1 De ce nu hotărăște Cel Atotputernic vremuri pentru judecată?
De ce așteaptă în zadar astfel de zile cei ce Îl cunosc?
2 Unii oameni mută hotarele,
iau turme cu forța și apoi le pasc.
3 Iau măgarul orfanului,
iau drept garanție boul văduvei.
4 Îmbrâncesc de pe cale pe cei nevoiași
și silesc pe toți săracii țării să se ascundă.
5 Iată, ca măgarii sălbatici în deșert,
așa ies aceștia la lucru.
Ei caută hrană;
în deșert găsesc mâncare pentru ei și pentru copii.
6 Culeg pe câmp nutrețul lui
și răscolesc via celui rău.
7 Înnoptează goi, lipsiți de îmbrăcăminte
și fără învelitoare împotriva frigului.
8 Sunt pătrunși de ploaia munților
și se ghemuiesc lângă stânci pentru adăpost.
9 Orfanul este smuls de la sân,
iar copilul săracului este luat garanție.
10 Neavând haine, umblă goi;
strâng snopi, dar sunt flămânzi.
11 Extrag ulei între șirurile lor de măslini,
calcă presele de struguri, dar le este sete.
12 Bărbații din cetate gem
și sufletele celor înjunghiați strigă după ajutor,
dar Dumnezeu nu ia seama la nenorocire.
13 Sunt alții care se răzvrătesc împotriva luminii,
care nu cunosc căile ei
și nu rămân pe cărările ei.
14 Ucigașul se scoală când se ivește lumina
și omoară pe cel sărac și nevoiaș,
iar în timpul nopții este ca un hoț.
15 Ochii celui adulter pândesc amurgul, zicând:
«Nimeni nu mă va vedea!»
și își acoperă fața.
16 Ei sparg case pe întuneric,
iar în timpul zilei stau închiși.
Ei nu cunosc lumina.
17 Căci pentru toți aceștia, dimineața este o umbră a morții,
deoarece sunt prieteni cu spaimele umbrei morții.
18 Ei sunt iuți ca spuma apelor,
partea lor, pe pământ, este blestemată.
Nimeni nu trece pe drumul spre viile lor.
19 Așa cum seceta și căldura
înghit apele zăpezii,
tot astfel Locuința Morților îi înghite pe cei ce-au păcătuit.
20 Pântecul mamei îi uită,
iar viermele îi găsește gustoși.
Nimeni nu-și mai aduce aminte de ei.
Astfel, nedreptatea este zdrobită ca un copac.
21 Ei o jefuiesc femeia fără copii
și nu-i fac niciun bine văduvei.
22 Totuși, prin puterea Sa, El îi înlătură pe cei măreți;
când Se ridică El, ei nu se mai încred în viața lor.
23 El le dă siguranță și sunt sprijiniți;
ochii Lui se uită la căile lor.
24 Sunt înălțați pentru puțină vreme, dar apoi trec.
Sunt doborâți și adunați ca toți ceilalți ;
sunt tăiați ca spicele de grâu.
25 Dacă nu este așa, cine poate dovedi că mint
și cine va arăta că nu este nimic adevărat în vorbele mele?“.
Îngăduința lui Dumnezeu față de cei răi
1 Pentru ce nu sunt strânse vremurile la Cel Atotputernic? Și pentru ce nu văd zilele lui cei ce‐l cunosc? 2 Unii strămută semnele de hotar; răpesc turme și le pasc; 3 gonesc măgarul orfanilor și iau zălog boul văduvei; 4 abat pe cei nevoiași din cale și săracii pământului se ascund. 5 Iată, ca măgarii sălbatici în pustie, ei ies la lucrul lor, căutând cu sârguință prada; pustia le dă mâncare pentru copiii lor; 6 ei taie nutrețul lor de pe câmp și strâng boabele din culesul viei celui rău; 7 zac toată noaptea goi, fără îmbrăcăminte și n‐au învelitoare împotriva frigului; 8 sunt muiați de ploile repezi ale munților și din lipsă de adăpost îmbrățișează stânca. 9 Smulg pe orfan de la țâță și iau zălog de la sărac; 10 aceștia umblă goi, fără îmbrăcăminte și fiind flămânzi cară snopii; 11 fac untdelemn înăuntrul zidurilor acestor oameni, le calcă teascul și suferă de sete. 12 Gem oamenii din cetăți și sufletul celor răniți strigă: și Dumnezeu nu o privește ca nebunie. 13 Alții sunt vrăjmașii luminii, nu cunosc căile ei și nu rămân pe cărările ei. 14 Ucigașul se scoală cu lumina , omoară pe cel sărac și nevoiaș, și noaptea iese ca un hoț. 15 Și ochiul preacurvarului pândește amurgul zicând: Niciun ochi nu mă va vedea: și își învălește fața. 16 Pe întuneric sparg casele; ziua se închid înăuntru; nu cunosc lumina ; 17 căci dimineața este ca umbra morții pentru ei, căci cunosc spaimele umbrei morții. 18 Ei sunt iuți pe fața apelor; partea lor este blestemată pe pământ și nu se întorc pe calea viilor. 19 Seceta și căldura iau cu putere apele de zăpadă; așa și Șeolul pe cei ce au păcătuit. 20 Pântecele îl va uita; viermele se va ospăta dulce cu el; nu va mai fi pomenit: și nedreptatea va fi frântă ca un copac. 21 El mănâncă pe cea stearpă care nu naște și nu face bine văduvei. 22 Ba chiar pe cei puternici îi trage cu puterea sa; se scoală și nimeni nu este sigur de viață. 23 Și lor le dă Dumnezeu liniște și se odihnesc pe ea și ochii săi sunt asupra căilor lor. 24 Sunt înălțați; încă o clipă și nu mai sunt; cad, sunt luați ca toți ceilalți; sunt tăiați ca vârful spicelor. 25 Și dacă nu este așa acum, cine mă va da de minciună și va face cuvântul meu de nimic?