Profeție împotriva Moabului
1 O rostire cu privire la Moab.
„Da! Pustiit într-o singură noapte,
distrus este Ar-Moab.
Da! Pustiit într-o singură noapte,
distrus este Chir-Moab.
2 Chiar și Dibon s-a dus la templu,
pe înălțimi, ca să plângă.
Pentru Nebo și pentru Medeba,
geme Moabul.
Toate capetele sunt rase
și toate bărbile sunt tăiate.
3 Pe străzi umblă având mijlocul înfășurat cu pânză de sac.
Pe acoperișuri și în piețe,
toți gem, fiind doborâți de plâns.
4 Heșbon și Eleale țipă,
iar glasul lor se aude până în Iahaț.
Iată de ce războinicii Moabului țipă,
având sufletul plin de groază.
5 Îmi plânge inima pentru Moab!
Fugarii lui ajung până la Țoar
și până la Eglat-Șelișia.
Căci ei urcă culmea Luhitului plângând;
într-adevăr, ei scot un strigăt sfâșietor pe drumul Horonaimului.
6 Apele din Nimrim sunt secate,
iarba este uscată, vegetația a pierit
și nu mai există nimic verde.
7 De aceea își duc bogăția câștigată și agoniseala lor
dincolo de Pârâul Sălciilor.
8 Într-adevăr, un strigăt înconjoară teritoriul Moabului.
Geamătul lui ajunge până la Eglaim;
Geamătul lui ajunge până la Beer-Elim.
9 Într-adevăr, apele Dimonului sunt pline de sânge.
Dar voi aduce și mai multe asupra Dimonului –
voi aduce un leu împotriva fugarilor Moabului
și împotriva rămășiței din țară“.
Căderea Moabului
1 Sarcina Moabului. Căci noaptea este pustiit Arul Moabului și prăpădit; căci noaptea este pustiit Chirul Moabului și este prăpădit!… 2 S‐au suit la Bait și la Dibon, la înălțimi, ca să plângă. Moabul urlă pentru Nebo și pentru Medeba; pe toate capetele lor este chelie, orice barbă este tăiată. 3 În ulițele lor se încing cu sac, fiecare urlă pe acoperișurile lor și în ulițele lor, topindu‐se de plâns. 4 Și Hesbonul se vaită și Elealeul; glasul lor se aude până la Iahaț. De aceea cei înarmați ai Moabului se bocesc: îi tremură sufletul în el. 5 Inima mea jelește pentru Moab; mai marii lor fug până la Țoar, până la Eglat‐Șelișia: căci la suișul Luhitului se suie plângând, căci în calea Horonaimului înalță strigare de nimicire. 6 Căci apele Nimrimului vor fi pustii, căci iarba s‐a veștejit, verdeața s‐a dus, nu mai este nimic verde. 7 De aceea belșugul pe care l‐au câștigat și ceea ce au păstrat, duc la pârâul sălciilor. 8 Căci strigarea înconjură hotarele Moabului; urletul său este până la Eglaim și urletul său până la Beer‐Elim. 9 Căci apele Dimonului sunt pline de sânge: căci voi pune și mai mult asupra Dimonului: un leu asupra celor scăpați din Moab și asupra rămășiței țării.