Pilda celor zece fecioare
1 Atunci, Împărăția Cerurilor va fi asemănată cu zece fecioare care și-au luat candelele și au ieșit în întâmpinarea mirelui. 2 Cinci dintre ele erau nesăbuite, iar cinci erau înțelepte. 3 Cele nesăbuite nu au luat cu ele și ulei atunci când și-au luat candelele, 4 dar cele înțelepte, alături de candele, au luat cu ele și ulei în vase. 5 Mirele întârzia, astfel că ele au ațipit toate și au adormit.
6 La miezul nopții a răsunat un strigăt: „Iată mirele! Ieșiți-i în întâmpinare!“. 7 Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat și și-au pregătit candelele. 8 Cele nesăbuite le-au zis celor înțelepte: „Dați-ne și nouă din uleiul vostru, pentru că ni se sting candelele!“. 9 Dar cele înțelepte au răspuns, zicând: „Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă și nici vouă! Duceți-vă, mai degrabă, la cei ce vând ulei și cumpărați-vă!“.
10 În timp ce se duceau să cumpere ulei , a venit mirele. Cele ce erau pregătite au intrat la nuntă împreună cu el, iar ușa a fost închisă. 11 Mai târziu au venit și celelalte fecioare și au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!“. 12 Dar el, răspunzând, a zis: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc“.
13 Prin urmare, vegheați! Căci nu știți nici ziua, nici ora când vine Fiul Omului.
Pilda talanților
(Lc. 19:12-27)
14 Căci va fi ca atunci când un om, urmând să plece într-o călătorie, și-a chemat sclavii și le-a încredințat averile lui. 15 Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după puterea lui; apoi a plecat. Imediat, 16 cel ce primise cinci talanți s-a dus și a făcut negustorie cu ei și a câștigat alți cinci. 17 Tot așa, cel ce primise doi a câștigat și el alți doi. 18 Dar cel ce primise unul s-a dus, a săpat o groapă în pământ și a ascuns acolo argintul stăpânului său.
19 După mult timp, stăpânul acelor sclavi a venit și a început să-și încheie socotelile cu ei. 20 Cel ce primise cinci talanți s-a apropiat și a adus încă cinci talanți, zicând: „Stăpâne, mi-ai încredințat cinci talanți. Iată, am mai câștigat încă cinci!“. 21 Stăpânul lui i-a zis: „Bine, sclav bun și credincios! Ai fost credincios peste puține lucruri, te voi pune responsabil peste multe! Intră în bucuria stăpânului tău!“.
22 S-a apropiat apoi și cel ce primise doi talanți și a zis: „Stăpâne, mi-ai încredințat doi talanți. Iată, am mai câștigat doi!“. 23 Stăpânul lui i-a zis: „Bine, sclav bun și credincios! Ai fost credincios peste puține lucruri, te voi pune responsabil peste multe. Intră în bucuria stăpânului tău!“.
24 S-a apropiat și cel ce primise un talant și a zis: „Stăpâne, am știut că ești un om aspru, care seceri de unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai împrăștiat, 25 așa că mi-a fost teamă și m-am dus să-ți ascund talantul în pământ. Iată aici talantul tău!“. 26 Stăpânul lui, răspunzând, i-a zis: „Sclav rău și leneș! Ai știut că secer de unde n-am semănat și că adun de unde n-am împrăștiat? 27 Atunci trebuia ca tu să-mi fi dat arginții la bancheri, pentru ca, la întoarcere, să primesc cu dobândă ceea ce era al meu.
28 Așadar, luați-i talantul și dați-i-l celui ce are zece talanți. 29 Căci celui ce are i se va da și va avea din belșug, însă de la cel ce n-are se va lua chiar și ce are. 30 Iar pe sclavul acela nefolositor, alungați-l în întunericul de afară! Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților!“.
Judecata finală
31 Când Fiul Omului va veni în gloria Sa, împreună cu toți îngerii, atunci El Se va așeza pe tronul gloriei Sale 32 și toate națiunile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărți pe unii de alții, așa cum desparte păstorul oile de capre 33 și va pune oile să stea la dreapta Lui, iar caprele la stânga.
