Cartea III
(Psalmii 73–89)
Psalmul 73
Un psalm al lui Asaf.
1 Da, bun este Dumnezeu cu Israel,
cu cei cu inima curată.

2 Cât despre mine, erau să mi se îndoaie picioarele,
era cât pe ce să-mi alunece pașii,
3 căci îi invidiam pe cei lăudăroși
când vedeam bunăstarea celor răi.

4 Căci ei n-au parte de remușcări până la moarte,
iar trupul le este plin de grăsime.
5 N-au parte de necazul muritorului de rând
și nu sunt loviți ca alți oameni.
6 De aceea mândria le este lănțișor la gât,
iar violența îi învelește ca o manta.
7 Le ies ochii din orbite,
iar imaginațiile minții lor întrec măsura.
8 Iau în derâdere și vorbesc cu răutate;
vorbesc de sus, amenințând cu oprimarea.
9 Își înalță gura până la ceruri,
iar limba lor cutreieră pământul.
10 De aceea poporul Lui se întoarce la ei
și soarbe ape din plin de la ei.
11 Ei zic: „Cum să știe Dumnezeu
și cum ar putea afla Cel Preaînalt?“.

12 Iată, așa sunt cei răi:
liniștiți pe vecie și crescând în bogăție.

13 Într-adevăr, degeaba mi-am curățit inima
și mi-am spălat mâinile în nevinovăție,
14 căci sunt lovit toată ziua
și am parte de pedeapsă în fiecare dimineață.

15 Dacă aș zice: „Vreau să pot vorbi și eu așa!“,
iată că aș trăda generația fiilor Tăi.
16 Când m-am gândit la aceste lucruri ca să le înțeleg,
m-a cuprins neliniștea,
17 până când am venit la Sfântul Lăcaș al lui Dumnezeu
și am înțeles care este sfârșitul lor.

18 Într-adevăr, Tu îi așezi pe locuri alunecoase,
îi faci să cadă printre ruine.
19 Cum sunt pustiiți într-o clipă!
Sunt nimiciți, sfârșiți prin lovituri năprasnice.
20 Ei sunt ca un vis la deșteptare.
Stăpâne, când Te trezești, le vei disprețui chipul.

21 Când mi se amăra inima
și mă simțeam străpuns în sufletul meu,
22 eram fără minte și nu știam nimic ,
eram ca un animal înaintea Ta.

23 Însă eu sunt cu Tine tot timpul!
Tu mă apuci de mâna dreaptă,
24 mă călăuzești cu sfatul Tău
și apoi mă vei lua în glorie.
25 Pe cine am eu în Ceruri în afară de Tine ?
Iar pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni, ci doar în Tine.
26 Carnea și inima mi se pot distruge,
dar Dumnezeu este stânca inimii mele
și partea mea de moștenire pe vecie.

27 Căci iată, cei ce se depărtează de Tine vor pieri.
Tu nimicești pe oricine se abate de la Tine.
28 Cât despre mine, este bine să mă apropii de Dumnezeu.
Am făcut din Stăpânul Domn adăpostul meu;
voi povesti toate lucrările Tale!
CARTEA A TREIA
Sfârșitul celui rău și al celui drept
Un psalm al lui Asaf
1 Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inimă curată.
2 Dar mie mai că mi s‐au clătinat picioarele; puțin a lipsit să‐mi alunece pașii.
3 Căci pizmuiam pe cei trufași, văzând fericirea celor răi.
4 Căci n‐au niciun chin în moartea lor și puterea lor stă bine.
5 Ei nu sunt în necazul oamenilor și nu sunt loviți ca oamenii.
6 De aceea podoaba gâtului lor este mândria, asuprirea îi învelește ca un veșmânt.
7 Li se bulbucă ochii de grăsime, au mai mult decât le dorește inima.
8 Batjocoresc și vorbesc cu răutate de asuprire, vorbesc de sus.
9 Își pun gura în ceruri și limba le cutreieră pământul.
10 Pentru aceea poporul său se întoarce spre el și ape din belșug se storc din ei.
11 Și ei zic: Cum știe Dumnezeu și are cunoștință Cel Preaînalt?
12 Iată, aceștia sunt cei răi; și fiind totdeauna fără grijă , își adună avuție.
13 Da, în zadar mi‐am curățit inima și mi‐am spălat mâinile în nevinovăție;
14 căci am fost chinuit toată ziua și pedepsit în fiecare dimineață.
15 Dacă aș fi zis: Voi vorbi așa; iată, aș fi fost necredincios către neamul copiilor tăi.
16 Totuși m‐am gândit să înțeleg aceasta, dar a fost o grea muncă în ochii mei,
17 până am intrat în locașul sfințit al lui Dumnezeu și am văzut sfârșitul lor.
18 Cu adevărat îi pui în locuri lunecoase, îi prăbușești în dărâmături.
19 Cum sunt pustiiți într‐o clipă, s‐au sfârșit pierduți de spaime!
20 Ca un vis la deșteptare, Doamne, le vei disprețui chipul la trezirea ta.
21 Căci mi se frământa inima și mă junghia în rărunchi.
22 Eram prost , nu știam, eram înaintea ta ca un dobitoc.
23 Totuși sunt pururea cu tine; tu mi‐ai apucat dreapta.
24 Mă vei călăuzi prin sfatul tău și după aceea mă vei primi în slavă.
25 Pe cine am în ceruri? Și nu doresc pe nimeni pe pământ afară de tine.
26 Carnea mea și inima mea se topesc: dar Dumnezeu este stânca inimii mele și partea mea în veac.
27 Căci iată cei ce sunt departe de tine vor fi pierduți. Tu ai nimicit pe oricine care curvește de la tine.
28 Dar pentru mine este bine să mă apropii de Dumnezeu. Mi‐am pus încrederea în Domnul Dumnezeu ca să spun toate faptele tale.