Lucrarea lui Ioan Botezătorul
(Mt. 3:1-12Mc. 1:2-8Ioan 1:19-28)1 În anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar, pe când Ponțiu Pilat era guvernator al Iudeei, Irod era tetrarh al Galileei, Filip, fratele acestuia, era tetrarh al regiunii Itureei și Trahonitei, iar Lisanias era tetrarh al Abilenei, 2 în timpul marilor preoți Ana și Caiafa, Cuvântul lui Dumnezeu a venit la Ioan, fiul lui Zaharia, în deșert. 3 Ioan s-a dus în întreaga vecinătate a Iordanului, proclamând botezul pocăinței spre iertarea păcatelor, 4 așa cum este scris în cartea cuvintelor profetului Isaia:
„Iată glasul celui ce strigă în deșert:
«Pregătiți calea Domnului,
neteziți-I cărările!
5 Orice vale va fi umplută
și orice munte și deal va fi smerit.
Căile strâmbe vor fi îndreptate,
iar locurile denivelate vor fi netezite.
6 Și orice om va vedea mântuirea lui Dumnezeu!»“ .
7 Atunci Ioan a spus mulțimilor care veneau să fie botezate de el:
‒ Pui de vipere, cine v-a avertizat să fugiți de mânia care vine? 8 Faceți deci roade demne de pocăință! Și să nu începeți să spuneți în voi înșivă: „Îl avem ca tată pe Avraam!“, căci vă spun că Dumnezeu poate să-i ridice copii lui Avraam chiar din pietrele acestea! 9 Securea este pusă deja la rădăcina pomilor. Prin urmare, orice pom care nu face rod bun este tăiat și aruncat în foc.
10 Mulțimile îl întrebau, zicând:
‒ Dar atunci ce să facem?
11 El, răspunzând, le zicea:
‒ Cel ce are două cămăși să le împartă cu cel ce n-are niciuna, iar cel ce are mâncare să facă la fel!
12 Au venit și niște colectori de taxe să fie botezați și l-au întrebat:
‒ Învățătorule, noi ce să facem?
13 El le-a răspuns:
‒ Să nu colectați mai mult decât vi s-au dat îndrumări!
14 Niște soldați l-au întrebat și ei:
‒ Dar noi ce să facem?
El le-a răspuns:
‒ Să nu stoarceți nimic de la nimeni cu forța, nici să nu aduceți acuzații false împotriva nimănui; fiți mulțumiți cu salariile voastre!
15 Pentru că poporul era în așteptare și toți se întrebau în inimile lor, cu privire la Ioan, dacă nu cumva este el Cristosul, 16 Ioan le-a răspuns tuturor, zicând:
‒ Eu, într-adevăr, vă botez cu apă, dar vine Cel Care este mai puternic decât mine, Căruia eu nu sunt demn să-I dezleg cureaua sandalelor. El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc. 17 El Își are în mână furca de treierat ca să-Și curețe aria și să-Și adune grâul în hambar. Pleava însă o va arde într-un foc care nu se stinge.
18 Și, prin multe alte îndemnuri, el vestea poporului Evanghelia. 19 Însă tetrarhul Irod, care era mustrat de Ioan din cauza Irodiadei, soția fratelui său, și din cauza tuturor lucrurilor rele pe care le făcuse, 20 a mai adăugat la ele și pe acela că l-a închis pe Ioan în închisoare.
Botezul și genealogia lui Isus
(Mt. 1:1-17Mt. 3:13-17Mc. 1:9-11Ioan 1:32-34)21 După ce a fost botezat întregul popor, a fost botezat și Isus. Și, pe când Se ruga, cerul a fost deschis 22 și Duhul Sfânt S-a coborât peste El în formă trupească, asemenea unui porumbel. Și din Cer s-a auzit un glas: „Tu ești Fiul Meu preaiubit; în Tine Îmi găsesc plăcerea!“.
23 Isus avea în jur de treizeci de ani când Și-a început lucrarea și era, așa cum se credea, fiul lui Iosif,
fiul lui Eli,24 fiul lui Mattat,fiul lui Levi,fiul lui Melchi,fiul lui Ianai,fiul lui Iosif,25 fiul lui Matatia,fiul lui Amos,fiul lui Naum,fiul lui Esli,fiul lui Nagai,26 fiul lui Maat,fiul lui Matatia,fiul lui Semein,fiul lui Ioseh,fiul lui Ioda,27 fiul lui Iohanan,fiul lui Resa,fiul lui Zerub-Babel,fiul lui Șealtiel,fiul lui Neri,28 fiul lui Melchi,fiul lui Addi,fiul lui Cosam,fiul lui Elmadam,fiul lui Er,29 fiul lui Iosua,fiul lui Eliezer,fiul lui Iorim,fiul lui Mattat,fiul lui Levi,30 fiul lui Simeon,fiul lui Iuda,fiul lui Iosif,fiul lui Ionam,fiul lui Eliachim,31 fiul lui Melea,fiul lui Menna,fiul lui Mattata,fiul lui Natan,fiul lui David,32 fiul lui Ișai,fiul lui Obed,fiul lui Boaz,fiul lui Salmon,fiul lui Nahșon,33 fiul lui Aminadab,fiul lui Ram,fiul lui Hețron,fiul lui Pereț,fiul lui Iuda,34 fiul lui Iacov,fiul lui Isaac,fiul lui Avraam,fiul lui Terah,fiul lui Nahor,35 fiul lui Serug,fiul lui Reu,fiul lui Peleg,fiul lui Eber,fiul lui Șelah,36 fiul lui Cainan,fiul lui Arpahșad,fiul lui Sem,fiul lui Noe,fiul lui Lameh,37 fiul lui Metușelah,fiul lui Enoh,fiul lui Iared,fiul lui Mahalalel,fiul lui Chenan,38 fiul lui Enoș,fiul lui Set,fiul lui Adam,fiul lui Dumnezeu.Propovăduirea lui Ioan Botezătorul