34 Apoi Împăratul le va zice celor din dreapta Lui: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu! Moșteniți Împărăția care a fost pregătită pentru voi de la întemeierea lumii! 35 Căci Mi-a fost foame și Mi-ați dat să mănânc, Mi-a fost sete și Mi-ați dat să beau, am fost străin și M-ați primit între voi, 36 am fost gol și M-ați îmbrăcat, am fost bolnav și M-ați vizitat, am fost în închisoare și ați venit la Mine“.
37 Atunci cei drepți Îi vor răspunde, zicând: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând și Ți-am dat să mănânci, sau însetat și Ți-am dat să bei? 38 Când Te-am văzut noi străin și Te-am primit între noi, sau gol și Te-am îmbrăcat? 39 Și când Te-am văzut noi bolnav sau în închisoare și am venit la Tine?“.
40 Iar Împăratul, răspunzând, le va zice: „Adevărat vă spun că, întrucât ați făcut așa unuia dintre acești frați ai Mei cei mai neînsemnați, Mie Mi-ați făcut!“.
41 Apoi le va zice celor din stânga: „Plecați de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care a fost pregătit pentru diavolul și pentru îngerii lui! 42 Căci Mi-a fost foame și nu Mi-ați dat să mănânc, Mi-a fost sete și nu Mi-ați dat să beau, 43 am fost străin și nu M-ați primit între voi, am fost gol și nu M-ați îmbrăcat, am fost bolnav și în închisoare și nu M-ați vizitat!“.
44 Atunci și ei vor răspunde, zicând: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând sau însetat sau străin sau gol sau bolnav sau în închisoare și nu Ți-am slujit?“.
45 Atunci El le va răspunde, zicând: „Adevărat vă spun că, întrucât n-ați făcut așa unuia dintre cei mai neînsemnați dintre aceștia, Mie nu Mi-ați făcut!“.
46 Și aceștia vor merge în pedeapsa veșnică, iar cei drepți vor merge în viața veșnică.
Pilda celor zece fecioare
1 Atunci Împărăția Cerurilor va fi asemănată cu zece fecioare care și‐au luat candelele și au ieșit în întâmpinarea mirelui . 2 Și cinci din ele erau nechibzuite, iar cinci cu minte. 3 Căci cele nechibzuite, când și‐au luat candelele, n‐au luat untdelemn cu ele. 4 Iar cele cu minte au luat untdelemn în vasele lor cu candelele lor. 5 Și pe când zăbovea mirele, au ațipit toate și au adormit. 6 Iar la miezul nopții s‐a făcut o strigare: Iată mirele, ieșiți‐i în întâmpinare. 7 Atunci toate acele fecioare s‐au deșteptat și și‐au gătit candelele. 8 Și cele nechibzuite au zis celor cu minte: Dați‐ne din untdelemnul vostru pentru că ni se sting candelele. 9 Dar cele cu minte au răspuns zicând: Nu: că poate nu ne va fi îndeajuns și nouă și vouă. Duceți‐vă mai bine la cei ce vând și cumpărați‐vă. 10 Și pe când se duceau ele să cumpere, a venit mirele și cele gata au intrat cu el la nuntă și s‐a închis ușa. 11 În urmă vin și celelalte fecioare zicând: Doamne , Doamne, deschide‐ne. 12 Dar el a răspuns și a zis: Adevărat vă spun, nu vă cunosc. 13 Vegheați, deci , pentru că nu știți ziua, nici ceasul.
