1 Așa vorbește Domnul către unsul Său,
către Cirus, pe care l-am apucat de mâna dreaptă
ca să supună națiunile înaintea lui
și să dezlege brâul împăraților,
ca să deschidă porțile înaintea lui,
porți ce nu vor mai fi închise:
2 «Eu Însumi voi merge înaintea ta
și voi netezi munții;
voi sparge ușile de bronz
și voi tăia barele de fier;
3 îți voi da vistieriile întunericului,
bogății ascunse în locuri secrete,
ca să știi că Eu sunt Domnul,
Dumnezeul lui Israel, Care te chem pe nume.
4 De dragul slujitorului Meu Iacov,
al alesului Meu Israel,
te chem pe nume,
îți dau un nume de onoare,
deși tu nu Mă cunoști.
5 Eu sunt Domnul, nu este altul;
în afară de Mine nu există un alt Dumnezeu!
Te voi pregăti, deși tu nu Mă cunoști,
6 pentru ca oamenii să cunoască,
de la răsăritul soarelui și până la apus,
că nu există un altul în afară de Mine;
Eu sunt Domnul, și nu este altul!
7 Eu întocmesc lumina și creez întunericul;
Eu fac pacea și creez dezastrul;
Eu, Domnul, fac toate acestea!».

8 Picurați, voi, ceruri de sus!
Să plouă din nori dreptatea!
Să se deschidă pământul larg
și să răsară mântuirea!
Să răsară și dreptatea împreună cu ea!
Eu, Domnul, le-am creat.

9 Vai de cel ce se ceartă cu Cel Care l-a creat,
de cel care nu este decât un vas de pământ printre altele la fel!
Îi va spune oare lutul celui care-l modelează: «Ce faci?»
sau: «El n-are mâini!»?
10 Vai de cel ce-i zice tatălui său: «Ce-ai procreat?»,
sau mamei sale: «Ce-ai adus pe lume?»“.

11 Așa vorbește Domnul,
Sfântul lui Israel, și Cel Care l-a creat:
„Cu privire la cele viitoare,
îndrăzniți să Mă întrebați despre copiii Mei?
Îmi veți porunci cu privire la lucrarea mâinilor Mele?
12 Eu am făcut pământul
și am creat omul pe el.
Propriile Mele mâini au desfășurat cerurile
și Eu am poruncit întregii lor armate.
13 Eu l-am ridicat pe Cirus, în dreptatea Mea ,
și-i voi netezi toate căile.
El va reconstrui cetatea Mea
și îi va elibera pe exilații Mei,
nu pentru vreun preț sau vreo răsplată,
zice Domnul Oștirilor“.
14 Așa vorbește Domnul:
„Produsele Egiptului și mărfurile din Cuș,
precum și șabeenii înalți la statură,
vor veni spre tine și îți vor aparține;
vor veni în lanțuri în urma ta.
Se vor pleca înaintea ta
și ți se vor ruga, zicând :
«Recunoaștem că Dumnezeu este cu tine!
Alt Dumnezeu nu este!
Nu există un alt Dumnezeu în afară de El!»“.

15 Cu adevărat, Tu ești un Dumnezeu Care Se ascunde.
O, Dumnezeu al lui Israel, Mântuitorule!
16 Făcuți de rușine și umiliți vor fi cu toții;
cuprinși de rușine vor umbla împreună,
toți meșterii care prelucrează idoli.
17 Dar Israel va fi mântuit de Domnul
cu o mântuire veșnică;
voi nu veți mai fi făcuți de rușine,
nici umiliți, în veci.

18 Căci așa vorbește Domnul,
Cel Care a creat cerurile –
El este Dumnezeu –
Cel Care a întocmit și a făcut pământul;
El l-a întemeiat,
și nu l-a creat ca să fie pustiu,
ci l-a întocmit ca să fie locuit:
„Eu sunt Domnul; nu există altul!
19 Eu n-am vorbit în secret,
în vreun colț întunecos al pământului;
n-am zis urmașilor lui Iacov:
«Căutați-Mă în pustiu!».
Eu, Domnul, spun adevărul,
fac cunoscut ce este drept.

20 Strângeți-vă! Veniți!
Apropiați-vă cu toții,
voi supraviețuitori dintre națiuni!
Fără minte sunt cei care își poartă lemnul chipului cioplit,
și se roagă unui dumnezeu
care nu poate mântui.
21 Vorbiți! Aduceți înainte cazul vostru !
Să se sfătuiască împreună!
Cine a făcut auzit acest lucru încă de timpuriu
și l-a vestit de demult?
Oare nu Eu, Domnul?
Nu există alt Dumnezeu în afară de Mine,
Dumnezeu drept și Mântuitor;
nu este altul în afară de Mine!

