Păcatul lui Acan și înfrângerea de la Ai
1 Fiii lui Israel, însă, au fost necredincioși cu privire la ceea ce trebuia dat spre nimicire. Acan, fiul lui Carmi, fiul lui Zabdi, fiul lui Zerah, din seminția lui Iuda, a luat din ceea ce trebuia dat spre nimicire și, prin urmare, Domnul S-a mâniat foarte tare pe fiii lui Israel.
2 Iosua a trimis câțiva bărbați din Ierihon la Ai, care era lângă Bet-Aven, la est de Betel, zicându-le:
‒ Duceți-vă și cercetați țara!
Bărbații s-au dus și au cercetat cetatea Ai.
3 Când s-au întors la Iosua, i-au zis:
‒ Să nu plece tot poporul. Să plece doar două sau trei mii de oameni ca să atace cetatea. Să nu obosești tot poporul acolo, căci sunt puțini oameni în locul acela .
4 Aproape trei mii de bărbați din popor s-au dus acolo, dar au luat-o la fugă dinaintea bărbaților din Ai. 5 Aceștia le-au lovit treizeci și șase de oameni și i-au urmărit din fața porții până la carierele de piatră, omorându-i în vale. Inima poporului s-a înmuiat și s-a făcut ca apa.
6 Iosua și-a sfâșiat hainele și s-a aruncat cu fața la pământ înaintea Chivotului Domnului, unde a stat astfel până seara, împreună cu bătrânii lui Israel, având cu toții capetele presărate cu țărână.
7 Iosua a zis:
‒ Ah, Stăpâne Doamne, de ce a trebuit să-l faci pe poporul acesta să traverseze Iordanul? Ca să ne dai în mâinile amoriților și să fim distruși? N-ar fi fost mai bine să fi rămas pe malul celălalt al Iordanului? 8 Ah, Stăpâne, ce voi spune după ce Israel a fugit dinaintea dușmanilor săi? 9 Canaaniții și toți locuitorii țării vor afla despre aceasta, ne vor înconjura și ne vor șterge numele de pe pământ. Ce vei face Tu atunci pentru Numele Tău cel mare?
10 Domnul i-a răspuns:
‒ Ridică-te! De ce ești căzut cu fața la pământ ? 11 Israel a păcătuit, încălcând legământul pe care i l-am poruncit. Și-au însușit din lucrurile date spre nimicire, au furat, au mințit și le-au pus alături de bunurile lor. 12 Fiii lui Israel nu pot rezista în fața dușmanilor lor. Ei fug dinaintea dușmanilor lor deoarece au fost dați spre nimicire. Nu voi mai fi cu voi decât dacă distrugeți din mijlocul vostru ceea ce trebuie dat spre nimicire.
13 Ridică-te, sfințește poporul și spune-le: „Sfințiți-vă pentru ziua de mâine, fiindcă Domnul, Dumnezeul lui Israel, a descoperit în mijlocul vostru lucruri care trebuiau date spre nimicire. Nu veți putea ține piept dușmanilor voștri, până când nu veți îndepărta din mijlocul vostru lucrurile date spre nimicire.
14 Să vă apropiați dimineață, potrivit semințiilor voastre. Seminția care va fi arătată de Domnul, să se apropie potrivit clanurilor. Clanul care va fi arătat de Domnul, să se apropie potrivit familiilor. Familia care va fi arătată de Domnul, să se apropie potrivit bărbaților. 15 Cel ce va fi arătat lângă lucrurile date spre nimicire, să fie ars în foc, împreună cu tot ceea ce-i aparține, pentru că a încălcat legământul Domnului și a comis, în Israel, o faptă spurcată“.
16 Iosua s-a sculat dimineața, l-a adus pe Israel aproape, potrivit semințiilor lui, și a fost arătată seminția lui Iuda. 17 A adus aproape clanurile lui Iuda și a fost arătat clanul zerahiților. A adus aproape clanul zerahiților, potrivit familiilor lor, și a fost arătat Zabdi. 18 A adus aproape familia acestuia, potrivit bărbaților lor, și a fost arătat Acan, fiul lui Carmi, fiul lui Zabdi, fiul lui Zerah, din seminția lui Iuda.
19 Iosua i-a zis lui Acan:
‒ Fiule, dă glorie Domnului, Dumnezeul lui Israel și laudă-L! Te rog, mărturisește-mi ce ai făcut și nu-mi ascunde nimic!
20 Acan i-a răspuns lui Iosua:
‒ Într-adevăr, eu am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeul lui Israel, și iată ce am făcut: 21 am văzut în prada de război o manta frumoasă din Șinar, două sute de șecheli de argint și un obiect de aur în greutate de cincizeci de șecheli. Le-am poftit și le-am luat. Iată, sunt ascunse în pământ, în mijlocul cortului meu, iar argintul este sub ele.
22 Iosua a trimis niște mesageri, și ei au alergat spre cort. Și, iată că lucrurile erau ascunse în cortul lui, argintul fiind sub ele. 23 Le-au luat de acolo și le-au adus la Iosua și la toți fiii lui Israel, înfățișându-le înaintea Domnului.
24 Atunci, Iosua și tot Israelul l-au luat pe Acan, fiul lui Zerah, au luat argintul, mantaua, obiectul de aur, pe fiii și pe fiicele lui, vitele, măgarii și oile lui, cortul și tot ce-i aparținea lui și i-au dus în Valea Acor. 25 Iosua i-a zis: „De ce ne-ai tulburat astfel? Și pe tine te va tulbura Domnul în această zi!“.
Și tot Israelul l-a omorât cu pietre. Apoi, i-au ars în foc și i-au acoperit cu pietre, 26 ridicând peste ei un morman mare de pietre, care a rămas acolo până în ziua aceasta. Atunci, Domnul Și-a retras mânia.
