Israel se închină lui Baal-Peor
1 În timp ce Israel locuia în Șitim, poporul a început să preacurvească cu femei moabite. 2 Ele au invitat poporul să ia parte la jertfele oferite dumnezeilor lor și, astfel, poporul a mâncat și s-a închinat înaintea dumnezeilor acestora. 3 Când a văzut că Israel s-a alipit de Baal-Peor, Domnul S-a mâniat foarte tare pe el. 4 Atunci Domnul i-a zis lui Moise: „Ia toate căpeteniile poporului și spânzură-i înaintea Domnului, în fața soarelui, pentru ca Domnul să-Și retragă mânia de la Israel“. 5 Moise le-a zis judecătorilor lui Israel: „Fiecare dintre voi să ucidă pe aceia dintre ai lui care s-au alipit de Baal-Peor“.
6 Și iată că un bărbat dintre fiii lui Israel a venit și a adus la frații lui o midianită, înaintea ochilor lui Moise și înaintea ochilor întregii comunități a lui Israel, care plângea la intrarea Cortului Întâlnirii. 7 Când preotul Fineas, fiul lui Elazar, fiul lui Aaron, a văzut acest lucru, s-a ridicat din mijlocul adunării, a luat o suliță în mână 8 și a intrat după bărbatul israelit în cort. I-a străpuns pe amândoi, atât pe bărbatul israelit, cât și pe femeia aceea, prin pântecul ei. Astfel, urgia împotriva fiilor lui Israel a fost oprită. 9 Cei care au murit în această urgie au fost în număr de douăzeci și patru de mii.
10 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 11 „Fineas, fiul lui Elazar, fiul preotului Aaron, a abătut furia Mea de la fiii lui Israel, căci a fost plin de râvnă ca și Mine, în mijlocul lor, și de aceea, în râvna Mea, nu i-am nimicit pe fiii lui Israel. 12 Prin urmare, spune: «Iată, îi dau legământul Meu de pace. 13 Acesta va fi pentru el și pentru urmașii lui un legământ al unei preoții veșnice, pentru că a fost plin de râvnă pentru Dumnezeul lui și a făcut ispășire pentru fiii lui Israel»“.
14 Numele bărbatului israelit care a fost ucis împreună cu femeia midianită era Zimri, fiul lui Salu, conducătorul unei familii de-a simeoniților. 15 Numele femeii midianite ucise era Cozbi, fata lui Țur, un conducător de clan și de familie midianită.
16 Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 17 „Pe midianiți să-i priviți ca dușmani și să-i omorâți, 18 căci și ei v-au privit ca pe niște dușmani și v-au înșelat prin vicleniile lor, folosindu-se de Peor și de Cozbi, fata acelui conducător midianit, femeia care a fost ucisă în ziua urgiei cauzate de închinarea înaintea lui Peor“.
Închinarea la idoli
1 Și Israel ședea în Sitim și poporul a început să curvească cu fetele Moabului. 2 Și ele au chemat pe popor la jertfele dumnezeilor lor și poporul a mâncat și s‐a plecat înaintea dumnezeilor lor. 3 Și Israel s‐a alipit de Baal‐Peor și mânia Domnului s‐a aprins împotriva lui Israel. 4 Și Domnul a zis lui Moise: Ia pe toate căpeteniile poporului și spânzură‐i înaintea Domnului în fața soarelui, ca să se întoarcă aprinderea mâniei Domnului de la Israel. 5 Și Moise a zis judecătorilor lui Israel: Fiecare să‐și ucidă pe oamenii săi care s‐au alipit de Baal‐Peor. 6 Și iată un bărbat dintre copiii lui Israel a venit și a adus la frații săi pe o madianită, sub ochii lui Moise și sub ochii întregii adunări a copiilor lui Israel, care plângeau înaintea intrării cortului întâlnirii. 7 Și Fineas, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron preotul, a văzut și s‐a sculat din mijlocul adunării și a luat o suliță în mână. 8 Și a intrat după acel bărbat israelit în odaia din cort și i‐a străpuns pe amândoi, pe bărbatul din Israel și pe femeie, prin pântecele ei. Și rana a fost oprită de la copiii lui Israel. 9 Și cei ce au murit în rană au fost douăzeci și patru de mii. 10 Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: 11 Fineas , fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron preotul, a întors mânia mea de peste copiii lui Israel, fiind gelos cu gelozia mea între ei, ca să nu nimicesc pe copiii lui Israel în gelozia mea. 12 De aceea zi: Iată îi dau legământul meu de pace. 13 Și legământul unei preoții veșnice va fi pentru el și pentru sămânța lui după el, fiindcă a fost gelos pentru Dumnezeul său și a făcut ispășire pentru copiii lui Israel. 14 Și numele bărbatului din Israel care a fost ucis cu madianita era Zimri, fiul lui Salu, mai marele unei case părintești dintre simeoniți. 15 Și numele femeii madianite care a fost ucisă era Cozbi, fiica lui Țur , cap de seminție al unei case părintești în Madian. 16 Și Domnul a vorbit lui Moise zicând: 17 Hărțuiți pe madianiți și bateți‐i. 18 Căci ei v‐au hărțuit prin vicleniile lor prin care v‐au amăgit în fapta lui Peor și în fapta Cozbiei, fiica unui mai mare al Madianului, sora lor, care a fost ucisă în ziua rănii din pricina faptei lui Peor.