1 Vai de cei ce decretează hotărârile nelegiuirii
și de legiuitorii care scriu asuprirea,
2 ca să-i priveze de drepturi pe cei nevoiași
și să răpească dreptatea celor săraci din poporul meu,
făcând astfel din văduve prada lor
și jefuindu-i pe orfani.
3 Ce veți face în ziua pedepsei,
în mijlocul nenorocirii care va veni din depărtări?
La cine veți fugi după ajutor?
Unde vă veți lăsa bogăția?
4 Unii se vor pleca printre prizonieri
sau vor cădea printre cei uciși.
Cu toate acestea, mânia Lui nu s-a calmat,
iar mâna Sa este încă întinsă.
Judecata Domnului asupra Asiriei
5 „Vai de asirian, nuiaua mâniei Mele,
cel care ține în mâna lui bățul furiei Mele!
6 L-am trimis împotriva unei națiuni lipsite de evlavie
și i-am poruncit să meargă împotriva poporului pe care sunt furios,
ca să ia pradă, să ia captură
și să-l calce în picioare ca pe noroiul de pe drum.
7 Dar nu aceasta plănuiește el
și nu așa gândește în inima lui,
ci inima lui este pentru a nimici
și pentru a distruge nu puține națiuni.
8 El zice: «Oare nu sunt toți conducătorii mei regi?
9 Oare nu este Calno asemenea Carchemișului?
Nu este Hamatul asemenea Arpadului?
Sau Samaria asemenea Damascului?
10 Așa cum mâna mea a găsit împărățiile idolilor,
ale căror chipuri cioplite erau mai mărețe decât cele din Ierusalim și Samaria,
11 așa cum am făcut Samariei și idolilor ei,
tot așa voi face și Ierusalimului și idolilor lui!»“.
12 Când Stăpânul Își va fi îndeplinit toată lucrarea împotriva muntelui Sion și împotriva Ierusalimului, va spune : „Îl voi pedepsi pe împăratul Asiriei pentru rodul inimii lui arogante și pentru mândria privirii lui sfidătoare. 13 Pentru că el zice:
«Prin puterea mâinilor mele am făcut aceasta,
și prin înțelepciunea mea, căci sunt priceput.
Am dat la o parte granițele popoarelor,
le-am jefuit de bogății
și, ca un viteaz, le-am subjugat locuitorii.
14 Mâna mea a găsit, ca pe un cuib,
bogăția popoarelor.
Ca unul care adună ouăle uitate,
așa am adunat tot pământul
și nimeni n-a mișcat vreo aripă,
n-a deschis gura,
nici n-a ciripit!»“.
15 Se va mândri oare securea înaintea celui ce o mânuiește?
Se va înălța oare fierăstrăul mai presus de cel ce-l folosește?
Ca și cum nuiaua l-ar ridica pe cel ce o ridică,
sau ca și cum toiagul l-ar ridica pe cel ce nu este din lemn!
16 De aceea Stăpânul, Domnul Oștirilor,
va trimite o boală nimicitoare printre oamenii lui viguroși,
iar sub gloria lui se va aprinde un pârjol, ca pârjolul focului.
17 Lumina lui Israel va deveni un foc,
iar Sfântul său, o flacără.
Într-o singură zi ea va arde
și va distruge toți spinii și mărăcinii lui.
18 Splendoarea pădurii lui și a livezii lui
va fi distrusă în întregime
și va ajunge ca un bolnav care se stinge.
19 Rămășița copacilor din pădurea sa va fi atât de mică,
încât și un copil ar putea scrie numărul lor.
Rămășița lui Israel
20 În ziua aceea, rămășița lui Israel
și supraviețuitorii Casei lui Iacov
nu se vor mai sprijini pe cel ce-i lovea,
ci se vor sprijini, cu adevărat, pe Domnul, Sfântul lui Israel.
21 O rămășiță se va întoarce –
rămășița lui Iacov –
la Dumnezeul cel puternic.
22 Chiar dacă poporul tău Israel ar fi ca nisipul mării,
doar o rămășiță din el se va întoarce.
Distrugerea este hotărâtă,
făcând să se reverse astfel dreptatea.
23 Căci distrugerea și ce s-a hotărât,
Stăpânul, Domnul Oștirilor, le va duce la îndeplinire
în mijlocul întregii țări.
24 De aceea, așa vorbește Stăpânul, Domnul Oștirilor:
„Poporul Meu, care locuiești în Sion,
nu te teme de asirieni, când ei te lovesc cu nuiaua
și își înalță bățul împotriva ta,
așa cum au făcut și egiptenii,
25 pentru că, foarte curând, mânia Mea împotriva ta va înceta
și furia Mea va fi îndreptată spre distrugerea lor“.
26 Domnul Oștirilor îi va bate cu un bici,
așa cum l-a bătut pe Midian la stânca Oreb,
și Își va înălța toiagul asupra mării,
așa cum a făcut în Egipt.
27 În ziua aceea, povara lui va fi îndepărtată de pe umărul tău
și jugul lui de pe gâtul tău;
jugul va fi zdrobit din cauza grăsimii.
28 A ajuns la Aiat,
a trecut prin Migron,
iar la Micmaș și-a lăsat lucrurile.
29 Au traversat trecătoarea.
„În Gheva este un han pentru noi!“
Rama tremură,
iar Ghiva lui Saul fuge.
30 Înalță-ți glasul, fiică a Gallimului!
Fii atentă, Laișa!
Săracul Anatot!
31 Madmena fuge,
locuitorii Ghebimului caută scăpare.
32 Astăzi va face un nou popas la Nob,
de unde va amenința cu pumnul muntele fiicei Sionului,
dealul Ierusalimului.
