1 Dumnezeu Și-a adus aminte de Noe și de toate vietățile sălbatice și toate animalele care erau cu el în arcă. Dumnezeu a făcut să sufle un vânt peste pământ, iar apele s-au liniștit. 2 Izvoarele adâncului și ferestrele cerurilor au fost închise, iar ploaia din cer a fost oprită. 3 Apele au început să se retragă de pe pământ. La sfârșitul celor o sută cincizeci de zile, ele au scăzut, 4 iar în luna a șaptea, în a șaptesprezecea zi a lunii, arca s-a oprit pe munții Ararat. 5 Apele au continuat să scadă până în luna a zecea, iar în ziua întâi a lunii a zecea, s-au văzut vârfurile munților.
6 După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra arcei pe care a făcut-o 7 și a trimis afară un corb, care a ieșit, ducându-se și întorcându-se, până când apele de pe pământ au secat. 8 Apoi a trimis un porumbel ca să vadă dacă apele de pe suprafața pământului au scăzut. 9 Dar porumbelul n-a găsit niciun loc de odihnă pentru picioarele sale și s-a întors la Noe în arcă, deoarece încă mai era apă pe suprafața întregului pământ. Noe și-a întins mâna, l-a luat și l-a adus la el în arcă. 10 A mai așteptat alte șapte zile și a trimis iarăși porumbelul afară din arcă. 11 Porumbelul s-a întors la el seara și iată că în ciocul lui avea o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a înțeles că apele de pe pământ scăzuseră. 12 A mai așteptat alte șapte zile și a trimis iarăși porumbelul, dar acesta nu s-a mai întors la el.
13 În anul șase sute unu, în prima lună, în ziua întâi a lunii, apele secaseră de pe pământ. Noe a dat la o parte învelitoarea arcei, s-a uitat și iată că suprafața pământului era uscată. 14 În a douăzeci și șaptea zi a lunii a doua, pământul era uscat.
15 Atunci Dumnezeu i-a vorbit lui Noe, zicând: 16 „Ieși din arcă, tu, împreună cu soția ta, cu fiii tăi și cu soțiile acestora. 17 Scoate afară toate vietățile, de orice fel, care sunt cu tine – păsări, animale și orice animal care se târăște pe pământ – pentru ca ele să se răspândească pe pământ, să fie roditoare și să se înmulțească“.
18 Astfel, Noe a ieșit din arcă împreună cu fiii săi, cu soția sa și cu soțiile fiilor săi. 19 De asemenea, orice vietate, orice târâtoare și orice pasăre, tot ce mișună pe pământ, potrivit familiilor lor, au ieșit și ele din arcă.
20 Atunci Noe a construit un altar Domnului, a luat din toate animalele curate și din toate păsările curate și le-a adus ca ardere-de-tot pe altar. 21 Domnul a simțit aroma plăcută și a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema niciodată pământul din cauza omului, căci înclinația inimii lui este rea din tinerețe, și nici nu voi mai distruge toate viețuitoarele, așa cum am făcut-o.
22 Atât timp cât va fi pământul, nu vor înceta
semănatul și seceratul,
frigul și căldura,
vara și iarna,
ziua și noaptea“.
Sfârșitul potopului
1 Și Dumnezeu și‐a adus aminte de Noe și de toate fiarele și de toate dobitoacele care erau cu el în corabie . Și Dumnezeu a făcut să treacă un vânt peste pământ și apele au scăzut. 2 Și izvoarele adâncului și ferestrele cerurilor au fost astupate și ploaia din ceruri a fost oprită. 3 Și apele se scurgeau de pe pământ mergând și întorcându‐se. Și după trecere de o sută cincizeci de zile apele s‐au tras înapoi. 4 Și în luna a șaptea, în ziua a șaptesprezecea a lunii, corabia s‐a oprit pe munții Ararat. 5 Și apele se împuținau necontenit până în luna a zecea: în luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s‐au văzut vârfurile munților. 6 Și a fost așa : la sfârșitul celor patruzeci de zile Noe a deschis fereastra corăbiei pe care o făcuse. 7 Și a trimis un corb. Și el a ieșit încoace și încolo până ce au secat apele de pe pământ. 8 Și a trimis un porumbel de la el ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe fața pământului. 9 Dar porumbelul n‐a găsit unde să‐și pună talpa piciorului și s‐a întors la el la corabie, căci apele erau pe fața întregului pământ. Și și‐a întins mâna și l‐a luat și l‐a adus la sine în corabie. 10 Și a mai stat alte șapte zile și iarăși a trimis porumbelul din corabie. 11 Și porumbelul a venit la el în amurg și iată în gura lui era o frunză verde de măslin. Și Noe a cunoscut că apele scăzuseră de pe pământ. 12 Și a mai stat alte șapte zile și a trimis porumbelul, dar nu s‐a mai întors la el. 13 Și a fost așa : în anul șase sute unu, în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele secaseră de pe pământ. Și Noe a ridicat acoperișul corăbiei și s‐a uitat și iată fața pământului se uscase. 14 Și în luna a doua, în ziua douăzeci și șapte a lunii, pământul era uscat.
Ieșirea lui Noe din corabie
15 Și Dumnezeu a vorbit lui Noe zicând: 16 Ieși din corabie tu și nevasta ta și fiii tăi și nevestele fiilor tăi cu tine. 17 Scoate afară cu tine orice viețuitoare care este cu tine de orice carne: păsări și dobitoace și orice târâtoare ce se târăște pe pământ, ca să mișune pe pământ , să crească și să se înmulțească pe pământ. 18 Și Noe a ieșit și fiii lui și nevasta lui și nevestele fiilor lui cu el. 19 Orice viețuitoare, orice târâtoare și orice păsări, orice se mișcă pe pământ, după familiile lor, au ieșit din corabie. 20 Și Noe a zidit un altar Domnului și a luat din orice dobitoc curat și din orice pasăre curată și a adus arderi de tot pe altar. 21 Și Domnul a mirosit miros plăcut și Domnul a zis în inima sa: Nu voi mai blestema iarăși pământul din pricina omului; căci închipuirea inimii omului este rea din tinerețea lui ; nici nu voi mai lovi iarăși tot ce este viu, cum am făcut. 22 Câte zile va sta pământul, semănatul și seceratul și frigul și căldura și vara și iarna și ziua și noaptea nu vor înceta.