
‒ De ce ați făcut acest lucru și i-ați lăsat și pe băieți să trăiască?
19 Moașele i-au răspuns lui Faraon:
‒ Deoarece femeile evreilor nu sunt ca femeile egiptene. Ele sunt viguroase și nasc înainte ca moașa să ajungă la ele.
20 Dumnezeu le-a făcut bine moașelor, iar poporul s-a înmulțit și a ajuns foarte puternic. 21 Pentru că moașele s-au temut de Dumnezeu, El le-a întemeiat familii. 22 Apoi Faraon a poruncit întregului său popor, zicând: „Să aruncați în Nil orice băiat care li se va naște evreilor ! Dar să lăsați în viață orice fată“.
Înmulțirea Israeliților în Egipt
1 Și acestea sunt numele fiilor lui Israel care intraseră în Egipt; au intrat cu Iacov fiecare și casa lui: 2 Ruben, Simeon, Levi și Iuda; 3 Isahar, Zabulon și Beniamin; 4 Dan și Neftali, Gad și Aser. 5 Și toate sufletele ieșite din coapsele lui Iacov erau șaptezeci de suflete; și Iosif era în Egipt. 6 Și a murit Iosif și toți frații săi și tot neamul acela. 7 Și copiii lui Israel au zămislit și au crescut și s‐au înmulțit și au ajuns foarte tari și se umpluse țara de ei.
Suferințele Israeliților
8 Și peste Egipt s‐a sculat un nou împărat care nu cunoscuse pe Iosif. 9 Și el a zis poporului său: Iată , poporul copiilor lui Israel este mai mare și mai tare decât noi. 10 Veniți să lucrăm înțelepțește cu ei ca să nu se înmulțească și să se întâmple că, de va fi un război, să se unească cu vrăjmașii noștri și să lupte împotriva noastră și să iasă afară din țară. 11 Și au pus peste ei mai mari ca să‐i apese cu sarcinile lor. Și au zidit lui Faraon cetăți cu grânare: Pitom și Ramses. 12 Dar cu cât îi asupreau cu atât se înmulțeau și creșteau; și s‐au îngrozit de copiii lui Israel. 13 Și egiptenii au robit pe copiii lui Israel cu asprime. 14 Și le‐au amărât viața prin muncă grea la lut și la cărămizi și la tot felul de muncă pe câmp; toată munca lor cu care‐i robeau era cu asprime. 15 Și împăratul Egiptului a vorbit moașelor evreice, din care numele uneia era Șifra și numele celeilalte Pua. 16 Și a zis: Când moșiți pe femeile evreice și le vedeți în scaunul de naștere, dacă va fi un fiu, să‐l omorâți, iar dacă va fi fată, să trăiască. 17 Dar moașele s‐au temut de Dumnezeu și n‐au făcut cum le zisese împăratul Egiptului, ci au lăsat vii pe băieți. 18 Și împăratul Egiptului a chemat pe moașe și le‐a zis: Pentru ce ați făcut aceasta și ați lăsat vii pe băieți? 19 Și moașele au zis lui Faraon: Pentru că femeile evreice nu sunt ca egiptencele, căci sunt vânjoase și au născut mai înainte de a veni moașa la ele. 20 Și Dumnezeu a făcut bine moașelor și poporul s‐a înmulțit și a ajuns foarte tare. 21 Și a fost așa : fiindcă moașele s‐au temut de Dumnezeu , el le‐a făcut case. 22 Și Faraon a poruncit la tot poporul său zicând: Pe orice fiu care se va naște să‐l aruncați în râu și pe orice fată lăsați‐o vie.