Ieremia prevestește căderea Ierusalimului
1 Cuvântul spus lui Ieremia din partea Domnului, când regele Zedechia l-a trimis la el pe Pașhur, fiul lui Malchia, și pe preotul Țefania, fiul lui Maaseia, ca să-i zică: 2 „Întreabă-L, te rog, pe Domnul pentru noi, căci Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a început războiul împotriva noastră. Poate că Domnul va face pentru noi vreuna dintre minunile Sale, astfel încât acesta să-și retragă armata“.
3 Ieremia le-a răspuns: „Spuneți-i lui Zedechia: 4 «Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: ‘Iată, voi întoarce împotriva voastră armele de război care sunt în mâinile voastre și pe care le folosiți ca să luptați împotriva împăratului Babilonului și a caldeenilor care vă asediază de dincolo de ziduri. Eu îi voi strânge în mijlocul cetății acesteia. 5 Eu Însumi voi lupta împotriva voastră cu mână întinsă și cu braț puternic, cu mânie, cu furie și cu o mare înverșunare. 6 Îi voi lovi pe locuitorii acestei cetăți – atât pe oameni, cât și pe animale – și vor muri de o molimă cumplită. 7 După aceea, zice Domnul, voi da pe Zedechia, regele lui Iuda, precum și pe slujitorii lui, pe popor, pe toți cei din cetatea aceasta, care vor scăpa de molimă, de sabie și de foamete, îi voi da în mâinile lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, în mâinile dușmanilor lor, în mâinile celor ce încearcă să le ia viața. Nebucadnețar îi va trece prin ascuțișul sabiei, nu-i va cruța, nu-i va fi milă și nu se va îndura de ei’».
8 Iar poporului acestuia să-i spui: «Așa vorbește Domnul: ‘Iată, pun înaintea voastră calea vieții și calea morții. 9 Cine va rămâne în cetatea aceasta va muri ucis de sabie, de foamete sau de molimă; dar cine va ieși să se predea caldeenilor care vă asediază, va trăi și viața lui îi va fi singura pradă. 10 Căci Eu Mi-am îndreptat fața împotriva cetății acesteia, ca să-i fac rău, nu bine, zice Domnul, și de aceea ea va fi dată în mâinile împăratului Babilonului, care îi va da foc’».
Profeție împotriva dinastiei lui David
11 De asemenea, Casei regelui lui Iuda să-i spui astfel: «Ascultați Cuvântul Domnului! 12 Casă a lui David, așa vorbește Domnul:
Faceți dreptate în fiecare dimineață
și eliberați-l din mâna asupritorului
pe cel ce a fost jefuit,
ca nu cumva să izbucnească furia Mea ca un foc
și să ardă, fără să mai poată fi stinsă,
din cauza răutății faptelor voastre.
13 Iată, sunt împotriva ta,
cetate așezată în vale,
stâncă a podișului, zice Domnul.
Pe voi, care spuneți: ‘Cine poate veni împotriva noastră?
Cine poate intra în adăposturile noastre?’,
14 vă voi pedepsi după rodul faptelor voastre, zice Domnul.
Voi aprinde un foc în pădurea voastră,
care va distruge tot ce este împrejurul ei»“.
Ieremia vestește dărâmarea Ierusalimului
1 Cuvântul care a fost de la Domnul către Ieremia când a trimis la el împăratul Zedechia pe Pașhur , fiul lui Malchia, și pe Țefania , fiul lui Maaseia preotul, zicând: 2 Întreabă, rogu‐te, pe Domnul pentru noi; căci Nebucadnețar, împăratul Babilonului, face război împotriva noastră; poate că Domnul va lucra pentru noi după toate lucrările sale minunate, ca să se suie el de la noi. 3 Și Ieremia le‐a zis: Așa să spuneți lui Zedechia: 4 Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Iată, voi întoarce înapoi armele de război care sunt în mâinile voastre, cu care vă luptați dinafară de ziduri împotriva împăratului Babilonului și împotriva haldeilor care vă împresoară și le voi strânge în mijlocul cetății acesteia. 5 Și mă voi lupta eu însumi împotriva voastră cu mână întinsă și cu braț puternic și cu mânie și cu furie și cu aprindere mare. 6 Și voi lovi pe locuitorii cetății acesteia, om și vită, și vor muri de o ciumă mare. 7 Și după aceea, zice Domnul, voi da pe Zedechia, împăratul lui Iuda, pe slujitorii săi și pe popor și pe cei ce vor fi rămași în cetatea aceasta, din ciumă, sabie și foamete, în mâna lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și în mâna vrăjmașilor lor și în mâna celor ce le caută viața; și el îi va lovi cu ascuțișul sabiei: nu‐i va cruța , nici nu va avea milă și nici nu se va îndura. 8 Și să zici poporului acestuia: Așa zice Domnul: Iată, vă pun înainte calea vieții și calea morții. 9 Cine va rămâne în cetatea aceasta va muri de sabie, de foamete și de ciumă; dar cine va ieși și va trece la haldeii care vă împresoară va trăi și viața lui îi va fi drept pradă. 10 Căci mi‐am pus fața împotriva cetății acesteia spre rău și nu spre bine, zice Domnul: va fi dată în mâna împăratului Babilonului și o va arde cu foc. 11 Și despre casa împăratului lui Iuda, ascultați cuvântul Domnului: 12 Casă a lui David, așa zice Domnul: Judecați cu dreptate dimineața și scăpați pe cel prădat din mâna apăsătorului, ca nu cumva să izbucnească mânia mea ca un foc și să ardă fără să fie cine să stingă, pentru răutatea faptelor voastre. 13 Iată, sunt împotriva ta, locuitoare a văii, stânca șesului, zice Domnul; voi care ziceți: Cine se va coborî împotriva noastră și cine va intra în locuințele noastre? 14 Și vă voi cerceta după roada faptelor voastre, zice Domnul, și voi aprinde un foc în pădurile sale și va mistui toate împrejurimile sale.