Vedenia și chemarea lui Isaia
1 În anul morții regelui Uzia, L-am văzut pe Stăpânul Domn șezând pe un tron măreț și înălțat, marginea mantiei Lui umplând Templul. 2 Deasupra Lui stăteau serafimi. Fiecare avea șase aripi: cu două își acopereau fețele, cu două își acopereau picioarele și cu două zburau. 3 Strigau unul către altul și ziceau:
„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Oștirilor!
Întreg pământul este plin de gloria Lui!“.
4 Stâlpii ușilor și pragurile s-au cutremurat la sunetul glasului lor, iar Casa s-a umplut de fum.
5 Am strigat: „Vai de mine! Sunt pierdut! Căci sunt un om cu buze necurate și trăiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, iar ochii mei L-au văzut pe Împăratul, Domnul Oștirilor!“.
6 Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleștele de pe altar. 7 Mi-a atins gura cu el și a zis: „Iată! Cărbunele acesta ți-a atins buzele. Acum nelegiuirea ta este îndepărtată și păcatul tău este ispășit“.
8 Apoi am auzit glasul Stăpânului, întrebând:
‒ Pe cine să trimit? Cine va merge pentru Noi?
Eu am zis:
‒ Iată-mă! Trimite-mă!
9 El a zis:
‒ Du-te și spune-i acestui popor:
„Să auziți cu urechile, dar să nu înțelegeți
și să priviți cu ochii, dar să nu pricepeți!“.
10 Împietrește inima acestui popor!
Fă ca urechile lor să audă greu și încețoșează-le ochii,
ca nu cumva să vadă cu ochii,
să audă cu urechile,
să înțeleagă cu inima,
să se întoarcă și să fie vindecați!
11 Atunci am întrebat:
‒ Până când, Stăpâne?
El mi-a răspuns:
‒ Până când cetățile vor fi transformate în ruină
și lăsate fără locuitori,
până când casele vor rămâne fără oameni,
iar pământurile vor fi transformate într-o pustietate,
12 până când Domnul îi va trimite pe oameni departe,
iar locurile părăsite vor fi multe în mijlocul țării.
13 Chiar dacă o zecime va rămâne în ea,
aceasta va fi pustiită din nou.
Dar, așa cum unui terebint sau unui stejar
îi rămâne buturuga atunci când este tăiat,
tot așa descendenții sfinți vor fi ca o buturugă în țară.
Isaia vede slava Domnului
1 În anul morții împăratului Ozia am văzut pe Domnul șezând pe un scaun de domnie înalt și ridicat și poalele lui au umplut templul. 2 Serafimii stăteau deasupra lui; fiecare avea șase aripi: cu două își acoperea fața, cu două își acoperea picoarele și cu două zbura. 3 Și striga unul către altul și zicea: Sfânt , sfânt, sfânt, este Domnul oștirilor; tot pământul este plin de slava lui. 4 Și temeliile pragurilor se zguduiau de glasul celui ce striga și casa s‐a umplut de fum. 5 Atunci am zis: Vai de mine! căci sunt pierdut; căci sunt un om cu buze necurate și locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate; căci ochii mei au văzut pe Împăratul, Domnul oștirilor. 6 Și unul din serafimi a zburat spre mine și avea în mână un cărbune aprins pe care‐l luase cu cleștele de pe altar . 7 Și l‐a atins de gura mea și a zis: Iată, acesta s‐a atins de buzele tale și nelegiuirea ta este îndepărtată și păcatul tău este ispășit. 8 Și am auzit glasul Domnului zicând: Pe cine să trimit și cine va merge pentru noi ? Și eu am zis: Iată‐mă, trimite‐mă. 9 Și el a zis: Du‐te și spune poporului acestuia: Auzind veți auzi și nu veți înțelege și văzând veți vedea și nu veți cunoaște. 10 Îngrașă inima poporului acestuia și îngreuiază‐i urechile și lipește‐i ochii: ca să nu vadă cu ochii săi și să nu audă cu urechile sale și să nu înțeleagă cu inima sa și să se întoarcă și să fie vindecat. 11 Atunci am zis: Doamne, până când? Și el a zis: Până se vor pustii cetățile, fără locuitori și casele fără oameni și ogorul se va pustii cu totul, 12 și Domnul va îndepărta pe om și vor fi multe locuri pustii în mijlocul țării. 13 Și a zecea parte tot va fi în ea și se va întoarce și va fi păscută, ca terebintul și stejarul a căror tulpină rămâne după tăiere: tulpina sa este sămânța sfântă.