Calendarul sărbătorilor – Sabatul
1 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 2 „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Acestea sunt sărbătorile Domnului cu ocazia cărora veți vesti adunări sfinte; acestea sunt sărbătorile Mele.
Sabatul
3 Să se lucreze șase zile, dar ziua a șaptea este Sabatul, o zi de odihnă însoțită de o adunare sfântă. Să nu faceți nicio lucrare în această zi: să fie Sabatul Domnului în toate locuințele voastre.
Paștele și Sărbătoarea Azimelor
(Ex. 12:14-20Num. 28:16-25Deut. 16:1-8)
4 Acestea sunt sărbătorile Domnului, adunările sfinte, pe care le veți vesti la vremea lor hotărâtă. 5 În a paisprezecea zi a lunii întâi, între asfințit și întuneric, va fi Paștele Domnului, 6 iar în a cincisprezecea zi a acestei luni va fi Sărbătoarea Azimelor în cinstea Domnului. Timp de șapte zile să mâncați azime. 7 În prima zi să aveți o adunare sfântă. Să nu faceți nicio muncă obișnuită. 8 Apoi, timp de șapte zile să aduceți Domnului jertfe mistuite de foc, iar în ziua a șaptea să aveți o adunare sfântă. Să nu faceți nicio muncă obișnuită atunci»“.
Sărbătoarea Primelor Roade
9 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 10 „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «Când veți intra în țara pe care v-o voi da și veți aduna recolta, să aduceți preotului un snop din primele roade ale secerișului. 11 Să legene snopul înaintea Domnului ca voi să fiți primiți; preotul să-l legene la o zi după Sabat. 12 În ziua când veți legăna snopul, să jertfiți un miel de un an, fără cusur, ca ardere-de-tot pentru Domnul. 13 Să adăugați la el un dar de mâncare din două zecimi dintr-o efă de făină aleasă, amestecată cu ulei, ca jertfă mistuită de foc, de o aromă plăcută Domnului și o jertfă de băutură de un sfert de hin de vin. 14 Să nu mâncați nici pâine, nici spice prăjite, nici boabe, până în ziua aceasta, când veți aduce această ofrandă Dumnezeului vostru: aceasta este o hotărâre veșnică de-a lungul generațiilor voastre în toate locuințele voastre.
Sărbătoarea Săptămânilor
(Num. 28:26-31Deut. 16:9-12)
15 Din ziua de după Sabat, adică din ziua în care veți aduce snopul ca jertfă legănată, să numărați șapte săptămâni întregi. 16 Să numărați cincizeci de zile până în ziua următoare celui de-al șaptelea Sabat, apoi să aduceți Domnului un nou dar de mâncare. 17 Să aduceți din locuințele voastre două pâini ca jertfă legănată. Să fie făcute din două zecimi de efă de făină aleasă și să fie coapte după ce s-a dospit aluatul. Acestea sunt cele dintâi roade pentru Domnul. 18 Împreună cu pâinile să aduceți, ca ardere-de-tot pentru Domnul, șapte miei de un an, fără cusur, un taur din turmă și doi berbeci. La acestea să adăugați darul de mâncare și jertfele de băutură ca jertfă mistuită de foc, de o aromă plăcută Domnului. 19 Să aduceți și un țap ca jertfă pentru păcat și doi miei de un an ca jertfă de pace. 20 Preotul să le legene ca jertfă legănată înaintea Domnului, împreună cu pâinea adusă din primele roade și cu cei doi miei; ele să fie închinate Domnului și să rămână ale preotului. 21 În aceeași zi, să vestiți o adunare sfântă. Să nu faceți nicio muncă obișnuită atunci. Aceasta este o hotărâre veșnică în toate locuințele voastre, de-a lungul generațiilor voastre.
22 Când veți aduna recolta țării voastre, să nu aduni recolta de la marginea terenului și să nu strângi spicele care vor rămâne după secerișul tău. Să le lași pentru cel sărac și pentru străin. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru»“.
Sărbătoarea Trâmbițelor
(Num. 29:1-6)
23 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 24 „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «În prima zi a lunii a șaptea să aveți o zi de odihnă, o aducere-aminte vestită cu sunet de trâmbiță, o adunare sfântă. 25 Să nu faceți nicio muncă obișnuită în timpul ei și să aduceți Domnului jertfe mistuite de foc»“.
