Învățătura lui Isus despre rugăciune
(Mt. 6:9-13Mt. 7:7-11)1 Într-o zi, Isus Se afla într-un loc oarecare și Se ruga.
După ce a terminat, unul dintre ucenicii Lui I-a zis:
‒ Doamne, învață-ne să ne rugăm, așa cum i-a învățat și Ioan pe ucenicii lui!
2 El le-a zis:
‒ Când vă rugați, să ziceți astfel :
„Tatăl nostru Care ești în Ceruri, sfințească-se Numele Tău!
Vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în Cer, așa și pe pământ!
3 Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă în fiecare zi!
4 Și ne iartă nouă păcatele noastre,
pentru că și noi iertăm oricui ne este dator!
Și nu ne duce în ispită,
ci scapă-ne de cel rău!“.
5 Apoi le-a zis:
‒ Are cineva dintre voi vreun prieten la care să se ducă în miez de noapte și să-i spună: „Prietene, împrumută-mi trei pâini, 6 pentru că a venit la mine, de pe drum, un prieten de-al meu și n-am nimic ce să-i pun pe masă!“, 7 iar acesta să-i răspundă dinăuntru: „Nu mă deranja. Ușa este deja încuiată, iar copiii mei sunt cu mine în pat. Nu mă pot ridica să-ți dau“? 8 Vă spun că, deși nu s-ar ridica să-i dea pentru că-i este prieten, totuși, ca să nu se facă de rușine, până la urmă tot se va ridica și-i va da orice are nevoie.
9 Prin urmare, vă spun: cereți și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide! 10 Căci oricine cere primește; cel ce caută găsește, iar celui ce bate i se va deschide.
11 Cine este tatăl acela dintre voi, care, atunci când fiul său îi cere o pâine, să-i dea în schimb o piatră, sau când îi cere un pește, să-i dea un șarpe în loc de pește, 12 sau când îi cere un ou, să-i dea un scorpion? 13 Deci, dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl Care este în Ceruri le va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!
Isus și Beelzebul
(Mt. 12:22-30, Mt. 43-45Mc. 3:22-27)14 Isus a alungat un demon care era mut. După ce a ieșit demonul, mutul a vorbit, iar mulțimile au rămas uimite.
15 Unii dintre ei însă ziceau:
‒ El alungă demonii cu ajutorul lui Beelzebul, conducătorul demonilor.
16 Iar alții, ca să-L pună la încercare, căutau de la El un semn din cer.
17 Dar Isus , cunoscându-le gândurile, le-a zis:
‒ Orice împărăție dezbinată împotriva ei înseși este distrusă. Iar o familie dezbinată împotriva ei înseși se prăbușește. 18 Dacă Satan este dezbinat în el însuși, cum va dăinui împărăția lui? Vă întreb aceasta fiindcă ziceți că Eu alung demonii cu Beelzebul! 19 Iar dacă Eu alung demonii cu Beelzebul, fiii voștri cu cine îi alungă? De aceea ei vor fi judecătorii voștri. 20 Dar dacă Eu alung demonii cu degetul lui Dumnezeu, atunci Împărăția lui Dumnezeu a venit peste voi.
21 Când cel puternic, pe deplin înarmat, își păzește propria locuință, bunurile lui sunt în siguranță. 22 Dar când vine unul și mai puternic și-l învinge, îi ia toate armele în care s-a încrezut și apoi împarte prăzile. 23 Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea, iar cine nu adună cu Mine, risipește.
24 Când duhul necurat iese dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, dar n-o găsește. Atunci își spune: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieșit!“. 25 Și când vine, o găsește măturată și împodobită. 26 Atunci se duce și mai ia alte șapte duhuri, mai rele decât el, și, intrând, locuiesc acolo, iar starea din urmă a acelui om ajunge mai rea decât cea dintâi.
Adevărata fericire
27 În timp ce Isus spunea aceste lucruri, o femeie din mulțime și-a înălțat glasul și a zis:
‒ Ferice de pântecul care Te-a purtat și de sânii care Te-au alăptat!
28 Dar El a zis:
‒ Ferice, mai degrabă, de cei ce aud Cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc!
