Iona încearcă să fugă departe de fața Domnului
1 Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Iona, fiul lui Amitai, zicând: 2 „Ridică-te și du-te la Ninive, cetatea cea mare, și strigă împotriva ei, căci răutatea ei s-a suit până la Mine!“.
3 Dar Iona s-a ridicat ca să fugă la Tarșiș, departe de fața Domnului. El s-a dus la Iafo și a găsit acolo o corabie care mergea spre Tarșiș. După ce a plătit prețul călătoriei , s-a urcat în corabie ca să meargă împreună cu marinarii la Tarșiș, departe de fața Domnului.
4 Domnul, însă, a dezlănțuit pe mare un vânt năprasnic și, astfel, s-a stârnit o furtună atât de puternică, încât corabia amenința să se sfărâme. 5 Marinarii s-au temut și fiecare a strigat către dumnezeul său, iar pentru a face corabia mai ușoară, au aruncat în mare uneltele care erau în ea.
Iona, însă, coborâse în cala corabiei, unde se întinsese și adormise adânc. 6 Căpitanul s-a apropiat de el și i-a zis: „Cum poți să dormi? Scoală-te și strigă către Dumnezeul tău! Poate că Dumnezeu Se va gândi la noi și nu vom pieri“.
7 Apoi fiecare i-a zis semenului său: „Haideți să tragem la sorți, ca să aflăm din cauza cui a venit peste noi nenorocirea aceasta“. Ei au tras la sorți, iar sorțul a căzut pe Iona.
8 Atunci ei l-au întrebat:
‒ Spune-ne, te rugăm, din cauza cui a venit peste noi această nenorocire? Care este meseria ta și de unde vii? Care este țara ta și din ce popor ești?
9 El le-a răspuns:
‒ Sunt evreu și mă tem de Domnul, Dumnezeul cerurilor, Care a făcut marea și uscatul!
10 Bărbații aceia s-au temut foarte tare și l-au întrebat:
‒ Ce-ai făcut?
(Ei aflaseră că fugea de fața Domnului, întrucât le spusese el acest lucru.)
11 Marea era din ce în ce mai învolburată, astfel că ei l-au întrebat iarăși:
‒ Ce să-ți facem, pentru ca marea să se liniștească față de noi?
12 El le-a răspuns:
‒ Luați-mă și aruncați-mă în mare, iar marea se va liniști față de voi, căci știu că din cauza mea a venit peste voi această furtună puternică!
13 Bărbații aceia au încercat totuși să vâslească pentru a se putea întoarce pe uscat, dar n-au reușit, căci marea se învolbura tot mai tare împotriva lor. 14 Atunci au strigat către Domnul și au zis: „O, Doamne, Te rugăm, nu ne lăsa să pierim din cauza vieții acestui om! Nu lăsa asupra noastră sânge nevinovat, căci Tu, Doamne, ai făcut așa cum Ți-a plăcut!“. 15 Apoi l-au luat pe Iona și l-au aruncat în mare, iar marea și-a potolit furia. 16 Atunci bărbații aceia s-au temut foarte tare de Domnul. Ei I-au adus Domnului o jertfă și au făcut jurăminte.
17 Domnul a trimis un pește mare să-l înghită pe Iona; și Iona a fost în pântecul peștelui timp de trei zile și trei nopți.
Iona nu vrea să meargă la Ninive
1 Și cuvântul Domnului a fost către Iona , fiul lui Amitai, zicând: 2 Scoală‐te, mergi la Ninive, cetatea cea mare , și strigă împotriva ei; căci răutatea lor s‐a suit înaintea mea. 3 Dar Iona s‐a sculat , ca să fugă în Tars dinaintea feței Domnului: și s‐a coborât la Iafo și a aflat o corabie mergând la Tars; a plătit plata drumului și s‐a coborât în ea ca să meargă cu ei în Tars dinaintea feței Domnului. 4 Dar Domnul a aruncat un vânt puternic pe mare și a fost o furtună tare pe mare și corabia amenința să fie sfărâmată. 5 Atunci corăbierii s‐au înspăimântat și au strigat fiecare către dumnezeul său și au aruncat în mare mărfurile care erau în corabie ca să fie ușurată de ele. Iar Iona se coborâse în partea de jos a corăbiei și se culcase și dormea greu. 6 Și stăpânul corăbiei s‐a apropiat de el și i‐a zis: Ce faci, tu, care dormi? Scoală‐te, cheamă pe Dumnezeul tău; poate că Dumnezeu își va aduce aminte de noi și nu vom fi pierduți. 7 Și au zis unul către altul: Veniți să aruncăm sorțul , ca să cunoaștem din pricina cui a venit asupra noastră răul acesta. Și au aruncat sorțul și sorțul a căzut pe Iona. 8 Atunci i‐au zis: Spune‐ne din pricina cui a venit asupra noastră răul acesta? Care‐ți este meseria? Și de unde vii? Care este țara ta? Și din ce popor ești? 9 Și el le‐a zis: Eu sunt evreu și mă tem de Domnul Dumnezeul cerurilor care a făcut marea și uscatul. 10 Atunci oamenii s‐au înfricoșat cu frică mare și i‐au zis: Ce ai făcut? Căci oamenii știau că fugea dinaintea Domnului căci le spusese. 11 Și i‐au zis: Ce să‐ți facem ca să ni se liniștească marea? Căci marea se înfuria tot mai mult. 12 Și el le‐a zis: Ridicați‐mă și aruncați‐mă în mare și marea vi se va liniști; căci cunosc că din pricina mea a venit asupra voastră această mare furtună. 13 Dar oamenii vâsleau puternic ca să ajungă la uscat și nu puteau căci marea se înfuria tot mai mult asupra lor. 14 Și au strigat către Domnul și au zis: Te rugăm, Doamne, te rugăm, să nu fim pierduți pentru viața omului acestuia și nu pune asupra noastră sânge nevinovat; căci tu, Doamne, ai făcut cum ai voit. 15 Și au ridicat pe Iona și l‐au aruncat în mare și marea s‐a oprit din furia sa. 16 Atunci oamenii s‐au temut de Domnul cu temere mare și au adus o jertfă Domnului și au făcut juruințe. 17 Și Domnul pregătise un pește mare care să înghită pe Iona; și Iona a fost în pântecele peștelui trei zile și trei nopți.