Turnul Babel
1 Tot pământul avea o singură limbă și aceleași cuvinte. 2 Călătorind spre est, oamenii au găsit o câmpie în țara Șinar și au locuit acolo. 3 Atunci fiecare i-a zis semenului său: „Haideți să facem cărămizi și să le ardem bine“. Ei foloseau cărămizi în loc de pietre și smoală în loc de mortar. 4 Apoi au zis: „Haideți! Să ne construim o cetate și un turn cu vârful până la ceruri și să ne facem un nume, ca să nu fim împrăștiați pe fața întregului pământ!“.
5 Domnul a coborât să vadă cetatea și turnul pe care le construiau oamenii. 6 Domnul a zis: „Iată, ei sunt un singur popor, toți au aceeași limbă, iar acesta este doar începutul a ceea ce vor să facă. Nimic din ceea ce și-au propus să facă nu va fi imposibil pentru ei. 7 Haideți! Să coborâm și să le încurcăm acolo limba, astfel încât să nu-și mai înțeleagă limba unii altora“.
8 Astfel, Domnul i-a împrăștiat de acolo pe suprafața întregului pământ, iar ei au încetat să mai construiască cetatea. 9 De aceea cetății i s-a pus numele Babel, pentru că acolo Domnul a încurcat limba întregului pământ și apoi i-a împrăștiat pe suprafața întregului pământ.
Urmașii lui Sem până la Avram
(1 Cron. 1:24-27)
10 Aceasta este istoria lui Sem.

La vârsta de o sută de ani, la doi ani după potop, lui Sem i s-a născut Arpahșad. 11 După nașterea lui Arpahșad, Sem a mai trăit cinci sute de ani și i s-au mai născut fii și fiice.12 La vârsta de treizeci și cinci de ani, lui Arpahșad i s-a născut Șelah. 13 După nașterea lui Șelah, Arpahșad a mai trăit patru sute trei ani și i s-au mai născut fii și fiice.14 La vârsta de treizeci de ani, lui Șelah i s-a născut Eber. 15 După nașterea lui Eber, Șelah a mai trăit patru sute trei ani și i s-au mai născut fii și fiice.16 La vârsta de treizeci și patru de ani, lui Eber i s-a născut Peleg. 17 După nașterea lui Peleg, Eber a mai trăit patru sute treizeci de ani și i s-au mai născut fii și fiice.18 La vârsta de treizeci de ani, lui Peleg i s-a născut Reu. 19 După nașterea lui Reu, Peleg a mai trăit două sute nouă ani și i s-au mai născut fii și fiice.20 La vârsta de treizeci și doi de ani, lui Reu i s-a născut Serug. 21 După nașterea lui Serug, Reu a mai trăit două sute șapte ani și i s-au mai născut fii și fiice.22 La vârsta de treizeci de ani, lui Serug i s-a născut Nahor. 23 După nașterea lui Nahor, Serug a mai trăit două sute de ani și i s-au mai născut fii și fiice.24 La vârsta de douăzeci și nouă de ani, lui Nahor i s-a născut Terah. 25 După nașterea lui Terah, Nahor a mai trăit o sută nouăsprezece ani și i s-au mai născut fii și fiice.26 La vârsta de șaptezeci de ani, lui Terah i s-au născut Avram, Nahor și Haran.
Urmașii lui Terah
27 Aceasta este istoria lui Terah.

Lui Terah i s-au născut Avram, Nahor și Haran. Lui Haran i s-a născut Lot. 28 Haran a murit înaintea tatălui său, Terah, în țara de origine, în Ur din Caldeea. 29 Avram și Nahor și-au luat soții. Numele soției lui Avram era Sarai, iar numele soției lui Nahor era Milca. Ea era fata lui Haran, tatăl Milcăi și al Iscăi. 30 Sarai nu putea rămâne însărcinată și de aceea nu avea copii.
31 Terah i-a luat pe fiul său Avram și pe nepotul său Lot, fiul lui Haran, precum și pe Sarai, nora sa și soția fiului său Avram, și au ieșit împreună din Ur, din Caldeea, ca să meargă în țara Canaanului. Au ajuns în Haran și au locuit acolo. 32 Terah a trăit două sute cinci ani, apoi a murit în Haran.