33 Iată, Stăpânul, Domnul Oștirilor,
taie crengile cu o forță înspăimântătoare.
Cei aflați la înălțime vor fi tăiați,
și cei înalți vor fi doborâți.
34 El va reteza desișurile pădurii cu securea,
și Libanul va cădea sub loviturile Celui Măreț.
Pedeapsa judecătorilor nedrepți
1 Vai de cei ce hotărăsc hotărârile nelegiuite și de scriitorii care scriu apăsarea 2 ca să depărteze pe sărac de la judecată și să răpească dreptul celor necăjiți ai poporului meu, ca văduvele să fie prada lor și să despoaie pe orfani! 3 Și ce veți face în ziua cercetării și în pieirea năprăznică ce va veni de departe? La cine veți fugi după ajutor și unde vă veți lăsa slava? 4 Doar se vor pleca sub cei prinși și vor cădea sub cei uciși. Cu toate acestea mânia sa nu se întoarce și mâna sa tot întinsă este.
Obrăznicia și smerirea lui Asur
5 Ah, Asirianul, nuiaua mâniei mele! Și toiagul care este în mâna lui este urgia mea. 6 Îl voi trimite împotriva unui neam fățarnic și îi voi da porunci împotriva poporului mâniei mele ca să prade prăzi și să răpească răpiri și să‐i calce ca noroiul de pe ulițe. 7 Dar el nu cugetă așa și inima lui nu se gândește astfel; ci în inima lui este să nimicească și să stârpească nu puține neamuri. 8 Căci zice: Oare nu toți mai marii mei sunt împărați? 9 Oare nu este Calnoul ca și Carchemișul? Oare nu este Hamatul ca și Arpadul? Oare nu este Samaria ca și Damascul? 10 După cum mâna mea a ajuns împărățiile idolilor și chipurile lor cioplite erau mai multe decât ale Ierusalimului și ale Samariei, 11 cum am făcut Samariei și idolilor săi, oare nu tot astfel voi face Ierusalimului și chipurilor sale? 12 Și va fi așa : după ce Domnul va împlini tot lucrul său peste muntele Sion și peste Ierusalim, voi pedepsi rodul îngâmfării inimii împăratului Asiriei și slava ochilor săi semeți. 13 Fiindcă a zis: Prin puterea mâinii mele am făcut‐o și prin înțelepciunea mea căci am pricepere; și am strămutat hotarele popoarelor și le‐am prădat comorile și am surpat, ca un puternic, pe cei ce șed pe scaune de domnie ; 14 și mâna mea a ajuns ca pe un cuib, bogăția popoarelor, și cum strânge cineva ouăle părăsite, așa am strâns eu tot pământul și n‐a fost nimeni care să bată din aripă, sau să‐și deschidă gura sau să cârâiască. 15 Oare se va făli securea împotriva celui ce taie cu ea? Se va mândri fierăstrăul împotriva celui ce‐l mișcă? Ca și când toiagul ar mișca pe cei ce‐l ridică! Ca și când bățul ar ridica pe cel ce nu este lemn. 16 De aceea Domnul Dumnezeul oștirilor va trimite slăbire printre cei grași ai săi și sub slava lui va aprinde o ardere, ca arderea focului: 17 Și lumina lui Israel va fi un foc și Sfântul său o flacără; și va aprinde și va înghiți spinii săi și scaii săi într‐o singură zi, 18 și va mistui slava pădurii sale și a mănoasei sale câmpii , suflet și carne; și vor fi ca un bolnav care piere. 19 Și rămășița copacilor pădurii sale va fi puțină: un copil îi va putea scrie. 20 Și va fi așa : în ziua aceea rămășița lui Israel și cei scăpați ai casei lui Iacov nu se vor mai rezema pe cel ce i‐a lovit ci se vor rezema pe Domnul, Sfântul lui Israel, în adevăr. 21 Rămășița se va întoarce, rămășița lui Iacov, la Dumnezeul cel puternic. 22 Căci chiar dacă ar fi poporul tău Israel ca nisipul mării , numai o rămășiță din el se va întoarce; nimicirea hotărâtă se va vărsa în dreptate: 23 Căci Domnul Dumnezeul oștirilor va face în mijlocul țării întregi o nimicire, da, și hotărâtă. 24 De aceea așa zice Domnul Dumnezeul oștirilor: Nu te teme, poporul meu, care locuiești în Sion, de Asirian. El te va lovi cu toiag și va ridica bățul său asupra ta în felul Egiptului . 25 Căci încă foarte puțin și urgia va fi împlinită și mânia mea spre nimicirea lor. 26 Și Domnul oștirilor va stârni un bici împotriva lui, ca în bătaia Madianului la stânca Oreb. Și toiagul său va fi peste mare și‐l va înălța în felul Egiptului. 27 Și va fi așa : în ziua aceea sarcina sa se va depărta de pe umărul tău și jugul său de pe grumazul tău și jugul se va sfărâma de mult untdelemn . 28 El a venit la Aiat, a trecut prin Migron, își lasă calabalâcul în Micmaș. 29 Au trecut trecătoarea ; își fac popasul în Gheba ; Rama se cutremură, Ghibea lui Saul a fugit. 30 Înalță‐ți glasul, fiică a Galimului! Ascultă, Laiso ! Sărmane Anatot! 31 Madmena fuge; locuitorii Ghebimului fug la adăpost, 32 chiar azi se va opri în Nob. El își clatină mâna la muntele fiicei Sionului, dealul Ierusalimului… 33 Iată, Domnul Dumnezeul oștirilor taie ramurile cu groază și cei înalți la statură vor fi tăiați și cei semeți se vor smeri 34 și va face luminiș în desimea pădurii cu fierul și Libanul va cădea prin unul măreț.