Prima profeție rostită de Balaam
1 Balaam i-a zis lui Balak: „Construiește-mi aici șapte altare și pregătește-mi șapte tauri și șapte berbeci“.
2 Balak a făcut cum spusese Balaam; Balak și Balaam au adus câte un taur și un berbec pe fiecare altar. 3 Apoi Balaam i-a zis lui Balak: „Stai lângă arderea ta de tot, iar eu mă voi îndepărta. Poate că Domnul va veni să mă întâlnească, și orice cuvânt pe care mi-l va arăta, ți-l voi spune“. Și s-a dus într-un loc aflat la o înălțime mai mare.
4 Dumnezeu l-a întâlnit pe Balaam, iar Balaam I-a zis:
‒ Am pregătit șapte altare și pe fiecare am pregătit câte un taur și un berbec.
5 Domnul a pus un cuvânt în gura lui Balaam și i-a zis:
‒ Întoarce-te la Balak și așa să-i vorbești.
6 El s-a întors la Balak și iată că acesta stătea lângă arderea sa de tot împreună cu toți conducătorii Moabului. 7 Atunci Balaam și-a rostit profeția și a zis:
„Balak m-a adus din Aram,
regele Moabului m-a chemat din munții estului, zicând:
«Vino și blestemă-l pe Iacov pentru mine,
vino și acuză-l pe Israel!».
8 Cum pot eu să-l blestem
pe cel pe care Dumnezeu nu l-a blestemat?
Cum pot eu să-l acuz
pe cel pe care Domnul nu l-a acuzat?
9 Iată, îl văd de pe vârfurile stâncilor,
îl privesc de pe înălțimea dealurilor.
Este un popor care locuiește singur,
care nu se consideră ca făcând parte dintre națiuni.
10 Cine poate să numere pulberea lui Iacov
și să spună numărul unui sfert din Israel?
Să moară sufletul meu de moartea celor drepți
și sfârșitul meu să fie ca al lor!“.
11 Balak i-a zis lui Balaam:
‒ Ce mi-ai făcut? Eu te-am adus ca să-mi blestemi dușmanii, dar iată că tu îi binecuvântezi din plin!
12 Balaam a răspuns și a zis:
‒ Nu trebuie oare să fiu atent să vorbesc ce-mi pune Domnul în gură?
A doua profeție rostită de Balaam
13 Balak i-a zis:
‒ Vino, te rog, cu mine în alt loc de unde-l poți vedea. Vei vedea doar o parte din el; nu-l vei vedea pe tot. Blestemă-l de acolo pentru mine!
14 Și l-a dus în Câmpia Străjerilor, spre vârful muntelui Pisga. Acolo a construit șapte altare și a adus pe fiecare câte un taur și un berbec.
15 Balaam i-a zis lui Balak:
‒ Rămâi aici, lângă arderea ta de tot, iar eu Îl voi întâlni acolo.
16 Domnul l-a întâlnit pe Balaam și a pus un cuvânt în gura lui. Apoi i-a zis: „Întoarce-te la Balak și așa să-i vorbești“.
17 El s-a întors la Balak și iată că acesta stătea lângă arderea sa de tot împreună cu toți conducătorii Moabului.
Balak l-a întrebat:
‒ Ce a spus Domnul?
18 Atunci el și-a rostit profeția și a zis:
„Ridică-te, Balak, și ascultă!
Fii atent la mine, fiul lui Țipor!
19 Dumnezeu nu este om și nu minte;
El nu este ca un fiu al omului care se răzgândește.
Vorbește El oare fără să înfăptuiască?
Promite El oare fără să împlinească?
20 Iată, am primit poruncă să binecuvântez.
El a binecuvântat, și eu nu pot schimba nimic .
21 El nu vede nicio nelegiuire în Iacov;
nu vede nicio răutate în Israel.
Domnul, Dumnezeul lui, este cu el,
iar strigătul Împăratului este în mijlocul lui.
22 Dumnezeu i-a scos din Egipt;
ei sunt precum coarnele unui bivol sălbatic.
23 Nu există nicio vrajă împotriva lui Iacov,
niciun farmec împotriva lui Israel.
Acum se va spune despre Iacov și despre Israel:
«Priviți ce a făcut Dumnezeu!».
24 Iată, poporul se ridică precum o leoaică
și se înalță ca un leu
care nu se odihnește până nu a devorat prada
și până nu a băut sângele celor sfâșiați“.
25 Balak i-a zis lui Balaam:
‒ Dacă nu-i blestemi, nici nu-i binecuvânta!
26 Balaam a răspuns și i-a zis lui Balak:
‒ Nu ți-am spus eu: „Tot ce va spune Domnul, aceea voi face“?
A treia profeție rostită de Balaam
27 Atunci Balak i-a zis lui Balaam:
‒ Vino, te rog, ca să te duc într-un alt loc. Poate că lui Dumnezeu îi va plăcea să-i blestemi pentru mine de acolo.
