Psalmul 31
Pentru dirijor. Un psalm al lui David.
1 În Tine, Doamne, mă adăpostesc!
Să nu fiu făcut de rușine niciodată!
În dreptatea Ta, salvează-mă!
2 Pleacă-Ți urechea spre mine
și scapă-mă cât mai repede.
Fii pentru mine o stâncă de refugiu,
o casă a fortărețelor, ca să fiu salvat.
3 Căci Tu ești stânca mea și fortăreața mea.
Tu mă vei conduce și mă vei călăuzi, datorită Numelui Tău.
4 Tu mă vei scăpa de lațul care mi-a fost întins,
căci Tu ești refugiul meu.
5 În mâinile Tale îmi încredințez duhul!
Tu m-ai răscumpărat, Doamne, Dumnezeul adevărului.
6 Îi urăsc pe cei ce se alipesc de idoli deșerți,
dar mă încred în Domnul.
7 Mă voi bucura și mă voi înveseli în îndurarea Ta,
fiindcă mi-ai văzut suferința
și ai cunoscut necazul sufletului meu.
8 Tu nu m-ai dat pe mâna dușmanului,
ci mi-ai pus picioarele să stea într-un loc larg.
9 Arată-Ți bunăvoința față de mine, Doamne,
căci sunt în necaz.
Mi se topesc ochii, sufletul și pântecul
de atâta întristare.
10 Îmi sfârșesc viața în durere
și anii în întristare.
Puterea îmi este sleită din cauza nelegiuirii mele,
iar oasele mi se topesc.
11 Din cauza tuturor dușmanilor mei
am ajuns de mare dispreț pentru vecinii mei
și de groază pentru cunoscuții mei.
Cei ce mă văd pe drum fug de mine.
12 Sunt uitat de inimi ca și cum aș fi mort;
am ajuns ca un vas spart.
13 Căci aud calomniile multora –
teroare este de jur împrejur!
Când se sfătuiesc împreună împotriva mea,
ei plănuiesc să-mi ia viața.
14 Dar eu mă-ncred în Tine, Doamne,
și zic: „Tu ești Dumnezeul meu“.
15 Zilele mele sunt în mâna Ta;
scapă-mă din mâna dușmanilor
și a celor ce mă urmăresc!
16 Fă să strălucească fața Ta peste slujitorul Tău!
Salvează-mă, în îndurarea Ta!
17 Doamne, să nu fiu făcut de rușine,
căci pe Tine Te chem.
Să fie făcuți de rușine cei răi!
Să se coboare tăcuți în Locuința Morților!
18 Să fie amuțite buzele mincinoase,
care vorbesc cu obrăznicie,
cu mândrie și dispreț împotriva celui drept.
19 Cât de mare este bunătatea Ta,
pe care ai păstrat-o pentru cei ce se tem de Tine,
pe care ai arătat-o celor ce se adăpostesc în Tine,
înaintea fiilor omului.
20 Tu-i ascunzi la adăpostul prezenței Tale
de conspirațiile omului;
îi adăpostești în colibă
de limbile certărețe.
21 Binecuvântat să fie Domnul,
căci minunată I-a fost îndurarea față de mine
când eram într-o cetate asediată.
22 M-am pripit când am zis:
„Sunt alungat dinaintea ochilor Tăi“.
Într-adevăr, Tu ai ascultat glasul cererilor mele,
când am strigat către Tine după ajutor.
23 Iubiți-L pe Domnul, toți sfinții Lui,
Domnul păzește pe cei credincioși,
dar celor ce se poartă cu mândrie le dă ce li se cuvine.
24 Fiți tari și încurajați-vă inimile,
toți cei ce vă puneți speranța în Domnul.
Plângere și laudă
Mai marelui muzicii. Un psalm al lui David
1 În tine , Doamne, îmi pun încrederea, nu mă lăsa să fiu rușinat niciodată. Izbăvește‐mă în dreptatea ta.
2 Pleacă‐ți urechea spre mine. Izbăvește‐mă degrabă; fii pentru mine o stâncă tare, o cetățuie ca să mă mântuiești.
3 Căci tu ești stânca mea și cetățuia mea. De aceea, pentru numele tău povățuiește‐mă și călăuzește‐mă.
4 Scoate‐mă din cursa pe care mi‐au întins‐o în ascuns, căci tu ești tăria mea.
5 În mâna ta îmi încredințez duhul. Tu m‐ai răscumpărat, Doamne Dumnezeul adevărului!
6 Urăsc pe cei ce privesc la deșertăciuni mincinoase și mă încred în Domnul.
7 Mă voi veseli și mă voi bucura de îndurarea ta; căci ai văzut întristarea mea, ai cunoscut sufletul meu în strâmtorări,
8 și nu m‐ai închis în mâna vrăjmașului; mi‐ai pus piciorul în loc larg.
9 Îndură‐te de mine, Doamne, căci sunt în strâmtorare; mi se topește ochiul de întristare, da , sufletul meu și trupul meu.
10 Căci viața mi se trece în necaz și anii în suspin. Mi se duce puterea din pricina nelegiuirii mele și oasele mi se topesc.
11 Din pricina tuturor potrivnicilor mei am ajuns de ocară; da, vecinilor mei chiar foarte mult, și spaima cunoscuților mei. Cei ce m‐au văzut afară au fugit dinaintea mea.
12 Sunt uitat ca un mort din inima lor; sunt ca un vas sfărâmat.
13 Căci am auzit defăimarea multora, — spaimă de toate părțile! — căci s‐au sfătuit împreună împotriva mea, cugetau să‐mi ia viața.
14 Dar eu m‐am încrezut în tine, Doamne, am zis: Tu ești Dumnezeul meu.
15 Vremurile mele sunt în mâna ta; izbăvește‐mă din mâna vrăjmașilor mei și de cei ce mă prigonesc.
16 Fă să lumineze fața ta peste robul tău; mântuiește‐mă în bunătatea ta.
17 Doamne, nu mă lăsa să fiu rușinat, căci pe tine te‐am chemat. Cei răi să fie rușinați, să tacă în Șeol.
18 Să amuțească buzele mincinoase, care vorbesc împotriva dreptului cu nerușinare, cu mândrie și dispreț!
19 O! cât de mare este bunătatea ta pe care ai păstrat‐o pentru cei ce se tem de tine, pe care o arăți celor ce își pun încrederea în tine înaintea fiilor oamenilor!
20 Tu îi vei ascunde la adăpostul feței tale de uneltirile omului. Tu îi vei ține ascunși într‐un cort de cearta limbilor.
21 Binecuvântat fie Domnul, căci mi‐a arătat bunătatea sa minunată într‐o cetate tare.
22 Și eu în graba mea am zis: Sunt stârpit dinaintea ochilor tăi. Dar ai auzit glasul cererilor mele, când am strigat către tine.
23 Iubiți pe Domnul, toți sfinții săi! Domnul păzește pe cei credincioși și răsplătește cu prisos celui ce lucrează cu mândrie.
24 Întăriți‐vă și să vi se îmbărbăteze inima, toți cei ce așteptați pe Domnul.