Urmașii lui Adam până la Noe
1 Aceasta este cartea istoriei lui Adam.

În ziua în care l-a creat Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu. 2 I-a creat bărbat și femeie. În ziua în care i-a creat, i-a binecuvântat și le-a pus numele de „om“.

3 La vârsta de o sută treizeci de ani, lui Adam i s-a născut un fiu după asemănarea sa, după chipul său, iar el i-a pus numele Set. 4 După nașterea lui Set, Adam a mai trăit opt sute de ani și i s-au mai născut fii și fiice. 5 Astfel, toate zilele pe care le-a trăit Adam au fost nouă sute treizeci de ani; apoi a murit.6 La vârsta de o sută cinci ani, lui Set i s-a născut Enoș. 7 După nașterea lui Enoș, Set a mai trăit opt sute șapte ani și i s-au mai născut fii și fiice. 8 Astfel, toate zilele vieții lui Set au fost nouă sute doisprezece ani; apoi a murit.9 La vârsta de nouăzeci de ani, lui Enoș i s-a născut Chenan. 10 După nașterea lui Chenan, Enoș a mai trăit opt sute cincisprezece ani și i s-au mai născut fii și fiice. 11 Astfel, toate zilele vieții lui Enoș au fost nouă sute cinci ani; apoi a murit.12 La vârsta de șaptezeci de ani, lui Chenan i s-a născut Mahalalel. 13 După nașterea lui Mahalalel, Chenan a mai trăit opt sute patruzeci de ani și i s-au mai născut fii și fiice. 14 Astfel, toate zilele vieții lui Chenan au fost nouă sute zece ani; apoi a murit.15 La vârsta de șaizeci și cinci de ani, lui Mahalalel i s-a născut Iared. 16 După nașterea lui Iared, Mahalalel a mai trăit opt sute treizeci de ani și i s-au mai născut fii și fiice. 17 Astfel, toate zilele vieții lui Mahalalel au fost opt sute nouăzeci și cinci de ani; apoi a murit.18 La vârsta de o sută șaizeci și doi de ani, lui Iared i s-a născut Enoh. 19 După nașterea lui Enoh, Iared a mai trăit opt sute de ani și i s-au mai născut fii și fiice. 20 Astfel, toate zilele vieții lui Iared au fost nouă sute șaizeci și doi de ani; apoi a murit.21 La vârsta de șaizeci și cinci de ani, lui Enoh i s-a născut Metușelah. 22 După nașterea lui Metușelah, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani și i s-au mai născut fii și fiice. 23 Astfel, toate zilele vieții lui Enoh au fost de trei sute șaizeci și cinci de ani. 24 Enoh a umblat cu Dumnezeu. Apoi n-a mai fost găsit , pentru că l-a luat Dumnezeu.25 La vârsta de o sută optzeci și șapte de ani, lui Metușelah i s-a născut Lameh. 26 După nașterea lui Lameh, Metușelah a mai trăit șapte sute optzeci și doi de ani și i s-au mai născut fii și fiice. 27 Astfel, toate zilele vieții lui Metușelah au fost nouă sute șaizeci și nouă de ani; apoi a murit.28 La vârsta de o sută optzeci și doi de ani, lui Lameh i s-a născut un fiu 29 căruia i-a pus numele Noe, zicând: „Acesta ne va mângâia în lucrul și durerea mâinilor noastre, care vin din pământul pe care l-a blestemat Domnul“. 30 După nașterea lui Noe, Lameh a mai trăit cinci sute nouăzeci și cinci de ani și i s-au mai născut fii și fiice. 31 Astfel, toate zilele vieții lui Lameh au fost șapte sute șaptezeci și șapte de ani; apoi a murit.32 La vârsta de cinci sute de ani, lui Noe i s-au născut Sem, Ham și Iafet.
Urmașii lui Adam prin Set până la Noe
1 Aceasta este cartea neamurilor lui Adam. În ziua când a zidit Dumnezeu pe om, l‐a făcut după asemănarea lui Dumnezeu. 2 I‐a făcut parte bărbătească și parte femeiască și i‐a binecuvântat și le‐a pus numele Adam în ziua când au fost făcuți. 3 Și Adam a trăit o sută treizeci de ani și a născut un fiu după asemănarea sa, după chipul său, și i‐a pus numele Set. 4 Și zilele lui Adam, după ce a născut pe Set, au fost opt sute de ani ; și a născut fii și fiice. 5 Și toate zilele lui Adam pe care le‐a trăit au fost nouă sute treizeci de ani ; și a murit. 6 Și Set a trăit o sută cinci ani și a născut pe Enoș. 7 Și Set a trăit, după ce a născut pe Enoș, opt sute șapte ani și a născut fii și fiice. 8 Și toate zilele lui Set au fost nouă sute doisprezece ani; și a murit. 9 Și Enoș a trăit nouăzeci de ani și a născut pe Cainan. 10 Și Enoș a trăit, după ce a născut pe Cainan, opt sute cincisprezece ani; și a născut fii și fiice. 11 Și toate zilele lui Enoș au fost nouă sute cinci ani; și a murit. 12 Și Cainan a trăit șaptezeci de ani și a născut pe Mahalaleel. 13 Și Cainan a trăit, după ce a născut pe Mahalaleel, opt sute patruzeci de ani și a născut fii și fiice. 14 Și toate zilele lui Cainan au fost nouă sute zece ani; și a murit. 15 Și Mahalaleel a trăit șaizeci și cinci de ani și a născut pe Iared. 16 Și Mahalaleel a trăit, după ce a născut pe Iared, opt sute treizeci de ani și a născut fii și fiice. 17 Și toate zilele lui Mahalaleel au fost opt sute nouăzeci și cinci de ani; și a murit. 18 Și Iared a trăit o sută șaizeci și doi de ani și a născut pe Enoh. 19 Și Iared a trăit, după ce a născut pe Enoh, opt sute de ani și a născut fii și fiice. 20 Și toate zilele lui Iared au fost nouă sute șaizeci și doi de ani; și a murit. 21 Și Enoh a trăit șaizeci și cinci de ani și a născut pe Metușela. 22 Și Enoh a umblat cu Dumnezeu, după ce a născut pe Metușela, trei sute de ani și a născut fii și fiice. 23 Și toate zilele lui Enoh au fost trei sute șaizeci și cinci de ani. 24 Și Enoh a umblat cu Dumnezeu și n‐a mai fost, căci Dumnezeu l‐a luat. 25 Și Metușela a trăit o sută optzeci și șapte de ani și a născut pe Lameh. 26 Și Metușela a trăit, după ce a născut pe Lameh, șapte sute optzeci și doi de ani și a născut fii și fiice. 27 Și toate zilele lui Metușela au fost nouă sute șaizeci și nouă de ani; și a murit. 28 Și Lameh a trăit o sută optzeci și doi de ani și a născut un fiu. 29 Și i‐a pus numele Noe zicând: Acesta ne va mângăia de lucrul nostru și de truda mâinilor noastre în pământul pe care l‐a blestemat Domnul. 30 Și Lameh a trăit, după ce a născut pe Noe, cinci sute nouăzeci și cinci de ani și a născut fii și fiice. 31 Și toate zilele lui Lameh au fost șapte sute șaptezeci și șapte de ani și a murit. 32 Și Noe era de cinci sute de ani și Noe a născut pe Sem, pe Ham și pe Iafet.