28 Balak l-a dus pe Balaam pe vârful muntelui Peor, de unde se vede deșertul.
29 Balaam i-a zis lui Balak:
‒ Construiește-mi aici șapte altare și pregătește-mi șapte tauri și șapte berbeci.
30 Balak a făcut cum spusese Balaam și a adus pe fiecare altar câte un taur și un berbec.
Balaam binecuvântează pe Israel
1 Și Balaam a zis lui Balac: Zidește‐mi aici șapte altare și pregătește‐mi aici șapte viței și șapte berbeci. 2 Și Balac a făcut cum zisese Balaam. Și Balac și Balaam au adus un vițel și un berbece pe fiecare altar. 3 Și Balaam a zis lui Balac: Stai lângă arderea ta de tot și eu mă voi duce; poate mă va întâmpina Domnul; și orice‐mi va arăta, îți voi spune. Și s‐a dus pe o înălțime descoperită. 4 Și Dumnezeu a întâmpinat pe Balaam. Și el i‐a zis: Am făcuț șapte altare și pe fiecare altar am adus un berbece și un vițel. 5 Și Domnul a pus un cuvânt în gura lui Balaam și a zis: Întoarce‐te la Balac și să vorbești așa. 6 Și s‐a întors la el și iată sta lângă arderea sa de tot, el și toți mai marii Moabului. 7 Și și‐a rostit pilda și a zis: Balac, împăratul Moabului, m‐a adus din Aram, din munții răsăritului: Vino ! blesteamă‐mi pe Iacov. Și vino, fii mânios pe Israel. 8 Cum să blestem eu pe cine n‐a blestemat Dumnezeu? Și cum să fiu mânios pe cine n‐a fost mânios Domnul? 9 Căci îl văd de pe vârful stâncilor și‐l privesc de pe dealuri. Iată este un popor care va locui singur și nu va fi numărat printre neamuri. 10 Cine poate număra pulberea lui Iacov sau numărul a patra parte a lui Israel? Să‐mi moară sufletul de moartea celor drepți și sfârșitul meu să fie ca al lor! 11 Și Balac a zis lui Balaam: Ce mi‐ai făcut ? Te‐am luat ca să blestemi pe vrăjmașii mei și iată i‐ai binecuvântat de tot. 12 Și el a răspuns și a zis: Oare nu trebuie să caut să vorbesc ce mi‐a pus Domnul în gură? 13 Și Balac i‐a zis: Vino, te rog, cu mine într‐alt loc de unde îi vei vedea; vei vedea numai partea cea mai depărtată a lor și nu‐i vei vedea pe toți, și blesteamă‐i de acolo. 14 Și l‐a luat în țarina veghetorului, la vârful Pisga, și a zidit șapte altare și a adus un vițel și un berbece pe fiecare altar. 15 Și a zis lui Balac: Stai aici lângă arderea ta de tot și voi întâmpina pe Domnul acolo. 16 Și Domnul a întâmpinat pe Balaam și a pus un cuvânt în gura lui și a zis: Întoarce‐te la Balac și să vorbești așa. 17 Și a venit la el și iată sta lângă arderea sa de tot, și mai marii Moabului cu el. Și Balac i‐a zis: Ce a vorbit Domnul? 18 Și el și‐a rostit pilda și a zis: Scoală‐te , Balac, și ascultă! Pleacă urechea la mine, fiul lui Țipor! 19 Dumnezeu nu este un om ca să mintă, niciun fiu de om ca să‐i pară rău. A zis el și nu va face? Și a vorbit el și nu va împlini? 20 Iată am primit să binecuvântez și el a binecuvântat și nu pot întoarce. 21 El n‐a zărit nelegiuire în Iacov și n‐a văzut răutate în Israel. Domnul Dumnezeul său este cu el și strigătul unui împărat este în mijlocul lor. 22 Dumnezeu i‐a scos din Egipt: tăria lui este ca a boului sălbatic. 23 Căci cu adevărat nu este descântec împotriva lui Iacov, nici ghicire împotriva lui Israel; la vremea sa se va zice despre Iacov și despre Israel: Ce a lucrat Dumnezeu! 24 Iată poporul se va scula ca o leoaică și ca un leu se va ridica . Nu se va culca până nu va mânca prada și va bea sângele celor uciși. 25 Și Balac a zis lui Balaam: Nici nu‐i blestema, nici nu‐i binecuvânta. 26 Și Balaam a răspuns și a zis lui Balac: Oare nu ți‐am spus zicând: Tot ce va vorbi Domnul aceea voi face? 27 Și Balac a zis lui Balaam: Vino , te rog, te voi duce într‐alt loc; poate va fi plăcut în ochii lui Dumnezeu ca să mi‐i blestemi de acolo. 28 Și Balac a luat pe Balaam pe vârful Peor care privește spre pustie . 29 Și Balaam a zis lui Balac: Zidește‐mi aici șapte altare și pregătește‐mi aici șapte viței și șapte berbeci. 30 Și Balac a făcut cum zisese Balaam și a adus un vițel și un berbece pe fiecare altar.