Condamnarea lui Isus
1 Atunci Pilat L-a luat pe Isus și a pus să-L biciuiască. 2 Soldații au împletit o coroană de spini, I-au așezat-o pe cap și L-au îmbrăcat într-o mantie vișinie. 3 Ei veneau la El și-I ziceau: „Plecăciune, Împărate al iudeilor!“. Și-I dădeau palme.
4 Pilat a ieșit iarăși afară și le-a zis:
‒ Iată, vi-L aduc afară, ca să știți că nu găsesc niciun motiv de acuzare în El.
5 Isus a ieșit, deci, afară, purtând coroana de spini și mantia vișinie.
Pilat le-a zis:
‒ Iată Omul!
6 Când L-au văzut, conducătorii preoților și gărzile au strigat:
‒ Răstignește-L! Răstignește-L!
Pilat le-a zis:
‒ Luați-L voi și răstigniți-L, pentru că eu nu găsesc niciun motiv de acuzare în El.
7 Iudeii i-au răspuns:
‒ Noi avem o Lege și, potrivit cu Legea aceasta, El trebuie să moară, pentru că S-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu.
8 Când a auzit Pilat aceste cuvinte, s-a temut și mai tare.
9 A intrat din nou în pretoriu și L-a întrebat pe Isus:
‒ De unde ești?
Dar Isus nu i-a dat niciun răspuns.
10 Atunci Pilat I-a zis:
‒ Nu vorbești cu mine? Nu știi că am autoritate să Te eliberez și am autoritate să Te răstignesc?
11 Isus i-a răspuns:
‒ N-ai avea nicio autoritate asupra Mea dacă nu ți-ar fi fost dată de sus. De aceea, cel ce Mă dă pe mâna ta are un mai mare păcat.
12 De atunci Pilat încerca să-L elibereze, însă iudeii strigau, zicând:
‒ Dacă-L eliberezi, nu ești prieten al Cezarului. Oricine se face pe sine împărat este împotriva Cezarului.
13 Când a auzit Pilat aceste cuvinte, L-a dus afară pe Isus și s-a așezat pe scaunul de judecată, în locul numit „Pavajul de piatră“, iar în ebraică, Gabbatha. 14 Era Ziua Pregătirii Paștelui, cam pe la ceasul al șaselea.
Pilat le-a zis iudeilor:
‒ Iată-L pe Împăratul vostru!
15 Ei au strigat:
‒ Ia-L! Ia-L! Răstignește-L!
Pilat i-a întrebat:
‒ Să-L răstignesc pe Împăratul vostru?
Conducătorii preoților au răspuns:
‒ Noi n-avem alt împărat decât pe Cezar.
16 Atunci Pilat L-a dat pe mâna lor ca să fie răstignit.
Răstignirea
(Mt. 27:32-44Mc. 15:21-32Lc. 23:26-43)
L-au luat deci pe Isus, 17 iar El, ducându-Și crucea, S-a îndreptat spre locul numit „al Craniului“, care în ebraică se numește „Golgota“. 18 L-au răstignit acolo, iar împreună cu El au răstignit alți doi, unul într-o parte, iar altul în cealaltă parte, cu Isus la mijloc. 19 Pilat a scris și un titlu și l-a pus pe cruce. Era scris:
„Isus nazarineanul, Împăratul iudeilor“.
20 Mulți dintre iudei au citit acest titlu, pentru că locul unde fusese răstignit Isus era aproape de cetate. Era scris în ebraică, latină și greacă.
21 Atunci conducătorii preoților iudeilor i-au zis lui Pilat:
‒ Nu scrie „Împăratul iudeilor“, ci: „Acesta a zis: «Eu sunt Împăratul iudeilor!»“.
22 Pilat a răspuns:
‒ Ce-am scris, am scris!
23 Când soldații L-au răstignit pe Isus, I-au luat hainele și le-au împărțit în patru părți, câte o parte pentru fiecare soldat. De asemenea, I-au luat și cămașa. Aceasta nu avea nicio cusătură, fiind țesută dintr-o singură bucată de sus până jos . 24 Atunci și-au zis unii altora: „Să n-o sfâșiem, ci să alegem prin sorți a cui să fie!“. Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească Scriptura, care zice:
„Și-au împărțit hainele Mele între ei
și au tras la sorți pentru cămașa Mea“ .
Soldații sunt deci cei ce au făcut aceste lucruri .
25 Lângă crucea lui Isus stăteau mama Lui, sora mamei Lui, Maria – soția lui Clopa – și Maria Magdalena. 26 Când a văzut-o Isus pe mama Lui și pe ucenicul pe care-l iubea stând lângă ea, i-a zis mamei Sale: „Femeie, iată-l pe fiul tău!“. 27 Apoi i-a zis ucenicului: „Iat-o pe mama ta!“. Și din ceasul acela ucenicul a luat-o la el acasă .
