Chemarea lui Ezechiel
1 În al treizecilea an, în a cincea zi a lunii a patra, în timp ce mă aflam printre exilații de lângă râul Chebar, cerurile s-au deschis și am văzut vedenii dumnezeiești.
2 În a cincea zi a lunii – era al cincilea an de exil al regelui Iehoiachin – 3 Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Ezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în țara caldeenilor, lângă râul Chebar, și mâna Domnului a fost peste el acolo.
4 M-am uitat și iată că un vânt năprasnic venea dinspre nord: era un nor mare și un foc strălucitor care scânteia de jur împrejur. La mijloc, în mijlocul focului, era ceva ca metalul lustruit. 5 În mijlocul lui se afla ceva asemănător cu patru ființe vii, a căror înfățișare era ca înfățișarea unui om. 6 Fiecare avea câte patru fețe și câte patru aripi. 7 Picioarele lor erau drepte, iar talpa picioarelor lor era asemenea copitei unui vițel, strălucind ca bronzul lustruit. 8 Sub aripile lor, pe fiecare din cele patru părți, se afla câte o mână de om. Toate cele patru ființe vii aveau fețe și aripi. 9 Aripile lor se atingeau una pe alta, astfel încât nu se răsuceau în mers, ci, când mergeau, fiecare mergea drept înainte.
10 Înfățișarea fețelor lor era astfel: în partea dinainte, fiecare avea o față de om; în partea dreaptă, cele patru aveau o față de leu; în partea stângă, cele patru aveau o față de bou, iar în partea din spate , cele patru aveau o față de vultur. 11 Așa arătau fețele lor. Aripile le erau întinse în sus; fiecare avea două aripi, cu care atingea aripile celor de lângă ea, și alte două aripi cu care își acoperea trupul. 12 Fiecare mergea drept înainte: mergeau într-acolo unde le arăta duhul să meargă, iar în mersul lor, nu se întorceau. 13 Asemănarea ființelor vii, înfățișarea lor, era ca niște cărbuni de foc aprinși, ca asemănarea unor torțe; focul umbla încoace și încolo printre ființele vii. Focul avea strălucire și din foc ieșeau fulgere. 14 Ființele vii alergau și se întorceau, ca înfățișarea fulgerului.
15 Mă uitam la aceste ființe vii și, iată că, pe pământ, în dreptul fiecărei ființe vii cu patru fețe, se afla câte o roată. 16 Înfățișarea roților și lucrătura lor era ca aspectul crisolitului. Cele patru aveau aceeași asemănare; înfățișarea și lucrătura lor era asemenea unei roți în mijlocul altei roți. 17 În timpul deplasării, ele puteau merge în toate cele patru direcții, fără să-și schimbe direcția în timpul mersului. 18 Obezile lor erau înalte și stârneau teamă; obezile celor patru erau pline de ochi de jur împrejur.
19 Când mergeau ființele vii, mergeau și roțile pe lângă ele, iar când se ridicau ființele vii de la pământ, se ridicau și roțile. 20 Ele mergeau în direcția în care intenționa duhul să meargă, acolo unde dorea duhul să meargă, iar roțile se ridicau alături de ele, deoarece duhul ființelor vii era în roți. 21 Când ele mergeau, mergeau și acestea; când ele se opreau, se opreau și acestea; iar când ele se ridicau de la pământ, se ridicau și roțile odată cu ele, deoarece duhul făpturilor era în roți.
22 Deasupra capetelor acestor ființe vii se afla ceva asemănător unei întinderi de cristal strălucitor, care se răspândea în înălțime, deasupra capetelor lor. 23 Dedesubtul întinderii, aripile lor stăteau drepte, întinse una spre cealaltă, iar alte două aripi acopereau trupurile lor. 24 Când porneau, am auzit zgomotul aripilor lor ca vuietul unor ape mari, ca glasul Celui Atotputernic, ca vuietul unei furtuni, ca zgomotul unei tabere cu ostași. Când ele se opreau, aripile lor se lăsau în jos.
25 Și s-a auzit un glas de deasupra întinderii care era deasupra capetelor lor; când ele s-au oprit, aripile lor s-au lăsat în jos. 26 În partea de sus a întinderii care era deasupra capetelor lor, se afla ceva precum înfățișarea pietrei de safir, în asemănarea unui tron, iar deasupra acestei asemănări de tron, în partea de sus, se afla cineva a cărui asemănare era ca înfățișarea unui om. 27 De la ceea ce părea a fi brâul său, în sus, am văzut ceva ca sclipirea metalului lustruit, ca un foc închis de jur împrejur, iar de la ceea ce părea a fi brâul său, în jos, am văzut ceva ca înfățișarea focului. De jur împrejurul lui era o lumină strălucitoare. 28 Asemenea curcubeului din nor în ziua ploioasă, așa era înfățișarea strălucirii de jur împrejur. Ea era înfățișarea asemănării gloriei Domnului. Când am văzut-o, m-am aruncat cu fața la pământ și am auzit glasul Unuia Care vorbea.
