Repartizarea teritoriului celorlalte seminții
1 Întreaga comunitate a fiilor lui Israel s-a strâns la Șilo și au așezat acolo Cortul Întâlnirii, țara aflându-se sub stăpânirea lor. 2 Mai rămăseseră însă șapte seminții ale fiilor lui Israel cărora nu li se dăduse partea de moștenire.
3 Atunci Iosua le-a zis fiilor lui Israel: „Până când mai amânați să luați în stăpânire teritoriul pe care vi l-a dat Domnul, Dumnezeul strămoșilor voștri? 4 Alegeți câte trei bărbați din fiecare seminție, iar eu îi voi trimite să străbată țara și să facă o descriere a ei în vederea împărțirii moștenirii, după care se vor întoarce la mine. 5 Veți împărți teritoriul în șapte, dar Iuda va rămâne în teritoriul lui din sud, iar cei din Casa lui Iosif vor rămâne în teritoriul lor din nord. 6 Faceți o descriere a țării împărțite în șapte părți și aduceți-mi-o, iar eu voi trage la sorți pentru voi aici, înaintea Domnului, Dumnezeul nostru. 7 Leviții nu vor avea o parte la fel ca voi, fiindcă moștenirea lor este preoția Domnului, iar Gad, Ruben și jumătate din seminția lui Manase și-au primit moștenirea dincolo de Iordan, teritoriu care le-a fost dat de către Moise, slujitorul Domnului“.
8 Bărbații s-au ridicat și au plecat. Iosua le-a poruncit celor ce s-au dus să descrie țara, zicând: „Duceți-vă, străbateți țara și faceți o descriere a ei. Apoi întoarceți-vă la mine, iar eu voi trage la sorți pentru voi înaintea Domnului, aici, la Șilo“. 9 Bărbații aceia au plecat și au străbătut țara, împărțind-o în șapte părți și scriind pe un sul o descriere a acesteia, potrivit cetăților ei, după care s-au întors la Iosua, în tabăra de la Șilo.
10 Iosua a tras la sorți pentru ei înaintea Domnului, la Șilo, și a împărțit țara acolo între fiii lui Israel, potrivit cu părțile alocate fiecăruia.
Teritoriul moștenit de Beniamin
11 O parte a revenit seminției fiilor lui Beniamin, potrivit clanurilor lor. Teritoriul lor își avea granițele între teritoriul fiilor lui Iuda și cel al fiilor lui Iosif.12 Granița lor din nord începea de la Iordan, urca pe la capătul de nord al Ierihonului, continua spre vest prin munți și ajungea în deșertul Bet-Aven. 13 De aici traversa marginea de sud a cetății Luz sau Betel și cobora la Atarot-Adar, dincolo de munte, în partea de sud a Bet-Horonului de Jos.14 Granița de vest începea de la muntele din partea de sud a Bet-Horonului și se întorcea către sud înspre Chiriat-Baal (adică Chiriat-Iearim), una dintre cetățile fiilor lui Iuda. Aceasta era granița de vest.15 Granița de sud începea de la marginea Chiriat-Iearimului, în vest, continua până la izvorul de apă de la Neftoah, 16 cobora către marginea muntelui care se află în fața Văii Ben-Hinom, în nordul Văii Refaim, și cobora apoi prin Valea Hinom spre partea de sud a Iebusului până la En-Roghel. 17 Se întorcea înspre nord, atingând En-Șemeș, apoi Ghelilot, care se află în fața Înălțimii Adumim, cobora la Piatra lui Bohan, fiul lui Ruben, 18 continua până la versantul nordic din fața Bet-Arabei și cobora spre Araba, 19 Granița trecea prin partea de nord a cetății Bet-Hogla și atingea golful din partea de nord a Mării Sărate, în dreptul gurii de vărsare a Iordanului. Aceasta era granița de sud.20 Iordanul era granița din partea de est.Aceasta era moștenirea urmașilor lui Beniamin, potrivit clanurilor lor, cu granițele ei de jur împrejur.21 Cetățile seminției urmașilor lui Beniamin, potrivit clanurilor lor, erau următoarele:Ierihon, Bet-Hogla, Emek-Kețiț, 22 Bet-Araba, Țemaraim, Betel, 23 Avim, Parah, Ofra, 24 Chefar-Amoni, Ofni și Gheva – douăsprezece cetăți cu satele dimprejurul lor .25 Ghivon, Rama, Beerot, 26 Mițpa, Chefira, Moța, 27 Rechem, Irpeel, Tarala, 28 Țela, Elef, Iebus sau Ierusalim, Ghiva și Chiriat – paisprezece cetăți cu satele dimprejurul lor .Aceasta era moștenirea urmașilor lui Beniamin, potrivit clanurilor lor.