Moartea lui Isus
(Mt. 27:45-56Mc. 15:33-41Lc. 23:44-49)
28 După aceea, Isus, Care știa că acum totul s-a sfârșit, ca să se împlinească Scriptura, a zis: „Mi-e sete!“ . 29 Acolo era pus un vas plin cu oțet de vin. Au pus într-o ramură de isop un burete plin cu oțet de vin și I l-au dus la gură. 30 Când a primit vinul, Isus a zis: „S-a sfârșit!“. Apoi Și-a plecat capul și Și-a dat duhul.
31 Fiindcă era Ziua Pregătirii, iudeii, ca să nu rămână trupurile pe cruce în timpul Sabatului – căci ziua aceea de Sabat era o zi mare – i-au cerut lui Pilat să fie zdrobite picioarele celor răstigniți și să fie luați de pe cruce . 32 Soldații au venit, deci, și i-au zdrobit picioarele primului, apoi și ale celuilalt, care fusese răstignit împreună cu El. 33 Însă, când au venit la Isus, au văzut că deja murise și nu I-au mai zdrobit picioarele. 34 În schimb, unul dintre soldați I-a străpuns coasta cu sulița. Și imediat a ieșit sânge și apă. 35 Cel ce a văzut lucrul acesta a depus mărturie, și mărturia lui este adevărată. Și el știe că spune adevărul, pentru ca și voi să credeți. 36 Căci aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească Scriptura: „Niciunul dintre oasele Lui nu va fi zdrobit“ . 37 Și, din nou, Scriptura mai zice în altă parte: „Vor privi la Cel pe Care L-au străpuns“ .
Înmormântarea lui Isus
(Mt. 27:57-61Mc. 15:42-47Lc. 23:50-56)
38 După aceea, Iosif din Arimateea, care era ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de frica iudeilor, i-a cerut lui Pilat să-l lase să ia trupul lui Isus. Pilat i-a dat voie. Prin urmare, el a venit și a luat trupul lui Isus . 39 A venit și Nicodim, cel care, la început, se dusese la Isus noaptea, și a adus un amestec de aproape o sută de litre de smirnă și aloe. 40 Au luat trupul lui Isus și L-au înfășurat în fâșii de pânză de in, cu miresme, așa cum este obiceiul de înmormântare la iudei. 41 În locul unde fusese răstignit era o grădină, iar în grădină era un mormânt nou, în care nu mai fusese pus nimeni. 42 Pentru că era Ziua Pregătirii iudeilor și pentru că mormântul era aproape, L-au pus pe Isus acolo.
Isus este dat în mâinile iudeilor
1 Atunci dar Pilat a luat pe Isus și l‐a biciuit. 2 Și ostașii au împletit o cunună de spini și i‐au pus‐o pe cap și l‐au îmbrăcat cu un veșmânt de purpură. 3 Și veneau la el și ziceau: Bucură‐te, Împăratul iudeilor. Și‐i dădeau palme. 4 Și Pilat a ieșit iarăși afară și le zice: Iată vi‐l aduc afară ca să cunoașteți că nu găsesc nicio vină în el. 5 Deci Isus a ieșit afară, purtând cununa de spini și veșmântul de purpură. Și Pilat le zice: Iată omul. 6 Deci când l‐au văzut mai marii preoților și slujitorii, au strigat zicând: Răstignește‐l, răstignește‐l! Pilat le zice : Luați‐l voi și răstigniți‐l; căci eu nu găsesc vină în el. 7 Iudeii i‐au răspuns: Noi avem o lege și după legea noastră trebuie să moară pentru că s‐a făcut pe sine Fiul lui Dumnezeu. 8 Deci când a auzit Pilat acest cuvânt, mai mult s‐a temut. 9 Și a intrat iar în pretoriu și zice lui Isus: De unde ești tu? Dar Isus nu i‐a dat niciun răspuns. 10 Deci Pilat îi zice: Mie nu‐mi vorbești? Nu știi că am putere să‐ți dau drumul și am putere să te răstignesc? 11 Isus i‐a răspuns: N‐ai avea putere asupra mea dacă nu ți‐ar fi fost dată de sus; pentru aceasta cel ce m‐a dat prins ție are mai mare păcat. 12 De atunci Pilat încerca să‐i dea drumul. Iar iudeii strigau zicând: Dacă dai drumul la acesta, nu ești prieten al Cezarului; oricine care se face pe sine împărat este împotriva Cezarului. 13 Deci Pilat, când a auzit cuvintele acestea, a adus afară pe Isus și a șezut pe scaunul de judecător, în locul numit Pardosit cu pietre, iar evreiește Gabata. 14 Și era Pregătirea Paștilor, era ca la al șaselea ceas. Și zice iudeilor: Iată Împăratul vostru. 15 Ei au strigat deci: Ia‐l, ia‐l, răstignește‐l. Pilat le zice: Să răstignesc pe Împăratul vostru? Mai marii preoților au răspuns: N‐avem împărat decât pe Cezarul.
