Domnul, ajutorul lui Israel
1 „Ascultați-Mă în tăcere, insule,
iar popoarele să-și înnoiască puterea!
Să se apropie și să vorbească!
Să ne înfățișăm împreună la judecată!
2 Cine l-a stârnit pe acela din est,
chemându-l cu dreptate la picioarele Sale?
El îi dă în stăpânire națiunile
și îi supune regi.
Cu sabia îi transformă în praf,
iar cu arcul îi face ca pleava luată de vânt .
3 Îi urmărește, mergând în siguranță
pe un drum pe unde picioarele lui n-au mai călcat.
4 Cine a făcut și a împlinit aceasta ?
Cine a chemat generațiile de la început?
Eu, Domnul, am fost cu cei dintâi
și tot Eu voi fi și cu cei de pe urmă“.
5 Insulele văd aceasta și se tem;
marginile pământului se cutremură;
ei se apropie și sosesc.
6 Oamenii se ajută între ei,
zicându-și: „Fii tare!“.
7 Meșterul îl încurajează pe rafinor,
iar cel ce netezește cu ciocanul, pe cel ce lovește nicovala.
El zice despre îmbinare: „Este bună!“,
după care fixează idolul în cuie ca să nu se clatine.
8 „Dar tu, Israel, slujitorul Meu,
tu, Iacov, pe care te-am ales,
tu, descendent al lui Avraam, prietenul Meu,
9 tu, pe care te-am adus de la marginile pământului
și te-am chemat din colțurile sale cele mai îndepărtate,
zicându-ți: «Tu ești slujitorul Meu!»,
pe tine te-am ales și nu te-am respins!
10 Deci nu te teme, căci Eu sunt cu tine!
Nu te înspăimânta, căci Eu sunt Dumnezeul tău!
Eu te voi întări, te voi ajuta
și te voi sprijini cu credincioșia dreptei Mele.
11 Iată, umiliți și făcuți de rușine
vor fi toți cei furioși pe tine.
Ca un nimic vor ajunge și vor pieri
toți cei ce ți se opun.
12 Te vei uita după ei, după dușmanii tăi,
dar nu-i vei mai găsi,
fiindcă nimiciți de tot vor ajunge
cei ce se luptă cu tine.
13 Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău,
Care te apuc de mâna dreaptă
și-ți zic: «Nu te teme,
Eu te voi ajuta!
14 Nu te teme, vierme al lui Iacov,
rămășiță firavă a lui Israel!
Eu Însumi te voi ajuta!»“, zice Domnul,
„Răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel.
15 Iată, te voi face o sanie de treierat ascuțită,
nouă și cu două rânduri de dinți!
Vei treiera munții și-i vei zdrobi,
iar dealurile le vei face ca pleava.
16 Le vei vântura și le va lua vântul,
iar vijelia le va împrăștia.
Dar tu te vei bucura în Domnul,
te vei lăuda cu Sfântul lui Israel.
17 Săracii și nevoiașii caută apă dar nu găsesc,
iar limba li se usucă de sete.
Însă Eu, Domnul, le voi răspunde!
Eu, Dumnezeul lui Israel, nu-i voi părăsi!
18 Pe înălțimile uscate voi face să curgă râuri,
iar în mijlocul văilor voi face să curgă izvoare.
Voi transforma deșertul într-un iaz,
și pământul uscat – în izvoare.
19 În deșert voi planta cedri,
salcâmi, mirt și măslini;
în pustiu voi planta laolaltă
chiparoși, ulmi și pini,
20 pentru ca toți să vadă și să cunoască,
să priceapă și să înțeleagă
că mâna Domnului a făcut aceste lucruri,
Sfântul lui Israel le-a realizat!“
21 „Aduceți înainte cazul vostru!“, zice Domnul.
„Aduceți aproape dovezile voastre!“, zice Împăratul lui Iacov.
22 „Să-și aducă aproape idolii și să ne spună
lucrurile care se vor întâmpla!
Cât despre lucrurile dinainte, spuneți ce sunt,
ca să cugetăm la ele în inima noastră
și să le cunoaștem împlinirea!
Sau faceți-ne să auzim lucrurile care vor veni!
23 Spuneți-ne lucrurile care vor veni la urmă
și vom ști că sunteți dumnezei!
Faceți ceva, bine sau rău,
ca să rămânem uimiți și să privim cu toții!
24 Dar iată că voi sunteți mai puțin decât nimic,
iar lucrarea voastră este fără nicio valoare;
o urâciune este cel ce vă alege.
25 Am stârnit pe cineva din nord și el a venit;
de la răsăritul soarelui el cheamă Numele Meu.
El îi va călca pe domnitori cum calci tu noroiul
și cum calcă olarul lutul în picioare.
26 Cine a vestit aceasta de la început, ca s-o putem cunoaște,
sau mai dinainte, ca să putem spune: «A avut dreptate!»?
Nimeni n-a vestit-o,
nimeni n-a proclamat-o,
nimeni n-a auzit vreun cuvânt de la voi.
27 Eu am vestit-o mai întâi Sionului: «Iată-i, iată-i!»
și am trimis un aducător de vești bune Ierusalimului.