De aceea locul acela a purtat numele Valea Acor până în ziua aceasta.
Păcatul lui Acan
1 Și copiii lui Israel au fost necredincioși în lucrul sortit nimicirii : Acan, fiul lui Carmi, fiul lui Zabdi, fiul lui Zerah, din seminția lui Iuda, a luat din ce era sortit nimicirii și mânia Domnului s‐a aprins împotriva copiilor lui Israel. 2 Și Iosua a trimis oameni din Ierihon la Ai, care este lângă Bet‐Aven , în partea de răsărit a Betelului, și le‐a vorbit, zicând: Suiți‐vă și iscodiți țara. Și oamenii s‐au suit și au iscodit Aiul. 3 Și s‐au întors la Iosua și i‐au zis: Să nu se suie tot poporul; ca la două mii sau trei mii de oameni să se suie și să bată Aiul; nu osteni tot poporul acolo, căci sunt puțini. 4 Și s‐au suit din popor acolo ca la trei mii de oameni și au fugit dinaintea oamenilor din Ai. 5 Și oamenii din Ai au ucis din ei ca la treizeci și șase de oameni; și i‐au urmărit dinaintea porții până la Șebarim și i‐au bătut la pogorâș; și inima poporului s‐a topit și s‐a făcut ca apa. 6 Și Iosua și‐a rupt hainele și a căzut cu fața la pământ înaintea chivotului Domnului până seara, el și bătrânii lui Israel, și și‐au presărat cenușă pe capete. 7 Și Iosua a zis: Vai, Doamne Dumnezeule , pentru ce ai trecut poporul acesta peste Iordan ca să ne dai în mâna amoriților să ne pierzi? O, de ne‐am fi mulțumit și am fi rămas dincolo de Iordan! 8 O, Doamne, ce voi zice după ce Israel și‐a întors grumazul înaintea vrăjmașilor săi? 9 Și cananiții și toți locuitorii țării vor auzi și ne vor înconjura și ne vor șterge numele de pe pământ. Și ce vei face cu marele tău nume? 10 Și Domnul a zis lui Iosua: Scoală‐te! Pentru ce cazi pe față? 11 Israel a păcătuit și chiar au călcat legământul meu, pe care li‐l poruncisem, și chiar au luat din ce era sortit nimicirii și au și furat și chiar au ascuns; și au pus între lucrurile lor. 12 Și copiii lui Israel nu vor putea să stea înaintea vrăjmașilor lor, întorc grumazul înaintea vrăjmașilor lor, fiindcă s‐au făcut vinovați să fie nimiciți. Nu voi mai fi cu voi, dacă nu veți nimici ce este sortit nimicirii din mijlocul vostru. 13 Scoală‐te, sfințește poporul și zi : Sfințiți‐vă pe mâine, căci așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Ce este sortit nimicirii este în mijlocul tău, Israele: nu vei putea să stai înaintea vrăjmașilor tăi până nu veți scoate ce este sortit nimicirii din mijlocul vostru. 14 Și să vă apropiați mâine dimineață după semințiile voastre; și va fi așa : seminția, pe care o va arăta Domnul, să se apropie pe familii și familia, pe care o va arăta Domnul, să se apropie pe case și casa, pe care o va arăta Domnul, să se apropie pe capete. 15 Și va fi așa : cel ce va fi arătat cu lucrul sortit nimicirii să fie ars cu foc, el și tot ce este al lui, pentru că a călcat legământul Domnului și a făcut nebunie în Israel. 16 Și Iosua s‐a sculat dis de dimineață și a apropiat pe Israel după semințiile sale și a fost arătată seminția lui Iuda. 17 Și a apropiat familiile lui Iuda și a arătat familia zerahiților. Și a apropiat familia zerahiților pe capete și a fost arătat Zabdi. 18 Și a apropiat casa lui pe capete și a fost arătat Acan, fiul lui Carmi, fiul lui Zabdi, fiul lui Zerah, din seminția lui Iuda. 19 Și Iosua a zis lui Acan: Fiul meu , dă, te rog, slavă Domnului Dumnezeului lui Israel și mărturisește‐i și spune‐mi acum ce ai făcut; nu‐mi ascunde nimic. 20 Și Acan a răspuns lui Iosua și a zis: Într‐adevăr am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului lui Israel și așa am făcut. 21 Am văzut între prăzi o manta de Șinear frumoasă și două sute de sicli de argint și o limbă de aur în greutate de cincizeci de sicli, și le‐am poftit și le‐am luat și iată sunt ascunse în pământ în mijlocul cortului meu și argintul este sub ea. 22 Și Iosua a trimis soli și au alergat la cort, și iată era ascunsă în cortul lui și argintul era sub ea. 23 Și le‐au luat din mijlocul cortului și le‐au adus la Iosua și la toți copiii lui Israel și le‐au pus jos înaintea Domnului. 24 Și Iosua și tot Israelul cu el au luat pe Acan, fiul lui Zerah, și argintul și mantaua și limba de aur, și pe fiii săi și pe fiicele sale, și boii săi și măgarii săi și oile sale, și cortul său și toate ale sale și le‐au adus în valea Acor . 25 Și Iosua a zis: Pentru ce ne‐ai tulburat? Domnul te va tulbura în ziua aceasta. Și tot Israelul l‐a ucis cu pietre; și i‐au ars cu foc și i‐au ucis cu pietre. 26 Și au ridicat asupra lui o grămadă mare de pietre până în ziua de astăzi. Și Domnul s‐a întors din aprinderea mâniei lui. Pentru aceea s‐a pus numele locului aceluia Valea lui Acor pâna în ziua de astăzi.