Semnul profetului Iona
(Mt. 12:38-42)29 În timp ce numărul mulțimilor creștea, El a început să spună:
‒ Această generație este o generație rea. Ea caută un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul lui Iona. 30 Căci, așa cum a fost Iona un semn pentru niniviteni, tot așa va fi și Fiul Omului pentru generația aceasta. 31 Regina din sud se va ridica la judecată alături de oamenii din generația aceasta și-i va condamna, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să asculte înțelepciunea lui Solomon, iar aici iată că este Cineva mai mare decât Solomon. 32 Bărbații din Ninive se vor ridica la judecată alături de această generație și o vor condamna, pentru că ei s-au pocăit la mesajul proclamat de Iona, iar aici iată că este Cineva mai mare decât Iona.
Candela trupului
(Mt. 6:22-23)33 Nimeni nu aprinde o candelă ca s-o pună într-o ascunzătoare sau sub un obroc, ci o așază pe un sfeșnicar, astfel încât cei ce intră, să vadă lumina. 34 Ochiul este candela trupului tău. Când ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină, dar când este rău, atunci trupul tău este plin de întuneric. 35 Ai grijă, deci, ca lumina care este în tine să nu fie întuneric! 36 Prin urmare, dacă tot trupul tău este plin de lumină, fără să aibă vreo parte întunecată, va fi întru totul plin de lumină, ca atunci când te-ar lumina o candelă cu lumina ei strălucitoare.
Isus îi acuză pe liderii religioși
(Mt. 23:1-36)37 În timp ce Isus vorbea, un fariseu L-a rugat să mănânce la el. Isus a intrat și S-a așezat la masă. 38 Fariseul a rămas uimit când a văzut că Isus nu Se spălase înainte de masă.
39 Domnul i-a zis:
‒ Voi, fariseii, curățați partea exterioară a paharului și a farfuriei, dar în interior sunteți plini de jefuire și de răutate. 40 Nesăbuiților, oare Cel Ce a făcut partea exterioară n-a făcut și partea interioară? 41 Dați deci milostenie din ceea ce este în interiorul vostru, și atunci toate vor fi curate pentru voi.
42 Dar vai de voi, fariseilor! Căci voi dați zeciuială din mentă, din tămâița de câmp și din orice legumă, dar neglijați judecata și dragostea lui Dumnezeu. Pe acestea trebuia să le faceți, iar pe acelea să nu le neglijați.
43 Vai de voi, fariseilor! Căci voi iubiți scaunul de onoare în sinagogi și saluturile în piețe.
44 Vai de voi! Căci voi sunteți ca mormintele care nu se văd și peste care oamenii umblă fără să știe.
45 Unul dintre învățătorii Legii, răspunzând, I-a zis:
‒ Învățătorule, spunând aceste lucruri, ne jignești și pe noi!
46 Dar El a zis:
‒ Vai și de voi, învățători ai Legii! Căci îi încărcați pe oameni cu poveri dificil de purtat, iar voi înșivă nu atingeți poverile nici măcar cu unul dintre degetele voastre.
47 Vai de voi! Căci voi construiți mormintele profeților pe care i-au ucis strămoșii voștri. 48 Astfel, voi mărturisiți că sunteți de acord cu faptele strămoșilor voștri, căci ei i-au ucis, iar voi le construiți mormintele . 49 De aceea înțelepciunea lui Dumnezeu a zis: „Le voi trimite profeți și apostoli, însă pe unii dintre ei îi vor ucide, iar pe alții îi vor persecuta“, 50 ca să se ceară de la această generație sângele tuturor profeților, care a fost vărsat de la întemeierea lumii, 51 de la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, care a pierit între altar și Templu. Da, vă spun că va fi cerut de la generația aceasta.
52 Vai de voi, învățători ai Legii! Căci ați luat cu voi cheia cunoașterii. Nici voi n-ați intrat și i-ați împiedicat astfel și pe cei ce intrau!
53 Când Isus a ieșit de acolo , cărturarii și fariseii au început să-L critice cu înverșunare și să-I pună întrebări ostile despre multe lucruri, 54 pândindu-L, ca să vâneze vreun cuvânt ieșit din gura Lui.
