Ultimele reforme ale lui Neemia
1 În ziua aceea, s-a citit în auzul poporului din Cartea lui Moise și s-a găsit scris în ea că amonitului și moabitului le este interzisă pentru totdeauna intrarea în adunarea lui Dumnezeu, 2 deoarece nu i-au întâmpinat pe fiii lui Israel cu pâine și cu apă, ci l-au plătit pe Balaam ca să-i blesteme. Cu toate acestea, Dumnezeu a schimbat blestemul în binecuvântare. 3 Când au auzit ce spune Legea, i-au separat de Israel pe toți cei de origine mixtă.
Reforma morală aprofundată
4 Înainte de aceasta, preotul Eliașib, căruia i s-a dat în responsabilitate cămările Casei Dumnezeului nostru și care era rudă cu Tobia, 5 îi pregătise acestuia o cameră mare, chiar acolo unde se obișnuia mai demult să se depoziteze darurile de mâncare, tămâia, obiectele, zeciuiala din grâne, din must și din ulei, stabilită să fie dată leviților, cântăreților și portarilor, precum și contribuția pentru preoți. 6 Eu nu eram la Ierusalim când se întâmplau toate acestea, căci mă întorsesem la împărat în al treizeci și doilea an al lui Artaxerxes, împăratul Babilonului. După o vreme, i-am cerut împăratului învoire 7 și am venit la Ierusalim. Am descoperit atunci răul pe care-l făcuse Eliașib, pregătindu-i lui Tobia o cameră în curțile Casei lui Dumnezeu. 8 M-am supărat foarte tare și am aruncat afară din cameră toate lucrurile lui Tobia. 9 Am dat porunci să fie curățite camerele și am pus iarăși acolo obiectele Casei lui Dumnezeu, darurile de mâncare și tămâia.
10 Am mai aflat că leviților nu li se dăduseră părțile cuvenite, astfel încât leviții și cântăreții care făceau lucrarea se întorseseră fiecare în grabă la moșia lui. 11 I-am mustrat pe dregători, zicându-le: „De ce ați părăsit Casa lui Dumnezeu?“. Apoi i-am adunat pe leviți și pe cântăreți și i-am trimis din nou la locurile lor. 12 Atunci toți cei din Iuda au adus în magazii zeciuiala din grâne, din must și din ulei. 13 I-am numit responsabili peste magazii pe preotul Șelemia, pe scribul Țadok, pe Pedaia, unul dintre leviți, iar pe Hanan, fiul lui Zacur, fiul lui Matania, l-am pus ca ajutor al lor, căci aceștia erau considerați demni de încredere. Ei erau responsabili să împartă fraților lor bunurile .
14 „Adu-Ți aminte de mine pentru aceasta, Dumnezeul meu, și nu uita faptele pe care le-am făcut pentru Casa lui Dumnezeu și pentru poruncile care trebuie respectate acolo !“
15 Tot în zilele acelea i-am văzut pe unii din Iuda storcând struguri în presă în ziua de Sabat, iar pe alții aducând snopi sau încărcând pe măgari burdufuri de vin, struguri, smochine și tot felul de poveri, pentru a le aduce la Ierusalim în ziua de Sabat, și i-am mustrat chiar în ziua în care își vindeau mâncarea. 16 Mai erau și niște tyrieni care locuiau acolo și care aduseseră pește și tot felul de mărfuri. Ei le vindeau în Ierusalim fiilor lui Iuda în ziua de Sabat. 17 I-am mustrat pe nobilii lui Iuda, zicându-le: „Ce înseamnă această faptă rea pe care o faceți, profanând ziua de Sabat? 18 Oare nu așa au făcut și strămoșii voștri, astfel încât Dumnezeul nostru a adus asupra noastră și asupra cetății acesteia tot necazul acesta? Profanând Sabatul, nu faceți decât să aduceți mânie împotriva lui Israel!“.
