1 O rostire a Cuvântului Domnului către Israel, prin Maleahi.
Întâietatea lui Iacov
2 „V-am iubit!“, zice Domnul, „dar voi spuneți: «Cum ne-ai iubit?». N-a fost Esau fratele lui Iacov?“, zice Domnul. „Și totuși pe Iacov l-am iubit, 3 dar pe Esau l-am respins. I-am transformat munții într-o pustietate, iar moștenirea lui am dat-o șacalilor din deșert“. 4 Dacă Edom ar zice: „Suntem doborâți, dar ne vom întoarce și vom reconstrui ruinele!“, atunci așa vorbește Domnul Oștirilor: „Ce vor reconstrui ei, voi dărâma Eu. Și vor fi numiți: «Teritoriul răutății, poporul pe care Domnul este indignat pentru totdeauna». 5 Veți vedea lucrul acesta cu ochii voștri și veți zice: «Mărit să fie Domnul dincolo de granițele lui Israel!».
Încălcarea legământului prin jertfele compromise
Un cuvânt de mustrare pentru preoți
6 Un fiu îl respectă pe tatăl său, iar un sclav îl respectă pe stăpânul său. Dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine? Și dacă sunt Stăpân, unde este teama față de Mine? vă spune Domnul Oștirilor vouă, preoților, care disprețuiți Numele Meu. Voi însă spuneți: «Cum Ți-am disprețuit noi Numele?». 7 Aducând pe altarul Meu hrană pângărită. Dar voi spuneți: «Cum Te-am pângărit?». Spunând că masa Domnului este de disprețuit. 8 Când aduceți ca jertfă animale oarbe, nu este acesta un lucru rău? Iar, când aduceți animale șchioape sau bolnave, nu este acesta un lucru rău? Încearcă să le aduci guvernatorului tău! Va fi el oare mulțumit de tine? Te va lua el în seamă?“ zice Domnul Oștirilor.
9 „Și acum, căutați fața lui Dumnezeu, ca să-Și arate bunăvoința față de noi. Vă va lua El în seamă, de vreme ce mâinile voastre aduc astfel de daruri ?“, zice Domnul Oștirilor.
10 „O, de ar închide careva dintre voi porțile Templului , ca să nu mai aprindeți degeaba focul pe altarul Meu! Nu-Mi găsesc nicio plăcere în voi“, zice Domnul Oștirilor, „și nu voi accepta niciun dar de mâncare din mâinile voastre. 11 Căci de la răsăritul soarelui și până la asfințitul lui Numele Meu este mare printre națiuni. Și în orice loc se arde tămâie în cinstea Numelui Meu și se aduc daruri de mâncare curate, căci Numele Meu este mare printre națiuni“, zice Domnul Oștirilor.
12 „Dar voi Îl batjocoriți, zicând: «Masa Domnului este pângărită și rodul ei este o hrană de disprețuit!». 13 Voi ziceți: «Iată, ne obosim degeaba!» și vă strâmbați la ea“, zice Domnul Oștirilor. „Apoi aduceți ce a fost luat prin jaf, ce este șchiop sau bolnav. Da , astfel de daruri de mâncare aduceți! Să le primesc Eu din mâinile voastre?“ zice Domnul. 14 „Blestemat să fie înșelătorul care are în turma sa un mascul sănătos și care, deși jură că-l va aduce pe acesta, totuși îl jertfește Domnului pe cel cu infirmitate. Căci Eu sunt un Împărat mare“, zice Domnul Oștirilor, „și Numele Meu este de temut printre națiuni.
Nerecunoștința Iui Israel
1 Sarcina Cuvântului Domnului către Israel prin Maleahi. 2 Eu v‐am iubit, zice Domnul; totuși voi ziceți: În ce ne‐ai iubit? Oare nu era Esau fratele lui Iacov? zice Domnul: totuși eu am iubit pe Iacov , 3 dar am urât pe Esau, și am făcut munții săi o pustie și moștenirea sa am dat‐o șacalilor pustiei. 4 Când va zice Edomul: Suntem sfărâmați, dar vom zidi iarăși locurile dărâmate! așa zice Domnul oștirilor: ei vor zidi dar eu voi surpa. Și oamenii‐i vor numi: Ținutul nelegiuirii! și: Poporul împotriva căruia Domnul s‐a mâniat în veac. 5 Și ochii voștri vor vedea și veți zice: Mare este Domnul dincolo de hotarul lui Israel! 6 Fiul cinstește pe tatăl său și slujitorul pe domnul său. Dar dacă eu sunt tată , unde este cinstea mea? Și dacă sunt domn, unde este frica de mine? zice Domnul oștirilor, către voi, preoților, care disprețuiți numele meu. Și ziceți : În ce am disprețuit numele tău? 7 Voi apropiați pâine spurcată pe altarul meu și ziceți: Prin ce te‐am spurcat? Prin aceea că ziceți: Masa Domnului este de disprețuit! 8 Și când aduceți pe cea oarbă ca jertfă, oare nu este rău? Și când aduceți pe cea oloagă și bolnavă, oare nu este rău? Ia du‐o dregătorului tău: va avea el plăcere oare de tine? sau te va primi el? zice Domnul oștirilor. 9 Și acum, vă rog, rugați pe Dumnezeu, ca să se îndure de noi: aceasta s‐a făcut din mâna voastră. Va primi el pe vreunul din voi? zice Domnul oștirilor. 10 Cine este între voi care să închidă ușile? Atunci n‐ați aprinde focul în zadar pe altarul meu! N‐am plăcere de voi, zice Domnul oștirilor, și nici nu voi primi un dar de mâncare din mâna voastră. 11 Căci de la răsăritul soarelui și până la apusul său numele meu va fi mare între neamuri, și în orice loc se va aduce tămâie numelui meu și un dar de mâncare curat. Căci numele meu va fi mare între neamuri, zice Domnul oștirilor. 12 Dar voi îl pângăriți, zicând: Masa Domnului este spurcată, și rodul său, mâncarea sa, de disprețuit! 13 Și mai ziceți: Iată, ce trudă! și ați suflat deasupra, zice Domnul oștirilor, și ați adus ce era luat cu sila, și cea oloagă și cea bolnavă; așa aduceți darul! Și eu să le primesc din mâna voastră? zice Domnul. 14 Dar blestemat fie înșelătorul care are o parte bărbătească în turma sa și juruiește și jertfește Domnului ce este stricat! Căci eu sunt un împărat mare, zice Domnul oștirilor, și numele meu este înfricoșat între neamuri.