Idolatria din Templu
1 În anul al șaselea, în luna a șasea, în a cincea zi a lunii, în timp ce ședeam la mine în casă împreună cu bătrânii lui Iuda, care ședeau înaintea mea, mâna Stăpânului Domn a venit peste mine. 2 M-am uitat și iată că era cineva care semăna la înfățișare cu un om. De la ceea ce părea a fi brâul său, în jos, era foc iar de la ceea ce părea a fi brâul său, în sus, era ceva asemenea strălucirii metalului lustruit. 3 El a întins ceva ca forma unei mâini și m-a luat de o șuviță a capului. Duhul m-a ridicat între pământ și ceruri și m-a dus în Ierusalim, în vedenii dumnezeiești, la intrarea dinspre nord a curții interioare, acolo unde era așezat idolul care stârnea gelozia lui Dumnezeu . 4 Și, iată că acolo era gloria Dumnezeului lui Israel, așa cum am văzut-o în vale.
5 El mi-a zis: „Fiul omului, ridică-ți ochii înspre nord!“. Mi-am ridicat ochii înspre nord și în partea de nord a porții altarului era idolul geloziei, chiar la intrare.
6 Apoi mi-a zis: „Fiul omului, vezi tu ce fac ei? Vezi marile urâciuni pe care le comit aici cei din Casa lui Israel, ca să Mă depărteze de Sfântul Meu Lăcaș? Vei vedea însă urâciuni și mai mari!“.
7 Atunci m-a dus la intrarea curții. M-am uitat și am văzut o gaură în zid. 8 El mi-a zis: „Fiul omului, sapă în zid!“. Am săpat în zid până am dat de o intrare.
9 Apoi mi-a zis: „Intră și uită-te la urâciunile groaznice pe care le fac ei aici!“. 10 Am intrat, m-am uitat și, iată că acolo erau tot felul de forme de târâtoare și de animale scârboase, și toți idolii Casei lui Israel gravați pe zid, de jur împrejur. 11 Înaintea lor stăteau șaptezeci de bărbați dintre bătrânii Casei lui Israel, iar în mijlocul lor stătea Iaazania, fiul lui Șafan. Fiecare avea în mână câte o cădelniță din care se ridica un nor mirositor de tămâie.
12 El mi-a zis: „Fiul omului, ai văzut ce fac bătrânii Casei lui Israel în întuneric, fiecare în camera idolului său? Căci ei zic: «Domnul nu ne vede! Domnul a părăsit țara!»“. 13 El mi-a mai zis: „Vei vedea însă urâciuni și mai mari, pe care le comit ei!“.
14 Atunci m-a dus la intrarea Casei Domnului dinspre nord. Și iată că acolo stăteau niște femei care-l plângeau pe Tamuz. 15 Mi-a zis: „Ai văzut, fiul omului? Vei vedea însă urâciuni mai mari decât acestea!“.
16 Apoi m-a dus în curtea interioară a Casei Domnului. Și la intrarea în Casa Domnului, între portic și altar, erau în jur de douăzeci și cinci de oameni, cu spatele spre Casa Domnului și cu fața spre est; ei se închinau soarelui, plecându-se spre est.
17 El mi-a zis: „Ai văzut, fiul omului? Este prea puțin oare pentru cei din Casa lui Iuda să comită urâciunile pe care le comit aici? Trebuia să mai umple și țara de violență și să nu înceteze să Mă mânie? Iată-i apropiindu-și ramura de nas! 18 De aceea și Eu Mă voi purta cu ei cu furie. Nu voi avea milă de ei și nu-i voi cruța. Deși vor striga la urechile Mele cu glas tare, nu-i voi auzi!“.
Păcatele cumplite din Ierusalim
1 Și a fost așa : în anul al șaselea, în luna a șasea, în ziua a cincea a lunii, pe când ședeam în casa mea și bătrânii lui Iuda ședeau înaintea mea, mâna Domnului Dumnezeu a căzut acolo peste mine. 2 Și am privit și iată o asemănare ca înfățișarea focului! De la înfățișarea coapselor lui în jos foc și de la coapsele lui în sus era ca înfățișarea unei străluciri, ca vederea aramei lucitoare. 3 Și el a întins chipul unei mâini și m‐a apucat de zulufii capului meu și Duhul m‐a ridicat între pământ și cer și m‐a adus în vedeniile lui Dumnezeu la Ierusalim, la ușa porții dinăuntru care privește spre miazănoapte, unde era scaunul idolului geloziei care întărâtă la gelozie. 4 Și iată, slava Dumnezeului lui Israel era acolo după vedenia pe care o văzusem în vale. 5 Atunci mi‐a zis: Fiu al omului, ridică‐ți ochii spre calea dinspre miazănoapte. Și mi‐am ridicat ochii spre calea dinspre miazănoapte și iată, spre miazănoapte de poarta altarului era idolul acesta al geloziei la intrare. 6 Și el mi‐a zis: Fiu al omului, vezi ce fac ei? Urâciunile cele mari pe care le face casa lui Israel acolo ca să mă depărtez de locașul meu sfințit? Dar vei vedea și alte urâciuni mari. 7 Și m‐a adus în poarta curții și am văzut și iată o gaură în perete! 8 Atunci mi‐a zis: Fiu al omului, sapă în perete. Și am săpat în perete și iată o ușă. 9 Și mi‐a zis: Intră și vezi urâciunile cele rele pe care le fac ei aici. 10 Și am intrat și am văzut: și iată toate chipurile de târâtoare și de dobitoace urâcioase și toți idolii casei lui Israel zugrăviți pe perete de jur împrejur. 11 Și șaptezeci de bărbați din bătrânii casei lui Israel stăteau înaintea lor și în mijlocul lor sta Iaazania, fiul lui Șafan: fiecare bărbat cu tămâietoarea în mână și mirosul norului de tămâie se suia în sus. 12 Atunci mi‐a zis: Fiu al omului, ai văzut ce fac la întuneric bătrânii casei lui Israel, fiecare bărbat în cămările sale de chipuri? Căci ei zic: Nu ne vede Domnul! Domnul a părăsit țara. 13 Și mi‐a zis: Dar vei vedea și alte urâciuni mari pe care le fac. 14 Și m‐a adus la intrarea porții casei Domnului care era spre miazănoapte; și iată acolo ședeau femeile plângând pentru Tamuz. 15 Atunci mi‐a zis: Ai văzut, fiu al omului? Vei vedea alte urâciuni și mai mari decât acestea. 16 Și m‐a adus în curtea dinăuntru a casei Domnului: și iată în ușa templului Domnului, între pridvor și altar, ca la douăzeci și cinci de bărbați cu spatele lor spre templul Domnului și fețele lor spre răsărit: și se închinau soarelui spre răsărit. 17 Atunci mi‐a zis: Ai văzut, fiu al omului? Oare este mic lucru pentru casa lui Iuda că fac urâciunile pe care le fac aici? Căci au umplut țara de asuprire și s‐au întors iarăși ca să mă mânie: și iată, ei pun ramura în nările lor! 18 De aceea și eu voi lucra cu furie; ochiul meu nu va cruța, nici nu mă voi îndura, și când vor striga în urechile mele cu glas tare, nu‐i voi asculta.