Arătarea slavei lui Dumnezeu
1 Și a fost așa : în anul al treizecilea, în luna a patra, la cinci ale lunii, pe când eram în robie lângă râul Chebar, s‐au deschis cerurile și am văzut vedenii de la Dumnezeu. 2 În ziua a cincea a lunii, care era în anul al cincilea al robiei împăratului Ioiachin, 3 cuvântul Domnului a fost către Ezechiel, preotul, fiul lui Buzi, în țara haldeilor, lângă râul Chebar; și mâna Domnului a fost acolo asupra lui. 4 Și am văzut și iată un vârtej de vânt venea de la miazănoapte , un nor mare și un foc înlănțuindu‐se; și în jurul lui era o strălucire și din mijlocul lui parcă ar fi fost aramă lucitoare din mijlocul focului. 5 Și din mijlocul lui ieșea asemănarea a patru făpturi vii. Și aceasta era înfățișarea lor: aveau asemănare de om. 6 Și fiecare avea patru fețe și fiecare din ele avea patru aripi. 7 Și picioarele lor erau picioare drepte; și talpa picioarelor lor era ca talpa copitei vițelului și scânteiau ca arama strălucitoare. 8 Și aveau mâini de om sub aripile lor la cele patru laturi ale lor; și toate patru aveau fețe și aripi. 9 Aripile lor erau prinse una de alta; nu se întorceau când mergeau ; fiecare mergea drept înainte. 10 Cât pentru asemănarea fețelor lor, aveau fața de om; și toate patru aveau fața de leu la dreapta; și toate patru aveau fața de bou la stânga ; toate patru aveau și o față de vultur. 11 Și fețele lor și aripile lor erau despărțite sus; două aripi la fiecare erau prinse una de alta și două le acopereau trupurile. 12 Și mergeau fiecare drept înainte; mergeau încotro avea duhul să meargă; nu se întorceau când mergeau. 13 Cât despre asemănarea făpturilor vii, înfățișarea lor era asemenea cărbunilor de foc aprinși, ca înfățișarea făcliilor ; focul se suia și se cobora printre făpturile vii și focul strălucea și din foc ieșeau fulgere. 14 Și făpturile vii alergau și se întorceau ca înfățișarea unei brazde de fulger . 15 Și am văzut făpturile vii și iată, era o roată pe pământ lângă făpturile vii, pentru fiecare din cele patru fețe ale lor. 16 Înfățișarea roatelor și lucrul lor era ca de hrisolit ; și toate patru aveau o singură asemănare; și înfățișarea lor și lucrul lor erau ca și cum ar fi o roată în mijlocul unei roți. 17 Când mergeau , mergeau pe cele patru laturi ale lor: nu se învârteau când mergeau. 18 Iar obezile lor erau înalte și îngrozitoare; și toate patru aveau obezile lor pline de ochi de jur împrejur. 19 Și când mergeau făpturile vii, mergeau și roatele lângă ele: și când făpturile vii se înălțau de la pământ, se înălțau și roatele. 20 Ori încotro avea duhul să meargă, ele mergeau; într‐acolo avea duhul să meargă; și roatele se înălțau lângă ele; căci duhul făpturilor vii era în roți. 21 Când mergeau acelea, mergeau și acestea; și când stăteau acelea, stăteau și acestea; și când acelea se înălțau de la pământ, roatele se înălțau lângă ele; căci duhul făpturilor vii era în roți. 22 Și deasupra capului făpturii vii era asemănarea unei întinderi ca cristalul îngrozitor de privit, întinsă peste capetele lor deasupra. 23 Și dedesubtul întinderii aripile lor erau drepte, una către cealaltă: fiecare avea două care acopereau de partea asta și fiecare avea două care acopereau de partea ceea, trupurile lor. 24 Și când mergeau, am auzit vuietul aripilor lor, ca vuietul de ape mari, ca glasul celui Atotputernic, un vuiet de zarvă ca vuietul unei oștiri; când stăteau, își lăsau aripile în jos. 25 Și un glas era deasupra întinderii care era peste capetele lor: când stăteau, își lăsau aripile în jos. 26 Și deasupra întinderii care era peste capetele lor era asemănarea unui scaun de domnie ca înfățișarea unei pietre de safir: și pe asemănarea scaunului de domnie era o asemănare ca înfățișarea unui om deasupra lui pe el. 27 Și am văzut parcă era aramă lucitoare, ca înfățișarea unui foc, înăuntrul ei, de jur împrejur, de la înfățișarea coapselor lui și în sus; și de la înfățișarea coapselor lui și în jos am văzut ca înfățișarea unui foc; și era o strălucire de jur împrejur. 28 Ca înfățișarea curcubeului care este în nor pe o zi de ploaie, așa era înfățișarea strălucirii de jur împrejur. Aceasta era înfățișarea asemănării slavei Domnului. Și când am văzut‐o, am căzut pe fața mea și am auzit un glas al unuia care vorbea.