Psalmul 91
1 Cel ce locuiește la adăpostul Celui Preaînalt
se odihnește la umbra Celui Atotputernic.
2 El Îi zice Domnului:
„Adăpostul meu, Fortăreața mea,
Dumnezeul meu în Care mă încred!“.
3 El te va scăpa din lațul păsărarului
și de ciuma cea distrugătoare.
4 El te va acoperi cu penele Lui,
iar tu te vei adăposti sub aripile Lui.
Credincioșia Lui este scut și zid protector.
5 Nu te vei teme de groaza din timpul nopții,
nici de săgeata care zboară ziua,
6 nici de ciuma care umblă prin întuneric,
nici de molima care pustiește la amiază.
7 O mie să cadă alături de tine
și zece mii la dreapta ta,
dar de tine nu se vor apropia.
8 Vei privi cu ochii
și vei vedea răsplătirea celor răi.
9 Pentru că ai făcut din Domnul adăpostul tău
și din Cel Preaînalt locuința ta,
10 nu te va ajunge niciun rău
și nicio urgie nu se va apropia de cortul tău.
11 Căci El le va porunci îngerilor Săi cu privire la tine,
ca să te păzească în toate căile tale.
12 Ei te vor purta pe brațe,
ca nu cumva să-ți lovești piciorul de vreo piatră.
13 Vei călca peste leu și peste cobră,
peste leul cel tânăr și peste șarpe.
14 „Pentru că Mă iubește și Eu îl voi scăpa.
Îl voi proteja, căci cunoaște Numele Meu.
15 Mă va chema, iar Eu îi voi răspunde.
Voi fi cu el în necaz,
îl voi salva și îl voi onora.
16 Îl voi sătura cu viață lungă
și-i voi arăta mântuirea Mea“.
Ocrotirea lui Dumnezeu în toate primejdiile
1 Cel ce locuiește în locul ascuns al Celui Preaînalt va rămâne sub umbra Celui Atotputernic.
2 Voi zice despre Domnul: El este adăpostul meu și cetățuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred.
3 Căci el te va scăpa din lațul păsărarului și de ciuma de moarte.
4 El te va acoperi cu penele sale și sub aripile sale te vei adăposti. Adevărul său este scutul tău și pavăza ta.
5 Nu te vei teme de groază de noapte, nici de săgeata care zboară ziua,
6 de ciuma care umblă în întuneric, de pieirea care pustiește la amiază.
7 O mie vor cădea alături de tine și zece mii la dreapta ta: dar de tine nu se va apropia.
8 Numai vei privi cu ochii tăi și vei vedea răsplătirea celor răi.
9 Pentru că ai zis : Domnul este adăpostul meu și ai făcut pe Cel Preaînalt locuința ta,
10 niciun rău nu ți se va întâmpla și nicio rană nu se va apropia de cortul tău.
11 Căci el va porunci îngerilor săi pentru tine ca să te păzească în toate căile tale;
12 ei te vor purta pe mâini, ca să nu‐ți lovești piciorul de piatră.
13 Vei umbla peste leu și năpârcă, vei călca în picioare leul tânăr și balaurul.
14 Fiindcă și‐a pus iubirea în mine, de aceea îl voi izbăvi; îl voi pune pe înălțime, pentru că a cunoscut numele meu.
15 Mă va chema și îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi scăpa și‐l voi cinsti.
16 Îl voi sătura cu lungime de zile și‐i voi arăta mântuirea mea.