Ziua Ispășirii
(Lev. 16Num. 29:7-11)
26 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 27 „Chiar în a zecea zi a lunii a șaptea să fie Ziua Ispășirii. Atunci să aveți o adunare sfântă, să vă smeriți sufletele și să aduceți Domnului jertfe mistuite de foc. 28 Să nu faceți nicio lucrare în ziua aceea, căci este Ziua Ispășirii, când se face ispășire pentru voi înaintea Domnului, Dumnezeul vostru. 29 Acela care nu se va smeri în ziua aceea va fi nimicit din poporul său. 30 Pe acela care va face orice fel de lucrare în ziua aceea îl voi nimici din mijlocul poporului său. 31 Să nu faceți nicio lucrare. Aceasta este o hotărâre veșnică de-a lungul generațiilor voastre în toate locurile în care veți locui. 32 Este un Sabat, o zi de odihnă în care să vă smeriți sufletele. Din seara celei de-a noua zi până în seara următoare să țineți Sabatul“.
Sărbătoarea Corturilor
(Num. 29:12-39Deut. 16:13-17)
33 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 34 „Vorbește-le fiilor lui Israel și spune-le: «În a cincisprezecea zi a acestei a șaptea luni să țineți Sărbătoarea Corturilor în cinstea Domnului, timp de șapte zile. 35 În prima zi să aveți o adunare sfântă. Să nu faceți nicio muncă obișnuită atunci. 36 Timp de șapte zile să aduceți Domnului jertfe mistuite de foc. În ziua a opta să aveți o adunare sfântă și să aduceți Domnului jertfe mistuite de foc. Este o adunare solemnă; să nu faceți nicio muncă obișnuită atunci.
37 Acestea sunt sărbătorile Domnului, cu ocazia cărora veți vesti adunări sfinte, pentru a aduce Domnului o jertfă mistuită de foc – o ardere-de-tot și un dar de mâncare, o jertfă și jertfe de băutură, fiecare la vremea hotărâtă – 38 în afară de Sabaturile Domnului, în afară de darurile voastre, de toate jurămintele și de toate darurile voastre de bunăvoie pe care le oferiți Domnului.
39 Chiar în a cincisprezecea zi a lunii a șaptea, după ce ați adunat roadele țării, să țineți sărbătoarea Domnului, timp de șapte zile. Atât prima, cât și a opta zi să fie o zi de odihnă. 40 În prima zi să luați fructe din pomii cei grandioși, ramuri de palmier, crengi de pomi stufoși și crengi de sălcii de râu. Să vă bucurați înaintea Domnului, Dumnezeul vostru, timp de șapte zile. 41 În fiecare an să țineți această sărbătoare în cinstea Domnului, timp de șapte zile. Este o hotărâre veșnică de-a lungul generațiilor voastre. S-o țineți în luna a șaptea. 42 Să locuiți în corturi șapte zile. Toți băștinașii din Israel să locuiască în corturi, 43 pentru ca generațiile voastre să știe că Eu i-am făcut pe fiii lui Israel să locuiască în corturi, după ce i-am scos din țara Egiptului. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru»“.
44 Și, astfel, Moise le-a spus fiilor lui Israel care sunt sărbătorile Domnului.
Sărbătorile
1 Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: 2 Vorbește copiilor lui Israel și spune‐le: Sărbătorile hotărâte ale Domnului pe care le veți vesti să fie adunări sfinte. Acestea sunt sărbătorile hotărâte ale mele. 3 Șase zile să se lucreze, dar a șaptea zi să fie un sabat de odihnă o adunare sfântă; să nu faceți niciun lucru: este un sabat pentru Domnul în toate locuințele voastre. 4 Acestea sunt sărbătorile hotărâte ale Domnului, adunări sfinte pe care să le vestiți la sorocul lor hotărât. 5 În luna întâi, la patrusprezece ale lunii, între cele două seri, sunt paștile Domnului. 6 Și în ziua a cincisprezecea a acestei luni este sărbătoarea azimilor pentru Domnul: șapte zile să mâncați azimi. 7 În ziua întâi va fi o adunare sfântă; să nu faceți niciun lucru de muncă. 8 Și să aduceți Domnului șapte zile o jertfă arsă cu foc; în ziua a șaptea este o adunare sfântă; să nu faceți niciun lucru de muncă. 9 Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: 10 Vorbește copiilor lui Israel și spune‐le: Când veți intra în țara pe care v‐o dau și veți secera secerișul ei, atunci să aduceți la preot un snop din pârga secerișului vostru. 11 Și el va legăna snopul înaintea Domnului ca să fie primit pentru voi; preotul îl va legăna a doua zi după sabat. 12 Și în ziua când veți legăna acest snop să aduceți un miel fără cusur de un an ca ardere de tot Domnului 13 și darul lui de mâncare: două zecimi de floarea făinii frământată cu untdelemn, ca jertfă arsă cu foc pentru Domnul, miros plăcut, și darul lui de băutură de vin a patra parte dintr‐un hin. 14 Și să nu mâncați pâine și grăunțe prăjite și grăunțe în spice, până în ziua când veți fi adus darul Dumnezeului vostru: este o orânduire în veac în neamurile voastre în toate locuințele voastre. 