Tatăl nostru
1 Și a fost așa : pe când se ruga el într‐un loc, când a încetat, unul dintre ucenicii săi i‐a zis: Doamne, învață‐ne să ne rugăm cum a învățat și Ioan pe ucenicii săi. 2 Și el le‐a zis: Când vă rugați, ziceți: Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească‐se numele tău; vie Împărăția ta; facă‐se voia ta precum în cer și pe pământ. 3 Pâinea noastră cea de toate zilele dă‐ne‐o nouă în fiecare zi. 4 Și iartă‐ne păcatele noastre, căci și noi iertăm oricui ne datorează. Și nu ne duce în ispită, ci izbăvește‐ne de cel rău.
Stăruința în rugăciune
5 Și le‐a zis: Cine dintre voi va avea un prieten și se va duce la el la miezul nopții și‐i va zice: Prietene, împrumută‐mi trei pâini 6 pentru că a venit un prieten al meu de pe drum la mine și n‐am ce să‐i pun înainte?… 7 Și acela dinăuntru va răspunde și va zice: Nu mă da de osteneală; acum ușa este închisă și copiii mei sunt cu mine în pat; nu pot să mă scol să‐ți dau. 8 Vă spun: chiar dacă nu se va scula și‐i va da pentru că‐i este prieten, totuși pentru îndrăzneala lui se va scula și‐i va da orice are trebuință. 9 Și eu vă spun: Cereți și vi se va da, căutați și veți afla, bateți și vi se va deschide. 10 Căci oricine cere ia și cine caută află și celui ce bate i se va deschide. 11 Și de la care dintre voi, care este tată, va cere fiul său pâine și‐i va da o piatră? Sau va cere un pește și‐i va da un șarpe în loc de pește? 12 Sau va cere un ou și‐i va da o scorpie? 13 Dacă deci voi, răi fiind, știți să dați daruri bune la copiii voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din cer va da Duhul Sfânt celor ce‐l cer de la el.
Vindecarea unui îndrăcit mut
14 Și scotea un drac și acesta era mut. Și a fost așa : când a ieșit dracul, mutul a vorbit și gloatele se minunau. 15 Iar unii dintre ei au zis: El scoate afară pe draci cu Beelzebul, domnul dracilor. 16 Și alții îl ispiteau și cereau de la el un semn din cer. 17 Iar el le știa gândurile și le‐a zis: Orice împărăție dezbinată împotriva ei însăși este pustiită și casă cade peste casă. 18 Și dacă și Satana s‐a dezbinat împotriva sa însuși, cum va sta împărăția lui? Pentru că ziceți că eu scot afară pe draci cu Beelzebul. 19 Iar dacă eu scot afară pe draci cu Beelzebul, fiii voștri cu cine‐i scot afară? De aceea ei vor fi judecătorii voștri. 20 Iar dacă eu scot afară dracii cu degetul lui Dumnezeu, Împărăția lui Dumnezeu a ajuns deci peste voi. 21 Când cel tare, deplin înarmat, își păzește curtea, averile lui sunt în pace. 22 Dar când unul mai tare decât el va veni asupra lui și‐l va birui, îi ia toată armura în care se încrezuse și împarte prăzile lui. 23 Cine nu este cu mine este împotriva mea și cine nu strânge cu mine, risipește.
Duhul necurat ieșit din om
24 Când duhul necurat a ieșit din om, umblă prin locuri fără apă căutând odihnă. Și fiindcă nu găsește, zice: Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieșit. 25 Și când vine, o găsește măturată și împodobită. 26 Atunci se duce și ia cu sine alte șapte duhuri mai rele decât el și ele intră și locuiesc acolo: și cele de pe urmă ale omului aceluia se fac mai rele decât cele dintâi.
Ferice de cei ce ascultă Cuvântul
27 Și a fost așa : pe când zicea el acestea, o femeie din gloată a ridicat glasul și i‐a zis: Fericit este pântecele care te‐a purtat și țâțele pe care le‐ai supt. 28 Iar el a zis: Mai bine fericiți cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și‐l păzesc.
