Slujitorul Domnului
1 „Ascultați-Mă, insule!
Ascultați cu atenție, popoare de departe!
Domnul M-a chemat încă din pântec.
În timp ce eram în pântecul mamei Mele,
El Mi-a amintit Numele.
2 Mi-a făcut gura ca o sabie ascuțită
și M-a ascuns la umbra mâinii Sale;
M-a făcut o săgeată lustruită
și M-a ascuns în tolba Lui.
3 El mi-a zis: «Israel, Tu ești Slujitorul Meu
prin Care Îmi voi arăta gloria!»“.
4 Dar Eu am zis: „Am muncit degeaba,
Mi-am irosit puterea pentru nimic și fără niciun folos.
Totuși, dreptul Meu este la Domnul,
iar răsplata Mea este la Dumnezeul Meu“.

5 Și acum, Domnul vorbește,
El, Care M-a creat încă din pântec ca să fiu Slujitorul Său,
să-l aduc pe Iacov înapoi la El,
astfel încât Israel să fie adunat la El.
Eu sunt onorat în ochii Domnului,
și Dumnezeul Meu a devenit puterea Mea.
6 El zice: „Este prea puțin pentru Tine să fii Slujitorul Meu
ca să ridici semințiile lui Iacov
și să-i aduci înapoi pe supraviețuitorii lui Israel.
Te-am pus să fii o lumină pentru națiuni,
ca să duci mântuirea Mea până la marginea pământului!“.

7 Așa vorbește Domnul,
Răscumpărătorul lui Israel și Sfântul său,
către Cel disprețuit și urât de popor,
către Slujitorul stăpânitorilor:
„Regii vor vedea și se vor ridica,
iar conducătorii se vor pleca,
datorită Domnului, Care este credincios,
a Sfântului lui Israel, Care Te-a ales“.
Restaurarea lui Israel
8 Așa vorbește Domnul:
„La vremea îndurării Ți-am răspuns
și în ziua mântuirii Te-am ajutat.
Te-am păzit și Te-am făcut un legământ pentru popor,
pentru a reface țara
și a reîmpărți moștenirile pustiite,
9 pentru a le zice captivilor: «Ieșiți!»,
iar celor din întuneric: «Arătați-vă!».

Ei vor paște pe lângă drumuri,
iar pășunea lor va fi pe toate înălțimile golașe.
10 Nu le va fi nici foame, nici sete,
iar arșița sau soarele nu-i va arde,
căci Cel Ce Se îndură de ei îi va conduce
și-i va călăuzi pe lângă izvoare.
11 Voi transforma toți munții Mei într-un drum,
și străzile Mele vor fi înălțate.
12 Iată-i venind de departe:
unii din nord, unii din vest,
iar alții din regiunea Syene“.

13 Strigați de bucurie, ceruri!
Bucură-te, pământ!
Izbucniți în strigăte de bucurie, munților!
Căci Domnul Și-a mângâiat poporul
și va avea îndurare față de cei asupriți ai Săi.

14 Sionul însă a zis: „Domnul m-a părăsit,
Stăpânul a uitat de mine“.

15 „Dar, poate oare o femeie să-și uite copilul pe care-l alăptează,
sau să nu aibă milă de rodul pântecului său?
Și chiar dacă ea ar uita,
Eu nu te voi uita!
16 Iată, te-am gravat în palmele Mele,
iar zidurile tale sunt totdeauna înaintea Mea.
17 Fiii tăi se grăbesc să se întoarcă ,
iar cei ce te-au distrus și te-au lăsat în ruină
se îndepărtează de tine.
18 Ridică-ți ochii și privește în jur!
Toți fiii tăi se adună și vin la tine.
Viu sunt Eu“, zice Domnul,
„că-i vei purta pe toți ca pe o podoabă,
te vei înfășura cu ei ca o mireasă.

19 Pentru că ruinele, locurile tale pustii
și țara ta devastată,
vor fi acum prea strâmte pentru locuitorii tăi,
iar cei ce te-au devorat vor fi departe.
20 Fiii de care ai fost lipsită
îți vor spune chiar în auzul tău:
«Locul este prea strâmt pentru mine;
fă-mi mai mult loc ca să locuiesc!».
21 Atunci vei zice în inima ta:
«Cine mi i-a născut pe aceștia?
Eram fără copii și nu puteam rămâne însărcinată,
exilată și alungată.
Cine i-a crescut?
Iată, eram părăsită și singură;
de unde sunt aceștia?»“.
22 Așa vorbește Stăpânul Domn:
„Iată, Îmi voi înălța mâna către națiuni
și Îmi voi ridica steagul către popoare.
Ele îți vor aduce fiii în brațe,
iar fetele tale vor fi purtate pe umerii lor.
23 Regii lor vor fi îngrijitorii tăi,
iar reginele lor te vor alăpta.
Cu fețele plecate la pământ ți se vor închina
și vor linge țărâna de pe picioarele tale.
Atunci vei ști că Eu sunt Domnul,
iar cei ce-și pun speranța în Mine nu vor fi făcuți de rușine“.

