Psalmul 137
1 Pe malurile râurilor Babilonului,
stăteam jos și plângeam amintindu-ne de Sion.
2 Ne atârnaserăm lirele
în sălciile din acel loc,
3 căci acolo, cei ce ne-au luat captivi ne cereau cântări,
asupritorii noștri ne cereau bucurie:
„Cântați-ne din cântările Sionului!“.
4 Cum să cântăm noi cântările Domnului
pe un pământ străin?
5 Ierusalime, dacă te voi uita,
să-și uite și dreapta mea îndemânarea !
6 Limba mea să se lipească de cerul gurii mele,
dacă nu-mi voi aminti de tine
și dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!
7 Doamne, adu-Ți aminte de fiii lui Edom,
care, în ziua distrugerii Ierusalimului,
ziceau: „Radeți!
Radeți tot până la temelie!“.
8 Fiică distrugătoare a Babilonului!
Ferice de acela care te va pedepsi
pentru ceea ce ne-ai făcut!
9 Ferice de cel ce-i va apuca pe copiii tăi
și-i va zdrobi de stâncă!
Jeluirea prinșilor din Babilon
1 La râurile Babilonului, acolo am șezut jos și am plâns, când ne‐am adus aminte de Sion.
2 Pe sălciile din mijlocul lui ne‐am spânzurat harfele.
3 Căci acolo cei ce ne‐au dus robi ne cereau cântări și cei ce ne‐au făcut să gemem ne cereau bucurie, zicând : Cântați‐ne din cântările Sionului. —
4 Cum să cântăm o cântare a Domnului pe un pământ străin?
5 De te voi uita, Ierusalime, să se uite dreapta mea!
6 Să mi se lipească limba de cerul gurii mele, de nu‐mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune Ierusalimul în capul bucuriei mele.
7 Adu‐ți aminte, Doamne, de copiii Edomului, care în ziua Ierusalimului ziceau: Radeți‐l, radeți‐l, până în temelii.
8 O, fată a Babilonului, cea care ai să fii pustiită , ferice de cel ce‐ți va răsplăti ce ne‐ai făcut.
9 Ferice de acela care va apuca pe pruncii tăi și‐i va zdrobi de stâncă.