22 Întoarceți-vă la Mine și veți fi mântuiți,
toți cei ce locuiți până la marginile pământului,
căci Eu sunt Dumnezeu, nu există altul!
23 Am jurat pe Mine Însumi;
gura Mea a rostit, cu dreptate,
un cuvânt ce nu va fi retras:
orice genunchi se va pleca înaintea Mea
și orice limbă va jura,
24 zicând despre Mine: «Numai în Domnul
este dreptate și putere!»“.
Toți cei ce au fost mâniați pe El
vor veni la El și vor fi făcuți de rușine.
25 În Domnul vor fi îndreptățiți și se vor lăuda
toți urmașii lui Israel.
Cir, unealta Domnului
1 Așa zice Domnul către unsul său, către Cir, a cărui dreaptă am ținut‐o ca să supun popoarele înaintea lui și voi dezlega coapsele împăraților ca să deschid ușile înaintea lui și porțile nu se vor închide: 2 Voi merge înaintea ta și voi netezi locurile ridicate: voi sfărâma ușile de aramă, și voi tăia în două zăvoarele de fier; 3 și‐ți voi da visteriile întunericului și avuțiile ascunse ale locurilor tainice ca să cunoști că eu, Domnul, care te chem pe nume, sunt Dumnezeul lui Israel. 4 Pentru Iacov , robul meu, și Israel, alesul meu, te‐am chemat pe numele tău, te‐am numit cu drag, deși nu m‐ai cunoscut. 5 Eu sunt Domnul și nu este altul. Afară de mine nu este Dumnezeu. Eu te‐am încins deși nu m‐ai cunoscut; 6 ca să cunoască cei de la răsăritul soarelui și de la apus că nu este altul afară de mine. Eu sunt Domnul și nu este altul. 7 Eu întocmesc lumina și fac întunericul, eu fac pacea și fac răul : eu Domnul fac toate acestea. 8 Picurați de sus, ceruri! Și norii să verse dreptatea! Să se deschidă pământul și să nască mântuirea și cu ea să răsară dreptatea împreună! Eu, Domnul, am făcut. 9 Vai de cel ce se ceartă cu Făcătorul său! Un hârb între hârburile țărânii! Va zice lutul oare către cel ce‐l întocmește: Ce faci? Sau făptura ta: El n‐are mâini? 10 Vai de cel ce zice tatălui său: Ce naști? Sau către femeie: Cu ce ești în dureri? 11 Așa zice Domnul, Sfântul lui Israel și Făcătorul său: Întrebați‐mă de cele viitoare: de fiii mei și porunciți‐mi despre lucrul mâinilor mele. 12 Eu am întocmit pământul și am făcut pe om pe el. Eu, chiar mâinile mele au întins cerurile și am poruncit să fie toată oștirea lor. 13 Eu l‐am sculat în dreptate și voi face toate căile lui drepte. El va zidi cetatea mea și va da drumul prinșilor mei, nu pentru preț nici pentru plată, zice Domnul oștirilor. 14 Așa zice Domnul: Bogăția Egiptului și marfa Etiopiei și a Sabeenilor, bărbați de statură, vor trece la tine și vor fi ale tale; vor merge după tine; vor trece în lanțuri și ți se vor pleca, și îți vor face cerere, zicând : Cu adevărat în tine este Dumnezeu și nu este altul, nu este alt Dumnezeu! 15 Cu adevărat tu ești un Dumnezeu care te ascunzi, o Dumnezeul lui Israel, Mântuitorul!… 16 Se vor rușina și vor roși cu toții, vor ajunge de rușine împreună, făcătorii de idoli. 17 Dar Israel va fi mântuit de Domnul cu o mântuire veșnică. Nu vă veți rușina nici nu veți roși în veci de veci. 18 Căci așa zice Domnul care a făcut cerurile, Dumnezeu însuși care a întocmit pământul și l‐a făcut și l‐a întemeiat. Nu l‐a făcut pustiu, ci l‐a întocmit ca să fie locuit: eu sunt Domnul și nu este altul. 19 N‐am vorbit în ascuns, în vreun loc întunecos al pământului. N‐am zis seminței lui Iacov: Căutați‐mă în zadar. Eu , Domnul, vorbesc dreptate, spun lucruri care sunt drepte. 20 Adunați‐vă și veniți! Apropiați‐vă împreună, voi cei scăpați ai neamurilor! Sunt fără pricepere cei ce poartă lemnul chipului lor cioplit și se roagă la un dumnezeu care nu‐i poate mântui. 21 Spuneți și aduceți‐i încoace; da, să se sfătuiască împreună. Cine a arătat aceasta din vechime? Cine a spus‐o de mult? Oare nu eu, Domnul? Și nu este alt Dumnezeu afară de mine: un Dumnezeu drept și un mântuitor; nu este altul afară de mine. 22 Priviți la mine și fiți mântuiți toate marginile pământului! Căci eu sunt Dumnezeu și nu este altul. 23 Pe mine însumi m‐am jurat, cuvântul a ieșit din gura mea în dreptate și nu se va întoarce: că orice genunchi se va pleca înaintea mea și orice limbă va jura 24 și se va zice de mine: Numai în Domnul este dreptate și putere. La el vor veni și toți cei ce se aprind împotriva lui se vor rușina. 25 În Domnul va fi îndreptățită și se va slăvi toată sămânța lui Israel.