Răspunsul lui Iov
1 Iov a răspuns și a zis:
2 „Până când îmi veți chinui sufletul
și mă veți zdrobi cu vorbe?
3 De zece ori m-ați batjocorit.
Nu v-a fost rușine să mă insultați.
4 Dacă într-adevăr am greșit,
greșeala mea rămâne cu mine peste noapte.
5 Dacă într-adevăr vă înălțați împotriva mea
și folosiți rușinea mea drept dovadă împotriva mea,
6 să știți atunci că Dumnezeu a greșit față de mine
și m-a înconjurat cu lațul Lui.

7 Iată, strig: «Violență!», dar nu mi se răspunde;
strig după ajutor, dar nu este dreptate.
8 El mi-a tăiat calea și nu mai pot trece,
El mi-a învăluit cărările în întuneric.
9 M-a dezbrăcat de gloria mea
și mi-a smuls coroana de pe cap.
10 Mă dărâmă de jur împrejur și pier;
îmi smulge speranța ca pe un copac.
11 S-a mâniat pe mine;
mă consideră unul dintre dușmanii Săi.
12 Armatele Lui pornesc în forță;
au ridicat o rampă de asalt în drumul lor către mine;
și-au așezat tabăra în jurul cortului meu.

13 Mi-a îndepărtat frații de mine,
cunoscuții mei s-au înstrăinat de mine.
14 Rudele mele m-au părăsit,
și prietenii m-au uitat.
15 Sunt un străin pentru oaspeții mei și pentru slujitoarele mele;
în ochii lor sunt un necunoscut.
16 Îmi chem slujitorul, dar el nu-mi răspunde,
deși caut bunăvoința lui cu gura mea.
17 Suflarea mea stârnește repulsie soției mele,
și sunt dezgustător pentru fiii mamei mele.
18 Chiar și copiii mă resping;
când mă ridic, ei vorbesc împotriva mea.
19 Toți prietenii mei apropiați mă disprețuiesc;
cei pe care-i iubesc s-au întors împotriva mea.
20 Mi se lipesc oasele de carne;
n-am rămas decât cu pielea din jurul dinților mei.

21 Arătați bunăvoință față de mine, prietenii mei, arătați bunăvoință față de mine,
pentru că m-a lovit mâna lui Dumnezeu!
22 De ce mă urmăriți ca Dumnezeu
și nu vă săturați de carnea mea?

23 O, aș vrea să-mi fie scrise cuvintele,
să fie scrise pe un sul,
24 să fie săpate în stâncă pentru totdeauna,
cu o daltă de fier și cu plumb!
25 Dar eu știu că Răscumpărătorul meu este viu
și că, la sfârșit, Se va ridica pe pământ.
26 Chiar după ce pielea mi-a fost nimicită,
în trup fiind, Îl voi vedea pe Dumnezeu.
27 Îl voi vedea de partea mea,
Îl voi vedea cu ochii mei și nu-mi va mai fi un străin!
De dorul acesta mă consum înăuntrul meu.

28 Veți spune atunci: «De ce îl urmăream?».
Și, astfel, rădăcina adevărului va fi găsită în mine.
29 Temeți-vă de sabie,
căci mânia aduce pedeapsa sabiei,
ca să știți că există o judecată“.
Răspunsul lui Iov
1 Și Iov a răspuns și a zis: 2 Până când îmi veți necăji sufletul și mă veți zdrumica cu cuvinte? 3 M‐ați înfruntat de zece ori până acum: și nu vă e rușine să vă purtați aspru cu mine. 4 Și dacă cu adevărat am greșit, greșeala mea rămâne cu mine. 5 Iar dacă vă măriți cu adevărat împotriva mea și dovediți ocara împotriva mea: 6 să știți acum că Dumnezeu m‐a răsturnat, și m‐a înconjurat cu mreaja sa. 7 Iată strig de nedreptate și nu sunt auzit; strig după ajutor și nu este judecată. 8 Mi‐a îngrădit calea să nu pot trece și a pus întuneric pe cărările mele. 9 M‐a dezbrăcat de slava mea și mi‐a luat cununa de pe cap. 10 M‐a sfărămat de toate părțile și pier. Mi‐a smuls nădejdea ca pe un copac. 11 Și‐a aprins mânia împotriva mea și mă privește ca pe unul din potrivnicii săi. 12 Cetele sale înaintează împreună și își fac drum împotriva mea și tăbărăsc în jurul cortului meu. 13 A depărtat pe frații mei de mine și a înstrăinat pe cunoscuții mei de mine. 14 Rudele mele m‐au lăsat și prietenii mei de aproape m‐au uitat. 15 Cei ce stau în casa mea și slujnicile mele mă privesc ca pe un străin: în ochii lor sunt un om de afară. 16 Chem pe slujitorul meu și nu răspunde: îl rog cu gura mea. 17 Suflarea mea este ciudată nevestei mele și mirosul meu urât copiilor pântecelui mamei mele. 18 Chiar și copiii mă disprețuiesc; mă scol și ei vorbesc împotriva mea. 19 Toți oamenii sfatului meu mă urăsc; și cei pe care i‐am iubit s‐au întors împotriva mea. 20 Mi se lipește osul de piele și carne și am scăpat doar cu pielea dinților mei. 21 Îndurați‐vă de mine, îndurați‐vă de mine, prietenii mei! Căci m‐a atins mâna lui Dumnezeu. 22 Pentru ce mă prigoniți ca Dumnezeu și nu vă săturați de carnea mea? 23 O, de ar fi scrise acum cuvintele mele! O, de ar fi săpate în carte! 24 De ar fi săpate cu condei de fier și plumb, în stâncă în veac! 25 Dar știu că Răscumpărătorul meu trăiește și la urmă el se va scula pe țărână. 26 Și după ce această piele a mea va fi nimicită, atunci fără carnea mea voi vedea pe Dumnezeu: 27 Pe care eu, eu îl voi vedea de partea mea și ochii mei îl vor privi și nu ai altuia. Mi se topesc rănunchii înăuntrul meu. 28 Dacă veți zice: cum îl vom prigoni? și să se găsească în mine rădăcina lucrului; 29 temeți‐vă de sabie: căci mânia aduce pedepsele sabiei ca să știți că este o judecată.