15 Și de a doua zi după sabat, de la ziua când ați adus snopul darului legănat, să vă numărați șapte sabate; să fie întregi; 16 să numărați cincizeci de zile până la a doua zi după sabatul al șaptelea; și să aduceți un nou dar de mâncare Domnului. 17 Să aduceți din locuințele voastre două pâini ca dar legănat din două zecimi de floarea făinii; să fie coapte cu aluat ca pârgă pentru Domnul. 18 Și să aduceți cu pâinea șapte miei de câte un an fără cusur și un vițel din cireadă și doi berbeci; ei vor fi ardere de tot pentru Domnul cu darul lor de mâncare și darurile lor de băutură, o jertfă arsă cu foc, miros plăcut Domnului. 19 Și să jertfiți un țap din capre ca jertfă pentru păcat și doi miei de un an ca jertfă de pace. 20 Și preotul să le legene cu pâinea celor dintâi roade ca dar legănat înaintea Domnului cu cei doi miei ; să fie sfinte pentru Domnul, pentru preot. 21 Și să faceți vestire în aceeași zi, să vă fie o adunare sfântă: să nu faceți niciun lucru de muncă: este o orânduire în veac în toate locuințele voastre în neamurile voastre. 22 Și când veți strânge secerișul pământului vostru, să nu seceri de tot laturile ogorului tău și să nu strângi spicele căzute din secerișul tău: să le lași săracului și străinului de loc: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. 23 Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: 24 Vorbește copiilor lui Israel zicând: În luna a șaptea, la întâi a lunii, să fie o odihnă pentru voi, o amintire cu sunet de trâmbiță, o adunare sfântă. 25 Să nu faceți niciun lucru de muncă și să aduceți o jertfă arsă cu foc Domnului. 26 Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: 27 Și la zece a acestei luni a șaptea este ziua ispășirii; să vă fie o adunare sfântă; și să vă amărâți sufletele și să aduceți o jertfă arsă cu foc Domnului. 28 Și să nu faceți niciun lucru în ziua aceea: căci este o zi de ispășire, ca să facă ispășire pentru voi înaintea Domnului Dumnezeului vostru. 29 Căci orice suflet care nu se va amărî în ziua aceea va fi stârpit din poporul său. 30 Și orice suflet care va face vreun lucru în ziua aceasta, sufletul acela îl voi pierde din poporul său. 31 Să nu faceți nicio muncă; este o orânduire în veac în neamurile voastre în toate locuințele voastre. 32 Să vă fie un sabat de odihnă și să vă amărâți sufletele. La nouă ale lunii, seara, din seară până în seară, să țineți sabatul vostru. 33 Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: 34 Vorbește copiilor lui Israel zicând: În ziua a cincisprezecea a lunii acesteia a șaptea este sărbătoarea colibelor pentru Domnul șapte zile. 35 În ziua întâi să fie o adunare sfântă; să nu faceți niciun lucru de muncă. 36 Șapte zile să aduceți o jertfă arsă cu foc Domnului; în ziua a opta să vă fie o adunare sfântă și să aduceți o jertfă arsă cu foc Domnului; este o adunare de sărbătoare; să nu faceți niciun lucru de muncă. 37 Acestea sunt sărbătorile hotărâte ale Domnului pe care le veți vesti ca adunări sfinte spre a aduce jertfă arsă cu foc Domnului, ardere de tot și un dar de mâncare, jertfă și daruri de băutură, fiecare lucru la ziua sa, 38 afară de sabatele Domnului și afară de darurile voastre și afară de toate juruințele voastre și afară de toate darurile voastre de bunăvoie pe care le dați Domnului. 39 Dar în ziua a cincisprezecea a lunii a șaptea, după ce veți fi strâns roadele pământului, să țineți sărbătoarea Domnului șapte zile; în ziua întâi să fie o odihnă și a opta zi să fie o odihnă. 40 Și în ziua întâi să vă luați rod dintr‐un pom frumos, ramuri de finic și crăci de copaci tufoși și sălcii de pârâu și să vă bucurați înaintea Domnului Dumnezeului vostru șapte zile. 41 Și să țineți sărbătoarea ca sărbătoare pentru Domnul șapte zile în an: este o orânduire în veac în neamurile voastre; s‐o țineți în luna a șaptea. 42 Să locuiți în colibe șapte zile; toți băștinașii din Israel să locuiască în colibe, 43 ca neamurile voastre să știe că am făcut pe copiii lui Israel să locuiască în colibe când i‐am scos din țara Egiptului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. 44 Și Moise a spus copiilor lui Israel sărbătorile Domnului.