Pilda talanților
14 Căci este ca un om care a plecat din țară și a chemat pe robii săi și le‐a dat avuțiile sale. 15 Și unuia i‐a dat cinci talanți, iar altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după puterea sa deosebită și a plecat din țară. 16 Îndată cel ce luase cei cinci talanți s‐a dus și a lucrat cu ei și a câștigat alți cinci talanți. 17 Tot așa cel ce luase cei doi a câștigat alți doi. 18 Dar cel ce luase unul, a plecat, a săpat în pământ și a ascuns argintul domnului său. 19 După multă vreme vine domnul robilor acelora și le face socoteala. 20 Și cel ce luase cei cinci talanți s‐a apropiat și a adus alți cinci talanți zicând: Doamne, mi‐ai încredințat cinci talanți; iată, am câștigat alți cinci talanți. 21 Domnul său i‐a zis: Bine, rob bun și credincios, ai fost credincios peste puține, te voi pune peste multe; intră în bucuria domnului tău. 22 Și cel ce luase cei doi talanți s‐a apropiat și el și a zis: Doamne, mi‐ai încredințat doi talanți; iată, am câștigat alți doi talanți. 23 Domnul său i‐a zis: Bine , rob bun și credincios, ai fost credincios peste puține, te voi pune peste multe; intră în bucuria domnului tău. 24 Și cel ce luase un talant s‐a apropiat și el și a zis: Doamne, te‐am știut că ești un om aspru, seceri unde n‐ai semănat și strângi de unde n‐ai împrăștiat, 25 și m‐am temut și am plecat și ți‐am ascuns talantul în pământ: iată ai al tău. 26 Și domnul său a răspuns și i‐a zis: Rob rău și leneș, știai că secer unde n‐am semănat și strâng de unde n‐am împrăștiat; 27 deci trebuia ca tu să fi pus argintul meu la schimbători și când aș fi venit aș fi luat înapoi al meu cu dobândă. 28 Luați deci de la el talantul și dați‐l celui ce are cei zece talanți. 29 Căci celui ce are i se va da și‐i va prisosi, iar de la cel ce n‐are i se va lua și ce are. 30 Și pe robul nefolositor aruncați‐l în întunericul de afară; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților.
Judecata Neamurilor
31 Iar când va veni Fiul omului în slava sa și toți îngerii cu el, atunci va ședea pe scaunul de domnie al slavei sale, 32 și toate neamurile vor fi adunate înaintea lui și le va despărți pe unele de altele, cum desparte păstorul oile de capre. 33 Și va pune oile la dreapta sa, iar caprele la stânga. 34 Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta sa: Veniți binecuvântații Tatălui meu, moșteniți împărăția gătită vouă de la întemeierea lumii. 35 Căci am fost flămând și mi‐ați dat să mănânc; am fost însetat și mi‐ați dat să beau; am fost străin și m‐ați luat la voi; 36 gol și m‐ați îmbrăcat; am fost bolnav și m‐ați căutat; am fost în temniță și ați venit la mine. 37 Atunci drepții îi vor răspunde zicând: Doamne, când te‐am văzut flămând și ți‐am dat de mâncare sau însetat și ți‐am dat să bei? 38 Și când te‐am văzut străin și te‐am luat la noi? sau gol și te‐am îmbrăcat? 39 Și când te‐am văzut bolnav sau în temniță și am venit la tine? 40 Și Împăratul va răspunde și le va zice: Adevărat vă spun, întrucât ați făcut unuia din acești frați ai mei, foarte mici, mie mi‐ați făcut. 41 Atunci va zice și celor de la stânga: Duceți‐vă de la mine, blestemaților, în focul cel veșnic, cel gătit diavolului și îngerilor săi. 42 Căci am fost flămând și nu mi‐ați dat să mănânc; am fost însetat și nu mi‐ați dat să beau; 43 am fost străin și nu m‐ați luat la voi; gol și nu m‐ați îmbrăcat; bolnav și în temniță și nu m‐ați căutat. 44 Atunci vor răspunde și ei zicând: Doamne, când te‐am văzut flămând ori însetat ori străin ori gol ori bolnav, ori în temniță și nu ți‐am slujit? 45 Atunci le va răspunde zicând: Adevărat vă spun, întrucât n‐ați făcut unuia din aceștia foarte mici, nici mie nu mi‐ați făcut. 46 Și aceștia se vor duce la pedeapsă veșnică, iar drepții la viață veșnică.