Minunea cu Iona
29 Iar când s‐au adunat gloate cu grămada, a început să zică: Neamul acesta este un neam rău; cere un semn și nu i se va da un semn decât semnul lui Iona. 30 Căci după cum Iona a fost un semn pentru niniviteni, astfel va fi și Fiul omului pentru neamul acesta. 31 Împărăteasa de la miazăzi se va ridica la judecată cu bărbații acestui neam și‐i va osândi: pentru că ea a venit de la marginile pământului să asculte înțelepciunea lui Solomon; și iată aici este mai mult decât Solomon. 32 Bărbații din Ninive se vor scula la judecată cu neamul acesta și‐l vor osândi: pentru că ei s‐au pocăit la propovăduirea lui Iona și iată aici este mai mult decât Iona.
Lumina
33 Nimeni n‐aprinde candela și o pune în ascunzătoare, nici sub obroc, ci în sfeșnic, ca cei ce intră să vadă lucirea. 34 Candela trupului tău este ochiul tău. Când ochiul tău este curat, tot trupul tău este și el plin de lumină; iar când este rău, și trupul tău este plin de întuneric. 35 Ia seama deci ca lumina care este în tine să nu fie întuneric. 36 Dacă deci tot trupul tău este plin de lumină, neavând vreo parte întunecată, el va fi plin de lumină, tot ca și când te luminează candela cu raza sa.
Mustrarea cărturarilor și fariseilor
37 Iar pe când vorbea el, un fariseu l‐a rugat ca să prânzească la el. Și a intrat și a șezut la masă. 38 Iar când a văzut aceasta fariseul, s‐a mirat că nu s‐a scăldat întâi înainte de prânz. 39 Și Domnul i‐a zis: Acum, voi fariseii curățiți partea de afară a paharului și a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de răpire și de răutate. 40 Nebunilor, oare cel ce a făcut ce este afară n‐a făcut și ce este înăuntru? 41 Însă dați milostenie cele dinăuntru și iată toate vă sunt curate. 42 Dar vai de voi fariseilor! pentru că dați zeciuială din izmă și rută și orice iarbă, și lăsați la o parte judecata și iubirea de Dumnezeu: dar pe acestea trebuia să le faceți și pe acelea să nu le lăsați la o parte. 43 Vai de voi fariseilor! pentru că iubiți cel dintâi scaun în sinagogi și îmbrățișările în piețe. 44 Vai de voi! Pentru că sunteți ca mormintele care nu se arată și oamenii care umblă pe deasupra nu știu aceasta . 45 Și unul dintre învățătorii de lege a răspuns și i‐a zis: Învățătorule, zicând acestea ne înfrunți și pe noi rușinos. 46 Iar el a zis: Vai și de voi, învățătorilor de lege! pentru că însărcinați pe oameni cu sarcini anevoie de purtat și voi înșivă nici cu unul din degetele voastre nu atingeți sarcinele. 47 Vai de voi! pentru că zidiți mormintele prorocilor iar părinții voștri i‐au omorât! 48 Deci dar sunteți martori și încuviințați faptele părinților voștri pentru că ei i‐au omorât, iar voi le zidiți mormintele . 49 De aceea și înțelepciunea lui Dumnezeu a zis: Voi trimite la ei proroci și apostoli și pe unii din ei îi vor omorî și‐i vor prigoni. 50 Ca să fie cerut înapoi de la neamul acesta sângele tuturor prorocilor care a fost vărsat de la întemeierea lumii, 51 de la sângele lui Abel, până la sângele lui Zaharia, care a pierit între altar și casă; da, vă spun, el va fi cerut înapoi de la neamul acesta. 52 Vai de voi, învățătorilor de lege! pentru că ați luat cheia cunoștinței; voi înșivă n‐ați intrat și pe cei ce intrau i‐ați oprit. 53 Și când a ieșit de acolo, cărturarii și fariseii au început să‐l silească tare și să‐l facă să vorbească de mai multe, 54 și‐l pândeau ca să prindă ceva din gura lui.