Camerele preoților
1 Apoi m-a scos în curtea exterioară, în partea de nord, și m-a dus la camerele dinaintea locului gol și dinaintea clădirii din partea de nord. 2 Partea din față a clădirii, a cărei poartă dădea spre nord, avea o lungime de o sută de coți și o lățime de cincizeci de coți. 3 De-a lungul celor douăzeci de coți ai curții interioare și în fața pavimentului curții exterioare, se aflau galerii pe cele trei niveluri, una în dreptul celeilalte. 4 În fața camerelor era un pasaj interior, lat de zece coți și lung de o sută de coți, iar ușile acestora dădeau înspre nord. 5 Camerele de sus erau mai înguste, deoarece galeriile ocupau mai mult din spațiul lor decât din spațiul celor de la nivelurile de jos și de mijloc ale clădirii. 6 Camerele de la al treilea nivel nu aveau stâlpi, așa cum avea curtea, astfel că, începând de jos, ele erau mai mici decât cele de la nivelurile de jos și de mijloc. 7 Paralel cu camerele, înspre curtea exterioară, se afla un zid exterior care se întindea în fața camerelor, pe o lungime de cincizeci de coți. 8 Lungimea șirului de camere din curtea exterioară era de cincizeci de coți, în timp ce lungimea celor din fața clădirii principale era de o sută de coți. 9 Primul nivel de camere avea o intrare în partea de est, cum se vine la ele dinspre curtea exterioară.
10 În partea de sud, de-a lungul zidului curții exterioare, în dreptul locului gol și în dreptul clădirii, erau și acolo camere, 11 cu un pasaj înaintea lor. Ele aveau aspectul camerelor din partea de nord, și aveau aceeași lungime și lățime. Toate ieșirile lor, dimensiunile lor și ușile lor erau ca ale celorlalte. 12 Tot așa erau și ușile camerelor dinspre sud. Era o ușă la capătul pasajului, care se afla în fața zidului dinspre est, prin care se intra în camere.
13 El mi-a zis: „Camerele din nord și camerele din sud, din fața curții, sunt camerele sfinte unde vor mânca lucrurile preasfinte preoții care se apropie de Domnul. Acolo vor pune lucrurile preasfinte, darurile de mâncare, jertfele pentru păcat și jertfele pentru vină, căci este un loc sfânt. 14 Când preoții vor intra, ei nu vor avea voie să iasă din Locul Sfânt în curtea exterioară, fără ca să-și fi lăsat acolo hainele cu care au slujit, căci sunt sfinte. Ei se vor îmbrăca în alte haine și numai după aceea se vor apropia de curtea care este pentru popor“.
15 Când a terminat de măsurat partea interioară a Casei, m-a condus afară pe poarta de est și a măsurat de jur împrejur. 16 A măsurat partea de est cu trestia de măsurat și a găsit cinci sute de coți . 17 A măsurat partea de nord cu trestia de măsurat și a găsit cinci sute de coți. 18 A măsurat și partea de sud cu trestia de măsurat și a găsit cinci sute de coți . 19 S-a întors spre partea de vest, a măsurat-o cu trestia de măsurat și a găsit cinci sute de coți . 20 A măsurat zidul celor patru părți de jur împrejur; lungimea era de cinci sute de coți , iar lățimea tot de cinci sute de coți . El separa ce este sfânt de ce este obișnuit.
Tinda preoțească și partea de la răsărit
1 Și m‐a scos în curtea de afară pe drumul de către miazănoapte și m‐a adus în cămara care era în fața locului despărțit și care era în fața clădirii spre miazănoapte. 2 În fața lungimii care era de o sută de coți, intrarea era spre miazănoapte și lățimea era de cincizeci de coți. 3 În dreptul celor douăzeci de coți ai curții dinăuntru și în dreptul caldarâmului curții dinafară era coridor lângă coridor în al treilea cat. 4 Și în fața cămărilor era o trecătoare de zece coți lățime în lăuntru, un drum de un cot; și ușile lor erau spre miazănoapte. 5 Și cămările de sus erau mai strâmte: căci coridoarele luau din acestea mai mult decât cele de jos și cele din mijloc în clădire. 6 Căci erau în trei caturi și n‐aveau stâlpi ca stâlpii curților; de aceea cel de sus era mai îngust decât cel mai de jos și cel din mijloc de la pământ. 7 Și era un zid pe dinafară în latura cămărilor spre curtea dinafară în fața cămărilor; lungimea lui era de cincizeci de coți, 8 căci lungimea cămărilor care erau în curtea dinafară era de cincizeci de coți; și iată, în fața templului erau o sută de coți. 9 Și dedesubtul cămărilor acestora era intrarea dinspre răsărit, cum mergi în ele de la curtea dinafară. 10 În grosimea zidului curții dinspre răsărit, în fața locului despărțit și în fața clădirii erau cămări. 11 Și drumul înaintea lor era ca înfățișarea drumului cămărilor care erau spre miazănoapte; după lungimea lor așa era lățimea lor; și toate ieșirile lor erau după întocmirile lor și după ușile lor. 12 Și potrivit cu ușile cămărilor care erau spre miazăzi, era o ușă la capul drumului, adică a drumului de‐a dreptul în fața zidului dinspre răsărit, cum intri în ele. 13 Atunci mi‐a zis: Cămările dinspre miazănoapte și cămările dinspre miazăzi, care sunt în fața locului despărțit, sunt cămările sfinte, unde preoții care sunt aproape de Domnul vor mânca cele prea sfinte: acolo vor pune cele prea sfinte și darul de mâncare și jertfa pentru păcat și jertfa pentru vină; căci locul este sfânt. 14 Când vor intra preoții, nu vor ieși din locul sfânt în curtea de afară; dar își vor pune acolo hainele în care slujesc; căci sunt sfinte; și se vor îmbrăca cu alte haine și se vor apropia de ceea ce este pentru popor. 15 Și când a sfârșit de măsurat casa dinăuntru, m‐a scos pe calea porții a cărei față este spre răsărit și a măsurat‐o de jur împrejur. 16 A măsurat latura dinspre răsărit cu trestia de măsurat de jur împrejur, cinci sute de trestii, cu trestia de măsurat de jur împrejur. 17 A măsurat pe latura dinspre miazănoapte, cinci sute de trestii, cu trestia de măsurat, de jur împrejur. 18 A măsurat pe latura dinspre miazăzi cinci sute de trestii cu trestia de măsurat. 19 S‐a întors spre latura dinspre apus și a măsurat cinci sute de trestii cu trestia de măsurat. 20 A măsurat‐o spre cele patru laturi: avea un zid de jur împrejur, lungimea de cinci sute și lărgimea de cinci sute, ca să facă despărțire între ce era sfânt și ce nu era sfânt.