1 Iar în anul al cincisprezecelea al dregătoriei lui Tiberiu Cezar, fiind dregător al Iudeei Ponțiu Pilat, și tetrarh al Galileei Irod, iar Filip, fratele lui, tetrarh al Ituriei și al ținutului Trahonitei și Lisania tetrarh al Abilenei, 2 când erau mari preoți Ana și Caiafa, Cuvântul lui Dumnezeu a fost către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie. 3 Și el a venit în tot ținutul din împrejurimile Iordanului propovăduind botezul pocăinței pentru iertarea păcatelor, 4 cum este scris în cartea cuvintelor lui Isaia prorocul: Glasul unuia care strigă în pustie: Gătiți calea Domnului, faceți drepte cărările lui. 5 Orice vale va fi umplută și orice munte și orice deal va fi scoborât și cele strâmbe se vor face drepte și cele zgronțuroase căi netede 6 și orice carne va vedea mântuirea lui Dumnezeu. 7 Deci zicea gloatelor care ieșeau ca să fie botezate de el: Pui de năpârci, cine v‐a înștiințat să fugiți de urgia viitoare? 8 Faceți deci roade vrednice de pocăință, și nu începeți a zice în voi înșivă: Avem tată pe Avraam. Căci vă spun că Dumnezeu poate din pietrele acestea să scoale copii lui Avraam. 9 Și chiar acum securea stă la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face rod bun este tăiat și aruncat în foc. 10 Și gloatele îl întrebau zicând: Ce să facem deci? 11 Și el a răspuns și le zicea: Cine are două cămăși să împartă celui ce n‐are și cine are de mâncare să facă la fel. 12 Și au venit și vameși ca să fie botezați și i‐au zis: Învățătorule, ce să facem? 13 Și el le‐a zis: Nu stoarceți nimic mai mult peste ce vă este hotărât. 14 Și cei ce slujesc în oaste de asemenea îl întrebau zicând: Și noi ce să facem? Și el le‐a zis: Nu asupriți pe nimeni, nu năpăstuiți pe nimeni și fiți mulțumiți cu lefurile voastre. 15 Iar pe când poporul era în așteptare și toți cugetau în inimile lor despre Ioan, nu cumva ar fi el Hristosul, 16 Ioan a răspuns zicând tuturor: Eu în adevăr vă botez cu apă, dar vine cel ce este mai puternic decât mine, căruia nu sunt vrednic să‐i dezleg cureaua încălțămintelor: el vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc; 17 a cărui lopată este în mâna lui, ca să‐și curețe cu totul aria și să strângă grâul în grânarul lui; iar pleava o va arde în foc nestins.
Închiderea lui Ioan
18 Deci multe altele îndemnând, vestea poporului Evanghelia. 19 Iar tetrarhul Irod, fiind mustrat de el pentru Irodiada, nevasta fratelui său, și pentru toate relele pe care le făcuse Irod, 20 a adăugat la toate și aceasta, că a închis pe Ioan în închisoare.
Botezul lui Isus
21 Și a fost așa : când a fost botezat tot poporul și fiind botezat și Isus și rugându‐se, cerul s‐a deschis 22 și Duhul Sfânt s‐a pogorât în chip trupesc, ca un porumbel, peste el, și s‐a făcut un glas din cer: Tu ești Fiul meu preaiubit, în tine îmi găsesc plăcerea.
Cartea neamului lui Isus Hristos
23 Și Isus însuși, când a început a propovădui era ca de treizeci de ani, fiind, după cum se socotea, fiu al lui Iosif, al lui Eli, 24 al lui Matat, al lui Levi, al lui Melhi, al lui Ianai, al lui Iosif, 25 al lui Matatia, al lui Amos, al lui Naum, al lui Esli, al lui Nagai, 26 al lui Maat, al lui Matatia, al lui Semei, al lui Ioseh, al lui Ioda, 27 al lui Ioanan, al lui Resa, al lui Zorobabel, al lui Salatiel, al lui Neri, 28 al lui Melhi, al lui Adi, al lui Cosam, al lui Elmadam, al lui Er, 29 al lui Isus, al lui Eliezer, al lui Iorim, al lui Matat, al lui Levi, 30 al lui Simeon, al lui Iuda, al lui Iosif, al lui Ionam, al lui Eliachim, 31 al lui Melea, al lui Mena, al lui Matata, al lui Natan, al lui David, 32 al lui Iese, al lui Iobed, al lui Boaz, al lui Salmon, al lui Naason, 33 al lui Aminadab, al lui Admin, al lui Arni, al lui Ezrom, al lui Fares, al lui Iuda, 34 al lui Iacov, al lui Isaac, al lui Avraam, al lui Tara, al lui Nahor, 35 al lui Seruh, al lui Ragau, al lui Falec, al lui Eber, al lui Sala, 36 al lui Cainam, al lui Arfaxad, al lui Sem, al lui Noe, al lui Lameh, 37 al lui Matusala, al lui Enoh, al lui Iared, al lui Maleleel, al lui Cainan, 38 al lui Enos, al lui Set, al lui Adam, al lui Dumnezeu.