19 Când s-a lăsat întunericul peste porțile Ierusalimului, înainte de Sabat, am poruncit să fie închise porțile. Le-am spus să nu le deschidă până după Sabat. I-am pus să stea la porți pe unii dintre slujitorii mei, ca să nu se mai aducă poveri în ziua de Sabat. 20 Negustorii și vânzătorii de tot felul de mărfuri au înnoptat însă în afara Ierusalimului o dată sau de două ori. 21 I-am mustrat, zicându-le: „De ce ați înnoptat înaintea zidului? Dacă mai faceți așa, voi pune mâna pe voi!“. Și, de atunci n-au mai venit în ziua de Sabat. 22 Le-am zis leviților care se curățiseră să vină să păzească porțile, ca să sfințească ziua de Sabat.
„Adu-Ți aminte de mine și pentru aceasta, Dumnezeul meu, și îndură-Te de mine, după marea Ta îndurare!“
Condamnarea căsătoriilor mixte
23 Tot în zilele acelea, i-am văzut pe iudeii care se căsătoriseră cu femei așdodite, amonite și moabite. 24 Jumătate din fiii lor vorbeau limba așdodită și nu știau să vorbească iudaica, ci doar limba unui popor sau a altuia. 25 I-am mustrat, i-am blestemat, i-am lovit pe unii dintre bărbați și le-am smuls părul. I-am pus să jure pe Dumnezeu, zicând : „Să nu vă măritați fetele cu fiii lor și să nu luați de soții pe fetele lor pentru fiii voștri sau pentru voi înșivă! 26 Oare nu în felul acesta a păcătuit Solomon, regele lui Israel? Nu era niciun alt rege ca el între toate națiunile și era iubit de Dumnezeul lui. Dumnezeu îl numise rege peste tot Israelul. Totuși, femeile străine l-au făcut și pe el să păcătuiască. 27 Iar acum, trebuie să mai auzim și despre voi că faceți acest mare rău și că păcătuiți împotriva Dumnezeului nostru, căsătorindu-vă cu femei străine?“.
28 Unul dintre fiii lui Ioiada, fiul marelui preot Eliașib, era ginerele horonitului Sanbalat. Prin urmare, l-am alungat de la mine.
29 „Adu-Ți aminte de ei, Dumnezeul meu, pentru faptul că au întinat preoția și legământul preoților și al leviților!“
30 I-am curățit pe preoți și pe leviți de orice străin și i-am trimis la responsabilitățile lor, pe fiecare la lucrarea lui. 31 De asemenea, am oferit ajutor atât în ce privește lemnele aduse ca ofrandă, în perioadele stabilite, cât și în ce privește primele roade.
„Adu-Ți aminte de mine, Dumnezeul meu, spre bine!“
Călcarea de lege a lui Eliașib
1 În ziua aceea au citit în cartea lui Moise în urechile poporului; și s‐a aflat scris în ea că amonitul și moabitul să nu intre în obștea lui Dumnezeu în veac; 2 pentru că n‐au întâmpinat pe fiii lui Israel cu pâine și cu apă și au tocmit pe Balaam împotriva lor ca să‐i blesteme: dar Dumnezeul nostru a întors blestemul în binecuvântare. 3 Și a fost așa : cum au auzit legea, au despărțit din Israel toată amestecătura de popor. 4 Și înainte de aceasta Eliașib preotul, care era peste cămările casei Dumnezeului nostru, rudă cu Tobia, 5 făcuse pentru el o cămară mare, unde mai înainte puneau darurile de mâncare, tămâia și vasele și zeciuielile de grâu, de must și de untdelemn, care erau poruncite pentru leviți și cântăreți și ușieri, și darurile ridicate ale preoților. 6 Și la toate acestea eu nu eram în Ierusalim; căci în anul al treizeci și doilea al lui Artaxerxe împăratul Babilonului, am venit la împărat și după câteva zile m‐am cerut de la împărat: 7 și am venit la Ierusalim și am văzut răul pe care‐l făcuse Eliașib pentru Tobia, făcându‐i o cămară în curțile casei lui Dumnezeu. 8 Și m‐a mâhnit mult și am aruncat afară din cămară toate lucrurile de casă ale lui Tobia. 9 Și am poruncit și au curățit cămările: și am adus iarăși acolo vasele casei lui Dumnezeu, darurile de mâncare și tămâia. 10 Și am aflat că părțile leviților nu li se dăduseră și că leviții și cântăreții care făceau slujba fugiseră fiecare la țarina sa. 11 Și m‐am certat cu dregătorii și le‐am zis: Pentru ce este părăsită casa lui Dumnezeu? Și i‐am adunat și i‐am pus la locul lor. 12 Și tot Iuda a început să aducă zeciuiala de grâu și de must și de untdelemn în vistierii. 13 Și am făcut vistiernici peste vistierii pe Șelemia, preotul și pe Țadoc, cărturarul, și dintre leviți, pe Pedaia: și sub ei pe Hanan, fiul lui Zacur, fiul lui Matania; căci erau socotiți credincioși și însărcinarea lor era să împartă fraților lor. 14 Adu‐ți aminte de mine, Dumnezeul meu, pentru aceasta și nu șterge faptele mele evlavioase pe care le‐am făcut pentru casa Dumnezeului meu și pentru cele de păzit ale ei.
