1 Elihu a continuat și a zis:
2 „Mai rabdă-mă puțin și-ți voi arăta
că mai sunt lucruri de spus în favoarea lui Dumnezeu.
3 Îmi voi aduce cunoștința de departe
și voi arăta dreptatea Creatorului meu.
4 Căci, cu adevărat, vorbele mele nu sunt o înșelătorie;
unul desăvârșit în cunoștință este cu voi.

5 Iată, Dumnezeu este măreț și nu respinge pe nimeni ;
este măreț prin puterea inimii Lui .
6 El nu-l ține în viață pe cel rău,
și le face dreptate celor asupriți.
7 Nu-Și ia ochii de la cei drepți,
ci îi așază pe tron împreună cu împărații
și îi înalță pentru totdeauna.
8 Dacă sunt legați în lanțuri
și ținuți în legăturile suferinței,
9 El le spune despre lucrarea lor și despre fărădelegile lor,
le spune că s-au mândrit.
10 El le vorbește despre disciplină
și le poruncește să se întoarcă de la nelegiuire.
11 Dacă Îl ascultă și-L slujesc,
își vor sfârși zilele în prosperitate,
și anii lor în fericire.
12 Dar dacă ei nu ascultă, vor pieri de sabie
și vor muri fără cunoștință.

13 Cei lipsiți de evlavie în inimă nutresc sentimente de mânie;
ei nu strigă după ajutor când El îi leagă.
14 Ei mor la tinerețe
și viața lor sfârșește printre cei ce se prostituează.
15 Dar pe cei suferinzi El îi scapă prin suferința lor
și le vorbește prin asuprire.

16 Tot așa te-ar fi scos și pe tine din necaz,
te-ar fi dus într-un loc larg, unde este libertate deplină,
și ar fi pus pe masa ta mâncare gustoasă.
17 Dar tu ți-ai însușit judecata celui rău;
te-au înhățat judecata și dreptatea lui.
18 Nimeni să nu te amăgească prin bogății
și nu lăsa ca un dar bogat să te abată de pe cale!
19 Te-ar putea feri de necaz bogăția
sau toate eforturile pe care le faci?
20 Să nu tânjești după noapte,
căci atunci sunt smulse popoarele din locul lor.
21 Ai grijă! Nu te îndrepta spre nelegiuire;
căci văd că ai ales, mai degrabă, nelegiuirea, decât suferința.

22 Iată, Dumnezeu este înălțat prin puterea Sa;
care învățător este ca El?
23 Cine I-a stabilit calea
sau cine-I poate spune: «Ai greșit!».
24 Adu-ți aminte să-I preamărești lucrarea,
pe care oamenii au lăudat-o în cântare.
25 Toți oamenii au văzut-o;
fiecare privește la ea de departe.
26 Iată, Dumnezeu este mare, iar noi nu cunoaștem totul !
Numărul anilor Lui este de nepătruns.

27 Căci El atrage picăturile de apă
și ele transformă aburul în ploaie,
28 pe care norii o lasă să cadă
și care picură din plin peste oameni.
29 Cine poate înțelege ruperea de nori,
zgomotele cortului Său?
30 Iată, El Își răspândește lumina în jurul Lui
și acoperă adâncurile mării.
31 Căci prin toate acestea judecă El popoarele;
El le dă hrană din belșug.
32 El acoperă fulgerul cu palmele
și-i poruncește unde să lovească.
33 Tunetul Său Îi vestește sosirea,
iar furtuna anunță mânia Sa aprinsă.
Sfârșitul cuvântării lui Elihu
1 Și Elihu a urmat și a zis: 2 Așteaptă puțin și îți voi arăta, căci mai am încă cuvinte pentru Dumnezeu. 3 Îmi voi lua cunoștința de departe și voi da dreptate Făcătorului meu. 4 Căci în adevăr cuvintele mele nu sunt neadevărate; unul care este desăvârșit în cunoștință este cu tine. 5 Iată, Dumnezeu este puternic și nu disprețuiește pe nimeni; este mare în tăria inimii. 6 El nu păstrează viața celui rău, dar celor necăjiți le dă dreptul lor. 7 El nu‐și trage ochii de la cel drept și acesta este cu împărații pe scaunul de domnie și îi spune să șadă în veac și sunt înălțați. 8 Și când sunt ferecați cu lanțuri și prinși în funiile întristării, 9 le arată lucrarea lor și greșelile lor cu care s‐au semețit. 10 Le deschide și urechea spre învățătură și le zice să se întoarcă de la nelegiuire. 11 Dacă ascultă și‐i slujesc, își vor trece zilele în fericire și anii în plăcere. 12 Dar dacă n‐ascultă, vor pieri de sabie și vor muri fără cunoștință. 13 Da, cei ce sunt nelegiuiți în inimă îngrămădesc mânie : nu strigă după ajutor când îi ferecă el. 14 Sufletul lor moare în tinerețe și viața lor piere între cei necurați. 15 El scapă pe cel necăjit în necazul său, și‐i deschide urechea în apăsare. 16 Da, te‐ar fi scos și pe tine din gura apăsării la loc larg unde nu este strâmtoare și ce este pe masa ta ar fi plin de grăsime . 17 Dar tu ești plin de judecata celui rău; judecata și dreptatea te apucă. 18 Fiindcă este mânie, păzește‐te să nu te ridici prin pedeapsă și un mare preț de răscumpărare nu te va face să scapi de ea. 19 Îți vor ajunge oare bogățiile tale ca să nu fii în necaz, sau toate încordările puterii? 20 Nu dori noaptea, când popoarele se suie la locul lor. 21 Păzește‐te, nu privi nelegiuirea: căci aceasta ai ales mai bine decât necazul. 22 Iată, Dumnezeu lucrează cu măreție în puterea sa; cine este învățat ca el? 23 Cine i‐a poruncit calea sa? Și cine zice: Tu ai făcut nedreptate? 24 Adu‐ți aminte să înalți lucrarea lui pe care au cântat‐o oamenii. 25 Toți oamenii o privesc; omul o vede de departe. 26 Iată, Dumnezeu este mare și nu‐l cunoaștem . Numărul anilor săi este de nepătruns. 27 Căci el trage în sus picăturile de apă, ele strecoară ploaia care ține de aburul său: 28 pe care cerurile o toarnă, o picură asupra oamenilor din belșug. 29 Da, poate pricepe cineva desfășurarea norilor, bubuitul cortului său? 30 Iată, el întinde în juru‐i lumina sa și acoperă fundul mării. 31 Căci prin aceasta judecă pe popoare, dă de mâncare din belșug. 32 El își acoperă mâinile cu fulgerul și‐i poruncește să lovească semnul. 33 Vuietul său îl vestește. Chiar și vitele îi prevestesc apropierea.