Răstignirea
16 Atunci li l‐a dat ca să fie răstignit. Au luat deci pe Isus. 17 Și purtându‐și el însuși crucea a ieșit la locul numit al Căpățânii, care pe evreiește se numește Golgota, 18 unde l‐au răstignit și împreună cu el alți doi, de o parte și de alta, iar în mijloc pe Isus. 19 Și Pilat a scris și un titlu și l‐a pus pe cruce. Și era scris: ISUS DIN NAZARET ÎMPĂRATUL IUDEILOR. 20 Mulți dintre iudei deci au citit acest titlu, pentru că locul unde a fost răstignit Isus era aproape de cetate: și era scris în evreiește, în latinește și în grecește. 21 Deci mai marii preoților iudeilor ziceau lui Pilat: Nu scrie: Împăratul iudeilor! ci că el a zis: Sunt Împărat al iudeilor. 22 Pilat a răspuns: Ce am scris, am scris. 23 Ostașii deci, după ce au răstignit pe Isus, i‐au luat hainele și au făcut patru părți, fiecărui ostaș o parte, și cămașa. Și cămașa era necusută, țesută de sus peste tot. 24 Au zis deci între ei: Să n‐o sfâșiem, ci să aruncăm sorți pentru ea, a cui va fi. — Ca să se împlinească scriptura: Și‐au împărțit hainele între ei și au aruncat sorți pentru veșmântul meu. — Ostașii deci au făcut acestea. 25 Și lângă crucea lui Isus stăteau mama lui și sora mamei lui, Maria nevasta lui Clopa și Maria Magdalena. 26 Deci Isus, când a văzut pe mama sa și pe ucenicul pe care‐l iubea stând alături, zice mamei sale: Femeie , iată fiul tău! 27 Apoi zice ucenicului: Iată mama ta! Și din acel ceas ucenicul a luat‐o la sine . 28 După aceasta Isus știind că toate s‐au sfârșit acum, ca să fie împlinită scriptura, a zis: Mi‐este sete. 29 Și acolo era un vas plin cu oțet; deci au pus un burete plin de oțet într‐un isop și l‐au dus la gura lui. 30 Și când a luat Isus oțetul, a zis: S‐a sfârșit! Și a plecat capul și și‐a dat duhul.
Moartea lui Isus dovedită
31 Deci iudeii, fiindcă era Pregătirea, ca să nu rămână pe cruce trupurile în Sabat, (căci ziua acelui Sabat era mare), au rugat pe Pilat ca să le zdrobească fluierele picioarelor și să fie ridicați. 32 Ostașii deci au venit și au zdrobit celui dintâi fluierele picioarelor și celuilalt împreună răstignit cu el. 33 Dar când au venit la Isus și l‐au văzut că era mort acum, nu i‐au zdrobit fluierele picioarelor 34 ci unul din ostași i‐a străpuns coasta cu o suliță și a ieșit îndată sânge și apă. 35 Și cel ce a văzut a mărturisit și mărturia lui este adevărată și el știe că spune adevărul ca și voi să credeți. 36 Căci acestea s‐au făcut ca să fie împlinită scriptura: Niciun os nu i se va zdrobi. 37 Și iarăși altă scriptură zice: Vor privi spre cel pe care l‐au străpuns.
Îngroparea lui Isus
38 Și după acestea Iosif din Arimatea, fiind ucenic al lui Isus, dar într‐ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat ca să ridice trupul lui Isus, și Pilat i‐a dat voie. A venit deci și a ridicat trupul lui Isus. 39 Și a venit și Nicodim , care venise la el întâia oară noaptea și a adus o amestecătură de smirnă și aloe, ca la o sută de litri. 40 Au luat deci trupul lui Isus și l‐au legat în fâșii de pânză de in cu miresme, după cum au iudeii obiceiul să înmormânteze. 41 Și în locul unde a fost răstignit era o grădină și în grădină un mormânt nou în care nimeni nu fusese pus vreodată. 42 Au pus deci pe Isus acolo din pricina Pregătirii iudeilor pentru că mormântul era aproape.