Sfințirea Sabatului
15 În zilele acelea am văzut în Iuda pe unii care călcau la teasc în sabat și aduceau snopi și‐i încărcau pe măgari, și vin, struguri și smochine, și orice fel de sarcini și le aduceau la Ierusalim în ziua sabatului: și am mărturisit împotriva lor în ziua când vindeau bucate. 16 Și bărbați din Tir locuiau acolo și aduceau pești și tot felul de marfă și o vindeau în sabat la copiii lui Iuda și în Ierusalim. 17 Și m‐am certat cu mai marii lui Iuda și le‐am zis: Ce este această faptă rea pe care o faceți, întinând ziua sabatului? 18 Oare n‐au făcut astfel părinții voștri și n‐a adus Dumnezeul nostru tot răul acesta asupra noastră și asupra cetății acesteia? Și veți aduce mai multă mânie asupra lui Israel întinând sabatul. 19 Și a fost așa : când a început să fie întuneric în porțile Ierusalimului înainte de sabat, am poruncit să se închidă porțile și am poruncit să nu se deschidă până după sabat. Și la porți am așezat din tinerii mei ca să nu se aducă nicio greutate în ziua sabatului. 20 Și neguțătorii și vânzătorii de orice marfă au mas noaptea afară din Ierusalim odată și de două ori. 21 Și am mărturisit împotriva lor și le‐am zis: Pentru ce mâneți noaptea înaintea zidului? Dacă veți mai face așa voi pune mâna pe voi. Din vremea aceea n‐au mai venit în sabat. 22 Și am poruncit leviților să se curățească și să vină și să păzească porțile, ca să sfințească ziua sabatului. Adu‐ți aminte, Dumnezeul meu, și despre aceasta pentru mine și cruță‐mă după mărimea îndurării tale!
Mustrarea pentru femeile străine
23 În zilele acelea am mai văzut că iudeii făcuseră să locuiască cu ei femei din Asdod, din Amon și din Moab. 24 Și copiii lor vorbeau jumătate limba Asdodului și nu știau să vorbească limba iudeilor, ci după limba unui popor sau altul. 25 Și m‐am certat cu ei și i‐am blestemat și am bătut pe unii din ei și le‐am smuls părul și i‐am pus să jure pe Dumnezeu: Să nu dați fetele voastre fiilor lor și să nu luați din fetele lor pentru fiii voștri sau pentru voi înșivă. 26 Oare n‐a păcătuit Solomon împăratul lui Israel în acestea? Totuși între multe neamuri nu era împărat asemenea lui și a fost iubit de Dumnezeul său și Dumnezeu l‐a pus împărat peste tot Israelul: dar și pe el l‐au tras în păcat femeile străine. 27 Și să ascultăm noi de voi ca să faceți tot acest rău mare să fiți necredincioși Dumnezeului nostru, luând femei străine? 28 Și unul din fiii lui Ioiada, fiul lui Eliașib, marele preot, era ginere lui Sanbalat, Horonitul, și l‐am alungat dinaintea mea. 29 Adu‐ți aminte de ei, Dumnezeul meu, căci au întinat preoția și legământul preoției și al leviților. 30 Și i‐am curățit de toți străinii și am așezat cetele preoților și ale leviților, pe fiecare în slujba sa; 31 și pentru darul de lemne la vremuri hotărâte și pentru cele dintâi roade. Adu‐ți aminte de mine Dumnezeul meu, spre bine.