24 Poate fi luată prada de la cel viteaz
sau pot fi eliberați captivii celui groaznic?
25 Domnul însă vorbește astfel:
„Da, captivii celui viteaz vor fi luați,
iar prada celui groaznic va fi eliberată.
Eu voi lupta cu împotrivitorii tăi
și Eu îi voi mântui pe fiii tăi.
26 Îi voi face pe asupritorii tăi să-și mănânce propria carne
și se vor îmbăta cu sângele lor ca de must.
Atunci orice făptură va ști că Eu sunt Domnul,
Mântuitorul și Răscumpărătorul tău,
Puternicul lui Iacov“.
Lumina neamurilor
1 Ascultați‐mă , ostroave! Și auziți popoare îndepărtate! Domnul m‐a chemat din pântece; din măruntaiele mamei mele a pomenit de numele meu 2 și mi‐a făcut gura ca o sabie ascuțită. M‐a ascuns sub umbra mâinii sale și m‐a făcut o săgeată poleită; m‐a ascuns în tolba sa. 3 Și mi‐a zis: Tu ești robul meu, Israele, în care mă voi slăvi. 4 Și eu am zis: În zadar m‐am ostenit, mi‐am cheltuit puterea pentru nimic și fără folos; totuși judecata mea este la Domnul și răsplătirea mea la Dumnezeul meu. 5 Și acum, zice Domnul, care m‐a întocmit din pântece ca să fiu robul lui, ca să întorc la el pe Iacov: deși Israel nu este strâns, voi fi slăvit în ochii Domnului și Dumnezeul meu va fi puterea mea. 6 Da, el zice: Este puțin să fii robul meu ca să ridici semințiile lui Iacov și să întorci pe cei păstrați ai lui Israel; te voi da și ca lumină neamurilor ca să fii mântuirea mea, până la marginea pământului. 7 Așa zice Domnul, Răscumpărătorul lui Israel, Sfântul său, celui pe care omul îl disprețuiește, celui pe care‐l urăște neamul slujitorului domnilor: Impărații vor vedea și se vor scula; mai marii, și ți se vor închina; pentru Domnul, care este credincios, Sfântul lui Israel, care te‐a ales. 8 Așa zice Domnul: În vremea primirii ți‐am răspuns și în ziua mântuirii te‐am ajutat. Și te voi păzi și te voi da ca legământ poporului ca să întocmești țara, ca să‐i faci să moștenească moștenirile pustiite, 9 zicând celor închiși : Ieșiți! Celor ce sunt în întuneric: Arătați‐vă! Vor paște pe căi și pășunea lor va fi pe toate înălțimile goale. 10 Nu vor flămânzi nici nu vor înseta, nici nu‐i va lovi arșița nici soarele: căci cel ce are milă de ei îi va povățui și călăuzi pe lângă izvoarele de apă. 11 Și voi face toți munții mei o cale și drumurile mele se vor înălța. 12 Iată , aceștia vor veni de departe: și iată aceștia de la miazănoapte și de la apus și aceștia din țara Sinim! 13 Chiuiți ceruri și bucură‐te, pământule și izbucniți în cântări, munților. Căci Domnul a mângăiat pe poporul său și va avea milă de cei strâmtorați ai săi. 14 Și Sionul a zis : Domnul m‐a părăsit și Domnul m‐a uitat. 15 Poate o femeie să uite pe sugătorul ei ca să n‐aibă milă de fiul pântecelui ei ? Chiar de vor uita acestea, eu nu te voi uita. 16 Iată, te‐am săpat pe palmele mâinilor mele. Zidurile tale sunt necurmat înaintea mea! 17 Fiii tăi se grăbesc și cei ce te‐au surpat și te‐au pustiit vor ieși de la tine. 18 Ridică‐ți în jur ochii tăi și vezi! Toți aceștia se adună împreună și vin către tine! Viu sunt eu, zice Domnul, te vei îmbrăca cu toți ca și cu o podoabă și te vei încinge cu ei ca o mireasă. 19 Căci cât despre locurile tale pustii și ținuturile pustiite ale tale și țara ta care a fost stricată, vei fi acum prea strâmt pentru locuitori și cei ce te înghițeau vor fi departe. 20 Copiii lipsei tale de copii vor zice la urechile tale: Locul este prea strâmt pentru mine; dă‐mi loc să locuiesc. 21 Atunci vei zice în inima ta: Cine mi‐a născut pe aceștia, căci eram lipsită de copii și pustiită și surghiunită și izgonită? Și cine a crescut pe aceștia? Iată rămăsesem singură; aceștia unde erau? 22 Așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, îmi voi înălța mâna către neamuri și voi ridica steagul meu către popoare și vor aduce pe fiii tăi în sân și vor aduce pe fetele tale pe umăr. 23 Și împărații vor fi crescătorii tăi și împărătesele lor doicele tale: se vor pleca cu fețele la pământ înaintea ta și vor linge țărâna picioarelor tale! Și vei cunoaște că eu sunt Domnul; și cei ce mă așteaptă nu se vor rușina. 24 Se va lua oare prada de la cel tare? Și vor scăpa oare cei prinși pe drept? 25 Căci așa zice Domnul: Chiar și cei prinși ai celui tare vor fi luați și prada celui groaznic va fi izbăvită: și mă voi certa cu cei ce se ceartă cu tine și voi mântui pe copiii tăi. 26 Și pe cei ce te‐au apăsat îi voi hrăni cu însăși carnea lor și se vor îmbăta cu însuși sângele lor, ca de must. Și va cunoaște orice carne că eu, Domnul, sunt Mântuitorul tău și Răscumpărătorul tău, Puternicul lui Iacov.