Mânia Domnului împotriva lui Israel
1 Când vorbea Efraim, răspândea groază!
El era respectat în Israel,
dar a păcătuit cu Baal și a murit.
2 Acum ei păcătuiesc întruna;
din argintul lor își fac chipuri turnate,
idoli, potrivit cu îndemânarea lor,
toți fiind lucrarea meșterilor.
Se zice despre ei:
„Acei oameni care aduc jertfe,
care sărută idolii în formă de vițel“.
3 De aceea vor fi ca norul de dimineață
și ca roua care dispare devreme,
ca pleava suflată de furtună în arie
și ca fumul care iese din horn.
4 „Dar Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău,
încă din țara Egiptului.
Tu cunoști că nu este niciun alt Dumnezeu în afară de Mine
și nu este niciun alt Mântuitor în afară de Mine.
5 Eu te-am cunoscut când erai în deșert,
într-o regiune uscată.
6 Când au dat însă de pășune, s-au săturat,
iar după ce s-au săturat,
s-au mândrit în inima lor
și, astfel, M-au uitat.
7 Prin urmare, voi fi pentru ei ca un leu,
îi voi pândi pe drum ca un leopard.
8 Voi da peste ei ca o ursoaică ai cărei pui au fost furați
și le voi sfâșia pieptul.
Îi voi devora ca un leu,
iar vietățile câmpului îi vor sfâșia.
9 Distrugerea ta, Israel, a venit din cauză că ai fost împotriva Mea,
împotriva Ajutorului tău.
10 Unde-ți este regele, ca să te poată salva acum?
Unde sunt judecătorii din toate cetățile tale?
Unde sunt aceia despre care ziceai:
«Dă-mi un rege și conducători!»?
11 Ți-am dat un rege, în mânia Mea,
și ți l-am luat, în furia Mea!
12 Nelegiuirea Efraimului este adunată
și păcatul lui este păstrat.
13 Durerile nașterii au venit la el,
însă el este un fiu neînțelept,
căci în momentul nașterii ,
nu stă la ieșirea din pântec.
14 Îi voi elibera din mâna Locuinței Morților.
Îi voi răscumpăra de la moarte.
Moarte, unde îți sunt molimele?
Locuință a Morților, unde îți este distrugerea?
Căința va fi ascunsă de ochii Mei,
15 oricât de roditor va fi el printre frații săi.
Vântul de est va veni,
o suflare a Domnului se va stârni din deșert.
Acesta îi va usca izvorul
și îi va seca fântâna.
Vistieria îi va fi jefuită
de toate lucrurile prețioase.
16 Samaria își va purta vina
pentru că s-a răzvrătit împotriva Dumnezeului ei.
Vor cădea uciși de sabie;
copiii lor vor fi măcelăriți,
iar femeile lor însărcinate vor fi spintecate“.
Păcatul și pedeapsa lui Israel
1 Când vorbea Efraim, era tremur; se înălța în Israel. Dar a păcătuit prin Baal și a murit. 2 Și acum ei păcătuiesc tot mai mult și și‐au făcut chipuri turnate din argintul lor , idoli după priceperea lor. Toate acestea sunt lucruri de meșter. Ei zic despre ele: Oamenii care jertfesc să sărute vițeii . 3 De aceea vor fi ca norul de dimineață și ca roua de dimineață care trece, ca pleava spulberată cu vârtej din arie și ca fumul din zăbrele. 4 Dar eu sunt Domnul Dumnezeul tău din țara Egiptului și n‐ai cunoscut alt Dumnezeu afară de mine și nu este mântuitor afară de mine. 5 Eu te‐am cunoscut în pustie, în pământul secetei. 6 După pășunea lor s‐au săturat; s‐au săturat și li s‐a înălțat inima. De aceea m‐au uitat . 7 De aceea le voi fi ca un leu ; îi voi pândi ca un leopard la drum. 8 Îi voi întâmpina ca o ursoaică lipsită de pui și le voi sfâșia învelitoarea inimii și acolo îi voi înghiți ca o leoaică. Fiarele câmpului îi vor sfâșia. 9 Este pieirea ta, Israele, că ești împotriva mea, împotriva ajutorului tău. 10 Unde este deci împăratul tău ca să te mântuiască în toate cetățile tale? Și judecătorii tăi, de care ai zis : Dă‐mi împărat și mai mari? 11 Ți‐am dat un împărat în mânia mea și l‐am luat în urgia mea. 12 Nelegiuirea lui Efraim este strânsă, păcatul său este păstrat. 13 Dureri de femeie în facere vor veni peste el, este un fiu neînțelept; căci nu era acolo la vremea spargerii nașterii . 14 Îi voi scăpa din mâna Șeolului , îi voi răscumpăra din moarte. Moarte, unde sunt ciumile tale? Șeolule, unde este pieirea ta? Pocăința va fi ascunsă de ochii mei! 15 Deși va fi roditor între frații lui, un vânt de răsărit va veni, vântul Domnului se va ridica din pustie și izvorul lui va usca și fântâna lui va seca; el va prăda vistieria tuturor vaselor de preț. 16 Samaria își va purta vina; căci s‐a răzvrătit împotriva Dumnezeului său. Vor cădea de sabie ; pruncii lor sugaci vor fi zdrobiți și femeile lor însărcinate vor fi spintecate.