28 Mă uit și nu este nimeni;
nu este printre ei niciunul care să sfătuiască,
niciunul care să răspundă atunci când îl întreb.
29 Iată că toți sunt falși;
lucrările lor sunt un nimic,
iar chipurile lor sunt vânt și deșertăciune.
Dumnezeu cheamă pe robul său
1 Tăceți înaintea mea, ostroave, și popoarele să‐și înoiască puterea. Să se apropie și să vorbească. Să ne apropiem împreună la judecată! 2 Cine a sculat de la răsărit pe cel pe care‐l însoțește dreptatea pas cu pas? El dă neamurile înaintea lui și‐l face să domnească peste împărați. El le dă ca praful sabiei sale, ca miriștea mânată de vânt arcului său. 3 El îi urmărește și trece înainte la adăpost pe o cale pe care nu mersese cu picioarele. 4 Cine a lucrat și a făcut‐o, chemând neamurile de la început? Eu, Domnul, cel dintâi și eu sunt Același cu cei din urmă. 5 Ostroavele au văzut și se tem. Marginile pământului se cutremură: se apropie și vin. 6 Ei ajută fiecare pe aproapele său și fiecare zice fratelui său: Fii cu inimă! 7 Și lemnarul îmbărbătează pe argintar și cel ce bate cu ciocanul pe cel ce bate pe nicovală, zicând de îmbinare: Este bun… Și‐l întărește cu cuie ca să nu se clatine. 8 Dar tu, Israele, robul meu, Iacove, pe care te‐am ales , sămânța lui Avraam, prietenul meu; 9 tu, pe care te‐am luat de la marginile pământului și te‐am chemat de la capetele lui și ți‐am zis: Tu ești robul meu; te‐am ales și nu te‐am lepădat. 10 Nu te teme căci eu sunt cu tine. Nu te înspăimânta căci eu sunt Dumnezeul tău. Eu te voi întări și te voi ajuta și te voi sprijini cu dreapta dreptății mele. 11 Iată, toți cei ce s‐au aprins împotriva ta se vor rușina și vor roși; cei ce se luptă cu tine vor fi ca o nimica și vor fi pierduți. 12 Îi vei căuta și nu‐i vei găsi pe cei ce se ceartă cu tine. Cei ce se războiesc împotriva ta vor fi ca o nimica și ca un lucru de nimic. 13 Căci eu, Domnul Dumnezeul tău, îți voi ținea dreapta, zicându‐ți: Nu te teme, eu te voi ajuta. 14 Nu te teme, vierme Iacov, și voi bărbați ai lui Israel! Eu te voi ajuta, zice Domnul și Răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel. 15 Iată, te‐am făcut o treierătoare ascuțită, nouă cu dinți: tu vei treiera munții și‐i vei mărunți și vei face dealurile ca pleava. 16 Ii vei vântura și‐i va lua vântul și‐i va risipi vârtejul, iar tu te vei bucura în Domnul, te vei slăvi în Sfântul lui Israel. 17 Săracii și nevoiașii caută apă și nu este și li se usucă limba de sete. Eu, Domnul, le voi răspunde. Eu, Dumnezeul lui Israel, nu‐i voi părăsi. 18 Voi deschide râuri pe înălțimi goale și fântâni în mijlocul văilor. Voi face pustia o baltă de apă și pământul uscat izvoare de apă. 19 Voi sădi în pustie cedrul, salcâmul, mirul și măslinul. Voi pune în pustie chiparosul, pinul și bradul împreună. 20 Ca să vadă și să cunoască și să priceapă și să înțeleagă împreună, că mâna Domnului a întocmit aceasta și Sfântul lui Israel a făcut‐o. 21 Aduceți pricina voastră, zice Domnul; apropiați‐vă cu dovezile voastre, zice Împăratul lui Iacov. 22 Să le scoată și să ne spună ce se va întâmpla. Spuneți cele ce au fost mai înainte ca să le punem la inimă și să le cunoaștem sfârșitul; sau să auzim cele viitoare. 23 Spuneți cele ce se vor întâmpla pe urmă, ca să cunoaștem că sunteți dumnezei. Da, faceți bine sau faceți rău, ca să ne mirăm și să vedem împreună. 24 Iată, sunteți nimic și lucrul vostru este de nimic; cel ce vă alege este urâciune. 25 Am sculat pe unul de la miazănoapte și a venit de la soare răsare, pe unul care cheamă numele meu și pășește peste domni ca peste lut și cum calcă olarul lutul. 26 Cine a spus‐o de la început ca să cunoaștem? Și mai înainte de vreme ca să zicem: El este drept! Da, nu este nimeni care să spună; da, nu este nimeni care să vestească; da, nu este nimeni care să audă cuvintele voastre. 27 Eu , cel dintâi, zic Sionului: Iată, iată‐le! Și voi da Ierusalimului pe unul care aduce veste bună. 28 Și mă uit și nu este nimeni; — da, între ei, — și nu este niciun sfetnic care să răspundă un cuvânt când îi întreb. 29 Iată , toți sunt deșertăciune, lucrurile lor sunt nimic; chipurile cioplite ale lor sunt vânt și deșertăciune.