Măsurarea și împărțirea pământului rămas
1 Și toată adunarea copiilor lui Israel s‐a adunat la Silo și au așezat acolo cortul întâlnirii și țara era supusă înaintea lor. 2 Și rămâneau între copiii lui Israel șapte seminții cărora nu li se împărțise moștenirea. 3 Și Iosua a zis copiilor lui Israel: Până cănd vă veți lenevi să mergeți să luați în stăpânire țara, pe care v‐a dat‐o Domnul Dumnezeul părinților voștri? 4 Puneți dintre voi trei oameni de seminție și îi vom trimite și să se scoale și să străbată țara, și s‐o scrie după moștenirea lor, și să vină la mine. 5 Și s‐o împartă în șapte părți. Iuda să stea în hotarul său spre miazăzi și casa lui Iosif să stea în hotarul său spre miazănoapte. 6 Și să scrieți țara în șapte părți și aduceți‐o aici la mine și voi arunca aici sorți pentru voi înaintea Domnului Dumnezeului nostru. 7 Căci leviții n‐au parte între voi, căci preoția Domnului este moștenirea lor. Și Gad , Ruben și jumătate din seminția lui Manase, și‐au luat moștenirea lor dincolo de Iordan, spre răsărit, pe care le‐a dat‐o Moise, robul Domnului. 8 Și oamenii s‐au sculat și s‐au dus. Și Iosua a poruncit celor ce s‐au dus să scrie țara zicând: Mergeți și străbateți țara și scrieți‐o și întoarceți‐vă la mine și voi arunca aici sorți pentru voi, înaintea Domnului în Silo. 9 Și oamenii s‐au dus și au trecut prin țară și au scris‐o într‐o carte în șapte părți după cetăți, și au venit la Iosua în tabără la Silo. 10 Și Iosua a aruncat sorți pentru ei în Silo înaintea Domnului. Și Iosua a împărțit acolo țara copiilor lui Israel după împărțirile lor.
Părțile lui Beniamin
11 Și a ieșit sorțul seminției copiilor lui Beniamin după familiile lor. Și hotarul sorțului lor a ieșit între copiii lui Iuda și copiii lui Iosif. 12 Și hotarul lor dinspre partea de miazănoapte era de la Iordan și hotarul se suia către latura Ierihonului spre miazănoapte și se suia în munte către apus, și ieșirile lui erau la pustia Bet‐Aven. 13 Și hotarul trecea de acolo spre Luz către latura de miazăzi a Luzului, care este Betelul , și hotarul se cobora la Atarot‐Adar pe lângă muntele care este în partea de miazăzi a Bet‐Horonului de jos. 14 Și hotarul a fost tras și se întorcea către partea apuseană spre miazăzi, de la muntele care este înaintea Bet‐Horonului către miazăzi, și ieșirile lui la Chiriat‐Baal , care este Chiriat‐Iearimul, cetate a copiilor lui Iuda. Aceasta era partea dinspre apus. 15 Și latura de miazăzi era de la capătul Chiriat‐Iearimului și hotarul ieșea spre apus și ieșea spre izvorul apelor Neftoah. 16 Și hotarul se pogora la capătul muntelui care este înaintea văii Ben‐Hinom , care este în valea Refaimiților către miazănoapte și cobora la valea lui Hinom în latura de miazăzi a iebusiților și se cobora la En‐Roguel 17 și era tras la miazănoapte și ieșea la En‐Șemeș și ieșea la Ghelilot care este în fața suișului Adumimului și se pogora la piatra lui Bohan , fiul lui Ruben, 18 și trecea spre latura din dreptul Arabei spre miazănoapte și se pogora până la Araba. 19 Și hotarul trecea către latura Bet‐Hoglei spre miazănoapte și ieșirile hotarului erau la limba de miazănoapte a Mării Sărate, la capătul de miazăzi al Iordanului. Acesta era hotarul de miazăzi. 20 Și Iordanul era hotarul lor în partea dinspre răsărit. Aceasta este moștenirea copiilor lui Beniamin, după hotarele ei de jur împrejur, după familiile lor. 21 Și cetățile seminției copiilor lui Beniamin după familiile lor erau: Ierihonul și Bet‐Hogla și Emec‐Chețițul 22 și Bet‐Araba și Țemaraimul și Betelul 23 și Avim și Para și Ofra 24 și Chefar‐Amonai și Ofni și Gheba: douăsprezece cetăți cu satele lor; 25 Gabaonul și Rama și Beerotul 26 și Mițpe și Chefira și Moța 27 și Rechemul și Iirpeelul și Tareala 28 și Țela și Eleful și Iebusul , adică Ierusalimul, Ghibeat, Chiriatul: patrusprezece cetăți cu satele lor. Aceasta este moștenirea copiilor lui Beniamin după familiile lor.