Turnul Babel
1 Și tot pământul avea o singură limbă și o singură vorbire. 2 Și a fost așa : când au pornit spre răsărit, au aflat o câmpie în țara Șinear și au locuit acolo. 3 Și au zis unul către altul: Veniți să facem cărămizi și să le ardem bine. Și cărămizile le‐au fost drept piatră și smoala le‐a fost drept tencuială. 4 Și au zis: Veniți, să ne zidim o cetate și un turn cu vârful până la ceruri și să ne facem un nume ca să nu fim împrăștiați pe fața întregului pământ. 5 Și Domnul s‐a pogorât ca să vadă cetatea și turnul pe care‐l zideau copiii oamenilor. 6 Și Domnul a zis : Iată ei sunt un singur popor și toți au o singură limbă și iată ce încep să facă! Și acum nu vor fi împiedicați cu nimic din ce au de gând să facă. 7 Veniți să ne pogorâm și să le încurcăm limba acolo ca să nu înțeleagă unul limba celuilalt. 8 Și Domnul i‐a împrăștiat de acolo peste fața întregului pământ. Și au încetat să zidească cetatea. 9 De aceea i s‐a pus numele Babel , căci Domnul a încurcat acolo limba întregului pământ. Și de acolo Domnul i‐a împrăștiat peste fața întregului pământ.
Urmașii lui Sem
10 Acestea sunt neamurile lui Sem. Sem era de o sută de ani și a născut pe Arpacșad la doi ani după potop. 11 Și Sem a trăit, după ce a născut pe Arpacșad, cinci sute de ani și a născut fii și fiice. 12 Și Arpacșad a trăit treizeci și cinci de ani și a născut pe Șelah. 13 Și Arpacșad a trăit, după ce a născut pe Șelah, patru sute trei ani și a născut fii și fiice. 14 Și Șelah a trăit treizeci de ani și a născut pe Eber. 15 Și Șelah a trăit, după ce a născut pe Eber, patru sute trei ani și a născut fii și fiice. 16 Și Eber a trăit treizeci și patru de ani și a născut pe Peleg. 17 Și Eber a trăit, după ce a născut pe Peleg, patru sute treizeci de ani și a născut fii și fiice. 18 Și Peleg a trăit treizeci de ani și a născut pe Reu. 19 Și Peleg a trăit, după ce a născut pe Reu, două sute nouă ani și a născut fii și fiice. 20 Și Reu a trăit treizeci și doi de ani și a născut pe Serug. 21 Și Reu a trăit, după ce a născut pe Serug, două sute șapte ani și a născut fii și fiice. 22 Și Serug a trăit treizeci de ani și a născut pe Nahor. 23 Și Serug a trăit, după ce a născut pe Nahor, două sute de ani și a născut fii și fiice. 24 Și Nahor a trăit douăzeci și nouă de ani și a născut pe Terah. 25 Și Nahor a trăit, după ce a născut pe Terah, o sută nouăsprezece ani și a născut fii și fiice. 26 Și Terah a trăit șaptezeci de ani și a născut pe Avram, pe Nahor și pe Haran.
Familia lui Terah
27 Și acestea sunt neamurile lui Terah. Terah a născut pe Avram, pe Nahor și pe Haran. Și Haran a născut pe Lot. 28 Și Haran a murit în fața tatălui său Terah în țara nașterii sale în Urul Haldeilor. 29 Și Avram și Nahor și‐au luat neveste. Numele nevestei lui Avram era Sarai și numele nevestei lui Nahor era Milca, fata lui Haran, tatăl Milchei și tatăl Ischei. 30 Și Sarai era stearpă și n‐avea copii. 31 Și Terah a luat pe Avram, fiul său, și pe Lot, fiul lui Haran, pe fiul fiului său și pe Sarai, noră‐sa, nevasta fiului său Avram, și au ieșit împreună din Urul Haldeilor ca să meargă în țara Canaan. Și au venit până la Haran și au locuit acolo. 32 Și zilele lui Terah au fost două sute cinci ani; și Terah a murit în Haran.